23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Patriarhul României dă de pământ cu gașca ateilor neomarxiști Werner și Orban și cu toată rețeaua lor progresisto-globalistă care a interzis pelerinajele religioase: "Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit"

”Dumnezeu nu se lasă batjocorit!

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat că „lumea l-a cinstit pe Sfântul Dimitrie mai ales în anii grei ai bolșevismului, când Biserica era persecutată”.

„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombire, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere”, a amintit PF Daniel.

„Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înființat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care prin radio și televiziune transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii și slujba Vecerniei spre bucuria credincioșilor ortodocși români din țară și din diaspora”.

Prin aceasta vedem că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6:7).

„Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, a continuat Patriarhul. „El este îndelung-răbdător, dar este și drept. Mai întâi iubirea Sa milostivă copleșește dreptatea Sa. Dreptatea Sa se arată atunci când El dorește îndreptarea oamenilor, folosind uneori și medicamente amare, nu numai dulci pentru îndreptarea oamenilor și așa îngăduie ca ei să fie certați cu diferite încercări”.



Patriarhul, de Sf. Dimitrie: Dumnezeu lucrează delicat prin sfinții săi, dar „nu se lasă batjocorit”!

27.10.2020

În predica rostită marți, Patriarhul Daniel a prezentat două aspecte ale prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume prin Sfântul Dimitrie cel Nou: pe de o parte delicatețea și ajutorul minunat oferit credincioșilor, iar pe de altă parte, „medicamentele amare” administrate pentru îndreptarea oamenilor.

Patriarhul României a subliniat că „lucrarea Împărăției lui Dumnezeu în lume se vede în mod deosebit prin viețuirea sfinților, prin credința lor dreaptă și viețuirea lor curată, potrivit voii lui Dumnezeu. De aceea, psalmistul a putut spune, profetic ‹Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!›”.

„Ceea ce vedem în viața Sfântului Dimitrie cel Nou este exact modul de lucrare al Împărăției lui Dumnezeu în lumea aceasta. Împărăția lui Dumnezeu nu este izbitoare, nu frapează, nu face zgomot, ea vine tainic în sufletul omului”.

Părintele Patriarh a explicat că poarta de intrare a Împărăției lui Dumnezeu în lumea aceasta este inima fiecărui om, de aceea sfinții cuvioși au practicat cel mai mult rugăciunea inimii („Doamne Iisuse…”).

„Acești sfinți cuvioși, de Dumnezeu purtători – cum îi numește calendarul sau cărțile noastre de slujbe, sunt receptaculele cele mai sensibile ale prezenței Împărăției lui Dumnezeu în lume”.

„Această Împărăție vine tainic, nu forțează libertatea omului, nu intimidează, nu sperie, ci este o prezență blândă, smerită. De aceea, Mântutorul Iisus Hristos spune că ‹Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru›”.

Cât de delicat și sensibil a fost Sfântul Dimitrie

Vorbind despre viața Sfântului Dimitrie, care a fost păstor de oi și de vite, Patriarhul a adus în atenție o întâmplare ce arată delicatețea și sensibilitatea cuviosului:

„Se spune că a fost atât de sensibil și de milos încât odată, când din greșeală a călcat cu piciorul un cuib de pasăre și a strivit un pui, s-a autopedepsit: timp de trei ani nu s-a mai încălțat. A mers desculț…”.

„El trăia mult în natură. A înțeles că cerul și pământul sunt creația lui Dumnezeu și casa lui Dumnezeu pentru oameni și de aceea considera că toate făpturile sunt iubite de Dumnezeu care le menține în existență”.

Minunile Sfântului Dimitrie

Preafericirea Sa a evidențiat faptul că deși în timpul vieții a fost necunoscut, după moarte Sfântul Dimitrie a fost foarte cinstit pentru că a ajutat mulțime de oameni prin minunile sale.

Moaștele sfântului au fost aduse în țara noastră în timpul Războiului ruso-turc, în 1774.

„De atunci și până acum, moaștele sale au fost pavăză, scut, izvor de bucurie și de pace, de mângâiere și de binecuvântare pentru locuitorii orașului și pentru toți cei care au venit să-l cinstească aici”, a spus Patriarhul.

„Minunile sale erau izvorâte din iubire milostivă față de oamenii aflați în suferință. De pildă, în anul 1814, în vremea domnitorului Ioan-Vodă Caragea orașul București a fost cuprins de o puternică epidemie de ciumă. Atunci, moaștele sfântului au fost scoase din biserică, a fost înconjurat orașul cu aceste moaște și, începând din acea zi, ciuma a încetat să mai facă victime”.

„În anul 1827, în vremea domnitorului Grigorie Ghica al 4-lea a fost o secetă îndelungată și foametea amenința orașul și împrejurimile. Lipsiți de orice ajutor, oamenii au nădăjduit iarăși în rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Racla sa a fost scoasă în procesiune și, ca urmare, Dumnezeu a dăruit ploaie din belșug”, a amintit Părintele Patriarh.

„În 1831, orașul București a rămas aproape pustiu din cauza molimei, sau epidemiei de holeră. În 15 septembrie 1831, de asemenea, moaștele au fost scoase la Câmpia Filaret – Parcul Carol de astăzi, unde Generalul Pavel Kiseleff (…) a organizat o mare procesiune religioasă. Sfântul a fost purtat de clerici pe această câmpie Filaret, astfel încât, prin rugăciunile adresate lui, numărul morților, care până atunci atingea un total de 160 pe zi, a scăzut repede, în cele din urmă încetând molima”.

”Dumnezeu nu se lasă batjocorit!

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat că „lumea l-a cinstit pe Sfântul Dimitrie mai ales în anii grei ai comunismului, când Biserica era persecutată”.

„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombire, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere”, a amintit PF Daniel.

„Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înființat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care prin radio și televiziune transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii și slujba Vecerniei spre bucuria credincioșilor ortodocși români din țară și din diaspora”.

Prin aceasta vedem că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6:7).

„Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, a continuat Patriarhul. „El este îndelung-răbdător, dar este și drept. Mai întâi iubirea Sa milostivă copleșește dreptatea Sa. Dreptatea Sa se arată atunci când El dorește îndreptarea oamenilor, folosind uneori și medicamente amare, nu numai dulci pentru îndreptarea oamenilor și așa îngăduie ca ei să fie certați cu diferite încercări”.

Liturghia de marți a fost punctul central al pelerinajului de Sf. Dimitrie desfășurat în acest an în condiții speciale. Au slujit alături de Patriarh doar cei trei episcopi vicari din București, câțiva preoți și diaconi.

Au putut participa doar credincioși din municipiul București. Aproximativ 200 de persoane au putut lua parte la slujbă în spațiul special amenajat conform măsurilor sanitare de siguranță. În jur de 30.000 de persoane au reușit să aducă cinstire sfintelor moaște.

Pe lângă cinstitele moaște din Catedrala Patriarhală – ale Sfinților Dimitrie, Nectarie, Constantin și Elena – au fost aduse în acest an și moaștele Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor.

Foto credit: Basilica.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Fotbal: Camora (CFR Cluj), despre șansele de calificare - E foarte greu, trebuie să batem în ambele meciuri

Diavolii lui SOROS împotriva Sfintei Biserici

Autoritatea Palestiniană a transmis echipei lui Joe Biden că vrea reluarea procesului de pace

Criza de personal medical la secțiile ATI este răspândită în toată Europa. Câți medici are România, conform Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă

Parlamentare2020/Orban: Posibili parteneri pentru formarea majorității parlamentare sunt USR, PMP, UDMR

Victor Ponta: Orice om trebuie să aibă 2.000 de lei venit lunar, dacă nu-i are moare de foame sau ne dă în cap

CFR a pierdut acasă cu AS Roma. Romanii s-au impus grație unui autogol și a unui penalty controversat

Parlamentul European cere retragerea trupelor turce din Cipru

Polo: CSA Steaua a câștigat derby-ul de tradiție cu CS Dinamo, în Superligă

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Toni Greblă, audiat la DNA: Bîrcină este prietenul și finul meu, nu mă voi dezice de el

PSD îl acuză pe Iohannis că nu respectă restricțiile COVID-19: "26 de oameni, în spațiu închis"

Parlamentare2020/ PSD acuză că la evenimentul de prezentare a PNRR au fost 26 de persoane, deși legea restricționează la maximum 20

Studiu: Biliardul te schimbă. Ce au descoperit cercetătorii britanici

Orban: PSD trebuie să stea departe de putere; nu are cu cine să facă majoritate, e izolat politic

Trei ofițeri de poliție din Paris au fost filmați când l-au bătut pe un producătorul de muzică de culoare în studio său

Olt: Un bărbat a murit în urma exploziei unui anvelope pe care încerca să o schimbe

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Cazuri de coronavirus la o echipă din Liga 1. Cinci fotbaliști printre cei infectați

Coronavirus. Dezvoltatorul vaccinului rusesc, Sputnik V, fac apel la AstraZeneca să încerce combinarea vaccinurilor pentru o eficiență mai mare

Argeș: 19 deținuți de la Penitenciarul Mioveni confirmați cu COVID-19, transferați la Penitenciarul Spital Jilava

Palestinienii, ''optimiști'' în privința unei resetări diplomatice cu SUA după venirea lui Joe Biden

Tudor Chirilă propagandă pentru REȚEAUA SOROS. Guralivul TUDOR CHIRILĂ s-a dat de gol şi face propagandă pentru Partidul lui SOROS "Poţi să dai o semnătură ca USR să poată să candideze şi, cine ştie, poate că vom avea un parlament mai curat" cu SOROS?

Regina Elizabeth afirmă că prioritatea Guvernului Boris Johnson este Brexit

MANIPULAREA PRIN SEX. O MARE VEDETA a JUCAT în tinerete în FILME PORNO! | FOTO - VIDEO

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Breaking News. George Soros a investit masiv într-o firmă de biotehnologie și virusologie, WuXi PharmaTech Inc., ce are unul dintre laboratoarele sale de bioinginerie în ... Wuhan la Nr. 666, pe Gaoxin Ave

Prăjitura "sex la tavă", reţeta obraznică adorată şi de bărbaţi, şi de femei

Ce mărime are penisul perfect? Află ce preferă femeile în pat

CONCERTUL DE ANUL NOU 2019 DE LA VIENA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING TVR. Premierele de Revelion 2019

ISTORIA ASA CUM NU V-O POVESTESTE NIMENI. Influente Masonice in Unirea Principatelor de 1859... VA URMA "Ce s-a urmarit prin "Secularizarea Averilor Manastiresti" "

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

”Corectitudinea politică” şi noile norme "morale" ale lumii conduse de progresiștii neomarxiști

Fotbal: Acțiunea naționalei Under-17 a fost anulată după două cazuri pozitive la coronavirus

VIDEO | Toto Tamuz a fost surprins de camerele tv într-o ipostază nerecomandată minorilor

Un nou ministru din cabinetul Orban a fost diagnosticat cu COVID-19

Parlamentare2020/ Marcel Ciolacu: Constituția este depășită

Fotbal: ''Pierderea unui idol ne face pe toți să ne simțim slabi'', a spus Bielsa după moartea lui Maradona

Daniela Șerban, candidat independent la alegerile parlamentare 2020: "Școala online este o improvizație. Trebuie să ne luăm timp să regândim acest sistem"

Avertisment dur al ministrul britanic de Finanțe: "Urgența economică" generată de pandemie abia a început

Anglia nu va scăpa de restricțiiile severe nici după sfârșitul lockdown-ului. Ce măsuri a anunțat guvernul de la Londra

Expoziție inedită la Tecuci. Sunt expuse mașini de pompieri, folosite în urmă cu un secol

Schimbări în cabinetul lui Boris Johnson. Premierul britanic a numit un nou consilier principal

Ungaria și Polonia cer eliminarea mecanismului statului de drept din procedura aprobării bugetului UE

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, are COVID-19. Generalul s-a izolat într-un spațiu din sediul MApN

VIDEO Iohannis: E important ca discuțiile pe marginea Planului Național de Redresare și Reziliență să depășească paradigma populismului electoral

MApN: Șeful Statului Major al Apărării - testat pozitiv la COVID-19

Echipament special pentru echipa națională de fotbal U21, la Olimpiada de la Tokyo

Coronavirus: Africa este departe de a fi pregătită de o vaccinare în masă, avertizează OMS

Rezoluție: Parlamentul European își exprimă solidaritatea cu protestele din Polonia împotriva hotărârii care interice aproape total avortul

Sute de persoane, condamnate la detenție pe viață în Turcia în urma complotului militar din 2016

SJU Pitești: Capacitatea de cazare a pacienților COVID-19 a fost extinsă; Secția Oncologie a fost mutată

Fotbal: Stadionul lui Napoli va purta numele lui Maradona, a confirmat președintele De Laurentiis

Militanți proiranieni, uciși în raiduri aeriene din Siria atribuite Israelului

Noaptea Cercetătorilor la Muzeul Antipa: Cum să extragi ADN din fructe

Prahova: Microbuz de persoane, implicat într-un accident pe DN 72; trafic blocat total

Noaptea Cercetătorilor, la Antipa: Vizitatorii virtuali vor putea urmări online prezentările făcute de specialiști

Fotbal: Moartea lui Maradona a fost ascunsă fostului său antrenor Carlos Bilardo, care e bolnav

USR în izolare. Măsuri luate după ce Dan Barna a fost confirmat cu noul coronavirus


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 113, afisate in 2 pagini.



ieri 07:04 CITATUL ZILEI