10:40
Comentarii Adauga Comentariu

Festivalul mustului și al sucului de mere, eveniment caritabil pentru copiii defavorizați, de vineri până duminică în parcul IOR

Festivalul mustului și al sucului de mere, un eveniment caritabil pentru copiii defavorizați și un prilej de bucurie culinară pentru vizitatori, se va desfășura de vineri până duminică în Parcul Alexandru Ioan Cuza (intrarea de la Biserică Maramureșeană).

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis vineri AGERPRES, bucureștenii vor avea ocazia să deguste și să achiziționeze produse cu specific românesc, aduse direct din ferme și gospodării țărănești, la preț de producător.

"Cozonaci, plăcinte sărate și dulci, preparate după rețete bucovinene transmise din generație în generație, dar și rețete din alte zone ale țării sunt doar câteva din delicatesele de la târgul nostru. Gospodinele vor mai prepara sărmăluțe în foi de varză clocotite la foc mic, mâncăruri tradiționale, specialități din pește, pastramă de berbecuț, mititei boierești, dar și produse de cofetărie și patiserie", precizează sursa citată.

Sâmbătă, începând cu ora 13,00, 25 de copii, de la Centrele de Plasament din sector vor avea un stand cu obiecte confecționate chiar de ei, unde își vor prezenta produsele și îi vor învăța pe cei prezenți la eveniment tainele handmade-ului.

De asemenea, cei mici vor servi masa de prânz în cadrul petrecerii câmpenești.

Organizat de Asociația Centrul European pentru Prevenirea Adicțiilor, evenimentul caritabil își propune promovarea educației și integrării sociale a grupurilor defavorizate. Târgul este organizat pentru susținerea și întrajutorarea copiilor și tinerilor cu situații financiare modeste, care reprezintă factorul de risc în consumul și traficul de substanțe interzise, iar integrarea acestora în comunitate reprezintă de cele mai multe ori o reală provocare pentru autorități. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ministrul britanic de Externe: Guvernul lui Boris Johnson are numărul necesar de voturi pentru adoptarea acordului privind Brexit

Ofensiva turcă încalcă dreptul internațional, acuză Berlinul

Percheziții la președintele Uniunii Camerelor de Comerț Bilaterale, suspectat de evaziune fiscală

"Vreau sa las mostenire copiilor mei aceasta tara!". Pana cand sa mai tacem ? Peste 6.000 de semnaturi in 12 zile pentru Petitia "Nationalizarea Resurselor Naturale" Initiata de Fluierul.ro Semneaza si tu, si trimite la 10 prieteni trebuie sa fim 500.000!

IZOLAȚI ÎN ROMÂNIA? Ei sau noi? Maria Zăican - Bătrâna din pădure - VIDEO

Fotbal: Lyon, cu noul antrenor Rudi Garcia pe banca tehnică, doar o remiză cu Dijon, în Ligue 1

Adelina Pestriţu, tatuaj în zona intimă. Vezi ce mesaj şi-a scris în ziua în care a împlinit 30 de ani

Liderii militanților kurzi din Siria au anunțat eliberarea orașului Ras al-Ayn, de la granița cu Turcia

Hochei: SC Miercurea Ciuc și-a consolidat poziția de lider în Erste Liga

Macedonia de Nord: Alegeri anticipate la jumătatea lui aprilie, după refuzul UE de a deschide negocierile de aderare

Alegeri pentru municipiul Chișinău: Socialistul Ion Ceban și pro-europeanul Adrian Năstase, în turul al doilea

Gianina din Las Fierbinţi a pozat fără sutien. Fanii au certat-o! FOTO

O femeie a fost prinsă în timp ce SE MASTURBA în supermarket, cu cârnații furați

CEREM CETATENILOR ROMANIEI SA SEMNEZE PENTRU NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu ! - Petitie initiata de Fluierul.ro

Demi Moore a dezvăluit cine este bărbatul care a violat-o când avea doar 15 ani. Demi Moore "Cum este să știi că mama ta te-a vândut pentru 500 de dolari"

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

EXATLON. Anda Adam le-a aratat fanilor ce doar soţul ei vede. S-a ridicat din pat în costumul Evei VIDEO

Poziţii sexuale care te ajută să amâni orgasmul

Academicianul Nicolae Breban a transmis următorul COMUNICAT: "Liiceanu vrea să justifice scabrozităţile lui Patapievici la adresa poporului român minţând cu neruşinare"

NE FEDERALIZĂM ARMATA, CEREM PARLAMENTULUI SĂ INTERVINĂ. Despre ARMATA LUI JUNCKER. Citiți şi vă minunați la ce A ADERAT IOHANNIS şi ÎN CE CHESTIE A BĂGAT ROMÂNIA fără să vorbească cu NIMENI DIN ROMÂNIA de parcă e singur în țară.

Apare Armata Progresistă a UE care va dizolva Armatele Naționale. Iohannis printre semnatari deşi e Neconstituțional ce face. Peste 20 de state membre ale UE vor semna, săptămâna viitoare, un pact pentru crearea armatei UE - presă

Peste 1,3 milioane de copii și adolescenți, arestați la nivel mondial în fiecare an

Dăncilă ține la nominalizarea a doua pentru CE: Von der Leyen trebuie să respecte legea. Propunerea de comisar vine de la premierul interimar

Germania: Grevă în aeroporturi afectând Eurowings și Germanwings; peste 100 de zboruri anulate

Tenis: Andy Murray l-a învins pe Stan Wawrinka și a câștigat turneul de la Antwerp (ATP)

Alegeri în Republica Moldova: Mai puțin de 7% dintre tineri au participat la alegerile locale; prezența la urne - 41,68%

SUA: Trei militari și-au pierdut viața într-un accident implicând un tanc în cursul unor exerciții

Fotbal - Liga I: Chindia Târgoviște - FCSB 1-2

Alegeri locale în Republica Moldova-Președintele Comisiei Electorale Centrale: Putem afirma că scrutinul local poate fi declarat valabil

Alegerile locale în Republica Moldova s-au desfășurat în condiții bune, liderii Blocului ACUM

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Traian Băsescu susține că Viorica Dăncilă este obligată să propună un comisar european

Băsescu spune că îi va acorda încredere lui Orban și promite să renunțe la eticheta pe care tot el i-a pus-o

Tenis: Nicoleta Dascălu a câștigat turneul ITF de la Szekesfehervar (Ungaria)

Bacău: Două persoane au fost găsite decedate într-un beci; alte trei au fost transportate la spital

Doi morți și trei răniți grav în Bacău, din cauza vaporilor de vin din beci


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 36, afisate in 1 pagina.

ieri 05:07 CITATUL ZILEI