11:51
Comentarii Adauga Comentariu

Ministrul Sănătății: În momentul de față suntem într-o perioadă critică pentru sistemul sanitar

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat, vineri, că, în momentul de față, sistemul sanitar se află într-o perioadă critică, dar speră ca această "cumpănă" să fie depășită.

"În momentul de față suntem într-o perioadă critică pentru sistemul sanitar. Am văzut cu toții raportul Comisiei Europene pentru România publicat acum două săptămâni. Cred că nu am fi ajuns aici dacă medicul ar fi avut un cuvânt mai important în discuțiile strategice care s-au luat în cursul anilor în sistemul sanitar. În România am reușit să facem excelență în educație, iar universitățile de medicină sunt un bun exemplu, dar am rămas în urmă în sistemul sanitar. Cred că îmbinarea dintre excelența academică și excelența profesională ne va ajuta să depășim acest moment de cumpănă", a afirmat Victor Costache, la festivitatea de celebrare a 140 de ani de la înființarea Universității de Medicină și Farmacie "Gr T Popa din Iași".

El este unul dintre absolvenții acestei instituții de învățământ superior și a ținut să le mulțumească foștilor profesori care i-au marcat traseul profesional.

"Sunt ieșean și sunt emoționat să văd în sală o parte dintre mentorii mei. Vreau să mulțumesc domnului profesor (Ostin n. r.) Mungiu, domnului profesor (Vasile n. r.) Astărăstoaie, domnului profesor Ungureanu, doamnei profesor (Cătălina n. r.) Arsenescu. Universitatea de Medicină 'Gr.T.Popa' a împlinit 140 de ani de tradiție, educație și inovație în medicina românească, poziționând-o prin acești parametri printre universitățile de prestigiu din Europa", a mai spus ministrul Sănătății.

La eveniment sunt prezenți și consilierul prezidențial Ligia Deca, secretarul de stat în Ministerul Educației Gigel Paraschiv, președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Câmpeanu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, membri ai corpului academic și medical, parlamentari și autorități locale. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Liderii prezenți la comemorarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz. Țara care a refuzat să participe

Ciolacu: Senatorii PSD vor hotărî cine va fi candidatul partidului la șefia Senatului

Guvernul îl retrage pe Adrian Pîrvulescu, fiul lui Meleșcanu, din funcția de consul la Strasbourg

SUA cer noului guvern libanez să realizeze reforme ''tangibile''

China/coronavirus: Transportul public, zborurile și trenurile suspendate în Wuhan începând de joi la 02:00 GMT

Un fost psiholog al CIA justifică tortura aplicată acuzaților în dosarul 11 septembrie

Secretarul general al ONU cere Siriei 'să avanseze spre o soluție politică'

Incendiile din Australia: trei morți după prăbușirea unui avion cisternă. Focurile se apropie de aeroportul din Canberra

Irina Begu, eliminată în primul tur al probei de dublu de la Australian Open

SUA: Un mort și șapte răniți, într-un incident armat la Seattle

Specialist în imobiliare: Prețul locuințelor va continua să crească în 2020. Unde sunt cele mai ieftine apartamente

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 ianuarie

CITATUL ZILEI

Ciolacu se declară dezamăgit că Tăriceanu și Băsescu nu iau atitudine față de modificarea legislației electorale

OMS decide joi dacă va declara stare de urgență globală pentru sănătate în urma virusului din China

Ciolacu, despre un loc de muncă pentru Dăncilă: O să vorbesc cu dânsa. Nu a apelat la mine

Ciolacu: Dacă Orban vrea anticipate, atunci să își dea demisia mâine dimineață!/ Nu avem un proiect politic cu UDMR. În 2011, PNL a modificat alegerea primarilor/Poate cineva normal la cap să facă blat cu PNL? Sunt dezamăgit de Tăriceanu și de Băsescu

Soțul judecătoarei din Mureș, care și-a tăiat gâtul și a murit, găsit și el mort în locuința sa

Al doilea primar din țară care vrea să desființeze Poliția locală: "Sunt colegii mei, să ne trăiască, altcineva să nu-i dorească"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Care ar putea fi cauza focarului de infecție din Wuhan

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 ianuarie

HOROSCOP 23 IANUARIE 2020: Zodiile care se bucură de o zi în care toate planurile merg ca pe roate

Cel puțin 16 americani sunt monitorizați după contactul cu o victimă a coronavirusului din China

SUA și Irakul ar trebuie să continue lupta împotriva Statului Islamic, afirmă președintele irakian

Vești proaste. Consiliul Fiscal anticipează un deficit bugetar mai mare decât cel anunțat oficial

Un șofer beat a fost împușcat în picior după ce a încercat să fugă de polițiști

Caroline Wozniacki și-a acuzat adversara de la Australian Open că se preface accidentată

Amenda primită de cântăreața Angela Rusu după ce sala ei de evenimente a fost distrusă de un incendiu

Accident în Capitală. Autospecială a Poliției, răsturnată după ce a fost lovită de o altă mașină. FOTO

Ce s-a întâmplat cu o fostă campioană olimpică după ce a recunoscut public că este virgină, la 36 de ani: A fost "ca și cum nici măcar nu aș fi avut o șansă" | VIDEO

Tenis: Irina Begu și Irina Bara, eliminate din proba feminină de dublu a turneului Australian Open

Surprize la Australian Open. Catherine Bellis, locul 600 WTA, s-a calificat în turul al treilea

O revitalizare a grupării Stat Islamic rămâne posibilă, avertizează numărul doi în coaliția internațională antijihadistă

Simona Halep - Harriet Dart, live text de la 10:00 în turul II de la Australian Open 2020

Timiș: Trei cazuri de gripă, confirmate la doi copii și un adult

Australia: Trei americani au decedat în accidentul unui avion utilitar pentru stingerea incendiilor

Cât de eficiente sunt, de fapt, măștile medicale în prevenirea bolilor respiratorii

Consiliul Minorităților Naționale îi cere demisia lui Dorin Florea pentru afirmațiile despre romi

Jean-Paul Gaultier și-a încheiat cariera printr-un show spectaculos. Ultima colecție haute couture a creatorului de modă francez. FOTO

Un mort și cinci răniți după ce un individ înarmat a deschis focul în centrul orașului Seattle

Neamț: Direcția de Sănătate Publică a luat în evidență 9 cazuri noi de gripă

Al patrulea râs capturat în pădurile din România. Care este obiectivul proiectului

Autoritățile din Madagascar intenționează să reia procedura de extrădare în cazul lui Radu Mazăre. Motivul: procedura de extrădare în România ar fi fost nelegală / Ce s-ar putea întâmpla cu fostul edil

Tulcea: Aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată și stuf, mistuite într-un incendiu

Prețul unui metal, folosit pentru a reduce emisiile poluante ale vehiculelor, a crescut cu 40% în trei săptămâni

Brăila: Un șofer băut a lovit opt autoturisme parcate, după ce a pierdut controlul mașinii într-o curbă

Un acoperiș a căzut peste două mașini, din cauza vântului puternic, în Râmnicu Vâlcea. FOTO

Bătaia din Tei Toboc. Poliția a făcut percheziții în casa liderului Clanului Sportivilor

O carte pe zi: "Mai puternic, mai iute, mai frumos", de Arwen Elys Dayton

Femeie spulberată de o mașină pe DN 2A. Victima nu a fost identificată

Tânăr omorât de 11 rugbiști, într-un club de noapte din Buenos Aires. Criminalii au aruncat victima în stradă și au plecat

Trump își doboară recordul de activitate pe Twitter într-o singură zi, de când a ajuns la Casa Albă

Turcan anunță că Guvernul "probabil" își va asuma răspunderea pe SIIJ și a pensiilor speciale ale parlamentarilor

Ministrul Justiției participă la reuniunea informală a Consiliului JAI de la Zagreb

DGPMB: Trei percheziții domiciliare în dosarul scandalului din zona Tei Toboc

Președintele Ucrainei, afirmație revoltătoare: România a ocupat nordul Bucovinei în 1918

Penibilul calcul publicat de HotNews, oficina multinaționalelor. HotNews "Costul absenteismului in Romania a fost de 703 Euro per angajat (PwC Saratoga 2015)" Chiar Nu Vă E Rușine? Dar despre munca platită pe nimic de 8-10 ori mai ieftină ca în occident?

Loredana Chivu, dans lasciv de Revelion, cu sânii pe afară VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 361, afisate in 7 pagini.



ieri 06:49 CITATUL ZILEI