16:43
Comentarii Adauga Comentariu

"Urbi et orbi" de la Bruxelles – ce se mai aude cu DAC6?

”…dacă astăzi suntem optimiști (Zona Euro e solidă) e pentru că această Comisie a luat măsuri potrivite și trebuie să amintim urbi et orbi de acest efort pe care l-am făcut, nu doar în spațiul închis pe care îl numim bula bruxelleză.

- comisarul european pe probleme financiare, Pierre Moscovici, vorbind săptămâna trecută pe tema aprofundării Uniunii Economice și Monetare, într-un exercițiu de (auto)apreciere dar și (puțină) autoironie.

Când iese din bula sa, „papalitatea” bruxelleză își binecuvântează enoriașii cu directive care să paveze drumul spre Sfântul Graal al definitivării marelui proiect european. Un drum care – și așa plin de meandre – este complicat de intermediarii naționali, guvernele statelor membre, fiecare venind cu propria interpretare după ce citește ”urbi et orbi”.

Un exemplu edificator: DAC6 sau directiva privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, ajunsă la a 6-a variantă, și care îngrozește spațiul fiscal european. Am vorbit despre DAC6 si in iunie anul trecut (aici, articolul din ZF), încercând să avertizez asupra ”provocărilor” pe care le ridică transpunerea unui text care din start aruncă anatema asupra tuturor tranzacțiilor economice (trasfrontaliere și nu numai) identificate ca având un potențial efect de ordin fiscal.

Identificate de cine?, veți întreba. Să spunem așa: identificate de dumneavoastră, participanții la acea tranzacție, alături de consultanții dumneavoastră (unde e cazul). Bun, dar identificate în funcție de ce?, poate continua întrebarea pertinentă. Din păcate, răspunsul nu ar fi pe măsură – identificarea se face după o listă de caracteristici distinctive (”hallmarks”, în original) menționate în directivă de o manieră foarte generală, cu libertate pentru statele membre să le concretizeze cum vor ști/ vor vrea.

A trecut un an de la intrarea în vigoare a directivei (25 iunie 2018), suntem la o jumătate de an până la adoptarea obligatorie la nivel național (decembrie 2019) și la un an distanță până la prima raportare (august 2020) a tranzacțiilor identificate … retroactiv, începând cu data de 25 iunie 2018.

Romania este printre statele care au ales să împingă cât mai mult momentul luării unei decizii, ceea ce începe să fie un factor suplimentar de stres pentru companiile românești, fie ele cu investitori străini sau locali. Chiar dacă obligația de raportare a respectivelor aranjamente fiscale le revine intermediarilor – contabili, consultanți, avocați, bănci etc., – în final sunt vizați clienții lor. Sunt însă și situații în care obigația de raportare îi revine direct contribuabilului relevant.

Întrebările nu mai pot fi amânate, răspunsurile nici atât. O să facem și noi ca polonezii care au extins directiva, cerând ca să fie raportate pe lângă tranzacții transfrontaliere și tranzacții interne? Și fiindcă textul directivei cere ca sancțiunile pentru neraportarea tranzacțiilor sa fie ” eficace, proporționale și cu efect de descurajare”, guvernul de la Varșovia a produs o lista de amenzi de la sute de mii de euro până la peste două milioane de euro. De bine de rău, însă, au mai scos și un ghid de 100 de pagini, cu exemple și clarificări.

O abordare similară – cu extinderea directivei și la tranzacții interne – a ales și Germania, dar s-a arătat mult mai reținută la capitolul sancțiuni (25.000 de euro). Și, desigur, avem și aici un ghid. Sigur, un ghid este un gest elementar de curtoazie din partea unei administrații fiscale care primește munți de informații direct de la companii, multe informații date chiar pe tradiționalul principiu de-a sufla și-n iaurt, că nu se știe ….

Există CbCR ( raportare pentru fiecare țară în parte), vine acum și DAC 6. Transparența aceasta aduce avantaje, desigur, dar și un cost imprevizibil – un stres urbi et orbi, adică pentru imensa majoritate a contribuabililor care își văd de treaba lor economică, ferindu-se cât pot de dispute fiscale.

În aceste condiții, voi spune ca de fiecare dată – pentru transpunerea în legislația internă (a DAC6, de data aceasta) nu există decât o singură soluție viabilă: consultarea pas cu pas între guvern și mediul de afaceri. Pe fond, contribuabilul onest este pe aceeași lungime de undă cu guvernul: el este pentru eliminarea reală a practicilor dăunătoare competiției și, implicit, bugetului. Nu are nici un sens ca tocmai acest contribuabil să se vadă paralizat într-un ghem de suspiciuni generalizate privind modelul lui business si tranzacțiile efectuate, de să-i fie lehamite să mai iasă din casă, pentru că, nu-i așa?, se interpretează…

Sunt sigur că specialiștii din ministerul de finanțe știu care e miza transformării administrației pentru a fi cu adevărat partenerul contribuabilui. Chiar zilele trecute Președinția Română la Consiliul UE a mai avansat o formulă de compromis pentru ceea ce va fi marea revoluție fiscală europeană – baza comună de impozitare, ulterior consolidată – CC(C)TB. Am vorbit de nenumărate ori de acestă CC(C)TB ca de o autostradă pe care vor fi puse să alerge împreună economiile mici cu cele mari. Intrăm practic într-o competiție și mai dură pentru investitorii de calibru, iar ultimul lucru pe care aceștia ar trebui sa îl audă e că în România administrația e … ostilă.

Citeste intreg articolul si comenteaza pecontributors.ro

Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Iulia Albu a pozat goală. I-a lăsat pe toți fără cuvinte. „Ești incredibilă”

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Distribuţia de energie, monopolul unor privaţi consfinţit de stat. Opt companii private străine au monopol pe câte o zonă din țară si jecmănesc românii. Un ordin ANRE interzice accesul oricărui nou distribuitor de electricitate.

Un semnal de împerechere în schimbare poate iniția speciația în populațiile de Drosophila mojavensis

FOTO EXCLUSIV/ Raluka, cu dreaduri și lenjeria intimă la vedere. Apariția ei la Forza Zu i-a șocat pe cei prezenți

PROGRESISMUL FACE RAVAGII ÎN SUA: Azi despre Justiția Progresistă din Texas: Procurorii și Poliția Texas au făcut peste 50 de milioane de dolari în 2017 prin confiscarea proprietăților oamenilor

Cel mai sexy videoclip filmat vreodată în România. Nicoleta Luciu a filmat goală, alături de o celebră actriţă VIDEO

PUTIN a declanșat INFERNUL în Siria. VIDEO INGROZITOR

​Turul Franței: Peter Sagan (BORA - hansgrohe) s-a impus în etapa a cincea / Julian Alaphilippe rămâne lider la general

Școala de la țară care le bate pe toate de la oraș. Puștiul de 14 ani care demonstrează că performanța se învață și la sat

Diana Gureşoaie, show erotic pentru americani. Cum a fost filmată vedeta pe un iaht VIDEO

Birkenfeld sau Birkenau? După românul MORT la SPARANGHEL, un alt ROMÂN a MURIT la muncă în GERMANIA, de data aceasta în ABATOR. Sparanghela Merkel și Guwernerul Klaus îi au pe conșțiință pe acești morți....lipsiți de cea mai elementară protecție sanitară

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Actorul american Rip Torn, star al serialului 'The Larry Sanders Show', a murit la vârsta de 88 de ani

Nationalizarea Resurselor Naturale - Expunere de Motive. Cum ne-au furat si ne fura Resursele Naturale, pe baza prevederilor din actuala Constitutie a Romaniei. Ce prevede Constitutia de Azi legat de Proprietatea Publica? Ce prevedea Constitutia din 1991?

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Alina Chivulescu, filmată în timp ce face amor. Cine este partenerul FOTO

Imagini XXX. Cine este vedeta surprinsă aproape goală la plajă

Nicole Cherry, apariţie sexy la plajă. Topless FOTO

Un nou strat de informații genetice ajută la determinarea vitezei cu care sunt produse proteinele

Descoperitorul Virusului HIV, Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină, profesorul Luc Montagnier spune UN NU HOTĂRÂT VACCINĂRII CU FORȚA. Oare de ce marile genii au întotdeauna și un mare caracter, în timp ce micilor trepăduși medicali le lipsește?

TRIPLA CRIMĂ DIN BRAŞOV. Femeia ucisă de soţ a fost înmormântată alături de cei doi copii

Fata Morgana, schimbare radicală după ce s-a vindecat de cancer. Bruneta, de nerecunoscut FOTO

După ce Cascada Niagara a înghețat și a nins în Sahara "Încălzirea Globală Soroșistă prin care statele vor plăti trilioane de $" a lovit acum Arabia Saudită. Cămilele din deșert, acoperite de zăpadă, după ce o furtună a lovit Arabia Saudită - FOTO, VIDEO

UITE-L PE SOROS ce multe lucruri știe despre România. Un interviu luat de Robert Turcescu lui GEORGE SOROS în 2005 cu ocazia vizitei lui SOROS în România. În interviu, SOROS recunoaște cinstit că finanțează MULTĂ LUME prin România.

3 DECEMBRIE 1991 a încetat din viață Petre Țuțea. DE CE VOR SA-L INTERZICA PE PETRE TUTEA? Petre Țuțea: "Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?"

Ce este Ateismul Militant şi Cine sunt exponenții lui în România

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis își pregătește deja delimitarea de Cioclii Apocaliptici în frunte cu Raed Arafat?

Cum arată ACTRIŢA PORNO a MOMENTULUI: Are 21 de ani, este de TREI LUNI în industrie, dar deja face FURORI FOTO

Cum suntem furati din buzunare pentru nimic. Incalzirea globala o mare minciuna ca sa umple buzunarele unora? Un consilier al premierului australian denunta un complot al adeptilor incalzirii globale orchestrat de ONU pentru a crea o noua ordine mondiala.

ANTONIA PETROVA, GOALĂ în Playboy. VEZI PICTORIALUL INCENDIAR

Cea mai frumoasa araboaica si cea mai tare cantareata de muzica orientala

Cele mai bune filme de dragoste pe care le-ai ratat - Video

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Subiecte examen și bareme UMF CAROL DAVILA. Sunt 3000 de candidați înscriși

Mircea Diaconu cel care a semnat pentru desființarea Statului Național Român ne ia de proști. El se face că nu înțelege ce înseamnă o Europă Federală în care Statele Naționale vor fi desființate. Ce a declarat Diaconu după ce am publicat ce a făcut.

Cerealele țăranilor sunt cumpărate de samsarii internaționali la prețuri de nimic. Harta prețurilor la cereale: cotațiile scad alarmant, în plină campanie de recoltare - INFOGRAFIE

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

VIDEO VIRAL. Marea finală "iUmor"! Doina Teodoru, cele mai dure glume

Veste extraordinară pentru Anca Serea! Decizia a venit când se aştepta mai puţin

Povestea "elevei porno" de la țară, lăsată gravidă la 12 ani, după ce a făcut sex cu cinci bărbați. Unul dintre amanții fetei a ajuns în pușcărie pentru viol

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Alina Gorghiu le-ar vedea pe Denise Rifai și Simona Gherghe pe listele PNL la alegerile parlamentare

O lecție pentru papagalii Klaus și Lodovic Mickey Mouse. China testează în masă populația Beijingului după ce Coronavirusul a reapărut în capitala Chinei

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Fluierul va dezvaluie ca ONG-ul de mediu Agent Green, ai carui activisti au trecut cu jeepul peste proprietarul din Retezat paralizandu-l, este finantat din banii miliardarului George Soros

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

GERMANIA. VIDEO Explozie INTENȚIONATĂ intr-un restaurant din orasul german Ansbach, in apropiere de Nuremberg. UN KAMIKAZE S-A DETONAT. CEL PUȚIN 1 MORT ȘI 12 RĂNIȚI - VIDEO

GERMANIA. Subvenţiile anuale ale statului pentru biserici se ridică la 232 de milioane de euro. Alte 650 milioane de euro se dau pentru orele de religie din şcoli si pentru infrastructura aferentă pregătirii teologilor

OPRIȚI JAFUL. MAREA BRITANIE. Sistemul de taxare al Petrolului. Britanicii îi taxează pe cei care le extrag petrolul cu 81% pentru exploatările facile și cu 62% pentru exploatările dificile. România e Jefuită Noi îi taxăm cu 19.5%

EXCLUSIV/ Ce s-a ales de fosta parteneră de scenă a lui Jean Constantin după moartea lui! Oltița Chirilă s-a retras din activitate la Las Vegas și este de nerecunoscut

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

ROXANA VANCEA, video necenzurat pe site-urile din întreaga lume. A arătat TOT

Englezii s-au prins cum stă treaba cu Rețeaua Soroșistă de la noi și cu făcătura ei numită "Luptă împotriva Corupției". BBC "Coaliția spune că DNA-ul și serviciile nu respectă cadrul legal și sunt pârghii în lupta politică". Vedeți de ce au ales BREXIT-ul?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 237, afisate in 4 pagini.