08:01
Comentarii Adauga Comentariu

România este printre țările membre UE cu cele mai mari vânzări de pesticide

România s-a situat în anul 2018 pe locul al șaselea în topul statelor membre UE cu cele mai mari vânzări de pesticide, după primii patru producători agricoli din Uniune (Franța, Spania, Italia, Germania) și Polonia, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

În perioada 2011-2018, vânzările de pesticide în UE au rămas stabile la 360 milioane de kilograme pe an.

Împreună, Franța, Spania, Italia și Germania sunt responsabile pentru două treimi din vânzările anuale de pesticide în UE, în frunte fiind Franța cu peste 80 milioane de milioane de kilograme în 2018. Comparativ, în România în anul 2018 vânzările de pesticide s-au situat la aproximativ 11 milioane de kilograme pe an.

Când vine vorba de categorii de pesticide vândute, în 2018 cele mai mari volume de vânzări au fost înregistrate la Fungicide și bactericide (45%), urmate de Ierbicide (32%), Insecticide și acaricide (11%).

În 2018 comparativ cu 2011, datele Eurostat arată că cele mai mari creșteri ale vânzărilor de pesticide a fost înregistrate în Cipru (94%), Austria (53%), Franța (39%) și Slovacia (38%). Pe de altă parte, cele mai mari scăderi ale vânzărilor de pesticide au fost înregistrate în Portugalia (minus 43%), Irlanda ( minus 28%) și Cehia (minus 27%). Alte state care au înregistrat scăderi ale vânzărilor de pesticide sunt Italia, Olanda, Belgia și România.

Franța, Spania, Italia și Germania sunt principalii producători agricoli din UE, reprezentând împreună 51% din suprafața totală utilizată în agricultură în UE și 49% din terenul arabil din UE. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

În ce țări din Europa au românii restricții de călătorie. Zece state europene nu primesc deloc români

Drepturile omului: SUA salută primele sancțiuni post-Brexit anunțate de Londra

MINCIUNILE COVIZILOR DIN GUVERNUL KLAUS-MIKI-MAUS: Monopolul pe Informație înseamnă Monopol pe Minciună. Cifre care nu spun NIMIC. Aceștia sunt indivizii care ne vorbesc de "Fake-News"

Bolșevicul Vladimir Tismăneanu, amendat de CNCD pentru derapajul RASIST la adresa romilor din Țăndărei. Ștefan Andrei - Ministrul de externe al lui Nicolae Ceaușescu - "Tismăneanu, Leonte "Ciungul" (tatăl lui Volodea) era Agent Sovietic NKVD"

VĂ SUNĂ CUNOSCUT? Cum a fost ucis Michael Hastings ? Mașina a accelerat brusc și s-a lovit frontal de un copac. Motorul a sărit la 60 m distanță de mașină. Hastings tocmai vroia să-și schimbe mașina suspectând că e compromisă. Condrea și-o schimbase.

JUSTIȚIARUL.RO REVINE CU ARTICOLELE CARE L-AU CONSACRAT. "Protecționiști contra Globaliști"...Ați văzut de ce l-au închis Globaliștii-Progresiști?

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Imunitatea de grup pentru Covid-19 pare a fi "de neatins". Studiu: Doar 5% dintre spanioli au dezvoltat anticorpi până acum

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 7 iulie: Criza COVID-19 își va lăsa amprenta asupra economiei pentru mulți ani, spun oamenii de știință

Deşi Gazele Naturale sunt ale noastre, Comisia Europeană decide cum să le folosim şi face anchete dacă nu le folosim cum vrea ea. Ungaria face plângeri. Ancheta Comisiei Europene pe piața gazelor din România a pornit de la o plângere din Ungaria (surse)

ONU: China se alătură Tratatului privind comerțul cu arme

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

SUA: Fără vize pentru studenții străini în cazul cursurilor online după vacanța de vară

Bali se redeschide pentru turiști, dar sunt primiși doar indonezienii. Vizitatorii din restul lumii sunt așteptați după 11 septembrie

JäGERCHOR. Prima măsură de RELAXARE: "Să vină nemții și austriecii să ne ucidă animalele". GuWernerul și LODOVIC LIBER la Vânătoare după 15 mai. Cadru Universitar Veterinar de la Cluj: "majoritatea vânătorilor sunt austrieci și germani. Mai vin și cehi"

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

Coronavirus: Președintele Bolsonaro a fost supus unui test, după simptome de COVID-19

Coronavirus în România LIVE UPDATE 7 iulie. România se apropie de 30.000 de cazuri / 1.768 persoane COVID-19 au decedat

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Ministerul de Finanțe și ANAF propun ca popririle să se facă în limita sumelor datorate. Niciun leu peste

Binomul SRI-DNA este acuzat de celebrul ziar progresist The Guardian că face Poliție Politică. Semn că protectorii BINOMULUI fie au dispărut politic, fie i-au lăsat din mână, fie ambele.

Cazul Sorina. Procurorul care a luat-o cu forța pe fetița de 8 ani pentru a o duce la familia adoptivă, audiat la Secție

Pintea: Avem nevoie de un pact al Sănătății. Sănătatea să nu mai fie folosită în scopuri politice

Eleve minore, sex cu un angajat al şcolii pentru bani şi ţigări. Violatorul a fost lăsat în libertate

Polonia pune la punct Bruxelles-ul. "Scrisoarea dumneavoastră constituie o tentativă de a exersa presiuni asupra unui parlament ales democratic și a guvernului unui stat suveran cum este Polonia"

Comisia Europeană îi cere lui Daea să oprească exportul a 70.000 de oi în țările arabe

Pensiile speciale vor fi reglementate. Anunțul făcut de Eugen Teodorovici

România trece la Neobolșevism. Zeci de ani de îndoctrinare neobolșevică a creierelor copiilor noștri au făcut ravagii. Soroșismul-Progresist a învins MASIV în marile orașe ale țării și începe să facă ravagii și în orașele mai mici, mai ales în Ardeal

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 iulie

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Caru' cu vedete: Carmen Bruma, cu sfarcurile la vedere. A incins atmosfera la plaja;Raduleasca si Felix se pozeaza dezbracati in vacanta. Se bat in pectorali;Simona Sensual a aparut la TV cu sfarcurile la vedere! Toti s-au uitat in ochii ei

Larisa, fosta iubita a lui Ogica, complet goala, la plaja! S-a pozat si a aratat tot; Gimnasta porno, procuror DNA. Fosta sportiva Floarea Leonida face glume cu procurorii anticoruptie; Cum arata Paula Seling nemachiata, la 36 de ani

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

APADOR-CH, despre noua lege privind carantina și izolarea: "Guvernul legiferează heirupist și opac"

O nouă hotărâre CNSU: S-au stabilit țările exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare

Ruby, în topul celor mai bune starlete XXX

Cine este Miki Boxeru', fost sportiv din Timișoara de la care deputatul Cătălin Rădulescu s-a împrumutat cu 100.000 de euro

Istorie. 21 februarie 1907 - 21 februarie 2018. 111 ani de la începutul Marii Răscoale Țărănești din 1907. Răscoala din 1907 - Reflectată în Presa Vremii

Abia a împlinit 18 ani și este deja ofertată de 3 site-uri de filme porno. Vezi despre ce vedetă este vorba!

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Ultimul mesaj postat de Andrada, eleva de 18 ani care  a murit într-un teribil accident de mașină

CEREM CETATENILOR ROMANIEI SA SEMNEZE PENTRU NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu ! - Petitie initiata de Fluierul.ro

Ion Cristoiu: De ce am ținut morțiș să fac un interviu cu Tudorel Toader

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

Dosar penal pentru "zădărnicirea combaterii bolilor" la Spitalul Județean Târgu-Jiu

Pictorial incendiar cu Andreea Mantea. Vedeta şi-a expus formele pe curbele noului TT VIDEO

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Subiectele la BAC 2020, la mare căutare pe Internet. Ce sumă pretindea un tânăr din Buzău pentru presupusele subiecte

Ești fan al desenelor animate vechi? Privește modul în care ele erau realizate

80.000 de angajați a unei companii GIGANTICE vor lucra permanent de acasă

Roger Federer nu va mai juca tenis în acest an. Când se va întoarce pe teren

GERMANIA VREA CA STATELE NAȚIONALE SĂ DISPARĂ DIN EUROPA. DOCUMENT BOMBĂ FRANCO-GERMAN DEZVĂLUIT DE TELEVIZIUNEA POLONEZĂ: Berlinul și Parisul vor crearea unui SUPERSTAT FEDERAL EUROPEAN în care statele membre NU mai au drepturi

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE: Este COD ROŞU de ploi şi furtuni în Italia

Un băiat de 17 ani ESTE OBLIGAT să le arate PENISUL ERECT unor judecători

ROXANA VANCEA, video necenzurat pe site-urile din întreaga lume. A arătat TOT

Cand nu ai cu ce te lauda te dezbraci ca sa faci audienta? Andreea Tonciu, GOALA PUŞCĂ pe Facebook FOTO

Dinamo a transferat și al treilea tunisian! CSM București a realizat șapte achiziții, dar l-a pierdut pe Humet. Cum s-au mișcat echipele de play-off pe piața transferurilor

O adolescentă de 16 ani, dată în urmărire naţională

Sexy Brăileanca s-a întors în industria XXX. Imagini de la ultima filmare FOTO - VIDEO

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 138, afisate in 3 pagini.



ieri 05:51 CITATUL ZILEI