19:07
Comentarii Adauga Comentariu

SUA: Doi protagoniști ai "dosarului ucrainean", arestați pentru încălcarea legislației electorale

Doi oameni de afaceri, suspectați că l-au ajutat pe avocatul personal al președintelui american Donald Trump în eforturile acestuia de a obține ajutorul Kievului împotriva unui contracandidat al președintelui, se aflau în detenție joi pentru încălcarea legilor privind finanțarea de campanii electorale, informează AFP.

Lev Parnas și Igor Fruman, născuți respectiv în Ucraina și Belarus însă fiind în prezent cetățeni americani, sunt acuzați că au ascuns originea străină a donațiilor făcute în 2018 pentru campanii electorale, potrivit actului de acuzare emis de un procuror din Manhattan.

Cei doi bărbați, care în mai 2018 au donat 325.000 de dolari pentru campania de realegere a lui Donald Trump, au fost arestați miercuri seara și urmează să compară joi în fața unui judecător în Virginia, potrivit The Wall Street Journal.
Democrații, care au declanșat o procedură de destituire împotriva președintelui, se interesează de asemenea de cei doi bărbați, pe care ei i-au convocat pentru depoziții în Camera Reprezentanților joi și vineri. Democrații îi suspectează că ei au servit drept emisari ai lui Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui Trump, în eforturile acestuia de a obține ca Ucraina să furnizeze informații compromițătoare cu privire la Joe Biden, cotat cu șanse bune în a-l înfrunta pe miliardarul republican în timpul alegerilor prezidențiale din 2020.

Potrivit mass-media, Parnas și Fruman l-ar fi ajutat lui Rudy Giuliani să se întâlnească la New York cu Iuri Luțenko, pe atunci procuror general al Ucrainei.

În timpul unei discuții telefonice de la sfârșitul lui iulie, Donald Trump i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski "să se aplece asupra" situației lui Joe Biden și să intre în contact cu Rudy Giuliani. Acest apel, făcut public după intervenția unui avertizor de integritate, a justificat declanșarea explozivei proceduri de destituire împotriva lui.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Hunter Biden se apără pentru prima dată în fața atacurilor lui Donald Trump

Repatrierea osemintelor la Curtea de Argeș, la 37 de ani de la deces. Regina-mamă Elena, înmormântarea din 1982 și descendența imperială

Polonia/alegeri: Conservatorii naționaliști, pe primul loc (sondaj la ieșirea de la urne)

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie

Partidul lui Viktor Orban pierde, conform rezultatelor parțiale, alegerile la primăria capitalei Budapesta

Ungaria/alegeri municipale: Opoziția a câștigat la Budapesta și a obținut rezultate bune și în alte orașe

Ungaria: Premierul Orban i-a felicitat pe aliații naționaliști polonezi pentru victoria în alegeri

Atletism: Kenyana Brigid Kosgei, învingătoare la Chicago, a doborât recordul mondial la maraton al Paulei Radcliffe

Dăncilă, replică pentru Iohannis: Devine cel mai mare pericol pentru democrație

Administrația Trump urmează să impună sancțiuni economice Turciei în urma ofensivei din Siria

Exit polluri: Kais Saied, un profesor de drept, conservator, va fi noul președinte al Tunisiei

Principesa Margareta, discurs critic la Haga: Punctul-cheie este încetarea atitudinii de superioritate față de noile state membre/ Am făcut sacrificii nu pentru că am vrut să reducem costurile la roșii sau automobile

Bătaie la Sibiu între mai mulți bărbați încheiată cu o crimă

ANM: Cod galben de ceață în localități din 14 județe, luni dimineața

Stephen Moore, una din vocile adaptării radiofonice a "Ghidulului autostopistului galactic", a murit la 81 de ani

O nouă rundă de negocieri. Dan Barna anunță participarea abia marți

Opozanți anticomuniști executați sumar în anchetele Securității. ICCMER începe a doua campanie de investigații

Jay Frank, vicepreședinte executiv al companiei Universal Music și un inovator în muzica digitală, a murit la vârsta de 47 de ani

Mihai Fifor, atac la PNL: Vor anula voucherele de vacanță. Asta nu e o tăiere de salariu, Herr Präsident?

Neamț: O delegație formată din 24 de ambasadori a vizitat județul

Cod galben de ceață în patru județe din România. Vizibilitatea, sub 50 de metri

Japonia, grav afectată de Hagibis: Cel mai devastator taifun din ultimele șase decenii a provocat inundații masive și alunecări de teren/ Bilanțul victimelor - FOTO, VIDEO

HOROSCOP 14 octombrie 2019: Săptămâna începe cu un eveniment astral care oferă viteză de reacție și spirit de inițiativă zodiilor Cardinale

Vizibilitate redusă pe Autostrada Soarelui. Circulația rutieră se desfășoară în condiții de ceață densă

DEEA, concurenta care a făcut sex pe INSULA IUBIRII, vedetă pe un site PORNO FOTO

O carte pe zi: "Povestea mea", de Michelle Obama

Alegeri în Tunisia: Kais Saied, viitorul președinte, le-a mulțumit tinerilor

DOZA DE CULTURĂ: ''Revista contimporană''

Ciclism: Belgianul Jelle Wallays, învingător în cursa Paris-Tours

Galați: Festivalul Național de Comedie și-a desemnat laureații

Rezultate parțiale: Partidul Dreptate și Justiție, situat pe primul loc în scrutinul parlamentar din Polonia

Armata siriană a început mobilizarea trupelor la granița cu Turcia - presă

Franța dorește încetarea imediată a ofensivei turce lansate în nord-estul Siriei

Spectacolul luminii, al durerii și al speranței: Mii de credincioși au aprins lumânări la Zidul Plângerii de la Iași - VIDEO

Rugby: Japonia a urcat pe locul 7 în clasamentul mondial; România rămâne pe 19

Box: Pugilistul american Patrick Day, în stare "extrem de critică" după un KO

Alegeri în Polonia: Partidul Lege și Justiție a obținut 44,6% din voturi (rezultate parțiale)

Imagini impresionante de la Iași: Peste 100.000 de credincioși s-au rugat la moaștele Sfintei Parascheva

Giurgiu: Toate autovehiculele de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control în această săptămână

Erdogan l-a criticat vehement pe liderul Ciprului de Nord, rezervat față de operațiunea turcă în Siria

Handbal feminin: Gyor a câștigat la un scor record în Liga Campionilor, 46-21

Asaltul Turciei împotriva kurzilor din Siria. Franța va lua măsuri pentru a asigura protecția trupelor sale

METEO #azi 14 octombrie 2019: Vreme frumoasă în cea mai mare parte a țării/ Cum va fi vremea în București

Actorul britanic Stephen Moore a încetat din viață

Trei ministere, comasate. Ce așteptări au elevii de la viitorul Guvern

Arad: Coloană de camioane de câțiva kilometri la PTF Nădlac II; se așteaptă trei ore pentru control

Dolj: Polițistul care s-a împușcat într-un apartament din Caracal, în continuare în stare gravă la SCJU Craiova

14 aprilie-14 octombrie. Povestea dispariției în urmă cu șase luni a Luizei Melencu. Mama fetei: Nu se fac căutări peste granițe. Nici măcar nu este dată în consemn

Încep negocierile pentru formarea noului Guvern. Condițiile UDMR pentru a susține viitorul executiv

Fotbal: Papa Francisc a primit echipa națională a Italiei

Condamnări până la 13 ani de închisoare pentru liderii separatiști catalani

Operațiune în Munții Ceahlău: Salvamontiștii au intervenit timp de patru ore pentru salvarea unui tânăr

Băsescu, despre rețelele de trafic de persoane: Este o mare greșeală desființarea "Doi și-un sfert"

Cum făceau brânza vechii Daci. "O lingură de păstorit" - Film Etnografic - Coșbuc 1918.

Calculele opoziției nu se potrivesc cu cele ale lui Ciolacu pentru înlocuirea sa de la conducerea Camerei Deputaților

Celine Dion va susține concertul de la București pe Arena Națională. Când vor fi puse în vânzare biletele

Mare sărbătoare ortodoxă: Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, sărbătorită pe 14 octombrie. Tradiții și obiceiuri

Hunedoara: Peste 130 de edituri vor fi prezente la Salonul Hunedorean al Cărții


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 428, afisate in 8 pagini.



ieri 05:09 CITATUL ZILEI