14:14
Comentarii Adauga Comentariu

Fotbal: Sepsi OSK a reziliat contractul cu Laszlo Csaba; Leo Grozavu e noul antrenor

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a reziliat pe cale amiabilă contractul cu antrenorul Laszlo Csaba, care a fost înlocuit cu Leo Grozavu, a anunțat marți, conducerea clubului de fotbal, în cadrul unei conferințe de presă.

"Începând de marți am reziliat contractul, de comun acord, cu Laszlo Csaba, căruia vreau să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru clubul nostru și rămâne în slujba clubului nostru, deci numai ca antrenor am reziliat contractul. Și, totodată, deja putem să și spunem bun venit domnului Leo Grozavu, care începând de astăzi e noul nostru antrenor", a declarat patronul clubului, Dioszegi Laszlo.

Managerul clubului Sepsi OSK, Cornel Șfaițer, a precizat că decizia de schimbare a antrenorului a fost luată pe fondul rezultatelor nemulțumitoare înregistrate în acest sezon competițional.

"Ieri am avut o ședință prelungită a Consiliului de Administrație, am analizat lucrurile bune făcute cu bune Csobi, pentru care vreau și eu să îi mulțumesc pe această cale. Din păcate nu suntem în clasament unde doream noi la începutul acestui sezon și am luat decizia, împreună cu Consiliul de Administrație, ca Leo Grozavu să fie noul antrenor. Îl cunoașteți, nu e necunoscut pentru campionatul intern și avem mare încredere că vom face lucruri bune, lucruri frumoase împreună", a declarat Cornel Șfaițer.

Noul antrenor a declarat că a acceptat oferta de a veni la Sfântu Gheorghe, deoarece consideră că echipa are un lot bun de jucători, dar și infrastructură și stabilitate financiară, ''ingredientele'' necesare pentru a face performanță.

"Vreau ca încrederea care mi-a fost acordată din partea clubului să fie răsplătită prin rezultate și, nu în ultimul rând, prin joc. Vreau ca lumea să vină la stadion cu multă plăcere, să văd o echipă care joacă fotbal, se bucură de acest sport și, bineînțeles, odată ce promovăm acest spectacol sperăm să apară și rezultatele. (...) De convins, în primul rând m-a convins să vin la Sfântu Gheorghe tot ce se întâmplă în ultima perioadă la Sepsi. Mă refer la infrastructură, stabilitatea financiară, chiar și la lotul de jucători, deci există toată ingredientele pentru a se face performanță. Este un club care de când activează pe prima scenă are parte de liniște, aici nu am văzut până acum ieșiri în decor, cum se spune, scandaluri, fiecare își cunoaște foarte bine locul. (...) A fost ceea ce îmi doresc și eu de la un club de fotbal. (...) Inclusiv lotul de jucători a fost unul dintre lucrurile care m-au convins, pentru că este un lot cu care se poate face mai mult decât s-a făcut până în momentul de față", a spus noul antrenor.

Întrebat dacă e de părere că Sepsi va putea urca în clasament și spera la play-off, Grozavu a apreciat că e dificil, dar nu imposibil.

"E dificil acum să spun lucruri mărețe, în general sunt un tip echilibrat, nu vreau să mă îmbăt cu apă rece, dar dacă nu aș visa înseamnă că nu ar trebui să fiu antrenor. (...) Mai sunt încă foarte multe puncte puse în joc, orice este posibil la fotbal. În momentul în care vom reuși să avem un parcurs bun, deci câteva etape la rând cu victorii, sigur că reînvie speranța pentru play-off. În momentul de față, sigur, că este o diferență apreciabilă, dar asta nu înseamnă că fotbalul nu poate să schimbe lucrurile în cel mai scurt timp", a mai spus Leo Grozavu.

Laszlo Csaba a fost instalat la începutul sezonului și are un bilanț de 2 victorii, 10 egaluri și 4 înfrângeri în 16 etape, Sepsi OSK ocupând locul 11, cu 16 puncte, după 16 etape. Sepsi OSK s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după 4-2 cu Astra Giurgiu. AGERPRES/(A-autor:Oana Mălina Negrea, editor: Mihai Țenea, editori online: Irina Giurgiu, Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Exponenții locali ai REȚELEI progresisto-globaliste

Bancul Zilei

INCREDIBIL. CUTREMUR ÎN VRANCEA. Au prezis corect Cutremurul Din Vrancea cu un decalaj de o singura zi....Tot acum au prezis ca Urmeaza un cutremur mai mare de peste 5 grade pe scara Richter

Peste 300 de studenți saudiți, opriți să mai zboare în urma atacului de la baza militară din Florida

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Curtea Constituțională dezbate, astăzi, conflictul juridic dintre CSM și Ministerul Justiției

HOROSCOP 11 decembrie 2019: Ce zodii vor avea parte astăzi de oportunități financiare valoroase pe care n-ar trebui să le rateze

CCR s-ar putea pronunța pe sesizarea referitoare la alegerea lui Meleșcanu la șefia Senatului

Ciolacu, despre Arafat: Schimbarea, una dintre cele mai mari greșeli pe care Guvernul ar putea să le facă

Începutul unei noi ere: Prima aeronavă complet electrică din lume a zburat în Canada. VIDEO

Standard & Poor's a revizuit perspectiva României la negativă. Avertismentul transmis de agenția de rating

CEDO solicită Turciei eliberarea imediată a activistului Osman Kavala, acuzat că ar fi plănuit răsturnarea Guvernului

CSM a respins cererea judecătorului CCR Gheorghe Stan de a i se rezerva un post la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție

De ce l-au băgat în seamă Jimmy Carter și Regina Elisabeta a II-a pe Nicolae Ceaușescu. Merit sau interes? | VIDEO

Semnarea la Ciudad de Mexico a noului acord de liber schimb USMCA

Cehia: 50.000 de manifestanți au cerut la Praga demisia premierului Andrej Babis

Incendiu într-un apartament din Piatra-Neamț; locatarii din bloc s-au autoevacuat

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 decembrie

Greta Thunberg, atacată dur de președintele Braziliei. Cum a insultat-o Jair Bolsonaro, după ce nu și-a putut aminti numele activistei

Orașul din România care stă pe o hazna uriașă: Sute de blocuri nu sunt conectate la sistemul de canalizare

Ziua internațională a munților

Donald Trump avertizează Rusia împotriva ingerințelor în alegerile din 2020

Concert de violoncel și harpă celtică - miercuri, la Catedrala ''Sfântul Iosif''

Cadoul neașteptat primit de angajații unei agenții imobiliare. Momentul în care compania îi surprinde cu bonusuri de 10 milioane de dolari. VIDEO

Curtea Constituțională discută astăzi sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu la ANRE

Antrenorul Carlo Ancelotti, demis de la Napoli, la doar câteva ore după o victorie în Champions League

Orban, anunț despre creșterea vârstei de pensionare: Să decidă ei dacă lucrează și după vârsta de 65 de ani

Activitatea de pe insula vulcanică din Noua Zeelandă împiedică recuperarea cadavrelor

CITATUL ZILEI

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

O mamă din Brăila susține că fiul ei a vomitat după ce a fost atins de un medic cu haine murdare și care mirosea a urină

VIDEO | Momentul în care un bărbat a fost la un pas să fie "îngropat" de o avalanșă

Fotbal: Ansu Fati, cel mai tânăr marcator din istoria modernă a Ligii Campionilor

OZN-uri în Marea Britanie? Ce erau luminile misterioase care au stârnit panică în rândul britanicilor

Somalia: 11 morți, inclusiv cinci militanți Al-Shebab, într-un atac asupra unui hotel din Mogadiscio

Fotbal: Liga Campionilor - Carlo Ancelotti, demis din postul de antrenor al echipei Napoli

CCR dezbate astăzi conflictul juridic dintre Parlament și ÎCCJ, cerere formulată de Meleșcanu

Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților se va întruni miercuri și joi în cazul Trump

Liviu Dragomir și-a dat demisia din funcția de președinte al clubului Corona Brașov

Trump afirmă că a avertizat Rusia împotriva oricărei ingerințe, Lavrov dezminte

Fostul șef al securității din Mexic, inculpat pentru că a primit mită din partea cartelului din Sinaloa

Zilele Filmului Kazah - la a cincea ediție

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 decembrie

Barna: Îi solicit lui Orban să nu cedeze șantajului PSD cu moțiunea în caz de asumarea pe primari

Lovitură în instanță pentru DNA: Fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, achitat de Curtea de Apel Ploiești

Reacția dură a lui Ilie Năstase după ce Klaus Iohannis anunțat că retrage decorațiile celor condamnați penal

Afganistan: Atac împotriva unui spital de lângă baza americană din Bagram, soldat cu răniți

Alegeri în Regatul Unit: Premierul Boris Johnson afirmă că lupta electorală nu ar putea fi mai strânsă

Standard & Poor's a înrăutățit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă

Constanța: Căutări pe Lacul Siutghiol, după ce autoritățile au fost alertate că două persoane plutesc pe apă

Turcia va lua măsuri de retaliere dacă SUA adoptă sancțiuni contra Ankarei, avertizează Mevlut Cavusoglu

Un copil de un an și 9 luni, agresat în prima sa zi la creșă. A fost ținut cu forța pe oliță și a ajuns acasă plin de vânătăi

Eurostat: Grecia, Letonia și România, cel mai ridicat procentaj de cetățeni care nu-și permit îngrijiri medicale

Prelevare de organe la Spitalul Universitar de Urgență București

Guvernul a schimbat prefecții din peste 20 de județe

Leul se apropie de minimul istoric. Cursul stabilit miercuri de BNR

Gheorghe Dincă, adus la DIICOT pentru confruntarea cu presupusul complice. Avocat: Se va vedea ce va ieși

Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pe cele trei legi. Anunțul făcut de șeful Cancelariei premierului

Summit în trei la nivel înalt, China-Coreea de Sud-Japonia, în decembrie, la Chengdu

Raport uluitor: Un fost spion MI6 ar fi avut o relație "personală" cu Ivanka Trump


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 794, afisate in 14 pagini.



ieri 06:11 CITATUL ZILEI