11:25
Comentarii Adauga Comentariu

​Cristina Tarcea a sesizat Parchetul General n legătură protocolul nalta Curte - Parchetul General - SRI

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, a trimis o sesizare Parchetului General, pentru a se verifica dacă au fost săvârșite infracțiuni de fals la încheierea protocolului de cooperare ÎCCJ-PG-SRI, cu referire la semnătura lui Nicolae Popa, fostul președinte al Instanței supreme, anunță Agerpres.

Cristina Tarcea declară în sesizare că, la data de 14 iunie 2018, a fost finalizată procedura de declasificare a protocolului de cooperare între Serviciul Român de Informații, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Înalta Curte de Casație și Justiție pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale.

"După publicarea formei declasificate a documentului, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție de la acea dată a susținut public că, deși semnătura de pe înscris este a dumnealui, nu a semnat un astfel de înscris și nici nu a negociat protocolul în discuție. La data de 19 iunie 2018 am avut o întâlnire la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu Nicolae Popa, fostul președinte al Instanței supreme. În cadrul discuțiilor purtate, domnul profesor mi-a relatat că semnătura de pe document îi aparține, nu o contestă, dar că nu l-a semnat, pentru că, începând cu data de 1 septembrie 2009 nu și-a mai exercitat prerogativele de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, mi-a relatat că nu cunoaște condițiile în care a fost discutat sau negociat protocolul și că nici nu a desemnat o persoană anume din cadrul Instanței supreme pentru a purta astfel de discuții sau negocieri. Având în vedere faptul că împrejurările relatate conduc spre ideea că protocolul de cooperare s-ar fi încheiat în condițiile săvârșirii unor infracțiuni de fals, în temeiul dispozițiilor art. 291 din Codul de procedură penală, vă transmit prezenta sesizare urmând ca, în urma verificărilor pe care le veți efectua, să stabiliți dacă există indicii că în cauză au fost săvârșite infracțiuni și să apreciați dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru a vă sesiza din oficiu, conform art.292 din Codul de procedură penală", se arată în sesizare.


Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

UEDZI A TRECUT PE PLUS ÎN TOTAL, DUPA 130 DE PARIURI PUSE. Cel mai tare program de Pariuri. Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Germania: Ministrul de interne din Saxonia propune arestarea solicitanților de azil fără acte de identitate valabile

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Doborârea avionului rusesc în Siria: Putin i-a transmis lui Netanyahu că respinge versiunea israeliană

Progresiștii își continuă planul AMESTECULUI ETNIC FORȚAT. Bilderbergul Emmanuel Macron spune că țările UE care refuză migranții ar trebui date afară din Schengen

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Liviu Pleşoianu, demască fățătnicia și minciunile individului numit Victor Ponta care MINTE așa cum RESPIRĂ! Victor Ponta pe rit vechi înainte de alegeri făcea pe naționalistul și conservatorul, "același" Ponta face azi pe soroșistul-progresist

În ciuda promoțiilor oferite de băncile comerciale, dobnzile la depozite rămân real negative. Cu alte cuvinte, pierzi bani depunându-i la bancă. Inflația îți înghite eventualul câștig

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Guvernul italian a aprobat un nou pachet de legi mpotriva imigranților

Ştire ÎNGROZITOARE despre Nadia Comăneci. DEZVĂLUIRE-ŞOC făcută de fosta mare GIMNASTĂ

Judecătorii CCR, așteptați să se pronunțe asupra Codului de procedură penală, legii de organizare judiciară și statutului magistraților

Reacția Moscovei la arestarea cetățeanului rus n Norvegia

Brexit: Corbyn cedează teren pentru un al doilea referendum

Cecilia Malmstrom: SUA și UE discută despre un acord comercial, dar negocierile nu au început încă

Daniel Dăianu: 10 ani după Erupție. ncotro ne ndreptăm?

Modric a fost declarat cel mai bun jucător al lumii, fără să fie votat de români. Pe cine au mizat Contra și Săpunaru

WSJ: Alunecă din nou Germania către Weimar?

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

​WTA Wuhan: Simona Halep vs Dominika Cibulkova (n jurul orei 16:00) / Simona, fără set cștigat pe hard n fața slovacei

Cât costă rochia purtată de Halep la petrecerea de la Wuhan!

Prima şedinţă a Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a SPP în activitatea partide politice

Rusia: Opozantul Aleksei Navalnîi trimis în judecată imediat după eliberarea din închisoare

CCR analizează obiecţia de neconstituţionalitate formulată de şeful statului în legătură cu modificările aduse Legii Curţii de Conturi

Muzeul narcoticelor ,,Pablo Escobar, nchis de autoritățile columbiene

​Politic Show:​ Ce a vrut să spună Dragnea cnd l-a amenințat voalat pe Tăriceanu. Explicația unei declarații politice;Radu Mihail: Nu vrem să fim ntr-o gubernie și să dea cu biciul n noi un oligarh

Primele temperaturi negative din această toamnă, nregistrate n masivul Ceahlău

CITATUL ZILEI

Harghita: Cinci persoane transportate la spital, în urma unui accident rutier la ieșirea dintr-o benzinărie

Andreea Marin a dezvăluit că are o problema gravă de sănătate. "Am făcut RMN, urmează OPERAŢIA!"

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Utile:Uite ce trebuie să faci ca să adormi mai ușor;Ceaiul verde: cum l alegem ca să fie eficient;Nu ignora durerea n zona ficatului! Poate fi semnul acestei boli frecvente

USR: Peste 80 de candidați s-au înscris în cursa internă pentru alegerile europarlamentare

Theresa May va discuta cu Donald Trump, miercuri, la New York, despre comerțul bilateral

Caru' cu vedete:Charles Aznavour s-a ntors pe scenă la 94 de ani;Simona Halep face furori n Asia. Chinezoaicele sunt nnebunite să cumpere rochia pe care a purtat-o la petrecerea de la Wuhan; Dorian Popa va fi coprezentator ntr-o emisiune celebră

Bihor: Dirijorul Cristian Lupeș și Bucharest Festival Orchestra au concertat la Oradea, în turneul 100 x Enescu

ULTIMA ORĂ: Accidentarea lui Alibec, mai gravă decât se credea! Mulțescu a făcut anunțul trist: "E clar! Păcat că îl scoate din circuit. Îmi pare rău de parcă aș fi făcut-o eu"

PSD s-a răzgândit în privința legii Offshore. Președinte comisie: Forma finală o vom avea săptămâna viitoare

O nouă informare METEO: Frig, vânt puternic și brumă timpurie în toată țara/ Cât timp este valabilă avertizarea ANM

Fotbal - Premiile ''The Best'' FIFA: Cinci jucători din liga spaniolă, în echipa ideală pe 2018

The Guardian: Propunerea lui Sajid Javid privind imigrația relevă nebunia Brexit-ului

5 moduri în care apariţia unui copil poate interfera cu relaţia de cuplu

Mel Gibson va regiza un remake al westernului ''The Wild Bunch''

Venezuela: Maduro acuză diplomați latino-americani că ar fi sprijinit tentativa de asasinat împotriva sa

​VIDEO Cel mai cunoscut cartier se sufocă. Oamenii n-au loc nici de parcare, nici n metrou

Bratu și-a făcut curaj și a mers la Negoiță! Ce a avut de spus fostul antrenor al lui Dinamo

Fotbal - Premiile ''The Best'' FIFA: Germanul Lennart Thy a câștigat premiul pentru fair play

CCR discută sesizările formulate de ÎCCJ, PNL, USR şi Iohannis privind Codul de procedură penală

EXCLUSIV | De ce Gigi Becali nu are nimic trecut pe numele său din averea fabuloasă: "Fotbalul de azi e egal cu pușcărie"

Pancu a fost omagiat de suporterii lui Beșitaș la derby-ul cu Fenerbache! FOTO | Gestul superb făcut de turci

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, renunță la azilul n Ecuador

Cristina Tarcea, șefa ÎCCJ, îi răspunde lui Liviu Dragnea: Completele de 5 judecători se trag la sorți la începutul fiecărui an

Ministrul francez de Externe avertizează Rusia că ar putea fi responsabilă pentru un ,,război perpetuu n Siria

PROGNOZA ANM pentru zilele următoare: Temperaturi mai mici cu 6 grade față de cele normale. Când se încălzește vremea

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

IN TIMP CE UN ROMAN MUNCESTE O LUNA PENTRU UN SALAR MINIM NET DE 777 lei. Guvernul a aprobat cadrul legal pentru majorarea sumei gratuite acordate unui solicitant de azil: 1.185 lei pentru sezonul rece, si 1.117 de lei pentru sezonul cald.

Cei mai puternici 5 antioxidanţi pentru sănătatea întregii familii

​Liga 1: Situația din campionatul intern după Astra Giurgiu vs Gaz Metan Mediaș 3-0 (Rezultate și clasament)

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacul comis în orașul iranian Ahvaz

De ce s-a prăbuşit avionul malaezian în Ocean. Ultimele momente ale zborului MH370

Un bărbat care a fost ucis s-a transformat într-un smochin

Trei persoane rănite grav în urma unui accident în județul Harghita

Hitler și Lennin vor fi adversari într-un scrutin local din Peru. Ce slogan crede Hitler că îl va ajuta să câștige alegerile

Astra Giurgiu a câștigat meciul cu Gaz Metan Mediaș, 3-0

Cofondatorii INSTAGRAM părăsesc conducerea companiei

Atenționare de călătorie MAE: Republica Elenă - menținere risc de incendii de vegetație

​The Best FIFA Football Awards: Luka Modric, cel mai bun jucător al planetei n 2018

Horoscop zilnic MARŢI 25 SEPTEMBRIE 2018. Ce îţi aduce Luna plină în Berbec de azi?

Lista miniştrilor remaniaţi din cabinetul Dăncilă. Cine pleacă din Guvern luna viitoare

Trădătorii nu se lasă până nu ne dau resursele naturale care sunt ale noastre 100%, ȘI MAI PE NIMIC.Klaus Iohannis și secretarul pentru Energie al SUA au discutat despre resursele de gaz din Marea Neagră. Oficialul american s-a întâlnit și cu Liviu Dragnea

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Macron și Trump și-au propus să atenueze divergențele dintre ei după ntrevederea de la New York

​WTA Wuhan: Elina Svitolina, eliminată n turul doi (Rezultatele zilei)

Cum boicotează Guvernul credibilitatea Referendumului CpF

LIVE TEXT | Gala FIFA "The Best", de la 21:30. FOTO | Cum a apărut Ronaldinho la Londra! Lista completă a nominalizărilor

Ultimele clipe ale avionului MH370. A căzut n ocean ntr-o spirală a morții

Mugur Isărescu deschide expoziția ''100 de ani de antreprenoriat în România'', organizată marți la Muzeul BNR

Elena Udrea, ANUNŢ-BOMBĂ din Costa Rica: "Vin cu Eva Maria în România!"

Decesul unui episcop din Vaslui, ANCHETAT după 60 de ani. Acesta a murit în condiții suspecte

Ţigara electronică, o alternativă la ţigara clasică. Ultimele studii arată beneficiile dispozitivelor electronice

FIFA a desemnat fotbalistul anului 2018. SURPRIZĂ URIAŞĂ!

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 septembrie

Bancul zilei: De ce va face PSD-ul un nou CEx

Conferință de lansare a Asociației pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri - ROENEF

Incendiu puternic în judeţul Constanţa. Două case au fost distruse de flăcări

Luka Modric, jucătorul anului la The Best FIFA Awards.

Mihai Teja la FCSB? Antrenorul Gazului a pus capăt speculațiilor

ONU: Donald Trump îl laudă pe 'formidabilul' Kim Jong Un

​VIDEO/FOTOGALERIE Ford Fiesta ST - rețetă complet nouă pentru cel mai mic model de performanță al Ford

Hitler şi Lenin se luptă pentru funcţia de Primar

Guvernul italian a aprobat un nou pachet de legi împotriva imigranților

Theresa May afirmă că nu va renunța la planul său privind Brexit

Fotbal - Premiile 'The Best' FIFA: Belgianul Courtois, ales cel mai bun portar al anului

Atenţionare de la MAE: Vânt puternic, ploi severe şi îngheţ la sol în Ucraina

Cum să îţi creşti contul din bancă în funcţie de zodie

The White Album de la The Beatles va primi o ediție aniversară cu ocazia mplinirii a 50 de ani de la lansarea lui inițială

Astra - Gaz Metan 3-0. Giurgiuvenii revin pe locul secund. Medieșenii au terminat meciul în 10

Mari emoții pentru Alibec. FOTO | Denis s-a întins pe teren și a cerut schimbarea, după ce a creat faza golului: ce i s-a întâmplat în minutul 75 al meciului Astra - Gaz Metan

Fotbal - Liga I: Astra Giurgiu - Gaz Metan Mediaș 3-0

Cum facem diferenţa între un copil lenes şi un copil lent. Sfaturi de la psihologul Monica Bolocan

Cîlin Popescu Tăriceanu: "DNA îşi alegea ţintele politice pentru a deminstra eficienţa luptei anticorupţie"

Mohamed Salah, marele premiat la gala FIFA The Best. A marcat cel mai frumos gol al anului 2018 VIDEO

Turişti blocaţi pe munte. Salvamontiştii intervin

Vorbește cel mai bun jucător al anului! Luka Modric: "Fără ei, acest trofeu nu ar fi fost posibil". Discursul emoționant prin care a provocat lacrimi în sală

Fotbal - Premiile 'The Best' FIFA: Croatul Luka Modric, cel mai bun jucător al anului

Prea mult somn strică? Iată ce spun cercetătorii

MANTRA săptămânii 25-30 septembrie 2018 pentru fiecare ZODIE, marca LOUISE HAY

Ce înseamnă când visezi aur. Semne de bine sau de rău? Află mesajele ascunse în visul tău

DECLARAȚIA SERII | Cum a ajuns Gigi Mulțescu să spună "vorbim fără zgomot"

Insula iubirii 2018. A cedat farmecelor, invitaţie în dormitor pentru ispita C: "Avem o cameră sus!". Imagini interzise minorilor

Financial Times: Yanis Varoufakis crede că Google nu ne oferă nimic în schimb

Prim-vicepreședintele PNL ,despre europarlamentare: Crin Antonescu și Vasile Blaga, legați ombilical de USL și de tăierea pensiilor

Viorel Cataramă: Nu am atacat niciun moment PNL. E o dezinformare. Eu iubesc acest partid

Olguța Vasilescu se simte ca n emisiunea Big Brother: Sunt absolut convinsă că sunt interceptată n continuare / Cu ct au costat interceptările, cte școli aș fi putut construi n Craiova?

CCR va discuta, marți, sesizarea lui Iohannis asupra Legii 303/2004 privind statutul magistraților

Mitinguri ale transportatorilor în București: Vom protesta 2 zile în loc de 3 și cu 500 de autocare în loc de 1.000, în lipsa aprobărilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1997, afisate in 17 pagini.



ieri 19:24 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 05:37 CITATUL ZILEI