SPANIA. Ultima statuie a Generalului Franco a fost dărâmată de Progresiști.

PARIS, VARA LUI 1927. VIDEO. Imagini incredibile colorate îi arată pe parizienii anilor 1920 furând săruturi pe străzi, dansând în parc și luând masa în cafenelele aglomerate. Gripa Spaniolă trecuse...

Progresiștii nu s-au lăsat până nu au încălcat Drepturile Omului. Pașaport Covid pentru zborul cu avionul

Ovidiu Hurduzeu: ”Disputa AUR - Diana Șoșoacă pune în evidență un conflict serios între radicalismul unei mișcări populare care s-a săturat de compromisurile cu haznaua politică și dorința unor lideri ai AUR de a construi un partid acceptat de sistem.

UK. Fostă angajată la BBC, despre noile criterii de angajare. "Slavă domnului că nu mai lucrez la BBC. Am crescut cu toaleta în curte, dar acum sunt considerată PREA ALBĂ, ȘI PREA DIN CLASA DE MIJLOC ca să mai pot fi angajată după noile norme."

EGIPTUL ANTIC. Mona Lisa din Egiptul Antic, e o gâscă dintr-o specie dispărută minunat desenată

Speciile invazive atunci când ocupă un teritoriu nou, stau ani întregi la un număr mic al populației, ca să rămână nedetectate, după care populația lor explodează și acaparează tot habitatul respectiv

ALT PROGRESIST NE EXPLICĂ FERICIT, CUM NE VOR VACCINA CU FORȚA PE VECI ȘI MEREU. Vaccinările COVID vor fi necesare „din nou și din nou”, spune premierul danez Mette Frederiksen

ROMÂNIA. Progresistul Aurescu minte ca un porc. Bogdan Aurescu o aburește legat de decizia UE și a României asupra unui paşaport de vaccinare: 'Va trebui să aşteptăm'. Asta după ce Merkel a spus în aceeași zi că "Toată lumea e de acord să-l introducem"

Israel. Valul trei de COVID ucide tinerii. Jerusalem Post: Un tânăr de 26 de ani infectat de COVID a murit subit la el acasă. Moartea vine după ce un alt tânăr de 23 de ani a murit cu câteva zile înainte.

Scăderea numărului de spermatozoizi reprezintă o amenințare la adresa supraviețuirii umane, avertizează expertul. Procentul a scăzut cu peste 50% între 1973 și 2011, făcându-i pe mulți bărbați infertili

În timp ce Timișoara e ASALTATĂ de migranți și ministrul de Interne NU ARE SOLUȚII, Ungaria anunță câte MII a prins la granițe

ZEROHEDGE: De ce Protestul de la Capitoliu a îngrozit elitele

UDREA condamnată în primă instanță la 8 ani cu executare, Ioana Băsescu la 5. Udrea a blestemat-o pe judecătoare.

ZI NEAGRĂ PENTRU OMENIRE. Virusul infectează până și bebelușii nenăscuți. Ăsta da virus de laborator. Ați mai auzit de vreun bebeluș NENĂSCUT să aibă GRIPĂ? Bebeluş nenăscut, confirmat cu noul coronavirus

Roverul Perseverance al NASA începe explorarea Planetei Marte

SUA. Companiile Big Tech obțin o reducere de 15% la angajarea lucrătorilor străini față de cei americani

Vaccinul anti-Covid dintr-un lot AstraZeneca, suspendat in Austria, dupa ce o femeie a murit si alta a prezentat complicatii grave

UK. Serviciul de Sănătatea Britanic vrea să dea afară din sistem pe toți cei care nu se vaccinează. "No Jab, No Job"

ActiveNews: Culmea imoralității. Tatăl lui Vlad Voiculescu a beneficiat de avantajele revoluționarilor anticomuniști când, de fapt, era securist. Fiul Vlad Voiculescu este un soroșist membru al organizației intrenaționaliste și ultraprogresiste ASPEN

Senatorul AUR, Sorin Lavric elogii pentru martirii închisorilor: "Nu mă dezic de elogiu adus lui Mircea Vulcănescu sau Gafencu. Aici e România nu Fâșia Gaza". Deputat Wrexler: "Mircea Vulcănescu este criminal de război, condamnat, Valeriu Gafencu un altul"

China îndeamnă W.H.O. să ruleze sistemul global „Vaccine Passport”

Jumătate din lucrătorii francezi la aziluri nu vor să se vaccineze anti-COVID

UK. Studenții de la Universitatea din Manchester promovează votul de neîncredere în șefa universității. „A adus în mod iresponsabil studenții înapoi în campus pentru a-și asigura venituri din taxe și chirie și apoi i-a închis în cazare”

FRANȚA. Parisul se confruntă cu un nou blocaj, anunțul urmând să fie făcut în această seară, după ce cazurile în creștere ale Covid au provocat revărsarea cazurilor grave în spitalele din oraș

SECRETOMANIA BILDERBERGILOR PROGRESIȘTI. Șefa Comisiei Europene, Bilderberga Ursula von der Leyen REFUZĂ să dea toate detaliile despre contractul pentru vaccinuri încheiat cu Johnson&Johnson

PROGRESISTA MERKEL INSISTĂ CU CARANTINAREA PAȘTELUI. Coronavirus: Germania impune blocarea Paștelui pentru a reduce noua creștere

UK. „Lăcomia” și „capitalismul” au ajutat la succesul vaccinurilor din Marea Britanie, spune premierul Marei Britanii, Boris Johnson

Se modifică structura anului școlar: Elevii vor lua vacanță pe 2 iulie, nu pe 18 iunie, cu unele excepții. Vacanță de primăvară va fi de o lună

Alegerile din Israel: Netanyahu nu ajunge la majoritate arată numărătoarea voturilor

Cea mai mare marcă de automobile din China va lansa o mașină care să fie rivala lui Tesla

MARTE. NASA va comanda zborul elicopterului Ingenuity Mars la începutul lunii aprilie

Astronomii și-au imaginat câmpurile magnetice la marginea găurii negre a lui M87

Progresiștii italieni trec la amenințări marxist-leniniste împotriva populației nevinovate. Premierul italian trece la AMENINȚĂRI: Personalul sanitar care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19 va fi sancționat

Securistoidul Sorin Cîmpeanu dă vine "pe vacanță", după ce 244 de elevi şi 329 de angajaţi din educaţie au fost confirmaţi cu COVID-19. Câmpeanu: 'S-au infectat în vacanță'. Și tu ce-ai făcut? Nimic? De ce nu i-ai testat la venire?

INTERVIU Actrița Anca Dumitra, Gianina din "Las Fierbinți": "Nu vreau să cred că am de pierdut doar pentru că îmi iese un rol foarte bine"

Brigitte Sfăt a venit cu iubitul în emsiunea lui Măruţă după divorţul de Ilie Năstase: "Da, este mai mic cu şapte ani"

CHEFI LA CUŢITE. A pozat GOALĂ, iar acum a ajuns la cratiţă. Ea este cea mai sexy concurentă FOTO

Cu Ocazia Centenarului Firea va reabilita Cartierul Evreiesc. Firea: "În bugetul din acest an a fost prevăzută refacerea Cartierului Evreiesc din Capitală. La progresul nostru au participat şi foarte mulţi evrei, minţi luminate, minţi strălucite"

Cum să faci TWERKING în TOCURI. Imagini la care BĂRBAŢII SALIVEAZĂ şi din care femeile ÎNVAŢĂ VIDEO

Cum își bate joc, din nou, Isărescu de români. În timp ce în toată lumea civilizată dobânzile băncilor centrale sunt între 0% şi 1,5%, ba chiar negative, Isărescu a mărit dobânda BNR de la 1,75 la 2% ca să crească dobânzile pentru români.

S-a făcut lumină în cazul Nădaş: Testamentul prin care familia Colţeu moştenise o avere colosală a fost FALSIFICAT

LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”

Producătorii CONFIRMĂ: Tiruri întregi cu marfă EXPIRATĂ din alte țări sunt aduse în România. Producători "Un ministru al Agriculturii are astfel de date şi nu vedem deja şi arestări?"

BRAȘOVUL urmează să primească 1.300 de refugiați în această vară. Prefectura Brasov vrea sa cazeze REFUGIATI si in casele oamenilor: „Romanii sunt ospitalieri”

Decizie Definitivă la Curtea Supremă de Justiție: Hackerul Guccifer va fi extrădat în SUA

INS: Abandonul școlar, una dintre cele mai acute probleme ale învățământului românesc

GUVERNUL CIOLOŞ SOROS mână-n mână cu ASIGURATORII DIN TRANSPORTURI care-i jefuiesc pur şi simplu pe transportorii români. Transportatorii blochează toate drumurile de centură din ţară, din cauza creşterii preţurilor RCA

LIBER LA INTRAREA TEHNOCRAȚILOR LA PNL SAU LA USR. Iohannis le cere Tehnocraților să intre în Partide. Iohannis: "Dacă unii miniștri vor să candideze, nu ar fi greșit. Cred că după alegeri nu putem discuta despre altceva decât de un Guvern politic"

APEL PENTRU TEHNOCRAȚI ȘI ONG-IȘTI. LĂSAȚI-L PE BRÂNCUȘI ÎN PACE. NU VĂ MAI FACEȚI PROPAGANDĂ ELECTORALĂ CU NUMELE LUI: TVR va dedica o serie de emisiuni lui Brâncuși, între 12 și 16 septembrie

Cutremurele puternice, influenţate de Lună plină sau Lună nouă. Vezi ce legătură este între un cutremur şi astre

Dinu C. Giurăscu dezvăluie planul progresiştilor lui Soros de a distruge învățământul românesc şi atașamentul tinerilor față de patrie

Poveste adevărată: "Am făcut sex cu sora mea şi acum avem o relaţie"

Cei de la Washington Post sunt foarte supărați că Secret Service n-a ascuns-o mai bine pe Hillary Clinton ca să nu o vadă lumea cum incapabilă să-şi mişte picioarele e târâtă de agenți ca să fie băgată în maşină.

Întrebare de 100 de puncte. De ce n-au dus-o pe Hillary Clinton la un spital după ce s-a prăbușit şi după ce nu-şi mai putea controla motor membrele?

MANIPULARE. Cum ascunde presa mondială progresistă starea de sănătate a lui Hillary Clinton

MANIPULARE. Dimineața a plecat mai repede din cauza CĂLDURII, la amiază se simțea FOARTE BINE, seara are PNEUMONIE. În REALITATE s-a prăbuşit şi a fost târâtă de agenții secreți în maşină. Hillary Clinton a fost diagnosticată cu PNEUMONIE

În timp ce ASPEN VOICULESCU scuteşte multinaționalele farmaceutice de 1 miliard de euro, Bolnavii cronici stau la cozi pentru o consultație gratuită ca în timpul cozilor la alimente din ultimii ani ai lui Ceaușescu. "Vin aici de la 2.00 dimineața"

Ambasadorul SUA, în Harghita: "E important să vizitez în special regiuni unde trăiesc minorități" Sperăm să nu urmeze vreo declarație că "Harghita NU e România" după modelul ambasadorului SUA de la Chişinău care a spus că "Moldova NU e România"

Analiză: după Sibiu, Iohannis a obținut cel mai bun scor la Cluj. Ce șanse are să-i atragă pe votanții Elenei Udrea, ai Monicăi Macovei și ai lui Kelemen?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2057, afisate in 35 pagini.