23:59
Comentarii Adauga Comentariu

TRĂDARE DE ȚARĂ. Furt de Miliarde al Resurselor Noastre Naturale. Sorin Roşca Stănescu: O mega-hoție greu de măsurat. Acest editorial descrie cea mai mare hoție din întreaga istorie a României

Legea 408/2017 - opera trădării de țara a guvernului Tudose care a trecut deja de Senat

La art. 18 se prevede mai întâi că "titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi beneficiază, pe toată perioada derulării acestora, de nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferentă acestor cote și de reglementările fiscale existent de la data intrării in vigoare a prezentei legi".

Cu alte cuvinte, atâta vreme cât va exista un strop de petrol și/sau gaz în perimetrul pe care-l exploatează, corporațiile americane și austriece mai sus amintite (Exxon Mobil și OMV), dar și corporația rusească Lukoil, vor beneficia de nivelul de redevențe și impozite stabilite la nivelul anului 2018, știut fiind că la acest moment avem redevențe și impozite la niveluri infime față de toate țările producătoare de petrol și gaze din UE.



O mega-hoție greu de măsurat

Acest editorial este despre cea mai mare hoție din întreaga istorie a României. Și totodată despre cel mai grav atentat la siguranța națională. Totul se pune la cale și se săvârșește sub ochii noștri. Și, firește, sub ochii autorităților politice, administrative, judiridice și morale din această societate. Jaful este estimat la 1500 de miliarde de euro.

Cine a urmărit cu atenție discursul lui Liviu Dragnea, rostit la Congresul Extraordinar al PSD, a reținut că un pasaj a fost consacrat ideii de suveranitate națională. Președintele PSD s-a referit la acest capitol, între altele, și la resursele României, afirmând că, indiferent cine le exploatează, această operațiune trebuie să fie în beneficiul cetățenilor români. Să vedem cât de mare este prăpastia care se cască între acest enunț și realitate.

De ce afirm că se preconizează și încă în mare viteză crearea unui prejudiciu de 1500 de miliarde de euro? Am făcut un calcul simplu. Și am lucrat cu materialul clientului. După ce s-au făcut toate prospecțiunile necesare, într-un singur perimetru din platoul continental al Mării Negre, denumit Neptun Deep, s-a constatat că acolo există o bogăție colosală. Circa 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. La prețul actual al pieței, valoarea este de aproximativ 1500 de miliarde de euro. Pentru cine a avut urechi să audă, în ultimii ani s-a vorbit din ce în ce mai insistent, în special de către partenerii noștri euroatlantici, despre o viitoare independență energetică a României. Aluzia era clară. Exploatând uriașele zăcăminte de petrol și gaze existente pe platforma continentală a Mării Negre, dintre care Neptun Deep reprezintă doar un perimetru, România nu numai că își poate asigura independența deplină în plan energetic, dar, devenind un exportator semnificativ, va dispune de fondurile necesare pentru a se moderniza rapid în toate panurile.

Dar ce ne-a dat Dumnezeu, ne scapă printre degete. Într-o manieră de-a dreptul tulburătoare. Acest perimetru, repet, doar unul dintre multele perimetre exploatabile, este pus la dispoziția a trei concerne, care urmează să extragă miliardele de metri cubi de gaze naturale. ExxonMobil din Statele Unite, OMV din Austria și LukOil, aparținând Federației Ruse. Este la mintea cocoșului că, pentru a ne alege cu ceva din această uriașă bogăție, este indispensabil să primim o cotă parte substanțială din cantitățile extrase, precum și redevențe la un nivel rezonabil, practicat în întreaga lume civilizată. Pentru a reveni doar la un singur exemplu cât se poate de elocvent, voi face precizarea că Olanda beneficiază, pe lângă redevențe substanțiale, de la ExxonMobil, care-i exploatează zăcămintele de gaze din platforma continentală, și de o cotă de 40% din totalul gazelor extrase. Evident, gratuit. Chiar și în aceste condiți, ExxonMobil realizează la rândul său câștguri considerabile.

România este însă o țară numai bună de jumulit. În consecință, într-o manieră cu totul și cu totul netransparentă, Guvernul Tudose a inițiat un proiect de act normativ care, dacă va fi adoptat, ne aduce în situația de a renunța la tot. Vom primi doar redevențe simbolice - probabil nici pe acestea, întrucât, conform legii, le vom pierde sub forma unui credit fiscal - și nu vom beneficia nici măcar de un metru cub de gaze din totalul celor 84 de miliarde. Ei bine, această lege LINK a fost adoptată de către Senat. Iar acum se află la Camera Deputaților, unde se va lua decizia finală.

Legile care sunt adoptate în Parlament sunt înainte discutate în grupurile parlamentare. Evident, atunci când este vorba de un act normativ extrem de important, în prealabil este adoptată și o decizie politică la nivelul majorității parlamentare. Dacă analizăm rând pe rând pașii care s-au făcut până în acest moment, vom descoperi cu ușurință că uriașa fraudă care se pune la cale și care constituie realmente un atentat grav la siguranța națională, a fost îndelung premeditată. Mai întâi, la nivel guvernamental. Pentru ca Guvernul Tudose să fi adoptat acest proiect de lege, a fost în prealabil necesar avizul de specialitate al unor ministere. Pretutindeni, în vederea îndeplinirii acestui obiectiv, s-au făcut uriașe presiuni. Este rațional să ne gândim că ar fi exclus ca niciun specialist de la nivel guvernamental să nu fi făcut obiecții încă de la bun început.

Cum, necum, proiectul a ajuns în Parlament. El a fost discutat în coaliția majoritară. S-a luat o decizie politică în sensul adoptării. Apoi a trecut în viteză prin comisiile parlamenare de specialitate. Unde, din nou, proiectul a fost adoptat fără ca vreun reprezentant al majorității ori al opoziției să protesteze în vreun fel. Apoi, grupul parlamentar al majorității a luat decizia să-l adopte în plenul Senatului. Ceea ce s-a și întâmplat. În mare viteză. Din nou, nimeni nu a protestat.

Iar acum, actul normativ se află la Camera Deputaților. Unde, din nou, trece pe la comisii, pentru a fi definitiv adoptat în plen. După care se va duce la președintele Klaus Iohannis, care va emite fără să clipească avizul de promulgare.

Atrag atenția clasei politice și societății civile că această lege va fi valabilă și în cazul altor perimetre exploatabile. Că, practic, ne oferim altora întreaga noastră bogăție în numele generației prezente și a generațiilor viitoare, fără a primi nimic în schimb.

Din această perspectivă, Liviu Dragnea, prin fraza rostită la Congresul Extraordinar PSD, a încercat să se spele pe mâini ca Pilat din Pont. A jucat rolul nevinovatului, al omului politic sincer preocupat de independența și bunăstarea națiunii, în timp ce, în realitate, cedase în prealabil insistențelor ambasadorului Statelor Unite la București, Hans Klemm, și reprezentanților OMV, care, vezi Doamne, făceau lobby în favoarea ExxonMobil și a beneficiilor Vienei. Dar cum în România activitatea de lobby nu este legiferată, asemenea demersuri capătă încadrarea infracțiunii de trafic de influență. Mai rămâne să ne întrebăm desigur ce primește Liviu Dragnea în schimb, pentru exercițiul de circ extrem de periculos și mega costisitor, pe care l-a executat sub ochii întregii națiuni.

Sorin Rosca Stanescu

ZiuaNews.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Renault deschide comenzile în România pentru noul Arkana

Fluierul sau Justițiarul nu vor primi și nu vor lua niciodată bani de la Guvern.Dar Digi24, Antena3 sau Realitatea?Diferența dintre PRESA INDEPENDENTĂ și slugile propagandiste din Presa care pupă zilnic fundul guvernanților.Cine va primi bani de la Guvern?

Studiu. Explozia serviciilor digitale alimentează temerile legate de sănătate și confidențialitate

Sonda spațială Voyager a detectat un "zumzet persistent" dincolo de sistemul nostru solar

Pesta porcină africană, confirmată într-o exploatație din Bistrița

Sentință maximă pentru două femei transgender arestate în Camerun. Shakiro și Patricia sunt acuzate de "tentativă de homosexualitate"

Coronavirus în România LIVE UPDATE 12 mai. Bilanț complet COVID-19

Anticorpii durează minim 8 luni. Medicul Virgil Musta spune că asta nu înseamnă că ești ferit de o nouă infecție

COMENTARIU Marius Oprea | Liberalii au pălării mari, pentru capete mici. Ramona Săseanu și municipiile ei "de județ".

Ion Cristoiu: Acum chiar că Scandalul Ursul Arthur a fost înmormîntat. Cu Aleluia!

Ploi și vijelii în București. Prognoza METEO specială, valabilă începând de azi

Un bebeluș a ajuns în stare gravă la spital, lovit în somn de tatăl lui. Polițiștii au deschis dosar penal

Daniel Dines, CEO UiPath, discută cumpărarea unui pachet de acțiuni în One United Properties

HOROSCOP 12 mai. Aceste zodii scapă de probleme prin urechile acului. Vezi cine anume le sare în ajutor

Ministerul Sporturilor așteaptă propuneri pentru organizarea de competiții test cu spectatori

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Cu "pejosul" între București și Ilfov…

Cât durează anticorpii după infecția cu SARS-CoV-2? Medicul Virgil Musta recomandă vaccinul la cel puțin 3 luni post-COVID

România este pe scenariu verde, dar de ce nu s-a ridicat starea de alertă? Arafat: "Nu trebuie interpretat că am scăpat"

Moment inedit pentru Serena Williams. Tenismena joacă miercuri cea de a 1000-a partidă din carieră

Supărat că nu a fost invitat, un bărbat din Colorado a ucis mai multe persoane la o petrecere aniversară

Cel puțin 35 de morți în Gaza, Israelul răspunde la atacurile cu rachete

Taylor Swift a scris istorie la Brit Awards. Artista este prima femeie care a primit trofeul Global Icon

Mașină Tesla, supusă la testul șoselelor din Nigeria. Reacții hilare după un moment inedit în trafic

Când ajung primii bani din fondul UE de redresare de 800 miliarde de euro

Avertizare METEO de vreme rea, emisă de ANM. Ploi torențiale, vijelie și grindină în toată România

Primăria Sectorului 2 caută voluntari pentru a face curățenie în curtea Institutului Oncologic

Cel puțin un mort, la Tel Aviv, în urma atacurilor cu rachete/ Confruntări armate în orășelul Lod

Conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza. Iron Dome, sistemul antirachetă care apără Israelul: cum funcționează și ce țări și-l doresc VIDEO

Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu va fi vândut la licitație GALERIE FOTO

Ciolacu, despre interimatele subite de la TVR și SRR, decise de Parlament: Atacăm la CCR și sesizăm Comisia Europeană

Încep demolările într-un sector din București. Primul pas, o terasă construită ilegal: "Ne luăm înapoi spațiul verde"

"Alternativa la reformarea TVR este desființarea ei". Mandatul de director interimar al Ramonei Săseanu, în viziunea șefului Comisiei care i-a dat votul

ONU, în alertă după violențele din Israel. Avertisment cu privire la un posibil "război total"

Întârzieri la Metrou. Circulația trenurilor pe Magistrala 4 se desfășoară cu dificultate

Marius Tucă Show. Ora 19:00, la Aleph News. Invitații de azi: istoricul Marius Oprea și publicistul Ion Cristoiu

Oroare într-un parc de joacă din Tecuci. Un pedofil ar fi agresat sexual un copil de 5 ani

O carte pe zi: "Tigrul și steaua. Violență și exil în proza latino-americană a secolului XX"

Cupa României: Astra învinge Dinamo. A doua finalistă se decide miercuri seara, în meciul Viitorul Pandurii-Craiova

Guvernul Cioloş-Soros a nenorocit comerțul românesc cu produse alimentare după dictonul internaționali "Pentru străini mumă, Pentru români ciumă"

PSD: PNL și USR-PLUS au arătat că promisiunea transparenței totale a fost o minciună cinică

Arafat: La plajă cu siguranță nu va fi obligatorie masca

Peste 10.000 de mașini, ridicate într-un sector din București începând de azi

Ministrul Sănătății va prezenta luni, în Parlament, raportul preliminar privind decesele COVID

Violențele din Israel afectează zborurile. Anunțul TAROM despre legătura aeriană cu Tel Aviv

Polonia începe războiul cu băncile. Taxa suplimentara pentru Banci. 1 miliard de euro pe an stransi ca taxe de la banci vor merge in alocatiile pentru copii

Sărbătoarea progresisto-soroşistă "Fără Pantaloni la Metrou" sau Cum să Distrugem Morala Tradițională. Fanaticii progresişti au dansat în fundul gol la metrou cu crucea în mână ca să-şi bată joc de religie

IOHANNIS CE DISCUTI PE ASCUNS CU BANCILE? Gheorghe Piperea: "Reprezentanta Asociației Române a Băncilor a recunoscut public ca au existat intilniri informale si confidentiale cu administratia prezidentiala in legatura cu legea privind darea in plata"

ÎPS Teodosie refuză ideea vaccinării în biserică. "Biserica nu este anexa instituțiilor sanitare"

Codul de procedură penală va fi modificat. Legea, promulgată de Klaus Iohannis

Bilanțul conflictului dintre Israel și Fâșia Gaza: peste 1.000 de rachete trimise spre Tel Aviv în ultimele 48 de ore

Surpriză veninoasă într-un birou din Orșova. Vipera s-a ascuns într-un loc neașteptat

Croația a emis mandat internațional de arestare pe numele lui Zoran Mamic, ex-antrenor al lui Dinamo Zagreb

Ursula von der Leyen afirmă că a avut o "întrevedere constructivă" cu Florin Cîțu

Astra Giurgiu s-a calificat în finala Cupei României, învingând Dinamo București la penalty-uri

Oana Stănciulescu răspuns ferm dat acuzațiilor făcute de Ambada Israelului, ambasadă pe care o acuză că a făcut "acuze dure şi nefundamentate": "Calomniatorii mei, indiferent de funcția publică pe care o dețin, vor răspunde în fața instanței de judecată"

Myanmar. Ia ghiciti cine a furat alegerile in Myanmar, fosta Birmanie? Aceeasi care au furat alegerile si in SUA. Liderul birmanez arestat de militari pentru fraudă la vot a avut legături strânse cu Hillary Clinton, Obama si Soros

Cine sunt parlamentarii "criminali" care au initiat modificarile legislative impotriva oilor, a ciobanilor si a cainilor. Dar si toti cei care au votat "modificarile lor" sunt la fel de vinovati.

"Izvoare privind istoria României - Fontes Historiae Daco-Romanae" - Dio Cassius despre Daci și războaiele lui Traian cu Decebal. Dio Cassius "DACII SE NUMESC EI ÎNȘIȘI DACI". Romanii le spuneau tot DACI, iar grecii le spuneau GEȚI.

Mergi cu tramvaie noi pe linii vechi: 100 de vehicule vor fi recepționate în București


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 699, afisate in 12 pagini.