08:03
Comentarii Adauga Comentariu

Tenis: Rafael Nadal, eliminat în sferturile de finală la turneul de la Roma (ATP)

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul doi mondial, a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, fîind învins în două seturi, 6-2, 7-5, de argentinianul Diego Schwartzman, într-o partidă disputată sâmbătă la Foro Italico.

Nadal, care a renunțat la turneele din Satele Unite (Cincinnati și US Open) pentru a se concentra asupra sezonului pe zgură, a revenit în competiție la Roma, după o pauză forțată de peste șase luni, generată de pandemia de coronavirus.

El era considerat marele favorit la victoria finală în capitala Italiei, unde a cucerit de nouă ori trofeul, ultima oară anul trecut.

Campionul iberic s-a înclinat însă în fața unui jucător pe care l-a învins în toate cele nouă confruntări anterioare și care nu are obiceiul să strălucească la marile turnee, dar care a reușit de această dată să-i dea un răspuns pe măsură lui Nadal.

Schwartzman, cap de serie numărul 8 la Roma, se va lupta pentru un loc în finală cu canadianul Denis Shapovalov, care a trecut la rândul său în trei seturi, 6-2, 3-6, 6-2, de bulgarul Grigor Dimitrov.

În cealaltă semifinală se vor înfrunta sârbul Novak Djokovic, numărul 1 mondial, și norvegianul Casper Ruud.

Rezultate - sferturi de finală:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Dominik Koepfer (Germania) 6-3, 4-6, 6-3
Casper Ruud (Norvegia) - Matteo Berrettini (Italia/N.4) 4-6, 6-3, 7-6 (7/5)
Denis Shapovalov (Canada/N.12) - Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.15) 6-2, 3-6, 6-2
Diego Schwartzman (Argentina/N.8) - Rafael Nadal (Spania/N.2) 6-2, 7-5
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SOROS ÎL SUSȚINE CU ZECI DE MILIOANE DE DOLARI PE BIDEN CA SĂ AJUNGĂ PREEDINTELE SUA: Ziarul Britanic London Daily : "Miliardarul George Soros a dat peste 50 milioane de dolari pentru a-i ajuta pe Biden și alți democrați să câștige alegerile din SUA"

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Cine-i bagă la închisoare pe criminalii care au deschis școlile? Chiar Nimeni? Deces de COVID-19 în învățământ. O învățătoare de 55 de ani a murit

FOTO - VIDEO! Clubul mortii a gazduit un ritual satanic in Saptamana Patimilor! S-au dat foc la cruci intoarse si s-a facut baie in sange de animal! A fost invocat Diavolul. In Ajun de Halloween clubul Colectiv a luat foc

Auto - F1: Valtteri Bottas va pleca din pole position în Marele Premiu de la Imola

Cum va câștiga Donald Trump un nou mandat?

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

HOROSCOP 31 octombrie: Lună Plină în Taur azi. Patru zodii, chemate să facă bilanțul ultimelor săptămâni

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

La un semn "de sus", autoritățile locale s-au răzgândit: Pacienții COVID-19, tratați de spitalul care refuza internarea lor

COMENTARIU Marius Oprea: Sub asediu

"Luna albastră" de Halloween, fenomen rar, dar "înfricoșător" pentru noi toți

Alegeri SUA 2020. Președintele SUA s-ar putea să nu fie anunțat în noaptea de 3 noiembrie

Ziua Mării Negre. Paul Dicu este navigator de 30 de ani și consideră că Marea Neagră este turbată și imprevizibilă

Țara din UE care a început testarea în masă. De luni, cine iese pe stradă fără test negativ pentru COVID-19 poate primi amendă

A rămas cu bunica moartă în casă, suspectă de COVID-19, din cauza autorităților indiferente. Află povestea Cristei Bilciu

Emmanuel Macron: Oamenii pot fi "șocați" de caricaturi, dar violențele nu se justifică

RUȘINE: Neobolșevicii de la Bruxelles care nu au trimis nici măcar o mască, vin cu nerușinare din nou să-și făurească "Internaționala" Coronavirus: Președintele Consiliului European, Bilderbergul Charles Michel, vrea 'o Uniune a testelor și vaccinurilor'

Este oficial: ANAF a publicat "lista rușinii" pentru al treilea trimestru al anului 2020

Bohemian Rhapsody este melodia nr 1 din toate timpurile

Ford se pregătește să lanseze mașini care se conduc singure

Vești bune pentru cei care vor să acceseze programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Anuțul făcut de AFM

Busta Rhymes și-a lansat albumul cu numărul 10: Extinction Level Event 2: The Wrath of God

Ion Cristoiu: Coșmarul PNL: Împărțirea Puterii cu USRPLUS după alegerile din 6 decembrie 2020

Canada își propune să aducă peste 1,2 milioane de imigranți în următorii trei ani

Crista Bilciu: Suntem blocați în sistem. Bunica a murit de COVID. Cum gestionează autoritățile locale, din Târgu-Mureș, pandemia

CITATUL ZILEI

Doctorul Adrian Marinescu spune la Marius Tucă Show că are o soluție alternativă la lockdown

Coronavirus: Islanda adoptă măsuri mai stricte de combatere a pandemiei

Tânără salvată de sub dărâmături după nouă ore și jumătate

Regina Elisabeta a Marii Britanii e posibil să cedeze puterea la 95 de ani

La 5 ani de la Colectiv, răspunsurile se lasă așteptate

Incendiu în Ilfov: Intervenție majoră a pompierilor pentru stingerea flăcărilor izbucnite la o vilă din Izvorani

Fotbal: Lazio Roma, în carantină după mai multe teste pozitive la Covid-19

Agenția Fitch Rating estimează pentru România un deficit bugetar de 9,5% din PIB în 2020

Pe 1 noiembrie, cei din Republica Moldova își aleg președintele. Unde și cum votează moldovenii din România?

CORONAVIRUS 31 octombrie. 923 persoane sunt internate la ATI, 101 au decedat. Vezi situația completă pe țară

Sute de imobile din București reprezintă un pericol public în caz de cutremur. Raed Arafat spune că suntem pregătiți

Grecia: ''Situație extrem de dificilă'' în Samos după puternicul cutremur (ministru)

VIDEO Bilanțul morților cutremurului în vestul Turciei a urcat la 25

Zi de naștere spartă de polițiști în Argeș. Petrecăreții, amendați

Halloween în intreaga lume și în România. Care este semnificația acestei zile

VIDEO Ciocniri în centrul Barcelonei între protestatari și poliție în urma restricțiilor de circulație

Tenis: Au fost stabiliți semifinaliștii turneului Astana Open

Primul rover dotat cu proiectoare va ajunge pe Lună în 2023

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 octombrie

VIDEO Preot ortodox, împușcat la Lyon

Patriarhul României dă de pământ cu gașca ateilor neomarxiști Werner și Orban și cu toată rețeaua lor progresisto-globalistă care a interzis pelerinajele religioase: "Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit"

Oamenii continuă să se întâlnească în grupuri mari. Polițiștii au întrerupt un eveniment la care participau 30 de persoane

Irina Margareta Nistor, la moartea lui Sir Sean Connery: "Fără îndoială că va rămâne un James Bond, un bărbat fatal și teoretic intangibil"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Constanța: 259 de noi cazuri de COVID-19, dintre care 62 la un centru de îngrijire din localitatea Negru Vodă

Actorul Sean Connery a murit la 90 de ani

Coronavirus: Recorduri de cazuri noi raportate în 24 de ore în mai multe țări

Ministrul turc de interne a anunțat că este infectat cu noul coronavirus

Nicușor Dan anunță controale masive la terase

Autoritățile din Franța au arestat un nou suspect în ancheta privind atacul islamist din Nisa

Prezența Rusiei la Jocurile Olimpice de la Tokyo se va decide la TAS

Organizația Mondială a Sănătății avertizează asupra efectelor pe termen lung ale COVID-19

Coronavirus în România LIVE UPDATE 31 octombrie. Bilanț COVID-19 complet


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 870, afisate in 15 pagini.



ieri 06:03 CITATUL ZILEI