18:56
Comentarii Adauga Comentariu

Consiliul Fiscal avertizează: România riscă să intre în criză

Consiliul Fiscal atrage atenţia că datoria publică se apropie de pragul de risc al recesiunii, investiţiile facute de stat s-au întors la nivelul de dinainte de aderarea la Uniunea Europeană, deși acum avem avantajul fondurilor europene, iar statul cheltuieste prea mult cu

Preşedintele Consilului Fiscal, Ionuţ Dumitru, atrage atenţia ca datoria publică a României, care creşte alarmant, poate deveni oricând un factor negativ pentru creşterea economică.

Prăbuşirea, recesiunea poate veni oricând peste noi. Potrivit datelor oficiale, în primele nouă luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 634 milioane euro.

La capitolul cheltuieli bugetare, creşterea salariilor trebuie să ţină cont de adevăratul potenţial al economiei, mai spun analiştii.

În perioada ianuarie-septembrie, cheltuielile cu personalul au fost de aproape 64 de miliarde de lei, în creştere cu peste 25% faţă de anul trecut.

O altă problemă sunt investiţiile publice. Economiştii susţin că ele sunt, atenţie, la nivelul la care erau înainte de aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. Să ne uităm la cifre: estimările arată că anul acesta nivelul investiţiilor publice ajunge la 2,8% din Produsul Intern Brut. O pondere la fel de scăzută am mai avut în anii 2004-2005.

Preşedintele Consiliului Fiscal mai afirmă că dacă autorităţile de la Bucureşti ar colecta în acelaşi ritm banii din taxa pe valoare adăugată ca vecinii bulgari, am putea face în sfârşit autostrada Comarnic-Braşov.

Ionuț Dumitru, preşedinte Consiliul Fiscal: „Pentru ţările dezvoltate, studiile arată undeva în jur de 85-90% din PIB prag peste care datoria publică are impact negativ asupra creşterii economice. Pentru ţările emergente, acest prag este mult mai jos, unii autori arată 35-40%, alţii 30-60%. Pentru România, BNR are o estimare de 40-45%, ca fiind un prag peste care probabilitatea de recesiune creşte foarte tare. Suntem din păcate foarte aproape de acest prag. Dacă ne uităm la cum a evoluat datoria publică în România, ea a crescut foarte mult în perioada crizei, cum era absolut inevitabil. Factura de salarii şi bunuri şi servicii, ele trebuie raţionalizate. Din ce în ce mai multe pensii speciale, ceea ce nu e deloc normal şi echitabil. Suntem practic cu investiţiile publice la nivelul la care eram înainte de aderarea la UE, ca şi cum nu am avea fonduri europene alocate.”

Cristian Păun, profesor de economie: „Amăgim poporul cu salarii și pensii mari, deși nu avem resursă aferentă, dar le tăiem banii de la RMN, de la bolile importante. Atunci, vedem o Românie care se afundă pe partea serviciilor, RADET este un serviciu public, perspectiva este să dăm faliment cu un sistem de încălzire, stăm în frig, dar suntem mai bine plătiți. Cu siguranță vom plăti în plus pentru aceste cadouri otrăvite. Amână permanent investițiile, ca să ce?! Întotdeauna după un bum vine și recesiunea, e ciclic, România a crescut foarte mult, înseamnă că prăbușirea va fi nenatural de mare față de vecinii din jur.”

Datoria publică externă: +634 milioane de euro

ianuarie - septembrie 2017: 93,2 miliarde de euro

ianuarie - septembrie 2018: 97,9 miliarde de euro

Cheltuielile cu salariile bugetarilor: +25,3%

ianuarie-septembrie 2017: 50,4 miliarde de lei

ianuarie-septembrie 2018: 63,2 miliarde de lei

Evoluţia investiţiilor publice

2004 şi 2005: 2,8% din PIB

estimare 2018: 2,8% din PIB

Pensiile speciale: 150.000 de beneficiari (în 2017)

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Tudose: Statul paralel este Dragnea, fiindcă el lucrează pe lângă stat

LIVE BLOG | Halep - Tsurenko, în optimi la Dubai, în jurul orei 10:30. Duel-bis: Simona și-a dominat adversara în urmă cu o săptămână. Anunțul făcut de Lesia: "Voi avea un plan exact"

Bancul zilei: Piatra funerară a unui ministru

Mircea Drăghici va fi nominalizat de PSD la conducerea AEP

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Business report: 4 din 10 romni lucrează legal pe salariu minim; Cum se va calcula ROBOR după noua formulă, dacă va fi implementată

Ministerul de Externe al Republicii Moldova condamnă acțiunile Rusiei în cazul celor doi piloți moldoveni

Dragnea, despre organizarea unui Congres PSD: Cred că e total inoportun să vorbim despre asta acum

Daniel Suciu, propus de PSD la Ministerul Dezvoltării, a împrumutat partidul cu 37.000 lei

​Champions League: Remize albe n meciurile serii: Liverpool vs Bayern Munchen și Lyon vs Barcelona

Obligațiunile Elefant Online intră miercuri la tranzacționare pe ATS-ul BVB

CITATUL ZILEI

Olympique Lyon - FC Barcelona 0-0, în meciul tur al "optimilor" Ligii Campionilor

10 trofee, două nume uriașe, dar prea multe emoții. Liverpool și Bayern au dat-o la pace, într-un meci în care presiunea și-a spus cuvântul. Cronica partidei

Tactica perfectă a lui Genesio a anihilat ofensiva catalanilor, iar totul se decide pe Camp Nou. Lyon - Barcelona 0-0. Cronica meciului

SUA: Trump a dorit să pună un aliat la conducerea unei anchete care îl vizează (presa)

Tudose: Cum naiba să mă mai văd cu premierul Japoniei, în timp ce eu strângem ficusul?

Cuba dezminte că are ''o armată'' în Venezuela

Coreea de Nord: Donald Trump insistă că ''nu se grăbește''

Rata creditelor neperformante a coborât pentru prima dată sub 5%, la finele anului 2018

NYT: Administrația Trump a reușit să-i transforme pe germani n gaulliști, gata să flirteze cu Rusia și să contemple independența strategică

Donald Trump sugerează că data limită privind discuțiile comerciale cu China ar putea fi extinsă

​Liga Mondială (polo): Romnia vs Serbia 6-13 n preliminarii

Percheziții la sediul echipei FC Nantes, la care evoluează Ciprian Tătărușanu

MLB: Contract de 300 de milioane de dolari n zece ani pentru Manny Machado

LIVE BLOG | Patru giganți, zero goluri. Liverpool - Bayern și Lyon - Barcelona s-au terminat cu același scor, 0-0

Theresa May și Jean-Claude Juncker se vor întâlni miercuri la Bruxelles

LIVE BLOG | Liverpool - Bayern 0-0. "Cormoranii" domină, dar se precipită la finalizare. Lyon - Barcelona 0-0. Șansă uriașă pentru Luis Suarez

Ministrul Ioan Deneș prezintă, miercuri, proiectele și investițiile programate pentru 2019

Brazilia va propune ajutor Venezuelei ''în cooperare cu Statele Unite''

Juncker: Formațiunea politică Fidesz ar trebui să se retragă din Partidul Popular European

Unii investitori în programul Tezaur își vor putea răscumpăra titlurile de stat înainte de scadență

Tudose, despre discuțiile cu Dragnea pe amnistie: Vine lupul. Hai o poză cu lupul nu ai? / Dragnea nu va da OUG pe amnistie pentru că atunci nu mai este util celor care o vor

SUA: Trump a dorit să pună un aliat la conducerea unei anchete care l vizează (presa)

Daniel Suciu, propus de PSD la Ministerul Dezvoltării, a mprumutat partidul cu 37.000 lei

Dâmbovița: Femeie acuzată că atacă bebeluși pe stradă în Târgoviște; ea a fost internată la Psihiatrie

Accident grav pe DN1B. Un șofer a murit după ce mașina sa a fost izbită de un alt autoturism

Șapte copii au murit în urma unui incendiu izbucnit într-un oraș din Canada

Mihai Tudose: CEx-ul de astăzi al PSD este o butaforie, ca toate celelalte

300.000 de noi galaxii descoperite

Republicăm acest articol după fabricarea de probe false de către procurorii DNA. Iată DOVADA că lupta ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI e o MARE MINCIUNĂ și o făcătură soroșiștă. Cum au fost MUȘAMALIZATE MARILE DOSARE DE JAF de ZECI DE MILIARDE din România

EXCLUSIV | Plecarea lui Iuliu Mureșan, o greșeală? Un fost component al Generației de Aur răspunde: "Au fost probleme între ei"

FERIȚI-VĂ DE ORICE INGINERII SOCIALE. Ce a schimbat neo-marximul 2.0 numit PROGRESISM față de marxismul clasic implementat de Lenin și Stalin. Popper a inventat și Soros a aplicat INGINERIA SOCIALĂ FRAGMENTARĂ în locul INGINERIEI SOCIALE CENTRALIZATE

Brazilia va trimite ajutor umanitar în Venezuela până la data de 23 februarie

Dragnea: Cred că este în regulă ordonanța privind modificarea legilor justiției și era necesară

Dragnea, despre OUG pe legile Justiției: Este în regulă această ordonanță și era necesară

"Eram la 0-2 și mi-am zis - 'haide, sunt aici pentru a rescrie istoria turneului!'" Ea e principala rivală a Simonei Halep? Prima jucătoare care vorbește deschis despre trofeul de la Dubai

Tenis: Tiafoe, învins în turul inaugural la Delray Beach; Del Potro, la prima victorie din 2019

Sălaj: Minoră de 12 ani, decedată după ce a căzut dintr-un microbuz

Video Mii de oameni au protestat mpotriva antisemitismului n Franța

Probleme pentru legendara Martina Navratilova. Plătește pentru că a susținut că sportivii transsexuali nu au ce căuta în competițiile feminine: "E o nebunie și se numește înșelătorie!"

Tenis: Tsonga, eliminat în primul tur la turneul ATP de la Marsilia

Culisele plecării lui Conceicao. De la asocierea cu vechea conducere, la supărările antrenorului și vestiarul pierdut

Cine este femeia care va prelua conducerea casei de modă Chanel, după moartea renumitului creator de modă Karl Lagerfeld

​FOTO Noi informații despre viitorul Terminal 2 al Aeroportului Otopeni: Cum ar putea arăta și cum se va ajunge la el

​Trump susține că a avut un drept absolut să declare stare de urgență

Dăncilă, despre OUG pe legile Justiției: Voi discuta cu Timmermans la Madrid și îi voi explica/ Nu știam dacă era pe lista suplimentară

Dragnea, referitor la propunerile de miniștri: Dacă Iohannis refuză, vom lua o decizie poate mai apăsată


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 967, afisate in 17 pagini.



ieri 16:08 Dansul lui Zorba
ieri 06:01 CITATUL ZILEI