12:05
Comentarii Adauga Comentariu

Insider la cele 11 runde de negocieri USR-PLUS. Cristian Preda: Am stabilit patru lucruri importante

​Asociat în echipa de negociere a PLUS cu USR, fostul europarlamentar Cristian Preda precizează, pe Facebook, că, pentru a se ajunge la o înțelegere politică pentru anii electorali 2019-2020, au avut loc 11 runde de negocieri, între 10 iunie și 19 iulie.

El precizează că echipele „au discutat diverse soluții pentru a răspunde unei așteptări a cetățenilor exprimată pe 26 mai într-un mod foarte clar”, ajungându-se în final la decizia de a se constitui o alianță politică.

„Am stabilit patru lucruri importante”, adaugă Cristian Preda, explicând care este direcția strategică a Alianței pentru alegerile din :

  • „Primul e acela că PLUS și USR vor coopera în cadrul Alianței la toate alegerile din 2019 și 2020, cu obiectivele următoare:
- Să câștigăm președinția României
- Să câștigăm cele mai multe mandate de primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni
- Să câștigăm cele mai multe mandate de deputați și senatori în alegerile generale din 2020.
E prima dată când avem în România o alianță care decide să participe la o serie de patru alegeri organizate în decurs de 20 de luni, incluzând aici și scrutinul european.
E prima dată când o forță de centru, nu de stânga sau de dreapta, dorește să guverneze România.

  • Al doilea punct al înțelegerii noastre vizează alegerile. Am stabilit să avem un candidat comun la prezidențiale – Dan Barna, candidați comuni la toate primăriile și consiliile locale și județene din țară, candidați comuni pentru Parlament.
Dacian Cioloș va fi candidatul Alianței pentru a conduce guvernul ieșit din următoarele alegeri.
Încă de la prezidențiale, el va forma un tandem împreună cu Dan Barna, pentru a le spune cetățenilor cum va guverna Alianța.

  • Al treilea aspect: candidaturile.
În ceea ce privește candidaturile pentru Palatul Cotroceni și pentru conducerea guvernului, am stabilit tandemul menționat.
Pentru candidații la celelalte poziții, vom folosi diverse metode: înțelegeri ale organizațiilor PLUS și USR în plan local, competiții interne – alegeri primare – în sânul Alianței mai ales în orașele mari, sondaje de opinie.
Deciziile vor fi luate în primele luni din 2020 pentru locale și imediat după locale, pentru scrutinul legislativ.
Obiectivul nsotru e să susținem cei mai buni candidați, care pot să asume o administrare la nivel local și județean, ca și o guvernare la nivel național în interesul cetățenilor.

  • Al patrulea aspect vizează structurile de cooperare și de conducere în cadrul Alianței.
Alianța va avea doi co-președinți, liderii celor două partide. Forul de deliberare și de validare a deciziilor politice va fi alcătuit din Birourile naționale reunite ale celor două partide, care vor lua hotărâri pe o bază paritară.


Continuați să citiți...

(Hotnews)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Întrebare pentru Cioloș și Iohannis, Ponta și Dragnea, pentru Băsescu, Isărescu, Roman, Năstase și Iliescu? De ce după 5 zile de Olimpiadă, Ungaria cu o populație jumătate cât a României are 6 medalii, 4 de aur și noi avem ZERO. CAM AȘA ÎȘI BAT JOC DE NOI.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Ion Cristoiu: De ce au eșuat negocierile pentru formarea unei alianțe care s-o sprijine pe Gabriela Firea la localele din 27 septembrie 2020

L-AU STRESAT PÂN-A MURIT. Organizatorul Mitingului Ciobanilor a murit la o săptămână dupa ce a fost trimis în JUDECATĂ de DNA. Sibiu: Președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România a decedat

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Gigantul tehnologic Huawei rămâne fără cipuri pentru procesoare. Sancțiunile americane obligă compania să oprească producția

IN TIMP CE UN ROMAN MUNCESTE O LUNA PENTRU UN SALAR MINIM NET DE 777 lei. Guvernul a aprobat cadrul legal pentru majorarea sumei gratuite acordate unui solicitant de azil: 1.185 lei pentru sezonul rece, si 1.117 de lei pentru sezonul cald.

COMENTARIU Adrian Onciu: Linșajul domnului Puiu. Cristi Puiu

COMENTARIU Marius Oprea: De ce "Mafia țigănească", și nu Mafia romilor? De ce escortă a jandarmeriei, la un mort?

De ce toată massmedia mondială e împotriva lui Donald Trump?

Miracol medical: Un chinez a supraviețuit după ce i s-a înfipt în cap o cheie franceză de 15 centimetri

VIDEO. Momentul exploziei din Beirut, surprins de o cameră în slow-motion

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Valentin Stan, despre postarea lui Arafat": "Se duce acasă și primește documentul de la Securitate. Bagă documentul, să nu pară că te-a făcut Tucă!"

670 - 800 e.n. INSCRIPȚIA Jupânilor CREȘTINI BIZANTINI Boilă și Butăul și tezaurul lor miraculos din obiecte de aur găsit în Banat la Sâmnicolaul Mare

Hutt River, cea mai veche micronațiune din Australia, a dispărut din cauza coronavirusului

Explozie puternică în Baltimore

Cristi Puiu a reacționat la comentariile lui CTP, după controversa de la TIFF: Doamne-ferește, bine, scuipă tu!

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Polițiști agresați la o intervenție în județul Dâmbovița. Agresorii i-au tăiat cu coasa

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Imagini XXX. Cine este vedeta surprinsă aproape goală la plajă

De ce România are o scădere economică mult mai mică decât celelalte țări: Mai mulți consumatori

UPDATE-6 - ALO ANTENA 3 ? UNDE SUNT BANII DONATI? SOMAM INCA ODATA ANTENA 3: IMPARTITI IMEDIAT TOTI BANI DIN CONT, IN MOD EGAL, VICTIMELOR: morti si raniti.

Nicole Cherry, apariţie sexy la plajă. Topless FOTO

De azi, masca devine obligatorie în mai multe locuri aglomerate din Paris. Reacția unui medic român, specialist ATI, care lucrează în capitala Franței

Cioloș: 10 august și dosarul aferent agresiunilor din acea zi este o rană, cu o încărcătură dureroasă

Soţia lui Kamara, Oana, în lacrimi la tv. "Am făcut sex cu acel bărbat, apoi am făcut sex şi cu...." FOTO

Video.Valentin Stan, despre motivul pentru care Orban a contestat la CCR legea impotriva celor care abuzează minori: ,,Pe cine discriminează? Pe infractori? Tu îți dai seama cât sunt de proști? Este vorba de incompetență!"

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Cum îi sperie spaniolii pe asimptomatici

Mai mulți migranți au fugit dintr-un centru de carantină COVID -19 din Mehedinți. Sunt căutați de polițiști și jandarmi

Avantajele mașinilor electrice pentru români: Ce trebuie să știi despre ride sharing și parcări gratuite

VIDEO | Mike Tyson își îmblânzește adversarii în ring, dar și sub apă: Iată cum "Iron" Mike a trimis la somn un rechin

O țară europeană impune măsuri suplimentare pentru români: Testele pentru COVID-19 devin obligatorii pe aroportul din Capitală

Coronavirus 10 august: Cinci județe au înregistrat ZERO noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore. București rămâne în topul infectărilor

Revolta unui "mascat": "Am ajuns firma de pază a țiganilor. Așa se întâmplă când șefii poliției mănâncă din palma lumii interlope"

Care e povestea celor mai înalți zgârie-nori prefabricați: construiți în Malaezia și ansamblați în Singapore

Anglia e hotărâtă să-și aducă elevii înapoi în bănci din Septembrie

Circulație paralizată pe un drum național din Alba din cauza aluviunilor

Europa League: S-au tras la sorți meciurile din turul I preliminar

Claudia se numără printre medicii care au părăsit România pentru un trai mai bun. Mărturia ei

Dezastru în Grecia. Potopul a ucis cel puțin 7 oameni, între care și un bebeluș

Poliția britanică a înțeles că "Minority Report" e doar science fiction. Încercarea de a prezice crimele print-un algoritm a eșuat

Germania: Ministrul de finanțe Olaf Scholz, desemnat candidatul social-democraților la funcția de cancelar

Munca de la birou s-a mutat pe plajă. Angajații care vor munci remote până la sfârșitul anului.

Specialiștii de la Universitatea din California: "Am crezut că era doar un virus respirator: Am greșit"

Proteste în Spania. Manifestanții au cerut abolirea monarhiei după plecarea fostului rege

Coronavirus/ A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic; Spania - în zona galbenă

ORA 20.30: Valentin Stan, exclusiv la "Marius Tucă Show"

Studiu. Cercetătorii americani au testat 14 măști – Tipul de mască care a obținut cele mai slabe rezultate

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 10 august. La nivel global s-au înregistrat 19,591,000 de cazuri, Suedia sau Bulgaria nu au cazuri noi

Tupeu nemărginit al lui Isărescu "Băncile n-au plătit impozit pentru că n-au avut profit" Păi dacă l-au sifonat împrumutându-se cu dobânzi aiurea de până la 19% la Banca mamă cum să-l aibă? Asta ai uitat s-o zici, Iuda?

Hyundai vrea să devină lider global în vânzarea mașinilor electrice. Coreeni au așteptări mari de la noua gamă de vehicule Ioniq


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3837, afisate in 64 pagini.



ieri 05:33 CITATUL ZILEI