15:40
Comentarii Adauga Comentariu

Gruparea Stat Islamic revendică atentatul sinucigaș de la Kabul

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul sinucigaș care s-a soldat cu șase morți în apropiere de o mulțime de manifestanți în capitala afgană, relatează AFP.

''Un kamikaze cu o vestă explozivă lovește într-o adunare de șiiți în apropiere de palatul prezidențial din Kabul'', a relatat Amaq, organismul de propagandă al jihadiștilor, într-un comunicat difuzat pe canalele obișnuite ale aplicației Telegram.

Cel puțin șase persoane au fost ucise, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, când un kamikaze și-a detonat încărcătura explozivă luni la Kabul, la numai câteva sute de metri de un perimetru arhiprotejat, în apropiere de o școală franceză, de președinția afgană și de unul dintre principalele hoteluri de lux.

Majoritatea victimelor fac parte din rândul forțelor de securitate.

Sute de persoane se strânseseră pentru a cere trimiterea de întăriri într-un district al provinciei Ghazni (sud-est), populat de minoritatea hazara, unde talibanii și-au intensificat atacurile începând de miercurea trecută.

Majoritatea locuitorilor hazara sunt de confesiune șiită, contrar talibanilor, care sunt suniți și în majoritate de etnie paștun, și care sunt acuzați de încălcarea drepturilor omului împotriva lor, în cursul regimului taliban între 1996 și 2001.

Statul Islamic a revendicat numeroase atacuri sângeroase care au lovit capitala afgană în ultimele luni. La sfârșitul lui octombrie, un kamikaze a vizat un autobuz care transporta funcționari în apropiere de principala închisoare din Kabul, provocând cel puțin șapte morți.AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Malta, Letonia și Slovacia organizează sâmbătă alegeri europarlamentare

Autoritățile franceze iau în calcul ipoteza unui atac terorist în cazul exploziei de la Lyon

Astra Giurgiu - Viitorul, finala Cupei României se joacă astăzi. Ora meciului

Emmanuel Macron cere "clarificări rapide" privind Brexit după demisia Theresei May

Marea Britanie: Cine va fi următorul premier?

Rezultatul alegerilor prezidențiale din Indonezia a fost contestat în instanță

Votul. De ce ne pute? Și de ce ne intoxicăm tinerii - INC-O OPINIE PERSPEKTIVA

Campania electorală - la final

Donald Trump ia în considerare grațierea unor militari americani acuzați de crime de război

CITATUL ZILEI

HOROSCOP de weekend, 25 - 26 mai 2019, cu Anca Martin: Zodiile care fi mai sensibile la sfârșitul acestei săptămâni

Indonezia: Candidatul învins la prezidențiale face apel

#europarlamentare2019 Irlanda: Proeuropenii din Fine Gael învingători, Verzii câștigă la Dublin

Washingtonul invocă ''agresiunea iraniană'' într-o controversată vânzare de arme către Riad

#europarlamentare2019 Irlanda: Formațiunile pro-UE pe primele locuri la alegerile europarlamentare (sondaje)

UPDATE Irlanda: Formațiunile pro-UE pe primele locuri la alegerile europarlamentare (sondaje)

În campania pentru europarlamentare din Italia, temele europene au strălucit prin absență / Salvini, cu rozariul în mână, conduce în sondaje, M5S vrea mâncare sănătoasă iar Berlusconi apropierea UE de Rusia

Nici eu nu vreau să mor prost

MEDIAFAX FOTO | Mascota oficială a Campionatului European de fotbal 2020 și Radu Mazare paraseste sediul ÎCCJ. Imaginile săptămânii 10 - 17 mai

Donald Trump a aprobat o nouă vânzare de armament către Arabia Saudită

Alegeri europene. Letonia, Slovacia și Malta își cheamă cetățenii la urne

Emmanuel Macron cere "clarificări rapide" privind Brexit după demisia Theresei May

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 mai

Bancul zilei: Electorale

Donald Trump se va întâlni luna viitoare cu Prințul Harry și Regina Elisabeta a II-a în timpul unei vizite de stat

Un judecător din Mississippi a suspendat legea din acest stat privind avortul

Utile: Ce reguli poți să încalci în diete; Infecțiile din spitale cauzate de mâinile nespălate; Cât de importantă este rutina de dimineață

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

GUVERNUL PROGRESIST CIOLOȘ-SOROS. Grijă deosebită pentru imigranți, bătaie de joc pentru profesori, pensionari și bugetari. S-a lansat harta serviciilor naționale destinate imigranților. Pe baza hărții am aflat și județele unde vor fi trimiși imigranții

Performanță remarcabilă: 4 stranieri au luat titlul într-un campionat din Europa! Este al optulea consecutiv

PROGNOZA METEO pentru weekend-ul 25 - 26 mai 2019: Ploi torențiale în toată țara, cu tunete și fulgere și căderi de grindină

Cea mai cunoscută navă a marinei militare românești a împlinit 80 de ani. Are nevoie de ajutor

Ambulanță care mergea la un pacient, blocată în noro la Vasluii. Pompierii au intervenit cu o șenilată

Lionel Messi a câștigat Gheata de Aur în sezonul 2018/2019 | VIDEO

Financial Times: Demisia Theresei May riscă să conducă la producerea unui Brexit fără niciun acord

Pe cine votăm duminică. Controversele din jurul candidaților propuși de partide la alegerile europarlamentare 2019

Conservatorii câștigă teren peste tot în lume: Viktor Orban, Kaczyński, Erdogan, Brexit, Trump, Salvini, Netanyahu, Bolsonaro...și acum Morrison în Australia...Conservatorii australieni obțin o victorie ''miraculoasă'' la alegerile legislative

Icoană considerată făcătoare de minuni, dusă la Iași pentru vizita Papei Francisc

Daniel Isăilă, salvare dramatică de la retrogradare! VIDEO | Al Hazem a încasat un gol în minutul 120+1. Ce s-a întâmplat la penalty-uri

Caen a retrogradat în a doua ligă franceză; Dijon va juca barajul - Rezultatele din ultima etapă și clasamentul final din Ligue 1

ISUBIF: Peste 300 de intervenții în județul Ilfov și în Capitală pentru extragerea apei acumulate în urma ploii

Europarlamentare 2019. A treia zi a alegerilor pentru PE: Votează Letonia, Malta și Slovacia

Transportul buletinelor de vot a început. Poliția Capitalei verifică actele șoferilor și mașinilor

Intervenții după ploaia din Capitală: Pompierii au scos apa din sute de case, curți și străzi/ Echipajele încă acționează în Pantelimon

Lionel Messi a câștigat lupta cu Mbappe și obține din nou Gheata de Aur. Ronaldo a ieșit din top 10

FOTO VIDEO Românii votează duminică la europarlamentare și la referendum: Cum procedăm la vot și cum vor arăta buletinele

Ambulanță care mergea la un pacient, blocată în noroi la Vaslui. Pompierii au intervenit cu o șenilată

Intervenții după ploaia din București. Pompierii au scos apa din peste 300 de case, curți și străzi

Incendiu puternic în India. Cel puțin 17 persoane au murit

Primul titlu pentru CSA Steaua la jocuri de echipă în 2019. Poloiștii, al patrulea trofeu consecutiv

Știrile ProTV: Crimă filmată în Galați. Tatăl a 2 copii a fost zdrobit cu bâtele și înjunghiat în inimă

Fotbal - UEFA: Ceferin nu este convins de o reformă a Ligii Campionilor

De ce s-a prăbușit lanțul de restaurante al lui Jamie Oliver? Un răspuns este Brexit

Astra - Viitorul, finala Cupei României | Arbitrul partidei și "arcul" peste timp spre omul care l-a înfuriat pe Valentin Ceaușescu

FOTO VIDEO Venezuela: Cel puțin 29 de deținuți au murit în urma unei confruntări cu poliția / Rebeliunea a avut ca motiv supraaglomerarea centrelor de detenție

Interviu. Filozoful Gabriel Liiceanu ne vorbește despre niște libelule interesante și ne explică la ce sunt buni intelectualii. Apoi, despre proiectul Europa

Alte 88 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână în 8 județe și București

Vaslui: Autospecială chemată la o intervenție, împotmolită pe un un drum comunal din Delești; pacientul a decedat


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 614, afisate in 11 pagini.



ieri 06:22 Cum vota bunicul
ieri 05:11 CITATUL ZILEI