10:54
Comentarii Adauga Comentariu

Se taie alocaţiile copiilor români. Ministerul Muncii cere la Bruxelles revizuirea situaţiei

Ministrul Muncii a discutat la Bruxelles despre intenţia Parlamentului Austriei de a diminua alocaţiile copiilor rezidenţi.

Intenţia Parlamentului Austriei de a indexa alocaţiile copiilor rezidenţi, stadiul negocierilor privind înfiinţarea Agenţiei Europene a Muncii şi politicile din domeniul muncii şi protecţiei sociale au fost principalele subiecte discutate la Bruxelles de ministrul Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu, la întâlnirea bilaterală cu comisarul european pentru ocupare, afaceri sociale, competenţe şi mobilitate, Marianne Thyssen.

"Comisarul Marianne Thyssen a asigurat partea română de întreaga sa disponibilitate în a susţine România, pe perioada exercitării Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene, pentru a finaliza, dar şi promova, politicile din domeniul muncii şi protecţiei sociale", se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, remis miercuri AGERPRES.

Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul negocierilor privind înfiinţarea Agenţiei Europene a Muncii (European Labor Agency - ELA), care se doreşte a fi un organism care să lupte pentru combaterea muncii la negru, dar şi pentru respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă, la nivelul Uniunii Europene.

Ministrul Muncii a reafirmat poziţia Guvernului României de a sprijini constituirea Autorităţii Europene a Muncii, instituţie menită a consolida cooperarea între autorităţile de pe piaţa muncii la toate nivelurile, precum şi gestionarea mai eficientă a situaţiilor transfrontaliere. Obiectivul pe durata PRES RO va fi obţinerea abordării generale la nivelul EPSCO (Consiliul pentru Ocupare, Politici Sociale, Sănătate şi Protecţia Consumatorilor), în funcţie de evoluţia discuţiilor pe durata Preşedinţiei Austriei şi derularea trialogurilor informale cu Parlamentul European în vederea închiderii dosarului.

Comisarul european Marianne Tyssen şi ministrul Lia-Olguţa Vasilescu au discutat şi despre stadiul negocierilor privind revizuirea Regulamentului 883/2004, privind coordonarea sistemelor de securitate socială din statele membre.

În ceea ce priveşte propunerea de revizuire a Regulamentelor de coordonare a sistemelor de securitate socială, PRES RO îşi va asuma fie deschiderea trialogurilor cu Parlamentul European (dacă Austria nu va reuşi să realizeze acest lucru), fie continuarea acestora, făcând toate eforturile pentru a obţine un acord în funcţie de evoluţia discuţiilor. Prevederile cu potenţiale implicaţii semnificative pentru România, în acest dosar, rămân cele referitoare la legislaţia aplicabilă (detaşarea lucrătorilor) şi prestaţiile familiale, în special prin prisma intenţiei unor delegaţii de a introduce mecanismul de indexare a alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi.

De altfel, cei doi oficiali şi-au exprimat îngrijorările în legătură cu o situaţie semnalată atât de cetăţeni ai unor state europene, cât şi de organizaţii neguvernamentale, vizavi de o posibilă încălcare a drepturilor copilului în Austria, ca urmare a intenţiei Parlamentului naţional de a indexa alocaţiile copiilor cetăţenilor rezidenţi, din alte state europene, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului austriac.

Comisarul Thyssen a reiterat poziţia negativă a Executivului european faţă de promovarea mecanismului indexării alocaţiilor pentru copiii lucrătorilor mobili UE. În acest sens, Marianne Thyssen a reafirmat şi importanţa promovării principiului la contribuţii egale prestaţii egale alături de principiul remuneraţiei egale pentru aceeaşi activitate desfăşurată în acelaşi loc (în contextul revizuirii Directivei detaşarea lucrătorilor). 

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

INCREDIBIL. Tusk și Juncker insinuează public necesitatea un al doilea referendum pentru BREXIT, fără ca să se pună în aplicare Referendumul VOTAT DEJA DE BRITANICI

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

PLANUL LUI SOROS: "Trebuie să câștigăm apoi votul semnificativ (din parlament) pe care May l-a promis în legătură cu BREXIT-ul. Acest lucru ar putea declanșa un nou referendum sau noi alegeri. Europa să fie liniștită, că întoarcerea va fi permanentă"

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

UK. Parlamentul Britanic a dat de pământ cu Acordul de după Brexit semnat de Teresa May cu Federalista UE. Ce va urma? Sorosiștii-Progresiști din Parlament speră într-un alt Referendum, Brexiterii speră să nu ai fie nici un acord cu UE-ul

Premierul Progresist al Scoției, susține că un nou referendum privind apartenența Marii Britanii la UE este "singura opțiune credibilă" sau cum să ne pișăm pe VOTUL UNUI POPOR ÎNTREG....

UK. Fuga de Brexit sau Inconștiență? Descendenți ai victimelor Holocaustului stau la coadă pentru un pașaport german. Cel puțin în Anglia naziștii nu au ajuns nicodată la putere...

GERMANIA PROGRESISTO-MERKELISTĂ: Ministrul German al Sănătății "UE are nevoie de reguli pentru a opri emigrarea doctorilor". Deci Medicii din UE sunt opriți să vină în Germania, dar nu și milioane de migranți ilegali din Africa și Asia.

Foarte Mulți dintre liderii europeni progresisto-globaliști nu au copii. Să fie oare o pură întâmplare? Teoria probabilităților ne spune că nu.

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

Banca Națională? NU: Banca Anti-Națională...Deși știe că creșterea ROBOR duce la accentuarea jecmănirii românilor, BNR prin bugetarul de-o viață ajuns multi-milionar Isărescu, sare la gâtul Guvernului ca să salveze profitul cămătăresc al Băncilor Străine

Mihai Eminescu: „Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fuduli. Alungaţi turma acestor netrebnici!

UK. Epidemie de schimbare de nume a copiilor "transgender". Copiii își schimba numele în certificatele de naștere, din băiat în fată, și din fată în băiat, după ce fac un sondaj cu voturi pe internet, cu acordul părinților inconstienți de ceea ce fac

ATENȚIE NU VĂ LĂSAȚI PROSTIȚI. A APĂRUT LUPUL ÎN HAINE DE OAIE: George Simion făcătura soroșistei PIPPIDI, candidează la Europarlamentare sub titulatura "Mișcarea Unionistă" și e lansat cu laude deșănțate, culmea chiar de pseudo-patrioții de la Active News

O țară vecină cu Marea Britanie anunță că va intensifica pregătirile pentru un eventual Brexit fără un acord

HOROSCOP 16 IANUARIE 2019: Veştile bune vin din mai multe direcţii

Brexit: Politicienii nordici își exprimă regretul pentru votul din Parlamentul britanic

SUBIECTE COMPER MATEMATICA 2018, etapa I: Când află elevii REZULTATE COMPER 2018

Utile: ​Din ce mncare ne luăm vitamina C; 7 motive pentru căderea excesivă a părului; Pericolele la care ne expunem copiii atunci cnd i tratăm cu leacuri băbești

SUBIECTE ROMANA COMPER 2019. Emoţii pentru elevi. BAREME ROMANA COMPER 2019, ETAPA I

CITATUL ZILEI

Emmanuel Macron afirmă că Marea Britanie ar avea cel mai mult de pierdut în cazul unui Brexit fără un acord

Bancul zilei: BREXIT-ul, explicat altfel

Guy Verhofstadt, după votul din Camera Comunelor: Ce acord Brexit vrea Parlamentul Marii Britanii?

Clipe demene de FILMELE PORNO la metrou, în miezul zilei. Ce s-a întâmplat este de infarct

Le Point: De ce Donald Trump ar avea legături cu Rusia?

"Omul galben din Aleppo". Povestea bărbatului care poartă aceeași culoare de 35 de ani. "Dacă aș purta altceva, m-aș simți ciudat"

Sibiu: Două persoane rănite într-un accident pe Valea Oltului; două mașini și două TIR-uri implicate

Financial Times: Polonezii tnjesc după calitățile pe care primarul Gdansk-ului le avea din belșug

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru MIERCURI 16 IANUARIE 2019. Ce faci azi cu simţurile tale?

INEDIT: În cel mai vechi deșert se aude un hit rock înregistrat în 1982. Locul în care se află difuzoarele, necunoscut| VIDEO

Avertizare ANM: Cod galben de vânt puternic în șapte județe

Harry Kane, indisponibil pnă n luna martie/ Englezul va rata dubla cu Borussia Dortmund din Champions League

​CM Handbal (m): Brazilia a nvins Rusia/ Egal ntre Franța și Germania

CĂLĂUZIRE ZILNICĂ Arhanghelul Mihail pe ZODII: MIERCURI 16 ianuarie 2019. Mesajul şi rugăciunea zilei!

Un angajat al unei companii de IT și-a pus o cafea dimineața devreme, apoi s-a dus la geamul biroului. Aproape că i-a căzut cana din mână când a văzut acest OBIECT straniu pe râul din apropiere. "Extraterestru? Nimeni nu știe cum a fost posibil" | VIDEO

Subiectele zilei: Din cărțile care i apar azi n Romnia, Eminescu ar fi cștigat din drepturile de autor n jur de 2.500 de lei pe lună; Cum a văzut presa discursul lui Dăncilă din PE; Efectele recursului compensatoriu continuă să strrnească

LISTA CASTIGATORI CATENA. S-au tras la sorţi câştigătorii celor 10 autoturisme DACIA

Petre Roman și Teodor Brateș i nvață pe studenți Etica la Universitatea din București

CCR se pronunță astăzi asupra sesizării conflictului Parlament-Ministerul Public în legătură cu protocoalele

Un automobil s-a răsturnat într-un accident în care au fost implicate și două TIR-uri. Două persoane au ajuns la spital

Congresul din Venezuela îl declară NELEGITIM pe președintele Maduro și cere organizarea de alegeri anticipate

Accident cu trei mașini pe DN5: Un mort și doi răniți

Povestea lui Arthur Larsen, cel supranumit Jean Dean al tenisului - Alcool, țigări, nopți pierdute: Sportul alb, terapie după participarea n Al Doilea Război Mondial

​VIDEO Imagini emoționante - Victoria Azarenka, n lacrimi după ce a părăsit AO: Am trecut prin multe ncercări n viața mea și cteodată mă ntreb de ce

Video CERN plănuiește să construiască un accelerator de particule cu diametrul de 100 de kilometri

Washingtonul denunță amenințarea iraniană după tirul unei rachete

Parlamentarii britanici pregătesc o moțiune prin care să amâne procedura Brexit-oameni de afaceri

Faze tari: Chinezii au crescut o plantă de bumbac pe lună; Prima operație la distanță, prin 5G; Praful de stele, unic n lume, creat n laboratoare romnești

Prima reacție a lui Dumitru Dragomir, după condamnarea la închisoare cu executare: "Acest dosar..."

Exatlon 15 ianuarie 2019, bătălie epică. Romania vsExatlon Ungaria, în primul meci internaţional al acestui sezon. Când are loc

Fost ministru român: Situația din Marea Britanie, un test pentru Președinția României la Consiliul UE

Dolj: Un microbuz cu 11 pasageri s-a răsturnat între Calopăr și Gura Văii; patru persoane au fost rănite

Florin Cîțu: Criză de finanțare la Ministerul Finanțelor Publice

ANCOM propune ca Poșta să fie furnizor de serviciu universal în domeniu până la sfârșitul lui 2019

Australian Open: Irina Bara și Monica Niculescu, n turul doi al probei de dublu

O carte pe zi: "Mici focuri pretutindeni", de Celeste Ng

EXCLUSIV | Când te naști prea târziu: "Mi-ar fi plăcut să-l am antrenor pe Mircea Lucescu, dar am lucrat cu Răzvan"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1118, afisate in 19 pagini.



ieri 06:08 CITATUL ZILEI