16:33
Comentarii Adauga Comentariu

Iohannis: Deciziile referitoare la punerea în aplicare a hotărârii CCR le voi lua după publicarea și analiza motivării deciziei

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că deciziile sale privind punerea în aplicare a hotărârii Curții Constituționale vor fi luate după publicarea motivării de către CCR și a reiterat că premierul Viorica Dăncilă trebuie să se prezinte în Parlament pentru votul de validare a Cabinetului său.

"Deciziile mele referitoare la punerea în aplicare a hotărârii CCR de astăzi le voi lua după publicarea și analiza motivării deciziei, care va fi probabil publicată în perioada imediat următoare, dar, dacă doamna prim-ministru Dăncilă dorește, așa cum se tot exprimă în public, să se pună capăt acestei crize guvernamentale, soluția este simplă: doamna prim-ministru, vă mai spun o dată, poftiți de îndată în fața Parlamentului pentru votul de validare", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a susținut că decizia CCR nu schimbă cu nimic situația politică în care se află Executivul condus de Viorica Dăncilă.

"CCR a luat astăzi în discuție actuala situație politică și prima observație pe care aș face-o: decizia de astăzi a CCR nu schimbă cu nimic situația politică în care se află Guvernul României de mai bine de trei săptămâni. Guvernul nu mai are aceeași compoziție ca înainte prin plecarea ALDE de la guvernare și prim-ministrul este obligat de Constituție să meargă în fața Parlamentului să ceară un vot de încredere. Constat, astăzi, cu satisfacție că și CCR a ajuns în mod corect și inevitabil exact la aceeași concluzie pe care o spun de trei săptămâni: Guvernul Dăncilă și-a pierdut legitimitatea și trebuie să meargă de îndată în fața Parlamentului ca să ceară un vot de validare", a arătat Iohannis.

În opinia sa, chestiunile legate de numirile și revocările miniștrilor menționate de CCR sunt "blocaje generate de refuzul prim-ministrului de a se prezenta în fața Parlamentului pentru a primi un vot de încredere".

Curtea Constituțională a României a stabilit miercuri că există conflict juridic de natură constituțională între Guvern și președintele Klaus Iohannis pe tema refuzului șefului statului de revocare din funcție a unor miniștri și de desemnare a interimarilor, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali din CCR.

Totodată, judecătorii constituționali au stabilit, referitor la desemnarea miniștrilor plini, că nu există conflict între premier și președinte, șeful statului nefiind obligat să semneze decretele de numire a acestora.

Potrivit surselor citate, președintele este obligat să emită de îndată decretele de revocare a miniștrilor, precum și pe cele de desemnare a miniștrilor interimari. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Manifestație de protest la Roma, mii de italieni de orientare extremă dreapta participă

Boris Johnson nu a semnat scrisoarea cerând amânarea Brexitului (Downing Street)

Mike Pompeo: Statele Unite rămân implicate în asigurarea păcii și stabilității interne din Afganistan

Liderul Hong Kong-ului, Carrie Lam, justifică utilizarea, de către poliție, a forței în cadrul protestelor

Autoritățile din Chile au activat starea de urgență, după ce protestele violente din capitală s-au intensificat

Președintele Trump a discutat cu omologul său mexican, Lopez Obrador, despre oprirea traficului ilegal de arme

Fotbal: Bogdan Mitrea a marcat pentru Spartak Trnava, în campionatul Slovaciei

Fotbal: Bogdan Stancu, gol și pase de gol pentru Genclerbirligi, în campionatul Turciei

Tenis: Bara și Dascălu, în finala turneului ITF de la Szekesfehervar (Ungaria)

Liderul Partidului Forțele Libaneze (creștin) a părăsit guvernul

CITATUL ZILEI

Tenis: Patricia Țig va juca finala turneului ITF de la Sevilla

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Trump renunță la organizarea summitului G7 la unul din cluburile sale golf

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie

Spania: Noapte mai calmă la Barcelona după haosul din ajun

Retragere în Siria: Ankara îndeamnă SUA să facă uz de "influența" lor pe lângă forțele kurde

Compania aeriană Qantas a realizat testul celui mai lung zbor comercial din lume, între New York și Sydney

Accident în Buzău: Trei persoane au fost rănite, după ce un autobuz cu nuntași a ieșit în decor

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a respins invitația la dialog transmisă de liderul Cataloniei, Quim Torra

VIDEO | O capsulă a timpului a fost deschisă după mai bine de un secol. Ce obiecte au lăsat în urmă oamenii din 1887 pentru urmașii lor

Avertizare Infotrafic: Ceață densă pe Autostrada Soarelui și pe A4 Ovidiu – Agigea

#vreaupresedinte. Ce îl recomandă pe Mircea Diaconu pentru un mandat la Palatul Cotroceni

Avertizare METEO: Cod galben de ceață în București și alte 12 județe

REPORTAJ Istoricul Marius Oprea: Cât costă moartea

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

Baschet masculin: CSO Voluntari și ABC Athletic Constanța, victorioase în Liga Națională

BREAKING Boris Johnson cere Uniunii Europene amânarea Brexit, anunță Donald Tusk

Brexit: Tusk a primit de la Londra o cerere de amânare a Brexitului, se va consulta cu cei 27

Proiect anti-birocrație: Declarațiile de interese și de avere să fie depuse în format electronic

Un angajat din Tulcea a inventat cărămida ecologică din granule de sticlă reciclată. Care sunt avantajele

Un pui de urs coboară într-o comună din Harghita pentru a mânca... mere

Gigi Becali acuză Masoneria şi grupări progresiste "satanico-comuniste" că vor să-i ia Steaua. Ce răspund masonii: Eduard Koler, membru al Lojei Hiram: "Armata va câștiga recursul. O să vină puțină forțare pe linie juridică. Mai sunt și 130 de milioane"

Deea de la Insula Iubirii, COMPLET GOALĂ în timp ce face VIDEOCHAT. Imagini SCANDALOASE

O româncă care face videochat, plătită regeşte de un client. Nu bănuieşti vreodată ce fetiş avea bărbatul FOTO

Hochei: CSM Galați și-a consolidat poziția de lider în Campionatul Național

Handbal feminin: Gloria Buzău a urcat pe podiumul Ligii Naționale după victoria cu Minaur

Din nou un Bilderberg la Conducerea progresistei UE. Uniunea Europeană continuă să fie la cheremul Grupului Bilderberg. După Bilderbergul Barosso, Bilderbergul Timmermans iată că a venit rândul Bilderbegei Ursula von der Leyen să conducă Uniunea Europeană

Îţi ţiuie urechea? Vezi cum poţi scăpa de sunetul enervant din capul tău

Scandalul "ANTENA 3 - ANAF" a fost facut INTENȚIONAT ca sa se acopere MOARTEA BEBELUȘILOR. MOR BEBELUȘI NEVINOVAȚI DIN CAUZA LOR, și voi nu vă dați seama că vor să ACOPERE ACEST LUCRU? Până când ne vom mai lăsa manipulați?

Liga Campionilor la handbal feminin: Buducnost – SCM Rm. Vâlcea 23-19

Fata de 13 ani care şi-a înjunghiat bunica, îndrăgostită de propriul tată. "Au întreţinut relaţii sexuale" VIDEO

Haltere: România a cucerit alte patru medalii la Europenele de juniori și tineret de la București

Harghita: Prezența unui urs, semnalată în comuna Zetea; populația a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT

Johnson l-a anunțat pe Tusk că va trimite sâmbătă seară o scrisoare pentru a cere amânarea Brexitului

Fotbal - Liga I: CFR Cluj - Universitatea Craiova 2-0

De ce nu le era dacilor teamă de moarte. Povestea lui Zamolxis, zeul care i-a făcut pe geto-daci să se creadă nemuritori

VANZAREA TARII CONTINUA. Ikea a cumpărat 33.600 de hectare de pădure în România adica 0.5% din Padurile Romaniei. Inca 40 de IKEA si 'am scapat' de paduri. O sa fim tara in care teritoriul ei nu va mai apartine cetatenilor romani.

CASNICA DE LA MASTERCHEF, sex oral cu Vladimir Drăghia. Totul a fost filmat

Nadal s-a căsătorit cu iubita sa din copilărie. Juan Carlos I, Regele Spaniei, prezent la nuntă - FOTO

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Prăbușirea lui Iohannis în sondaje. De la peste 60%, Iohannis mai are doar 31% încredere în București și încrederea la nivelul țării nu poate fi diferită. Încrederea românilor în Iohannis s-a prăbușit la jumătate în doar un an de mandat.

Fetiță de 10 ani, siluită pe tăpșan de amicul de 16 ani. Ce pedeapsă a primit făptașul pentru "viol în formă agravantă"

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Tomac, despre o revenire a lui Băsescu alături de liberali: Nu va exista niciun fel de fuziune. Ne interesează o dezbatere Paleologu-Iohannis

Emmanuel Macron: O nouă amânare a Brexitului nu este în interesul nimănui

Privatizarea Asigurarilor Medicale. Autorităţile vor sa introduce Carduri de Sănătate şi pentru minori. Fostul Ministru al Sanatatii Nicolae Banicioiu: "Cardul de sanatate pentru Copii" ar putea intra în vigoare încă din primăvara lui 2016"

SRI, SRI, SRI....Iohannis l-a desemnat pe apropiatul SRI, Mihai Tudose, ca Prim-Ministru al României. DCNews dezvăluie că azi noapte Iohannis a refuzat-o pe Carmen Dan și pe Mihai Fifor, după care la a treia strigare l-a acceptat pe apropiatul SRI, Tudose

Jaden Smith, fiul lui Will Smith, reclamă dreptul de a purta fuste și rochii

Te vreau lângă mine. O concurentă este însărcinată. Gabriela Cristea: "Mi se pare foarte urât...."


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 258, afisate in 5 pagini.



ieri 04:43 CITATUL ZILEI