17:26
Comentarii Adauga Comentariu

Blue Air transferă zborurile de pe aeroportul din Bacău, în perioada 15 august - 30 septembrie

Operatorul aerian Blue Air a decis transferul zborurilor de pe aeroportul din Bacău, în urma informării primite de la Administrația aeroportului referitoare la închiderea pistei în perioada 15 august - 30 septembrie 2020 ca parte a procesului de modernizare, potrivit unui comunicat remis marți AGERPRES.

În acest sens, reprezentanții Blue Air și cei ai aeroporturilor din regiune au demarat negocierile pentru a identifica cea mai bună variantă pentru pasageri.

"Vrem să-i asigurăm pe toți pasagerii noștri de faptul că zborurile nu vor fi anulate, ci doar transferate, iar noi vom asigura transportul gratuit către și dinspre aeroporturile unde vor fi operate zborurile", a declarat Cristian Buciu, director Operațiuni Blue Air.

"Blue Air va informa, în mod activ, toți pasagerii care au achiziționat deja bilete pentru zborurile Blue Air din și către Aeroportul Internațional Bacău. În cel mai scurt timp posibil, pe website-ul www.flyblueair.com, vor fi afișate toate detaliile necesare cu privire la aceste zboruri", se menționează în comunicat.

În prezent, pasagerii din Bacău își pot rezerva călătoriile către cele 15 destinații: Atena, Birmingham, Bologna, Bruxelles, Copenhaga, Dublin, Larnaca, Liverpool, Londra, Madrid, Milano, Oslo, Roma, Stuttgart și Torino, pe site-ul www.flyblueair.com.

Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați, operează avioane tip Boeing 737.

În 15 ani de activitate, Blue Air a transportat mai mult de 30 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri.

Compania este certificată IATA Operational Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepționale de operare și este membră cu drepturi depline IATA. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Grupele sanguine și Coronavirusul - Cei cu grupa Sanguină O au o protecție suplimentară

Crimă. Video Îngrozitor din Franța. Acest domn de 79 de ani cu # COVID19, care vorbește și este perfect lucid, nu știe încă, că va muri: dar decizia a fost luată: o decizie de a opri terapia intensivă și de a nu-l intuba.

Un tigru de la Zoo din New York este infectat cu noul coronavirus

Bihoreanul.ro: Surse: Primul deces în Bihor provocat de Covid-19, un bărbat de 70 de ani din Bulz

Premierul irlandei, Leo Varadkar, a revenit la practicarea medicinei în contextul pandemiei de COVID-19

Cum explică oamenii de știință misterul din jurul deceselor unor tineri perfect sănătoși din cauza COVID-19

Bogdan Micu Prezice Diferit de Fluierul.ro

HOROSCOP 6 APRILIE 2020: În prima parte a zilei, zodiile Mutabile sunt puse în fața unor decizii dificile

Cutremur în județul Buzău. Magnitudinea înregistrată de seism

Numărul noilor infecții și decese cauzate de COVID-19 a scăzut prima dată în New York

România. Cum reduc Lodovicii numărul Infectaților și al Morților. Nu mai vine nici o ambulanță să-i ia. Libertatea.ro "Un bătrân din județul Suceava, lăsat să moară acasă, deși avea simptome de Covid-19". Ca el SUNT MULȚI în toată România.

Spitalele Focare de Infecție. Virusul le mulțumește lui Lodovic și Tătaru. Pacienţii victime sigure - "lăsați pe loc" în spitalele infectate. Au creat focarul, pentru că, nimeni testează medicii şi asistentele şi au dus infecţia acasă

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Incendiu de proporții în pădurea radioactivă din apropierea centralei nucleare de la Cernobîl

Alexandru Rafila, președintele Societății Romne de Microbiologie: nregistrăm un număr mare de cazuri de gripă n această perioadă. Recomandăm vaccinarea

O carte pe zi: "Străinul din Țara Marelui Nimic", de Gabriel Klimowicz

Orașul cu peste 3.000 de cazuri COVID-19 unde plimbările sunt încă permise. O româncă explică de ce este posibil

Cine preia frâiele Marii Britanii?

Bill Gates spune că SUA ar putea avea mai puține decese din cauza COVID-19 decât era estimat

GCS: Încă cinci persoane infectate cu noul coronavirus au murit; în total - 156

Pastila de lectură: Poeta Lorena Enache recomandă "O viață de om", de Robert Seethaler, "o carte fix de carantină"

Coronavirus România. 4-Aprilie ora 20: 146-Morți. Cine sunt cei 146 de Morți Oficiali de Coronavirus? dacă nu vor băga rapid în carantină Bucureștiul capitala va fi răvășită de morți cum e Madridul astăzi

Crește bilanțul deceselor: Cinci noi morți, anunțate luni dimineața în România

Coronavirus în România LIVE UPDATE 6 aprilie. Bilanțul total: 3.864 cazuri / 151 morți / 374 vindecați

Care dintre vecinii României are cele mai puține infectări? România, pe primul loc la numărul de decese!

CITATUL ZILEI

București. Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, au fost scoase pe stradă. Se așteaptă o nouă minune. Ultima dată au fost scoase la Marea Secetă din Muntenia din 1927, iar înainte la Ciuma din București de la 1813

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 aprilie

Coronavirus: Peste 1.200 de morți în 24 de ore, în Statele Unite

Coronavirus: Trump ''încrezător'' că Boris Johnson își va reveni

Manipularea LODOVICULUI. În loc să anunțe că a cumpărat teste rapide, combinezoane, măști și mănuși pentru medici - Lodovicul ne anunță că a cumpărat "Semnături". Țara arde și LODOVICUL SEMNEAZĂ ... contractul pentru construcția Spitalului Regional Cluj

"Ce zi e azi?" O rubrică mai importantă decât buletinul meteo, pe timpul pandemiei

Patru județe din țară, sub cod galben de vânt

Fotbal: Fiorentina anunță că jucătorii săi infectați cu Covid-19 s-au vindecat

Se găsesc din nou măști în farmacii. Și chiar la prețuri rezonabile

Italia ia în calcul repornirea economiei. Se va întâmpla, treptat, după Paște

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 6 aprilie: Peste 1,2 milioane cazuri de infectare la nivel mondial / Situația rămâne gravă în SUA

Veste bună: Numărul de cazuri noi de infectare din Coreea de Sud, la cel mai jos nivel din ultimele șase săptămâni

Coronavirus: Reuniunile de Paște ''nu vor fi posibile'', afirmă regele Suediei

Ministrul Economiei: Avem discuții în Guvern și luăm în calcul mai multe scenarii referitoare și la personalul bugetar

Premierul italian vrea ca toate conflictele din lume să se oprească pe perioada pandemiei globale

Iohannis a convocat o nouă ședință. Aproape toți miniștrii cabinetului Orban, chemați la Cotroceni

Japonia va declara stare de urgență, însă fără amenzi! Țara va publica LISTA RUȘINII, cu numele celor care nu respectă regulile

Coronavirus: Experta-șefă în sănătate a guvernului scoțian a demisionat după ce a ignorat propria recomandare de a rămâne în casă

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, luni, în zone din București și județele Ilfov și Giurgiu

O nouă reuniune la Cotroceni privind gestionarea epidemiei COVID-19

Suceava ÎNCHISĂ: Circulația redusă și măștile, obligatorii pe stradă. Preșuri cu dezinfectante, la intrarea în instituții

Totul despre Pilonul II: De ce avem mai puțini bani la fondurile private decât în 2019?

Cât va dura criza acută? CALCULELE unui reputat specialist întrec așteptările

Ludovic Orban a anunțat că profesorii nu vor intra în șomaj tehnic

România Ziua16b. Cenzura incompetenților nu are limite. În Republica nord-coreană a lui Lodovic și Werner în weekend Virusul se odihnește și el. Doar 2 morți sâmbătă după ce au fost 24 și 22 în zilele lucrătoare

Dragostea învinge, chiar și în vreme de pandemie: Un jucător din La Liga a fugit din Spania la majoratul iubitei sale, nepoata unui fost președinte rus

Scopul procesiunii moaștelor Sfintei Parascheva: biserica este un "spital duhovnicesc"

Coronavirus: Norvegia trimite o echipă medicală pentru a ajuta regiunea italiană Lombardia

Brașov: Cadavrul carbonizat al unei persoane, găsit într-un vagon de tren care a luat foc

Alt Mort ascuns de Lodovici. Deces trecut sub tăcere. O femeie din Galaţi a murit în azilul de bătrâni contaminat cu COVID-19, iar rudele nu au ştiut că trebuie să se protejeze

Coronavirus: Boris Johnson, bolnav de COVID-19, internat în spital pentru teste suplimentare

Orban: Parlamentarii să renunțe la pensiile lor speciale, ca un prim pas de bună-credință

Moaștele Cuvioasei Parascheva au ieșit din Iași pentru prima dată după 73 de ani. Se așteaptă o nouă minune. Ultima dată au fost scoase la Marea Secetă din Moldova din 1947

Lodovicii au pierdut lupta înainte să înceapă. Au început prin a ascunde morții. Acum încearcă să identifice firmele de pompe funebre


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 438, afisate in 8 pagini.



ieri 05:43 CITATUL ZILEI