11:49
Comentarii Adauga Comentariu

Vaslui: Șoferul unui microbuz școlar, depistat băut la volan în timp ce transporta elevii

Polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au descoperit, miercuri, în trafic, pe raza comunei Grivița, un bărbat care conducea un microbuz școlar și care era băut la volan, în timp ce transporta elevii.

"În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în timp ce acționau pe raza comunei Grivița, au oprit pentru control un microbuz școlar. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitate, aflat în timpul serviciului, a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost sancționat contravențional, fiindu-i totodată suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile", au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui.

La momentul opririi, în microbuzul școlar se aflau 10 elevi, care și-au continuat deplasarea la unitatea de învățământ cu alte mijloace de transport.

Potrivit reprezentanților IPJ Vaslui, acesta este cel de-al doilea șofer de microbuz depistat sub influența băuturilor alcoolice, în decurs de câteva zile. Polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au depistat, vinerea trecută, un bărbat aflat în timpul serviciului, care conducea un microbuz școlar fără elevi, pe raza comunei Ștefan cel Mare, deși se afla sub influența alcoolului.

În perioada următoare, polițiștii rutieri vor continua seria verificărilor în trafic și în zona școlilor, pentru siguranța elevilor. AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:


Nr. de articole la aceasta sectiune: 0, afisate in 1 pagina.

ieri 05:07 CITATUL ZILEI