00:37
Comentarii Adauga Comentariu

Brexit: Londra va refuza ca UE să-i impună anumite reguli (Frost)

Guvernul britanic nu va accepta ca Uniunea Europeană să-i impună anumite reguli în materie de mediu, de dreptul muncii sau ajutoare de stat în relația sa viitoare cu continentul, a avertizat luni negociatorul britanic pentru Brexit, David Frost, relatează AFP.

''Este esențial pentru noi să putem stabili legi care ni se potrivesc, să revendicăm dreptul pe care îl are orice altă țară din afara UE'', a afirmat David Frost în cadrul unui discurs rostit la Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB).

''Aceasta nu este doar o simplă poziție de negociere care s-ar putea schimba sub presiune. Acesta este chiar obiectivul întregului proiect'', a insistat negociatorul Regatului Unit, care a intrat de la ieșirea din UE într-o perioadă de tranziție până la sfârșitul anului.

Discursul mult așteptat al negociatorului David Frost are loc într-un moment în care statele membre ale UE elaborează un mandat pentru propriul lor negociator Michel Barnier și care stabilește obiectivele și liniile roșii în cadrul negocierilor.

Europenii doresc ca Regatul Unit să se angajeze în relația viitoare să respecte aceleași reguli ca UE, chiar să se adapteze ''în timp'' în mai multe domenii (mediu, concurență, fiscalitate, dreptul muncii ...) pentru a evita neregulile în domeniul concurenței, în schimbul unui acces privilegiat la piața europeană.

Aceste garanții par esențiale pentru europeni, având în vedere proximitatea geografică și economică a Regatului Unit, notează AFP.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Daniela Juncu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania. Numărul de Cazuri Oficiale de Infectați pe Județe a fost publicat din nou de regimul Lodovic-Werner după o cenzură de mai multe săptămâni mai rea decât în Coreea de Nord

SUA: Departamentul de Stat critică decizia justiției pakistaneze în cazul asasinării jurnalistului american Daniel Pearl

Coronavirus: SUA dezmint că au achiziționat din China măști destinate Franței

Strigăt din izolare | Un medic de la Spitalul de Arși din Capitală lansează acuzații grave: Era mai simplu să avem o strategie reală, nu un grup de comunicare strategică. Păi o avem: Guvernul Lodovic Nu vă testează ca să țină Numărul Infectatilor mic.

Intră în vigoare amenzile mai mari pentru încălcarea ordonanțelor militare

ROMÂNIA ZIUA-13b: Vom avea peste 4000 de morți pe 22 aprilie

Cum a ascuns Franța aproape 1000 de morți până acum. Pur și simplu "nu a numărat deloc" până acum morții de Covid-19 din azilele de bătrâni. Dacă nu i-a numărat credeți că i-a tratat sau i-a lăsat să moară?

Spitalul din Italia în care niciun medic nu a fost infectat cu Covid-19. Ce măsuri au fost luate

Sistemul Progresist pornește „Cruciada” împotriva medicilor şi asistentelor care nu vor să se sinucidă. Iohannis le dă 500 euro în plus. Lodovic îi amenință că le va interzice să profeseze. Iar Securistoizii Sosoșiști urlă ca niște Komisari Sovietici.

Pierderi de 8 milioane de euro pentru legumicultori, în urma unei erori. Ministerul Agriculturii a omis un lucru esențial

Coronavirus Crisis Depreciates Pension Fund Assets

Tăriceanu anunță că a depus la Parlament proiectul privind prelungirea mandatelor aleșilor locali

Botoșani: Parchetul de pe lângă Tribunal a preluat ancheta în cazul bărbatului care a fugit dintr-un centru de carantină

Coronavirus România. 1-Aprilie : 107-Morți. Cine sunt cei 107 de Morți Oficiali de Coronavirus? Suceava lăsata în plata Domnului. Aradul, Nădlacul și împrejurimile - și Țăndărei - trebuie pus de urgență în carantină.

Coronavirus: Șeful diplomației germane spune că NATO și UE trebuie să combată dezinformarea

Coronavirus: 760 noi decese în Italia; variație mică a numărului noilor cazuri confirmate

BREAKING NEWS: A murit tatăl lui Emiliano Sala, la trei luni după dispariția fotbalistului

Studiu. Care ar fi adevăratul număr al europenilor infectați cu coronavirus. Presa internațională: O persoană din 20 este deja infectată

"Poartă de dezinfectare" pentru medicii craioveni, construită cu bani strânși din donații | VIDEO

Hrana într-o lume post-apocaliptică: Care sunt alimentele sigure, cu termen de valabilitate de mii de ani

Campionul Germaniei, amendat de club pentru că a plecat să-și vadă fiul bolnav

Manipularea LODOVICULUI. În loc să anunțe că a cumpărat teste rapide, combinezoane, măști și mănuși pentru medici - Lodovicul ne anunță că a cumpărat "Semnături". Țara arde și LODOVICUL SEMNEAZĂ ... contractul pentru construcția Spitalului Regional Cluj

Tensiuni M.Britanie - UE pe tema deschiderii unui birou de monitorizare a Acordului Brexit

Un asistent-șef, singurul cadru medical contaminat cu COVID-19 din Constanța, s-a dus în continuare la muncă

Comisia Europeană pune la bătaie 100 de miliarde de euro pentru salvarea locurilor de muncă. Un nou "Plan Marshall" e în lucru

Apel disperat al președintelui CJ Neamț: "Nu lăsați Moldova să se transforme într-o Lombardie a României!" / Cere intrarea în carantină a localităților de la granița cu Suceava

Guvernul lansează platforma aici.gov.ro, unde pot fi înregistrate solicitările pentru șomajul tehnic

Tăriceanu, Ponta, Ciolacu și Kelemen au inițiat proiectul de amânare a alegerilor locale. Ce dată au propus

Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului spaniol. Convorbirea telefonică dintre Klaus Iohannis și Pedro Sánchez

Handbal: Cristina Neagu va dona suma de 7.350 de lei obținută din vânzarea tricourilor CN8

Bistrița-Năsăud: Bărbat electrocutat în timp ce turna beton la fundația unei case

Ce ar face Scufița Roșie, Albă-ca-Zăpada și Cenușăreasa azi, în lumea speriată de coronavirus

Încrederea oamenilor e și mai greu de câștigat în vremuri grele. Dezamăgiți de autorități, românii își pun speranța în medici și salvarea divină

Prefectura Ialomița: Propunerea ca orașul Țăndărei să intre în carantină a fost înaintată DSU

Ce vor antreprenorii români de la stat ca businessul românesc să reînvie?

VIDEO Boloș anunță un stimulent financiar pentru personalul medical care are grijă de pacienții cu COVID-19

Gândurile lui Cristoiu: Cazul Suceava ne-ar putea spune de ce cad spitalele / Este un caz tipic de feudalizare. Puținele teste au fost folosite pentru nomenclatură

(P) Societatea de Anestezie și Terapie Intensivă strânge donații pentru echiparea medicilor de la terapie intensivă. Cum poți contribui

Numeroase țări UE avertizează că drepturile fundamentale și normele democratice trebuie respectate

Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt "zonele roșii" din țară și unde sunt cei mai puțini infectați | FOTO

Certificatul de Situație de Urgență NU mai e necesar pentru obținerea șomajului tehnic. Tot ce trebuie să știi despre noile măsuri

Marea Britanie: S-a încheiat votul pentru desemnarea noului lider al laburiștilor; câștigătorul va fi anunțat sâmbătă

Primul caz de coronavirus în Harghita, singurul județ din România până acum fără nicio infecție

Tătaru: În vârful epidemiei e posibil să ajungem la 10-15.000 de cazuri; în luna mai s-ar putea relaxa restricțiile

SOROS scuipă cu venin la Davos împotriva "omului rău și narcisistului" Donald Trump. Citiți ce îl deranjeaza pe SOROS si pe progresiști la președintele SUA, Donald Trump.

Spital decimat de COVID-19. Demisii în bloc, după ce un medic a fost confirmat pozitiv la coronavirus/ Alte 20 de cadre medicale, izolate

Tatăl "Inspectorului Pădurilor" știe când va fi vârful deceselor în România și când poate fi considerată epidemia învinsă!

Scrisoarea unui militar către parlamentarul USR care a propus tăierea pensiilor speciale: Vi se pare dificilă viața în situație de urgență? Bine ați venit în armată! / "Egali eram în comunismul acela după care tânjiți"

Coronavirus: Monaco anulează cea de-a 60-a ediție a Festivalului de Televiziune de la Monte Carlo

Patru ofițeri MApN - în managementul Spitalului Județean de Urgență Suceava

Medicii italieni cântă ''La mulți ani!'' pentru un pacient infectat cu noul Covid-19

Institute for Public Health: The red zones list has been updated, it contains 12 countries

Acționar al unui Laborator de Bioinginerie și Virusologie din Wuhan, SOROS îl atacă pe președintele Chinez Xi Jinping "că gestionează prost epidemia"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

BREAKING NEWS. A fost înregistrat decesul numărul 25

Gest de solidaritate. Unul dintre cei mai buni arbitri din Europa transportă medicamente și echipamente la spitale

Cât mai avem de așteptat. Alexandru Rafila a făcut anunțul: data la care putem ieși din case

Cifre dramatice în Italia: Bilanțul epidemic a ajuns la 13.915 morți, dintre care 760 au fost confirmați în ultimele 24 de ore

CRIZĂ ECONOMICĂ: 10 milioane de șomeri în SUA în doar două săptămâni, ca urmare a coronavirusului

România a făcut într-o lună mai puține teste decât face Germania într-o zi. Câte au fost prelucrate până acum


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 111, afisate in 2 pagini.



ieri 05:36 CITATUL ZILEI