10:49
Comentarii Adauga Comentariu

Harghita: La Miercurea Ciuc a început verificarea sistemului de încălzire, în vederea furnizării agentului termic

La Miercurea Ciuc a început verificarea sistemului de încălzire, în vederea furnizării agentului termic, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul Societății de Gospodărire Comunală GOSCOM, Reisz Attila.

Potrivit acestuia, primele verificări se fac la școli, grădinițe și alte instituții publice, apoi la apartamentele racordate la sistemul centralizat.

Locuitorii orașului care beneficiază de încălzire furnizată de GOSCOM au fost înștiințați că trebuie să își definitiveze lucrările de deconectare, spălare de calorifere sau alte activități legate de sistemul centralizat de încălzire, pentru a nu avea neplăceri atunci când se efectuează verificările.

Reisz Attila a mai precizat că, dacă vor exista cereri de furnizare a încălzirii, GOSCOM Miercurea Ciuc este pregătită să le onoreze.

În anul 2018, furnizarea încălzirii a început pe 21 septembrie, la o grădiniță, iar o săptămână mai târziu în tot orașul.

Din cauza vremii reci, locuitorii din Miercurea Ciuc trebuie să-și încălzească apartamentele peste 200 de zile pe an, foarte mulți luând decizia, în ultimii ani, de a se debranșa de la sistemul centralizat de încălzire și de a își monta centrale termice proprii.

La sistemul centralizat de încălzire se mai află racordați aproximativ 2.000 de consumatori.

La Miercurea Ciuc s-a înregistrat prima valoare negativă a acestei toamne pe 13 septembrie, când mercurul termometrelor a arătat minus 0,5 grade Celsius. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Reuniune despre Siria: Trump a calificat-o pe Nancy Pelosi că "politician de joasă speță" (democrați)

Maramureș: Pădurar găsit mort în pădure, împușcat cel mai probabil de hoții de lemne

Pedro Sanchez: Guvernul catalan trebuie să condamne violențele de la Barcelona

Sandra Romain, regina filmelor pentru adulţi, a făcut-o de oaie. Trăieşte cu un cioban căsătorit, iar ciobăniţa a aflat totul

Un proiect progresist Securistic: Buletinele cu CIP prin intermediul cărora SE VA AMPRENTA întreaga populație a României de parcă toată țara e formată din Borfaşi. CITIȚI CUI FOLOSEȘTE acest nou sistem?

Cristina Spătar a trăit un adevărat coşmar. "La orice greşeală, îmi dădea bătaie"

Sex oral: Sfaturi care te vor transforma într-o adevărată expertă

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

DJ Wanda, bolnavă de cancer. A decis să se trateze în Turcia. "Nu mă las învinsă de suferinţa pe care o duc..."

FOTO EXCLUSIV/ Ileana Ciuculete cea mai dezinhibată solistă de muzică populară. Cum poza la 55 de ani!

Rombul

O româncă face furori în industria porno

Dăncilă ar fi vrut să îl suspende pe Iohannis: Cred că merita. Nu respectă Constituția și nici deciziile CCR

Forțele Democratice Siriene anunță înghețarea ofensivei împotriva grupării Stat Islamic

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Statele Unite au efectuat atacuri cibernetice asupra Iranului, după atacurile cu drone asupra rafinăriilor saudite

Bărbatul de 70 de ani dispărut pe munte, a fost găsit mort, într-o pădure

O videochatistă din Ploieşti, surprinsă în acţiune pe un site porno de renume IMAGINI INCENDIARE

Fotbal: Messi a primit a șasea 'Gheată de Aur'

A apărut topless la televizor. Culmea, toată lumea a aplaudat gestul. VIDEO

Noul star sexy al televiziunilor din Albania. Prezintă topless ştirile VIDEO

Un satelit european a detectat o pată de petrol ce ar putea proveni de la avionul EgyptAir prăbușit (ESA)

Orban nu își va prelua biroul de la Palatul Victoria, dar beneficiază de protecția SPP

ROMANIA. Sărbători tradiționale anuale. Urcatul Oilor la Munte, Nedeile, Coborâtul oilor de la Munte

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Tenis: Marius Copil s-a oprit în sferturile turneului challenger de la Mouilleron-le-Captif

EURO 2021, preliminarii. Meciul România U21 - Finlanda U21 se va disputa la Voluntari

Alina Gorghiu – din cearșafurile liberale pe culmile PNL - Alina Gorghiu a fost aleasă președinte PNL susținută de Klaus Iohannis

SUA: Camera Reprezentanților condamnă politica lui Trump în Siria

Duckadam îl critică dur pe Contra: De ce l-ai mai chemat pe Cristea, dacă nu l-ai băgat?

Livia Taloi, alias Ema din Trăsniții, și-a sărbătorit ziua de naștere pe platourile de filmare. A împlinit 37 de ani

Dezvăluirile unei actrite de filme porno, din culisele industriei XXX


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 33, afisate in 1 pagina.

ieri 05:07 CITATUL ZILEI