23:59
Comentarii Adauga Comentariu

DIN CICLUL - ATENȚIE, MASON AJUNS MINISTRU AL CULTURII. Ziaristul Mihai Pâlșu a publicat în 2015 Documente Masonice din care reiese că Noul Ministru la Culturii: GEORGE IVAȘCU AR FI MASON GRADUL 33 "Mare Colector și Ospitalier"

Nota Redacției

Ca ziar și ca cetățeni ai României, așteptăm de urgență O TRANSPARENȚĂ TOTALĂ din partea NOULUI MINISTRU AL CULTURII GEORGE IVAȘCU, prin care acesta să CLARIFICE:
1. Care sunt legăturile sale cu Masoneria,
2. Din ce Organizația și Lojă Masonică face parte,
3. Ce Grad are în MASONERIE, și
4. Daă sunt sau nu ALȚI "FRAȚI MASONI" dintre cei de la PSD (mai ales de la PSD București), care l-au propus și care l-au susinut ca să ajungă Ministrul al culturii

E o dovadă de minim bun simț ca o persoană publică să clarifice Legăturile sale cu o Organizație declarată de utilitate publică care își ține întrunirile în mod secret și din care fac parte numeroase personalități din viața publică: politică, economică, culturală etc)

Avand in vedere ca Lojele Masonice au caracterul juridic al unei asociatii, membrii masoni au obligația de a consemna apartenenta in declaratia de INTERESE.






Iată documentele publicate de ziaristul Mihai Pâlșu în 2015, în care George Ivașcu apare ca fiind "Mason Gradul 33 "Mare Colector și Ospitalier". Așteptăm rapid o declarație publică a lui George Ivașcu pe acest subiect.

Mai jos puteți vedea textul complet al acestui comunicat, așa cum a fost publicat la acea vreme de Mihai Pâlșu dar și de Evenimentul Zilei

“Ca urmare a situaţiei generate de suspendarea fratelui Costel (Constantin) Iancu din toate activităţile masonice, conform Decretului Nr. 2109/RB al Marelui Maestru al Marii Loji Naţionale din România, emis în urma Hotărârii Tribunalului Masonic din data de 21 Septembrie 2015, Supremul Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din Romania s-a întrunit, în conformitate cu Statutul Supremului Consiliu şi Marile Constituţii, în data de 25 Septembrie 2015 şi a ales noua echipă de Demnitari şi Ofiţeri, după cum urmează:

Demnitarii aleşi ai Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România: Stelian Nistor, 33 – Suveran Mare Comandor

Costin Cuneşteanu, 33 – Locotenent Mare Comandor

Ioan Grigore Popa, 33 – Mare Prior

Cristian Panciu, 33 – Mare Cancelar

Florea Voinea, 33 – Mare Ministru de Stat

Ştefan Marian, 33 – Mare Secretar General

Adrian Dragomirescu, 33 – Mare Trezorier

George Ivaşcu, 33 – Mare Colector şi Ospitalier

Nicolae Brânzea, 33 – Mare Capelan

Ofiţerii numiţi ai Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România:

Alecsandru Hociotă, – Director Executiv

Pirerre Joseph de Hillerin, – Orator

Daniel Hotăranu, – Expert

Bogdan Popescu, - Maestru de Ceremonii

Cristian Cornel Kameniczki, – Mare Comandant al Trupelor

Gheorghe Angelescu, – Mare Şambelan

Răsvan Cernat, – Purtător de Stindard

Miron Murea, – Purtător de Spadă

Dan Dumitrescu, – Herald / Arhivar

Cătălin Grigorescu, – Intendent

Tudor Nicolae, – Medic

Viorel Marian, - Secretar General Adjunct

Emanuel Florea, – Cancelar Adjunct

Traian Caramanian, – Suveran Mare Inspector General, responsabil de Regiunea Sud-Est”



Ziaristul MIHAI PÂLȘU - EXCLUSIV! DOCUMENTE MASONICE! Război fratricid în Masoneria românească. Bălănescu vs. Iancu (1 octombrie 2015)

EXCLUSIV! DOCUMENTE MASONICE! Război fratricid în Masoneria românească. Bălănescu vs. Iancu

În 23 septembrie 2015 (conform masonilor, anul 6015), Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, Radu Bălănescu, a trimis către fraţii săi o epistolă internaută în care arată motivele ce au dus la suspendarea altui mare venerabil, fratele Constantin Iancu, zis Costică raportorul lui Ioan Talpeş. Da, aţi ghicit, vorbim de specialistul în servicii secrete Ioan Talpeş, la rândul lui arondat lui Ion Iliescu. Evident, dar evident, aici discutăm de ex-preşedintele Ion Iliescu, la rândul lui omul… (Doar pentru curioşi! Documentele mi-au parvenit pe căile clasice, mioritice – Poşta Română!!!)

radu-balanescu

Marele Maestru diriginte Radu Bălănescu

Practic, venerabilul pârâcios Costică este acuzat de şeful său ierarhic, maestrul diriginte Răducu, că ar fi suduit la înaltele porţi masonice, atât instituţiile milenare ale frăţiei cât şi, ţineţi-vă bine, pe cele decenice ale statului român. Curat murdar şorţuleţul lui Iancu ne informează Bălănescu…

Costel-Iancu-1

Venerabilul pârâcios Costică Iancu

Evident că războiul fratricid din M.L.N.R. a fost dus cu armele clasice upgradate Mileniului III: în loc de pană s-a folosit tastatura, în loc de călimară, biţii, iar hârtia a fost înlocuită cu internetul…

Revenind la fraţii mioritici cu şorţuleţ, celor curioşi din fire le ofer spre lectură epistola Marelui Maestru Radu Bălănescu către fraţii săi, Decretul de suspendare al venerabilului Constantin Iancu, lista Demnitarilor aleşi în Supremul Consiliu Grad 33 şi lista cu Ofiţerii numiţi ai Supremului Consiliu Grad 33 în data de 25 septembrie 2015, pardon 6015.

Iată cele patru pagini care compun epistola Marelui Maestru Radu Bălănescu către fraţii săi:

Mason Scrisoare 1

Scrisoarea maestrului Bălănescu către fraţii săi – pag 1

Mason Scrisoare 2

Scrisoarea maestrului Bălănescu către fraţii săi – pag 2

Mason Scrisoare 3

Scrisoarea maestrului Bălănescu către fraţii săi – pag 3

Mason Scrisoare 4

Scrisoarea maestrului Bălănescu către fraţii săi – pag 4

Iată DECRETUL prin care dirigintele Răducu îl suspendă pe pârâciosul Costică cu ajutorul secretarului Cătălin Tohăneanu şi a oratorului Ovidiu Galeş:

Mason Decret

Decretul maestrului Bălănescu prin care îl suspendă pe fratele Iancu

În fine, iată noii Demnitari şi Ofiţeri masonici aşa cum au fost ei aleşi sau numiţi de fraţii lor. Dintre cei 9 demnitari îi putem scoate în evidenţă pe Stelian Nistor, Cristian Panciu, Florea Voinea, Adrian Dragomirescu şi George Ivaşcu, iar dintre cei 14 ofiţeri îi nominalizăm ca fraţi de frunte pe Alecsandru Hociotă, Pierre Joseph de Hillerin, Daniel Hotăranu, Cristian Kameniczki, Tudor Nicolae şi Traian Caramanian:

Mason Conducere

Demnitarii şi Ofiţerii Marii Loji Naţionale din România

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sursa : MihaiPalsu.wordrerss.com - EXCLUSIV! DOCUMENTE MASONICE! Război fratricid în Masoneria românească. Bălănescu vs. Iancu (1 octombrie 2015)

În al doilea film al lui Robert Turcescu (Ritual masonic 2 partea D) de pe la minutul 15:50 încolo îl puteți vedea pe George Ivascu în plină acțiune masonică


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Renault deschide comenzile în România pentru noul Arkana

Fluierul sau Justițiarul nu vor primi și nu vor lua niciodată bani de la Guvern.Dar Digi24, Antena3 sau Realitatea?Diferența dintre PRESA INDEPENDENTĂ și slugile propagandiste din Presa care pupă zilnic fundul guvernanților.Cine va primi bani de la Guvern?

Studiu. Explozia serviciilor digitale alimentează temerile legate de sănătate și confidențialitate

Anticorpii durează minim 8 luni. Medicul Virgil Musta spune că asta nu înseamnă că ești ferit de o nouă infecție

COMENTARIU Marius Oprea | Liberalii au pălării mari, pentru capete mici. Ramona Săseanu și municipiile ei "de județ".

Pesta porcină africană, confirmată într-o exploatație din Bistrița

Sonda spațială Voyager a detectat un "zumzet persistent" dincolo de sistemul nostru solar

Sentință maximă pentru două femei transgender arestate în Camerun. Shakiro și Patricia sunt acuzate de "tentativă de homosexualitate"

Mașină Tesla, supusă la testul șoselelor din Nigeria. Reacții hilare după un moment inedit în trafic

Coronavirus în România LIVE UPDATE 12 mai. Bilanț complet COVID-19

Ion Cristoiu: Acum chiar că Scandalul Ursul Arthur a fost înmormîntat. Cu Aleluia!

Cât durează anticorpii după infecția cu SARS-CoV-2? Medicul Virgil Musta recomandă vaccinul la cel puțin 3 luni post-COVID

Ploi și vijelii în București. Prognoza METEO specială, valabilă începând de azi

Un bebeluș a ajuns în stare gravă la spital, lovit în somn de tatăl lui. Polițiștii au deschis dosar penal

Daniel Dines, CEO UiPath, discută cumpărarea unui pachet de acțiuni în One United Properties

HOROSCOP 12 mai. Aceste zodii scapă de probleme prin urechile acului. Vezi cine anume le sare în ajutor

Ministerul Sporturilor așteaptă propuneri pentru organizarea de competiții test cu spectatori

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Cu "pejosul" între București și Ilfov…

ONU, în alertă după violențele din Israel. Avertisment cu privire la un posibil "război total"

Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu va fi vândut la licitație GALERIE FOTO

Ciolacu, despre interimatele subite de la TVR și SRR, decise de Parlament: Atacăm la CCR și sesizăm Comisia Europeană

"Alternativa la reformarea TVR este desființarea ei". Mandatul de director interimar al Ramonei Săseanu, în viziunea șefului Comisiei care i-a dat votul

Încep demolările într-un sector din București. Primul pas, o terasă construită ilegal: "Ne luăm înapoi spațiul verde"

Codul de procedură penală va fi modificat. Legea, promulgată de Klaus Iohannis

Conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza. Iron Dome, sistemul antirachetă care apără Israelul: cum funcționează și ce țări și-l doresc VIDEO

România este pe scenariu verde, dar de ce nu s-a ridicat starea de alertă? Arafat: "Nu trebuie interpretat că am scăpat"

Moment inedit pentru Serena Williams. Tenismena joacă miercuri cea de a 1000-a partidă din carieră

Supărat că nu a fost invitat, un bărbat din Colorado a ucis mai multe persoane la o petrecere aniversară

Cel puțin 35 de morți în Gaza, Israelul răspunde la atacurile cu rachete

Taylor Swift a scris istorie la Brit Awards. Artista este prima femeie care a primit trofeul Global Icon

Când ajung primii bani din fondul UE de redresare de 800 miliarde de euro

Avertizare METEO de vreme rea, emisă de ANM. Ploi torențiale, vijelie și grindină în toată România

Primăria Sectorului 2 caută voluntari pentru a face curățenie în curtea Institutului Oncologic

Cel puțin un mort, la Tel Aviv, în urma atacurilor cu rachete/ Confruntări armate în orășelul Lod

Conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza. Imagine emoționanță cu bebelușii mutați din maternitățile în vizorul rachetelor

Bilanțul conflictului dintre Israel și Fâșia Gaza: peste 1.000 de rachete trimise spre Tel Aviv în ultimele 48 de ore

ÎPS Teodosie refuză ideea vaccinării în biserică. "Biserica nu este anexa instituțiilor sanitare"

Ministrul Sănătății va prezenta luni, în Parlament, raportul preliminar privind decesele COVID

Violențele din Israel afectează zborurile. Anunțul TAROM despre legătura aeriană cu Tel Aviv

Surpriză veninoasă într-un birou din Orșova. Vipera s-a ascuns într-un loc neașteptat

Peste 10.000 de mașini, ridicate într-un sector din București începând de azi

Oroare într-un parc de joacă din Tecuci. Un pedofil ar fi agresat sexual un copil de 5 ani

Marius Tucă Show. Ora 19:00, la Aleph News. Invitații de azi: istoricul Marius Oprea și publicistul Ion Cristoiu

Întârzieri la Metrou. Circulația trenurilor pe Magistrala 4 se desfășoară cu dificultate

O carte pe zi: "Tigrul și steaua. Violență și exil în proza latino-americană a secolului XX"

Cupa României: Astra învinge Dinamo. A doua finalistă se decide miercuri seara, în meciul Viitorul Pandurii-Craiova

Guvernul Cioloş-Soros a nenorocit comerțul românesc cu produse alimentare după dictonul internaționali "Pentru străini mumă, Pentru români ciumă"

Arafat: La plajă cu siguranță nu va fi obligatorie masca

PSD: PNL și USR-PLUS au arătat că promisiunea transparenței totale a fost o minciună cinică

ANALIZĂ. Critici dure pentru OMS și liderii lumii, care ar fi putut evita catastrofa provocată de Covid

Mergi cu tramvaie noi pe linii vechi: 100 de vehicule vor fi recepționate în București

Poșta Română a încheiat un acord cu Politehnica București. Ce proiecte vizează

Două firme din Sectorul 1 al Capitalei, penalizate pentru nerespectarea standardelor de calitate a lucrărilor făcute

Recompense pentru vaccinare. Ce primesc românii care se vaccinează

Coronavirus în România LIVE UPDATE 12 mai. Bilanțul cazurilor noi scade, numărul de decese rămâne sus. Bilanț actualizat COVID-19

România, pe lista roșie a ciprioților. Care sunt condițiile de călătorie pentru românii nevaccinați

A doua zi în care rata de infectare în București este sub 1,5 la mie

Polonia începe războiul cu băncile. Taxa suplimentara pentru Banci. 1 miliard de euro pe an stransi ca taxe de la banci vor merge in alocatiile pentru copii

Sărbătoarea progresisto-soroşistă "Fără Pantaloni la Metrou" sau Cum să Distrugem Morala Tradițională. Fanaticii progresişti au dansat în fundul gol la metrou cu crucea în mână ca să-şi bată joc de religie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 736, afisate in 13 pagini.