12:27
Comentarii Adauga Comentariu

Fotbal: Amnesty International cere ca Juventus și Lazio să nu dispute Supercupa Italiei în Arabia Saudită

Organizația nonguvernamentală Amnesty International (AI) le-a cerut marți echipelor de fotbal Juventus Torino și Lazio Roma să nu dispute Supercupa Italiei în Arabia Saudită, considerând că situația drepturilor omului în această țară este una "extrem de îngrijorătoare".

În scrisoarea sa, organizația invită cele două cluburi italiene la "o asumare precisă și binevenită a responsabilității", cerându-le totodată să dea "semnalul că sportul, în special fotbalul, poate fi un vehicul extraordinar de valori și un exemplu virtuos de o mare importanță pentru public și pentru cei mai sensibili fani, tinerii", se precizează în comunicatul comun dat publicității de AI împreună cu sindicatul jurnaliștilor radioteleviziunii publice italiene RAI.

"Deja la ultima ediție a Supercoppa, dintre Juventus și AC Milan, desfășurată în luna ianuarie a acestui an (tot în Arabia Saudită - n.red.), organizațiile noastre și-au exprimat dezacordul profund pentru o alegere care să consolideze așa-numitul 'sportwashing', strategia adoptată de multe națiuni din Golf, în primul rând de Arabia Saudită, pentru a folosi sportul, găzduind evenimente de importanță internațională, pentru a abate atenția de la situația drepturilor omului", se mai arată în comunicat.

Juventus Torino a învins-o cu 1-0 pe AC Milan, printr-un gol marcat de Cristiano Ronaldo, în ultima ediție a Supercupei Italiei, partida disputându-se pe stadionul Regele Abdullah din Jeddah, în fața a 61.235 de spectatori.

Juventus, campioana en titre, și Lazio, câștigătoarea Cupei Italiei, vor juca Supercupa Italiei la o dată ce nu a fost stabilită încă, dar și-au dat acordul ca meciul să aibă loc în Arabia Saudită.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Pedro Sanchez: Guvernul catalan trebuie să condamne violențele de la Barcelona

Sandra Romain, regina filmelor pentru adulţi, a făcut-o de oaie. Trăieşte cu un cioban căsătorit, iar ciobăniţa a aflat totul

Maramureș: Pădurar găsit mort în pădure, împușcat cel mai probabil de hoții de lemne

Reuniune despre Siria: Trump a calificat-o pe Nancy Pelosi că "politician de joasă speță" (democrați)

Cristina Spătar a trăit un adevărat coşmar. "La orice greşeală, îmi dădea bătaie"

Sex oral: Sfaturi care te vor transforma într-o adevărată expertă

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Statele Unite au efectuat atacuri cibernetice asupra Iranului, după atacurile cu drone asupra rafinăriilor saudite

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Bărbatul de 70 de ani dispărut pe munte, a fost găsit mort, într-o pădure

O videochatistă din Ploieşti, surprinsă în acţiune pe un site porno de renume IMAGINI INCENDIARE

Fotbal: Messi a primit a șasea 'Gheată de Aur'

A apărut topless la televizor. Culmea, toată lumea a aplaudat gestul. VIDEO

Noul star sexy al televiziunilor din Albania. Prezintă topless ştirile VIDEO

Un satelit european a detectat o pată de petrol ce ar putea proveni de la avionul EgyptAir prăbușit (ESA)

Orban nu își va prelua biroul de la Palatul Victoria, dar beneficiază de protecția SPP

ROMANIA. Sărbători tradiționale anuale. Urcatul Oilor la Munte, Nedeile, Coborâtul oilor de la Munte

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Tenis: Marius Copil s-a oprit în sferturile turneului challenger de la Mouilleron-le-Captif

EURO 2021, preliminarii. Meciul România U21 - Finlanda U21 se va disputa la Voluntari

Alina Gorghiu – din cearșafurile liberale pe culmile PNL - Alina Gorghiu a fost aleasă președinte PNL susținută de Klaus Iohannis

SUA: Camera Reprezentanților condamnă politica lui Trump în Siria

Duckadam îl critică dur pe Contra: De ce l-ai mai chemat pe Cristea, dacă nu l-ai băgat?

Livia Taloi, alias Ema din Trăsniții, și-a sărbătorit ziua de naștere pe platourile de filmare. A împlinit 37 de ani

Dezvăluirile unei actrite de filme porno, din culisele industriei XXX


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 25, afisate in 1 pagina.

ieri 05:07 CITATUL ZILEI