02:48
Comentarii Adauga Comentariu

SUA: Președintele Trump promite suficiente vaccinuri pentru toți americanii până în aprilie 2021

Președintele Donald Trump a promis vineri că 100 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 vor fi fabricate până la sfârșitul anului și vor fi într-un număr suficient pentru a vaccina 330 de milioane de americani până în aprilie 2021, informează AFP.

"Vom produce cel puțin 100 de milioane de doze până la sfârșitul anului și, probabil, multe altele, sute de milioane de doze vor fi disponibile în fiecare lună și vom avea suficiente vaccinuri pentru toți americanii până în aprilie", a declarat președintele american în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă, reiterându-și optimismul cu privire la rezultatul studiilor clinice în curs de desfășurare a vaccinurilor experimentale.

Donald Trump nu a specificat ce producători vor putea livra aceste vaccinuri, dar două companii, Moderna și Pfizer, sunt în faza 3 activă a studiilor clinice, prima așteptând rezultatele în noiembrie, iar a doua în octombrie.

Moderna și Pfizer au deja contracte cu executivul american pentru livrarea a sute de milioane de doze, iar oficialii din domeniul sănătății au început pregătirile pentru a putea stoca și livra primele doze încă din octombrie, precum și în în termen de 24 de ore după ce va fi primită autorizația din partea Agenției pentru medicamente.

Fiecare vaccin ar urma să fie injectat în două doze separate, la un interval de trei sau patru săptămâni.

Data disponibilității unui vaccin reprezintă un subiect în campania pentru alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. Candidatul democrat Joe Biden susține că nu are încredere în Donald Trump în privința garantării integrității procesului de omologare științifică. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Atac terorist la Paris: Un profesor de istorie care le-a arătat elevilor o caricatură cu Profetul Mohomed la lectia "despre libertatea de exprimare" - a fost decapitat în plină stradă

Un bărbat trăiește singur pe o insulă plutitoare construită din deșeuri

VIDEO - Germania. Orasul Celle. Imigranti islamici mascati si inarmati cu bate au iesit pe strada protestand impotriva conditiilor de cazare si cantand “ALLAHU AKBAR”

CITATUL ZILEI

IOHANNIS NE-A MINTIT SPUNAND CA NU EXISTA NICI UN PLAN. Romania OBLIGATA SA PRIMEASCA IN PLUS INCA 4.600 FATA DE CEI 1.875 DEJA ACCEPTATI, IN TOTAL 6.475 DE IMIGRANTI. Le Figaro: Uniunea Europeana si-a detaliat planul.

Ion Cristoiu: Cum compromite Klaus Iohannis ținerea alegerilor pe 6 decembrie 2020

TEHNOCRAȚII SOROȘIȘTI MAI DAU O LOVITURĂ ȚĂRII. CEC-ul va fi condus de străini printr-o selecție făcută de străini. Ministerul Finanțelor a semnat cu firma Transearch International contractul pentru selecția noii conduceri a CEC Bank

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie

O canadiancă se judecă de patru ani cu Apple pentru a putea scrie cartea soțului ei decedat

Școlile rămân deschise în multe țări din Europa

HOROSCOP 20 octombrie. Risc de planuri ratate pentru două zodii. Care alte două semne sunt sub același cod roșu

Deficitul bugetar al zonei euro a crescut de 10 ori în ultimul an

Bogdan Aurescu, consultări politice la Washington cu secretarul de stat Mike Pompeo. SUA au planuri de creștere a prezența militară în România

Coronavirus: Irlanda instituie restricții pentru întreaga populație, o premieră pentru o țară din UE

Samsung e din nou lider în clasamentul producătorilor de telefoane

#alegeriSUA: Foști oficiali ai serviciilor de informații susțin că dezvăluirea legată de Hunter Biden ar fi putut porni din Rusia

Mărturiile unui spion: Nu este ce se vede la televizor. La televizor îl vedem pe James Bond

Care sunt cele mai bune investiții pe perioada pandemiei

#alegeriSUA: Trump a anunțat că va participa la o dezbatere cu Biden, dar consideră că este nedrept

Peste 5,7 milioane de euro donați în timpul unui maraton de gaming organizat în scopuri caritabile

SECURISTOIZII AU PRELUAT CONTROLUL RAPORTĂRII. Noi șmenării ale Grupului de Dezinformare Strategică legat de rata infectării

Topul județelor după numărul de angajați. Diferență de peste 200.000 între primul și ultimul județ

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

COMENTARIU Marius Oprea | Covid-19, unica opoziție față de Klaus Iohannis

Donald Trump îl critică dur pe Anthony Faucci: "Este un dezastru. Dacă îl ascultam aveam 700.000 sau 800.000 de morți"

Compania Moderna a anunțat că în decembrie ar putea primi autorizația de utilizare de urgență a vaccinului anti-Covid-19

Trump și Biden vor avea microfoanele dezactivate în unele părți ale dezbaterii prezidențiale finale. Măsura vine după întreruperile și jigniri aruncate în prima dezbatere

O carte pe zi: "Aici, Radio Eros," de Alexander Hausvater

Coronavirus în România LIVE UPDATE 20 octombrie. De astăzi, Capitala este în scenariul roșu. Bilanțul COVID-19 actualizat

Ofițeri ruși, acuzați de atacuri cibernetice care au produs daune de 10 miliarde de dolari

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Fotbal: Genoa, decimată de COVID-19, a remizat cu Hellas Verona, în Serie A

Votul terfelit

Studiu: Biberoanele de plastic sunt nocive pentru bebeluși

Actorul Jeff Bridges a anunțat că suferă de limfom

Cinci ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină. Dosarul din justiție încă e la început

ÎNCĂ O PALMĂ APLICATĂ ROMÂNILOR ȘI AȘA ÎMBĂTRÂNIȚI PREA DEVREME DE MIZERIE și MAJORITATEA RĂMAȘI FĂRĂ SERVICI DUPĂ VÂRSTA 50 DE ANI. Creşte vârsta de pensionare deși durata de viață a românilor e mult mai mică decât în restul Europei.

Cât va costa modelul electric Dacia Spring

"Legea carantinei" pe masa CCR. Curtea Constituțională discută, astăzi, sesizarea Avocatului Poporului

SUA elimină Sudanul de pe lista sponsorilor terorismului în schimbul a 335 milioane de dolari

Bâjbâieli și corecturi în hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență

A cincea țară din lume ce a depășit pragul de 1 milion de cazuri de coronavirus. 1 din 45 de persoane a avut COVID-19

Coronavirus: Canada a depășit pragul de 200.000 de cazuri

COMENTARIU Adrian Onciu: Noaptea minții: Școlile închise, after-school-urile deschise!

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 20 octombrie: Italia impune noi restricții. Spaniolii vor să folosească Google Maps

Bogdan Aurescu, întâlnire cu Mike Pompeo: Am evaluat realizările semnificative din cadrul parteneriatului strategic

Mesaj RO Alert în București după creșterea ratei de infectare cu noul coronavirus

Panama Papers: Mandat de arestare în Germania pe numele fondatorilor cabinetului de avocatură Mossack Fonseca

Fotbal/Coronavirus: Suporterii, din nou autorizați pe stadioanele din Grecia

Galați: Deputatul Cătălin Cristache și fostul rector Iulian Bîrsan deschid listele PMP la alegerile parlamentare

Arad: DSP solicită CNCCI detașare de personal medical din alte județe pentru pacienții COVID-19

FOTO Aerul din orașul Sibiu va fi "curățat" cu filtre instalate pe străzi

Eugen Teodorovici cap de lista la PSD pentru Senat

UE salută acordul evocat de Trump cu Sudanul (șeful diplomației europene)

Profesorul decapitat lângă Paris va primi cea mai înaltă onoare a Franței

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Valentin Nae, numit în funcția de director al CNE Cernavodă

VIDEO "Visul unei seri rusești - Tribut Alla Pugaciova", în premieră marți la CinemaPRO

Donald Trump: Hillary Clinton este Angela Merkel a SUA. Donald Trump: "Hillary Clinton, vrea să devină Angela Merkel a Statelor Unite şi ştiţi ce dezastru a reprezentat această imigrare masivă pentru Germania şi germani."

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 279, afisate in 5 pagini.



ieri 05:43 CITATUL ZILEI