17:36
Comentarii Adauga Comentariu

Iași: Peste 400 de cupluri au aniversat 50 de ani de la căsătorie

Peste 400 de cupluri din Iași au aniversat 50 de ani de la căsătorie, 55 dintre acestea fiind premiate în cadrul unei festivități organizate de municipalitate.

Cea de-a XVII-a ediție a Zilei Familiei s-a desfășurat miercuri în Parcul Expoziției de pe Dealul Copoului, prilej cu care a fost organizat un spectacol dedicat celor care au ajuns la "nunta de aur".

"Sunt 400 de familii care anul acesta au împlinit 50 de ani de căsătorie. Aproape 50 dintre ele sunt premiate la scenă deschisă. Un eveniment frumos care arată că România reprezintă un exemplu în ceea ce privește stabilitatea familiei, ca nucleu de bază a societății. Ziua Familiei este o zi binecuvântată pentru că familia este temelia acestei societăți, acolo se naște viitorul acestei societăți. Cinzeci de ani de căsătorie înseamnă și mai mult decât atât. Sunt 50 de ani de răbdare, 50 de ani de bine și mai puțin bine, 50 de ani de înțelegere și mai puțină înțelegere, cu fericire și necazuri. (...) Pentru noi este un simbol, un exemplu de viață. Anul trecut a fost anul Centenarului Marii Uniri. Anul acesta începem un nou secol în care trebuie să dăruim mai multă dragoste, timp petrecut în familie. (...) Anul acesta este anul unei renașteri naționale din toate punctele de vedere", le-a transmis primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, celor veniți în Parcul Expoziției pentru a lua parte la celebrarea familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Familiile care au celebrat 50 de ani de căsătorie au avut ocazia de a participa și la o tombolă, câștigătorii primind drept premiu câte o pereche de verighete de aur. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

În weekend, spectacol total pentru pasionații de mașini la Auto Total Business Show | FOTO

Oficiali: Theresa May ar urma să anunțe vineri data la care va demisiona din funcția de prim-ministru

Subiectele zilei:Fugarii României: VIP-uri condamnate pentru corupție pe care autoritățiile nu se grăbesc să le aducă acasă; Referendumul în Fierbinți: "Știu despre ce e vorba, dar nu știu cum să-i zic"; Cele 7 mize ale votului de duminică

Faze tari: S-a trezit din mahmureală cu penisul în buzunar; Cum au reușit doi tineri să-și facă nunta în metrou; Reacția unei vulpi când descoperă camera de filmare instalată în Parcul Național Semenic

Istoria îi va da dreptate cancelarului german Angela Merkel în privința refugiaților, crede Jean-Claude Juncker

Stadiul îndeplinirii obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă în marile orașe europene (raport)

Caru' cu vedete: ​Cupluri celebre cu cele mai mari diferențe de vârstă; Rona Hartner are embolie pulmonară, e internată în Franța și și-a anulat toate concertele; Cinci probleme din ultimul sezon "Game of Thrones" care strică tot serialul

Nicolas Maduro: Statele Unite vor să distrugă programul alimentar al Venezuelei

Nu confundați Anul Nou al strămoşilor noștri Daci care începe de Crăciun a treia zi dela Solstițiul de Iarnă şi anul nou Roman care începe la 1 ianuarie, cu anul nou Bisericesc care a păstrat data de 1 Septembrie, la care începea anul nou la Vechii Evrei

Irlanda organizează vineri alegeri europarlamentare, în Cehia vor avea loc vineri și sâmbătă

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 mai

CITATUL ZILEI

​​Corporate Report Bosch a fost amendată cu 90 de milioane de euro după scandalul diesel

ASTROFEST 2019: Se împlinesc 38 de ani de la marea aventură spațială românească. Ateliere și expoziții atractive

HOROSCOP 24 mai 2019: Zodiile care s-ar putea confrunta cu unele situații-limită

Alegeri europarlamentare 2019 | Ce partide cadidează

Julian Assange se confruntă cu noi acuzații de spionaj în Statele Unite

Meteo #azi 24 mai: Vreme mai rece, ploi în averse, vijelii și grindină

UE se așteaptă la o nouă prelungire a Brexitului în octombrie, afirmă Juncker

Natura Cosmeticos și Avon vor crea a patra companie de cosmetice din lume

Business report: Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei a fost cumpărat; Câți bani a câștigat statul din taxa auto; Cine este investitorul care ridică la Dej o fabrică de hârtie igienică cu ajutorul consistent al statului

Președintele iranian, Hassan Rouhani: Iranul nu va ceda nici măcar dacă va fi bombardat

Păsări exotice, arme și cadavre: CONFESIUNILE unei stewardese de lux

Donald Trump: Nu cred că este nevoie de trupe americane suplimentare în Orientul Mijlociu

Train Car Loaded With Dangerous Substances Derails In Caras-Severin County

Jean-Claude Juncler o laudă pe Angela Merkel pentru politica privind imigranții

Mark ​Zuckerberg: "Bugetul Facebook pentru securitate este mai mare decât tot profitul companiei Twitter pe anul acesta"

CULISE | Edi nu merge la FCSB! Cinci motive pentru care antrenorul dorit de Gigi Becali nu va prelua postul de antrenor în această vară

Moruțan, la Viitorul? Cine propune mutarea anului în Liga 1: "Hagi l-ar face stea"

#europarlamentare2019 Partidul Laburist câștigă alegerile europarlamentare din Olanda (exit-poll)

Curtea Supremă din Brazilia a votat în favoarea deciziei de a incrimina homofobia și transfobia

PNL aniversează 144 de ani de la înființare; este invitat și președintele Klaus Iohannis

Mușetescu (ASE): Dobânzile din România sunt mai mari decât în Germania pentru că economia este mai săracă

Cum vota bunicul

Alegeri europarlamentare 2019 | Unde puteți vota dacă nu vă aflați în localitatea de domiciliu

Cum votează cel mai sărac sat din țară. VIDEOREPORTAJ din inima Teleormanului: "De bine, de rău măcar ăștia ne-a mai dat ceva..."

INTERVIU | Strigătul de disperare al unui vicecampion olimpic. Campionii de la scrimă se revoltă față de indiferența cu care sunt tratați. "Am ajuns la fundul sacului. Tot dăm cu mâna prin el și se rupe, dăm de asfalt!"

Secretarul de Stat al SUA acuză compania Huawei că nu este sinceră cu cetățenii americani

Tot ce trebuie să știi despre noul Program "O casă pentru fiecare familie", în opt întrebări și răspunsuri

Acarienii ascunși sub nasul nostru: Detalii despre creaturile înfricoșătoare care trăiesc pe pielea feței | VIDEO

Patru motive pentru care nu trebuie să ratezi meciurile de pe tabloul feminin la Roland Garros 2019. Tragerea la sorți a adus sare și piper, printr-un aparent dezechilibru

Andreea Răducan iese la război! "Alții au plătit cu viața pentru că au îndrăznit să-și spună punctul de vedere. Faceți o vizită la Sighet, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței!"

Jurnalistul ProSport Marius Huțu a primit premiul pentru cel mai bun ziarist de presă scrisă

Cine i-a răspuns la telefon Corinei Crețu când l-a sunat pe Liviu Dragnea: "Mi s-a părut puțin deplasat"

Cel puțin opt persoane au murit în urma unor raiduri aeriene în Siria

Cel puțin opt persoane au murit în urma unor raiduri aeriene în Siria

Un câine sănătos a fost eutanasiat pentru a putea fi îngropat împreună cu stăpâna lui

Cu capul în nori: Doi proaspeți părinți și-au uitat bebelușul nou-născut în taxi-ul cu care au venit de la spital

VĂ SUNĂ CUNOSCUT? Cum a fost ucis Michael Hastings ? Mașina a accelerat brusc și s-a lovit frontal de un copac. Motorul a sărit la 60 m distanță de mașină. Hastings tocmai vroia să-și schimbe mașina suspectând că e compromisă. Condrea și-o schimbase.

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Accident în Mureș: Cinci persoane rănite după impactul dintre un autoturism și o autoutilitară

Alegerile europarlamentare continuă în Irlanda și în Republica Cehă

Dragnea, despre implicarea SRI în sistemul judiciar: Nu am avut dimensiunea nenorocirilor generate de această structură ocultă

Alegeri europarlamentare în Olanda: Victorie surpriză a laburiștilor lui Frans Timmermans (exit-poll)

Liviu Dragnea: Am refuzat să plătesc și un leu prejudiciu. De ce să plătesc, dacă sunt nevinovat?

O profesoară de geografie din Iași, prinsă de un elev pe un site porno. Reacția femeii când a fost întrebată dacă face videochat

Ce șanse are PNL să bată PSD la alegerile europarlamentare? Rareș Bogdan, invitat astăzi, de la ora 14.00, la HotNews.ro LIVE

Cutremur în sportul mondial. CIO a suspendat o federație internațională și va organiza cu resurse proprii calificarea și turneul olimpic de la Tokio 2020


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 557, afisate in 10 pagini.



ieri 05:19 CITATUL ZILEI