13:31
Comentarii Adauga Comentariu

Premierul Dăncilă, în Emiratele Arabe Unite pentru cooperare, parteneriate, oportunităţi de afaceri şi proiecte comune VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit marţi cu prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Rashid Al Maktoum, şi cu preşedintele Autorităţii Maritime a oraşului Dubai, Sultan Ahmed Bin Sulayem, în vizita oficială pe care o

Delegaţia română formată din premierul Dăncilă, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a avut o întrevedere cu Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedintele şi prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, conducătorul Emiratului Dubai, însoţit de ministrul de Interne Saif Bin Zayed al Nahyan, ministrul de stat pentru Cooperare Internaţională, director general al Expo Dubai 2020, Rim Al-Hashemi, şi preşedintele Consiliului de Administraţie şi preşedinte executiv al Grupului Dubai Ports World, Sultan Bin Sullaim.

Potrivit Guvernului, oficialii au discutat despre stadiul relaţiilor bilaterale, despre consolidarea cooperării economice şi sectoriale între România şi Emiratele Arabe Unite şi despre identificarea de noi oportunităţi de afaceri şi proiecte comune de cooperare.

Premierul Dăncilă a spus, în cadrul întâlnirii, că statele arabe pot investi în domenii de interes pentru economia românească şi a enumerat avantajele investiţionale pe care ţara noastră le-ar putea oferi, încurajând participarea companiilor din Emiratele Arabe Unite la proiectele româneşti finanţate prin programele operaţionale derulate în prezent, dar şi participarea la proiecte de investiţii în parteneriat public-privat. Dăncilă a lăudat evoluţia parteneriatului româno-emiratez şi şi-a arătat convingerea că vor semna curând o Declaraţie comună privind stabilirea unui parteneriat economic extins între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite, care va contribui la asigurarea unei dezvoltări armonioase, pe baze pragmatice, a raporturilor româno-emirateze, mai arată Guvernul.

„Discuţiile au prilejuit şi un schimb de opinii cu privire la temele de interes de pe agenda internaţională şi regională, cu accent asupra evoluţiilor recente din Orientul Mijlociu. În context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a subliniat că România, ca stat care va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, va continua să acorde o importanţă deosebită Vecinătăţii Sudice a Uniunii Europene, concomitent cu promovarea soluţionării pe cale politică a diferendelor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. De asemenea, şeful executivului român a reiterat susţinerea României faţă de reconcilierea statelor Consiliului de Cooperare al Golfului, organizaţie deosebit de importantă pentru arhitectura regională de securitate”, mai transmite Executivul român.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SCHIMBAȚI RAPID PROGRAMA ŞCOLARĂ ALTFEL STATUL NAȚIONAL VA DISPĂREA. În stradă vedem efectele dramatice a 27 de ani de Îndoctrinare Progresistă.70% dintre români au rămas naționali-conservatori,30% sunt progresişti-internaționalişti. Raportul se va inversa

VREMEA în această noapte și în următoarele trei zile. Prognoza METEO în București și în țară

Procurorii olandezi au găsit o scrisoare în mașina autorului atacului armat din orașul Utrecht

Felix Baumgartner, FERICIT de REVELION. Uite cum a POZAT-O pe MIHAELA RĂDULESCU! | FOTO în articol

Teodorovici: Amnistia fiscală vine, curând. În aprilie, vreau să o avem în Guvern

Gala premiilor Gopo 2019. "Moromeții 2" este Cel mai bun film de lungmetraj

Dani Alves și-a dat acordul! Cel mai titrat fotbalist din istorie prinde un nou contract, la 35 de ani

Donald Trump: SUA nu au impus încă cele mai stricte sancțiuni asupra Venezuelei

Consiliul UE are, miercuri, prima rundă de negocieri cu echipa PE pentru șefia Parchetului European

Gabriela Zoană, eurodeputat PSD: După gândirea lui Iohannis, ar putea să iasă la proteste și angajații SPP

Comisiile reunite de buget, aviz negativ pe contul de execuție bugetară al TVR pe anul 2017

Teodorovici: Fondul Suveran va fi operațional în primul semestru al acestui an

Decarul de care Cosmin Contra a uitat, e între primii 5 din campionat. "Toți sunt la degetul lui mic". A prins o singură selecție după plecarea din Liga 1

Dan Nica: Voi sesiza președintele Parlamentului European să ia măsuri împotriva minciunilor despre premierul Dăncilă

Deputații votează, miercuri, moțiunile simple la adresa lui Eugen Teodorovici și Tudorel Toader

Teodorovici: Unde președintele unei țări spune despre un act guvernamental că este o golăneală?

Tâlhărie la o casă de pariuri din Târgu-Jiu

Teodorovici: Joi o să am o discuție cu cei de la Pilonul II. Sper să ajungem la un consens

Un bărbat făcea curat în subsolul locuinței, când a dat peste o carte împrumutată în urmă cu 53 de ani. S-a simțit vinovat, așa că a încercat să o returneze, dar a fost ȘOCAT la ce sumă ajunsese amenda | VIDEO

Mihai Alexandru Gherghe - numit secretar de stat la Ministerul Culturii

Uniunea Europeană: Liberalii o lansează joi pe Vestager în cursa pentru președinția Comisiei

Ultimele detalii cu privire la situația lui George Țucudean. Anunțul făcut de oficialii campioanei CFR Cluj

Primarii din Sfântu Gheorghe și Odorheiu Secuiesc, amendați pentru că nu au arborat steagul României

Carmen Dan, despre protestul din 10 august 2018: Toate documentele, desecretizate și puse la dispoziția Parchetului General

Un avion a luat foc pe Aeroportul din Teheran/ 100 de pasageri au fost evacuați | FOTO

Sorina Pintea despre starea de sănătate a lui Dragnea: Confirm că este vorba despre o hernie de disc

Băsescu: Dragnea e tipul șiretului laș. El a fost descoperit în perioada lui Roman la Partidul Democrat, nu a mea

Eugen Teodorovici: Cândva o să candidez și la prezidențialele din România. Nu candidez ca să candidez

Prahova: Polițiștii din Câmpina caută trei copii care au plecat de la un centru de plasament și nu s-au întors

Teodorovici: Cândva o să candidez la prezidențiale; când spun că fac un lucru, îl fac și nu o să candidez ca să candidez

Teodorovici, despre amnistia fiscală: În aprilie vreau să putem să o avem în Guvern

Teodorovici, despre taxa auto: A fost bugetul blocat, s-a deblocat, acum or să înceapă plățile

Cum vrea să scape Liviu Dragnea de condamnarea la trei și jumătate de închisoare. Avocații cer desființarea sentinței completului de 3 judecători

Teodorovici:SPV-urile au crescut de la 100.000 la 600.000,într-un an/Oamenii n-au vrut digitalizarea

Iohannis: Refuz categoric abordări de tip iliescian, că proprietatea este un moft

Ungaria inaugurează o reprezentanță comercială cu statut diplomatic în Ierusalim

VIDEO Israel: un parfum de "fascism" în campania electorală

Carmen Dan: Documentele privind momentul 10 august sunt desecretizate

Protestatari în veste galbene au invadat sediul Procuraturii Generale a Marii Britanii | VIDEO

​Cupa CEV (volei f): Volei Alba Blaj, înfrângere categorică în prima manșă a finalei (0-3 vs Busto Arsizio)

Contra pregătește în amănunt partida cu Suedia. Ce au exersat tricolorii la ultimul antrenament

Bulgaria: Un suspect inculpat pentru viol și uciderea jurnalistei Viktoria Marinova

Halep s-a înscris în proba de dublu la Miami. Cu cine va face echipă + duel infernal în primul tur

​​WTA Miami: Simona Halep, echipă cu Julia Goerges în proba de dublu / Meciurile româncelor din primul tur

Primarii din Sfântu Gheorghe și Odorheiu Secuiesc, amendați pentru că nu au arborat steagul României, de "Ziua Maghiarilor de Pretutindeni"

Teodorovici: Cândva o să candidez și la prezidențialele din România. Nu candidez ca să candidez

Scandalul dezinfectanților neconformi - Avem sau nu un nou caz Hexi Pharma? Vlad Voiculescu: Nu pun în pericol viața pacienților? Să folosim atunci zeamă de varză!

Ministrul Finanțelor: Se schimbă taxa pe lăcomie în stimulentul pentru hărnicie

Teodorovici: Se schimbă taxa pe lăcomie în stimulentul pentru hărnicie

9 dintre jucătorii convocați de Contra pentru dubla cu Suedia și Insulele Feroe sunt eligibili și pentru naționala U21

Teodorovici: Amnistia fiscală vine, curând. În aprilie, vreau să o avem în Guvern

Premiile Gopo 2019: "Moromeții 2" este Cel mai bun film de lungmetraj

Programul "Prima mașină" - completat de Guvern; sunt introduse și mașinile electrice și cele hibride

Anchetatorii americani au solicitat acces la mail-urile lui Michael Cohen încă din iulie 2017

Iohannis, despre protestele magistraților: Bine au făcut, au tot respectul și admirația mea / Nu vor reuși să le închidă gura

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Președintele american Donald Trump vrea admiterea unei noi țări în NATO

FCSB forțează încă un transfer. Gigi Becali a recunoscut: "Îmi place și îl vreau"

Șeful statului, despre referendumul pentru familie: Românii au dat o lecție infatuaților care au propagat ura

Acord între Nuclearelectrica și NuScale Power: În România ar putea fi construite reactoare modulare mici


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4724, afisate in 79 pagini.



ieri 06:11 CITATUL ZILEI