14:27
Comentarii Adauga Comentariu

Tudorel Toader, chemat în Parlament de către PNL pentru a da explicaţii legate de raportul GRECO

Biroul permanent al Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, cererea formulată de grupul parlamentar al PNL prin care ministrul Justiţiei Tudorel Toader urmează să participe, pe 3 mai, ora 12.

Ministrul Justiţiei va da curs invitaţiei, dacă nu va fi în acea zi şedinţă de Guvern sau dacă nu va avea alte întâlniri în program, a precizat senatorul USR, Mihai Goţiu, după încheierea şedinţei de luni a Biroului Permanent al Senatului.

Tudorel Toader a confirmat că se va prezenta în Parlament, scrie Mediafax. Pe 11 aprilie, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că liberalii îl vor convoca la "Ora Guvernului" pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru a da explicaţii cu privire la raportul GRECO.

"Aţi văzut că Guvernul, într-un final a acceptat să publice raportul GRECO. În concluziile raportului GRECO, cred că puteţi recunoaşte foarte multe dintre obiecţiile pe care PNL le-a formulat faţă de modificările legilor justiţiei şi foarte multe obiecţii pe care le-am avut faţă de comportamentul general al coaliţiei de guvernământ împotriva sistemului de justiţie. Am luat decizia să-l convocăm pe ministrul Justiţiei, în cadrul procedurii Ora Guvernului la Senat, pentru a prezenta domnul Tudorel Toader Senatului şi opiniei publice ce are de gând să facă în funcţia de ministru al Justiţiei, ţinând cont de raportul GRECO, care în mod evident are o legătură directă şi cu ceea ce se întâmplă în mecanismul de cooperare şi verificare şi mai ales în ce măsură este dispus domnul Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei să renunţe la girarea asaltului sistematic pe care îl fac formaţiunile de guvernământ PSD-ALDE împotriva independenţei justiţie şi a luptei împotriva corupţiei", a afirmat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei, a publicat miercuri un raport despre România în care îşi exprimă ”profunda îngrijorare” faţă de anumite aspecte ale reformelor sitemului de justiţie adoptate de Parlamentul de la Bucureşti.

”Raportul notează faptul că amendamentele aduse legilor justiţiei adoptate de Parlament în 2017 nu conţin cele mai controversate propuneri prezentate iniţial în vara anului trecut. Cu toate acestea, GRECO este preocupat de potenţialul impact al acestor legi, inclusiv asupra structurii instanţelor şi a procuraturilor. În pofida importanţei şi a sferei largi a acestor reforme, impactul lor nu a fost evaluat în mod corespunzător, iar procesul legislativ a fost, de asemenea, discutabil”, potrivit raportului.

”GRECO cere României să renunţe la înfiinţarea noii secţii speciale de procurori pentru investigarea delictelor din sistemul judiciar. De asemenea, raportul ia notă de controversatul proces, iniţiat în februarie 2018, privind destituirea şefului biroului specializat al procuraturii anticorupţie (DNA), şi îşi reiterează apelul de luare a unor măsuri de protecţie suplimentare legate de procedurile de numire şi de revocare a procurorilor-şefi de către puterea executivă” se arată în document.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Serviciile franceze de informații nu au găsit dovezi ale unei implicări ruse în protestele mișcării "Vestelor Galbene" din Franța - presă

Digi24: CTP: Suntem n marș spre instaurarea unei dictaturi național-socialiste n Romnia

Câteva sute de imigranți au încercat să intre în clădirea Comediei Franceze din Paris

Brexit: 'Pagube ireparabile' în cazul unui al doilea referendum, îi va avertiza Theresa May pe parlamentari

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Bancul zilei: Voltaire și regele

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

UEDZI ÎNCEPE LUNA A PATRA DUPĂ CE A RENUNȚAT SĂ JOACE ÎN WEEKENDURI. Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Oamenii de știință crează un laser atât de puternic încât ar putea propulsa o călătorie pe Marte în doar câteva zile

CNN: Mormnt de 4400 de ani descoperit n Egipt

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

De ce nu putem face autostrăzi, potrivit lui Liviu Dragnea. Sfatul șefului PSD: Declarați-le investiții de interes strategic

CASTIGATOR EXATLON 2018. Surpriză uriaşă în FINALĂ! S-a decis MARELE CÂŞTIGĂTOR: va pleca acasă cu 100.000 de euro!

Zeci de arestări după protestul împotriva Pactului ONU pentru migrație de la Bruxelles

Președintele Iohannis participă luni și marți la Forumul la nivel nalt Europa-Africa

Video Romnul care e pe cale să trateze cea mai grea boală a omenirii - cancerul

Mii de persoane au protestat la Budapesta față de modificările legislației în domeniul muncii, calificate de oponenți drept "legi ale sclaviei",

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Un lider politic important cere măsuri urgente: În România intră alimente pline de OTRAVĂ. Ce vă lipsește să acționați?

Corporate Report: Huawei are ușile nchise pretutindeni; Orient Express devine produs de lux; Apple va produce noile serii Charlie Brown; Boeing livrează primul 737 de la noua fabrică din China

Unul dintre fondatorii Vine și HQ Trivia a murit la 34 de ani, din cauza unei supradoze

Dragnea: Guvernul să ia măsuri legat de lăcomia bancară. Și prețul la gaze va crește fără motiv

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru LUNI 17 DECEMBRIE 2018. Start puternic al săptămânii!

ALERTĂ ANM: Cod galben de ninsoare și viscol până la ora 12.00

Arabia Saudită condamnă "ingerința" Senatului american, după cele două rezoluții adoptate joi

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 decembrie

Utile: 11 motive nebănuite pentru care ți e mereu foame; Cum ți vopsești părul cu legume, fără să folosești chimicale; Dischinezie biliară: simptome, cauze, analize, tratament, prevenție

Coreea de Nord avertizează că sancțiunile americane ar putea bloca calea spre denuclearizare "pentru totdeauna"

Caru' cu vedete: Poziția echipei Romnia, te iubesc! după ce a refuzat premiul APTR; Irina Rimes a divorțat! Motivul cutremurător pentru care jurata de la Pro TV s-a despărțit de fostul ei soț; Ștefan Bănică, tată a treia oară

Un membru al guvernului australian, nevoit să demisioneze după ce s-ar fi întâlnit cu o tânără cunoscută pe un site de dating

Spania: Bărbat reținut de poliție pentru că nu ar fi returnat la bibliotecă peste 200 de cărți

Zeci de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse în incinta unui restaurant din Japonia

"Încălzirea Globală Progresisto-Soroșiștă" ne-a lovit din nou. Vreme de iarnă în aproape toată țara. Coduri portocaliu și galben în mai multe județe

​VIDEO Putin, depre cenzurarea muzicii rap n Rusia: Kremlinul ar trebui să sprijine și să ndrume, nu să cenzureze

Câteva sute de migranți au încercat să forțeze pătrunderea în clădirea Comediei Franceze

Florin Iordache, prima reacţie după ce Liviu Dragnea i-a cerut să-l denunţe pe Klaus Iohannis pentru ÎNALTĂ TRĂDARE

Horoscop DRAGOSTE săptămâna 17-23 decembrie 2018. Atmosfera fierbinte înainte de Crăciun

Tudorel Toader: Amnistia şi graţierea, ultima soluţie de îndreptare a unor abuzuri

Reacțiile liderilor din opoziție la discursul lui Dragnea | Tomac: Ori îi găsim un loc la Bălăceanca, ori la Rahova/ Orban: Delirul trebuie oprit urgent

Cod galben de ninsori pentru șapte județe din Transilvania și Muntenia, până la ora 12:00

Președintele Ucrainei afirmă că nu va prelungi legea marțială, impusă după incidentul din zona Kerci

Președintele Ucrainei afirmă că nu va prelungi legea marțială, impusă după incidentul din zona Kerci

Arabia Saudită condamnă "ingerințele" americane după ce Senatul SUA a adoptat două rezoluții privind cazul Khashoggi și războiul din Yemen

CITATUL ZILEI

Coreea de Nord: Sancțiunile americane ar putea bloca calea spre denuclearizare pentru totdeauna

Cum arată România după valul de ninsori: Restricții pe toate căile de circulație: în traficul rutier, feroviar, maritim și aerian

Accident grav pe trecerea de pietoni. Două eleve, spulberate de un autobuz care nu a putut opri pe zăpadă

Suta lui Andrei Cristea!

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Moţiunea de cenzură "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!", citită luni, în plenul Camerelor reunite

Dragnea: Multinaționalele să plătească taxele în România, nu în paradisurile fiscale

FC Botoşani - FCSB 1-3 în etapa a 20-a din LIGA 1. Vezi CLASAMENTUL

Bilanțul atacului armat de la Strasbourg a ajuns la cinci morți

CASTIGATOR EXATLON ROMANIA 2018. Beatrice Olaru a obţinut premiul de 100.000 de euro, Andronic a abandonat în finală

Ordonanţa de urgenţă de modificare a legilor Justiţiei, luni, pe ordinea de zi a Senatului

Fotbal - Liga I: FC Botoșani - FCSB 1-3

Atentat la Strasbourg: O a cincea persoană a murit în urma rănilor suferite

ALERTĂ METEO: Cod portocaliu de viscol în trei județe din sud. Cod galben de ploi și ninsori în zona Moldovei

Moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului introdusă astăzi în Parlament

Tudorel Toader anunță, luni dimineața, după mai multe ezitări: S-a agreat ideea ca amnistia, grațierea să fie ultima soluție

Un raport publicat de Senatul SUA va prezenta detalii ale ingerinței ruse n alegerile din 2016

Grecia: Ferestrele clădirii SKAI TV, sparte într-o explozie a unui dispozitiv improvizat

Toader spune cum vor fi modificate codurile penale

S-a stabilit careul de ași al Cupei României la handbal masculin. Dinamo a eliminat dramatic pe CSM București la loviturile de departajare

S-au încoronat, acasă. Franța a câștigat finala Campionatului European de handbal în fața Rusiei, semnând o dublă de excepție

Iordache, despre sesizarea împotriva lui Iohannis: Când va fi gata și e scrisă, vă anunțăm

Franţa, noua campioană europeană la handbal feminin după 24-21 (13-12) în finala cu Rusia

LIVE TEXT | FC Botoșani - FCSB se joacă ACUM! Golofca egalează! După ce s-a distrat cu Stan, l-a "executat" pe Bălgrădean cu un șut excelent

Horoscop Camelia Pătrăşcanu 17-23 decembrie 2018. În ce zile câştigi bani, când trebuie să vii cu flori acasă sau la serbarea copiilor

Iordache, după ce a fost îndemnat de șeful lui să depună plângere penală de înaltă trădare împotriva președintelui: Motivele vor fi cuprinse în sesizare/ Toader, despre inițiativă: Acum am aflat

Doi angajați ai unei societăți de electricitate sunt căutați de salvamontiști în masivul Vâlcan

​Serie A: Cagliari vs Napoli 0-1/ Arkadiusz Milik a marcat din lovitură liberă n prelungiri

Sute de suporteri, în marș pe străzile Timișoarei, în amintirea martirilor Revoluției din 1989

Sute de suporteri, în marș pe străzile Timișoarei, în amintirea martirilor Revoluției din 1989 | FOTO, VIDEO

LIVE TEXT | FC Botoșani - FCSB se joacă ACUM! S-a marcat din nou! Greșeală impardonabilă în defensivă

LIVE TEXT | FC Botoșani - FCSB se joacă ACUM! Ruescu înscrie cu un lob superb! Moruțan a ratat o șansă importantă

FC Botoșani - FCSB 1-3. Echipa lui Dică egalează la puncte liderul CFR! Clujenii au un meci mai puțin disputat, iar derby-ul e etapa viitoare, ultima din 2018

Botoșani, cadoul de Crăciun al lui Dică! FCSB egalează CFR-ul în fruntea Ligii 1, după un meci în care moldovenii au gafat incredibil în apărare

​Liga 1: FCSB, victorie muncită la Botoșani, scor 3-1

Autocar cu 22 de pasageri, între care doi minori, afectat de un incendiu în Clejani

Șeful USR: Dacă vor adopta OUG pe grațiere și amnistie vor arunca țara către o adevărată revoluție

Theresa May: ,,Pagube ireparabile n cazul unui al doilea referendum

Bistrița-Năsăud: Două eleve, lovite de un autobuz pe trecerea de pietoni, în municipiul Bistrița

Alexandra Stan, cu părţile intime la vedere. Poze cu vedeta interzise minorilor FOTO

LIVE TEXT | FC Botoșani - FCSB, de la 20:00. Echipa aleasă de Dică: antrenorul roș-albaștrilor improvizează din nou! "11"-le trimis pe teren și cum răspunde Ciobotariu

Șeful lui Marian Oprișan are și el un mesaj pentru SRI și SIE: Unde e patriotismul când văd finanțatori de acțiuni anarhiste?

BREAKING NEWS: Scandal în finala Euro 2018! Momentul controversat care a pornit un val de huiduieli în sală FOTO | O fostă jucătoare de la Oltchim, în prim-plan

Jennifer Lawrence, a pozat complet goală... cu un șarpe boa | FOTO

O româncă e CAMPIOANĂ la videochat. Vezi cât a reușit să rețină UN CLIENT!

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

LIVE SCORE | Dunărea Călărași – Sepsi se joacă ACUM. Gol superb marcat în a doua repriză

​CE Handbal (f): Franța, campioană europeană n propria sală, după 24-21 vs Rusia

Carmen Dan, despre situația generată de vremea rea: Prioritară e alimentarea cu energie electrică

Ministerul Energiei a anunțat că peste 200.000 de consumatori nu aveau curent electric, la ora 18:00. Când va fi remediată situația

"Cireşica" s-a copt frumos. Cele mai sexy fotografii cu Nicole Cherry FOTO

Ministerul Educației: Cursuri școlare suspendate luni și marți în mai multe județe

Giurgiu: Un autocar în care se aflau 22 de pasageri, între care 2 minori, afectat de un incendiu

Dragnea relansează ideea impozitului pe cifra de afaceri și cere Guvernului măsuri serioase n ceea ce privește lăcomia bancară și evolutia ROBOR

Franța a câștigat Campionatul European de handbal feminin

Barna, despre o ordonanță privind amnistia și grațierea: PSD va arunca România către o adevărată revoluție

Defileul Jiului a fost închis după producerea unor avalanșe mici

COD GALBEN de fenomene meteo periculoase în următoarele ore. Ninsori abundente, viscol şi polei

Ludovic Orban, ieşire dură împotriva lui Liviu Dragnea. "Am urmărit delirul unui dictator nebun!"

Iohannis participă, luni și marți, la Forumul Africa-Europa, de la Viena

Moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului va fi citită luni. Când vor avea loc dezbaterea și votul final

Moruțan, ironic și fără chef după victoria de la Botoșani: "Bravo lui Golofca, dar contează rezultatul! Am arătat că ne luptăm pentru titlu!"

Cade primul cap la FCSB! Gigi Becali a tunat: "O să-i dau niște bani. Ce să mai, am greșit cu el"

Handbal feminin: Franța a câștigat în premieră titlul european, după 24-21 cu Rusia în finală

PROGNOZA METEO pentru toată săptămâna: Ninsorile se transformă în ploi, risc de polei

Tudorel Toader, anunţ surprinzător despre adoptarea OUG pentru AMNISTIE ŞI GRAŢIERE

Tudorel Toader: S-a agreat ideea ca amnistia, grațierea să fie ultima soluție

Un raport publicat de Senatul SUA va prezenta detalii ale ingerinței ruse în alegerile din 2016 (presă)

Toader: S-a agreat ideea ca amnistia și grațierea să fie ultima soluție de îndreptare a respectivelor abuzuri

Trudeau: Canada ncearcă să anuleze un contract de vnzare de arme către Arabia Saudită

Dică, cucerit de un jucător de la FC Botoșani: "A avut o evoluție foarte bună, chiar îmi era teamă de el"

Ministrul Justiției, nenumărate răspunsuri evazive despre Ordonanța pe amnistie: Nu am un un răspuns structurat / Reflectez / Veniți la 6.30 la minister


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1641, afisate in 14 pagini.



ieri 06:04 CITATUL ZILEI