15:21
Comentarii Adauga Comentariu

Gabriel Leș, după rănirea soldaților din Afganistan: Încă se moare pentru securitatea României

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a declarat vineri, după rănirea celor cinci militari români în Afganistan, că "încă se moare pentru securitatea României", subliniind că este important ca Armata să nu fie introdusă în "jocuri politice", iar programele de înzestrare să continue.

"Sunt cinci militari români care au fost răniți în acest incident. Procedurile NATO sunt foarte clare, evacuarea acestora, respectiv preluarea de către structurile de specialitate medicale. Din fericire, situația lor nu este una gravă, familiile lor au fost anunțate. Sunt în afara oricărui pericol în acest moment. (...) Din păcate, unii nu reușesc să înțeleagă că încă se moare pentru securitatea României, încă noi luptăm, și asta e important, să nu introducem armata în anumite jocuri politice cum s-a făcut și zilele trecute. Important e să ne ducem mai departe programul de înzestrare, cei 2% pe care PSD i-a asigurat pentru înzestrarea Armatei, aspecte care sunt extrem de importante", a declarat Gabriel Leș.

Cinci militari din Batalionul 300 Protecția Forței "Sfântul Andrei", care se află în misiune în Afganistan, au fost răniți vineri în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN). Potrivit sursei citate, pe timpul executării misiunii, în jurul orei 12,30, ora României, mașina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

"Militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost evacuați pe cale aeriană la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Cei cinci militari sunt conștienți și starea lor de sănătate este stabilă", se precizează în comunicatul MApN. AGERPRES/(A - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

VIDEO. Uitați-vă la progresista Merkel cum tremură necontrolat ca să înțelegeți cine sunt BOLNAVII care ne conduc destinele pe acest continent. Explicația lui Merkel? "Deshidratare". Tremuriciul incontrolabil "i-a trecut cu 3 pahare de apă" a spus Merkel

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Pew Research Center: "Populația lumii aproape se va opri din creștere în 2100". Vom avea o lume de Africani și de Asiatici. Populația Africii va exploda și va ajunge la 4.3 miliarde de la 220 milioane cât avea în 1950. Asiatici vor ajunge la 4.7 miliarde

Utile: Fructe care nu îngrașă; Cum să nu iei țeapă când cumperi o mașină second-hand; Cât alcool, tutun și bani lichizi puteți avea la trecerea dintr-o țară a UE în alta. Ce se întâmplă când depășiți limitele impuse

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

EURO U21 2019 | Germania s-a calificat în semifinalele turneului final

Lia Olguța Vasilescu: Legea pensiilor va intra miercuri la vot. Ne-am asigurat că avem majoritate

CE Under 21: Echipa probabilă a Franței pentru meciul împotriva României

Faze tari: El e cel mai vârstnic bucureștean; Cum au făcut niște studenți combustibil doar din aer și lumina soarelui; Antonia, primul ''funcționar public virtual'' din România, trece în etapa de hologramă

Financial Times: Ce opțiuni are Administrația SUA în conflictul cu Iranul

Simona Halep are așteptări mari pentru sezonul de iarbă: Sunt foarte entuziasmată/ Când debutează fostul lider mondial la Eastbourne

Germania: Pierderea scrutinului în Istanbul, începutul sfârșitului lui Erdogan (presă)

România U21 la EURO 2019 | "Acum că l-am auzit pe Mister, regret". Florinel Coman și-a recunoscut greșeala făcută în partida cu Anglia. Ce i-a transmis lui Mirel Rădoi: "N-am conștientizat!"

Argentina s-a calificat în sferturile de finală la Copa America

Noul clasament WTA. Simona Halep a urcat o poziție față de săptămâna trecută/ Monica Niculescu, salt impresionant de 29 de poziții

Codrin Ștefănescu, surprins de "lipsa de caracter a unor colegi" din PSD: O să vorbesc la Congres despre lucrul ăsta

Ianis Hagi, tot mai aproape de La Liga! Marca a anunțat echipa interesată de internaționalul român. Contra l-a sfătuit să accepta oferta

Cu ce bani plănuiește Guvernul să plătească creșterile de pensii din septembrie: vânzarea licențelor 5G, dividende și taxa pe bănci

Procurorul general Bogdan Licu, despre cazul fetiței din Mehedinți: La Secția de anchetă a fost constituit dosar penal/ Minora nu părăsește țara până când nu va fi în siguranță

Actele de violență de extremă dreapta, în creștere substanțială în Germania

​OFICIAL: Ashleigh Barty, noul lider al ierarhiei; Simona Halep a urcat pe 7

Semnalul revenirii! Așteptări mari pentru Simona Halep în sezonul de iarbă: "Sunt foarte entuziasmată să văd cum va fi!". Când debutează la Eastbourne

Iranul anunță că decizia de a-și restrânge angajamentul față de acordul nuclear este ireversibilă

Mallorca a promovat în prima ligă din Spania

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

Vânzarea Țării continuă....Britanicii încep exploatarea la mina de unde rușii ne-au luat cel mai bogat zăcământ de uraniu

Digi 24 O pasageră s-a trezit încuiată într-un avion, în beznă, după ce ațipise în timpul zborului: "Experiența m-a traumatizat"

Maia Sandu, invitată la București. Ce am putea oferi concret?

Kovesi scapă de o acțiune disciplinară - decizia a procurorilor din Consiliul Superior al Magistraturii

Regina bârnei e acum și regina șoselelor! Cătălina Ponor a atras toate privirile + mesajul campioanei olimpice pentru Larisa Iordache și naționala U21 FOTO

Componenta economică a planului de pace pentru Orientul Mijlociu propus de SUA, primită cu scepticism

Bancul zilei: Pentru nostalgici

Consiliului Superior al Magistraturii ar putea pronunța decizia în cazul uneia dintre acțiunile disciplinare ale IJ împotriva lui Kovesi

Luni este dezbătută Legea Pensiilor în Camera Deputaților

"Sânziene - ie, floare și lumină" - tradiții și obiceiuri, la Muzeul Satului

România U21 la EURO 2019 | Detaliul care a făcut diferența în Grupa C: "Dacă facem o comparație cu echipa din anii precedenți, s-a schimbat acest lucru"

Aproximativ un sfert de milion de cehi au ieșit în stradă la Praga, cerând demisia premierului Babis

Marcos Baghdatis și-a anunțat retragerea din tenis - Wimbledon va fi ultimul turneu pentru jucătorul de 34 de ani

MINCIUNA DE LA NOTRE DAME. Internauții Francezi au demontat printr-un simplu experiment MINCIUNA autorităților franceze cu focul "accidental". Lemnul de stejar NU arde în Vâlvătăi...chiar supus la o flacără accidentală relativ mare

Tenis: Trofeele lui Boris Becker, scoase la licitație pentru ștergerea datoriile

România U21 la EURO 2019 | Italienii stau la pândă înainte de meciul tricolorilor cu Franța U21! Ce a scris Gazzetta Dello Sport în ziua meciului

Vlad Plahotniuc a renunțat la funcția de președinte al Partidului Democrat din Moldova: Formațiunea este ținută acum sub o presiune uriașă, din cauza că unii și-au greșit ținta

Stirile ProTV: Locuitorii unui cartier disperați de manelele ascultate la boxe de un grup de romi VIDEO

Judith Krantz, autoarea unor bestselleruri erotice, a murit la 91 de ani

Jocurile Europene 2019: Laura Coman, medaliată cu aur în proba de pușcă aer comprimat 10 m

Ce va face Erdogan după pariul ratat din Istanbul? (analiză AFP)

România U21 la EURO 2019 | Mirel Rădoi a anunțat una dintre schimbările din "primul 11" pentru meciul cu Franța! Selecționerul mută în atac: cine iese din teren

Trafic feroviar cu transbordare auto pe tronsonul Dr. Tr. Severin-Strehaia, după ce linia a fost acoperită de ape

Lady Gaga și Bradley Cooper continuă să alimenteze zvonurile despre o posibilă relație. Cei doi ar putea cânta împreună la festivalul Glastonbury

CUTREMUR de 7,5 grade produs în Indonezia, resimțit în Australia/ Mai multe clădiri din orașul Darwin au fost evacuate

Subiectele zilei: Orașul în care apa se primește doar pe cartelă, prin tragere la sorți; Falimentul afacerilor pe bani publici; Criza citostaticelor. De ce dispar medicamentele

Pompeo declară că SUA este pregătită să reia negocierile cu Coreea de Nord

Harghita: O casă distrusă și 25 avariate de o viitură, în satul Valea Rece; zeci de curți inundate și la Sândominic

Alegeri prezidențiale în Mauritania: Candidatul puterii ales cu 52% din voturi

Georgia: Noi proteste la Tbilisi împotriva puterii și a Rusiei

Copa America 2019 | Argentina, calificare dramatică în sferturile de finală! VIDEO | Lautaro Martinez și Aguero au adus prima victorie la turneul final pentru "Pume"

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Horia Tecău a urcat pe locul 17 în clasamentul la dublu. Marius Copil se menține pe 84, la simplu

România U21 la EURO 2019 | Ciprian Marica pune la colț generațiile din trecut ale României! Cuvintele usturătoare rostite în ziua meciului cu Franța + mesaj pentru lotul U21


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1081, afisate in 19 pagini.



ieri 05:07 CITATUL ZILEI