00:04
Comentarii Adauga Comentariu

INCREDIBIL. ION ILIESCU PE VREMEA CAND ERA PRESEDINTE: "Chiar crezi că preşedinţia României poate funcţiona dacă nu are şi un spion sau doi ruşi?" KGB - Revolutie - Moscova - Silinescu - Iliescu - Nastase - Ponta - Brucan - Soros - ProTV - Sarbu - Mandruta

Suntem singura tara de pe lumea asta in care un fost sef al serviciilor secrete ne spune ca Presedintele Romaniei, Ion Iliescu si posibil si Primul-Ministru al Romaniei, Adrian Nastase, numeau in functii cheie spioni ai Rusiei - stiind acest lucru - si NICI O AUTORITATE din Romania nu se autosesizeaza sa-l acuze pe Ion Iliescu de Inalta Tradare? Cum e posibil asa ceva?



Fostul șef al Departamentului Securitații Naționale din timpul celui de al doilea mandat prezidențial al lui Ion Iliescu, 2001-2004, Ioan Talpeș, a declarat într-un interviu la Adevărul Live că omologul de la guvern din aceea perioadă, Constantin Silinescu, ar fi fost agent rus.

Premier era Adrian Năstase, iar Silinescu principalul consilier pe securitate națională.


„Îmi amintesc o întâlnire cu preşedintele Iliescu, în care eu, supărat pe comportamentul unui personaj care avea o poziţie, şi spunând: domnule, de ce îl ţineţi? după ce că e tâmpit, mai e şi spion rus..., spune Talpeș.

Potrivit lui Talpeş, Iliescu i-ar fi replicat: „Cunoşti un personaj mult mai inteligent pe care să mi-l propui şi care e spion rus? [...] Chiar crezi că preşedinţia României poate funcţiona dacă nu are şi un spion sau doi ruşi?”.

În perioada în care Talpeș și Silinescu au ocupat cele două funcții, România a intrat în NATO.

Generalul Constantin Silinescu - agentul rus de care vorbeste Talpes - a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcţii, printre care cea de adjunct al directorului SIE între 1991 şi 1997, şi consilier pe probleme de securitate naţională al premierului Adrian Năstase după anul 2000.

Ioan Talpeş a fost consilier al preşedintelui Ion Iliescu între iulie 1990 şi aprilie 1992, şi, din nou, între decembrie 2000 şi martie 2004. A condus Serviciul de Informaţii Externe între aprilie 1992 şi iulie 1997. În martie 2004, Ioan Talpeş a fost numit în funcţia de Ministru de Stat pentru Coordonarea Activităţilor din Domeniile Apărării Naţionale, Integrării Europene şi Justiţiei în Guvernul Adrian Năstase.

Silinescu a murit acum câțiva ani.

preluare Flux.24



Ce scria Jurnalul National la inmormantarea lui Silinescu in 2007

Fostul premier Adrian Năstase, conservatorul George Copos, dar şi şeful ţărănist al fostului Executiv al Romăniei, Radu Vasile, şi-au dat măna şi au adus omagii generalului care a trecut in nefiinţă după o suferinţă misterioasă, chiar suspectă.

De altfel, Adrian Năstase şi-a exprimat aprecierile faţă de generalul Silinescu, dar şi suspiciunile cu privire la suferinţa trupească prin care acesta a trecut in ultima parte a vieţii:

"Era un om bun, iubit de toată lumea... In afară de conflictul cu Ioan Talpeş, care văd că nu a venit, nu a avut supărări cu oamenii.

Şi el a fost foarte afectat de conflictul cu Talpeş, care a pornit de la copii...

Era un om tănăr şi asta ridică semne de intrebare (cu privire la deces - n.r.).

Familia e distrusă şi fetele lui foarte indurerate".

Un episod neguros din biografia generalului Silinescu a fost colaborarea, dar şi ruptura cu fostul şef al SIE, Ioan Talpeş, devenit apoi consilier al preşedintelui Ion Iliescu. Conflictul dintre cei doi a fost alimentat, se pare, de divorţul dintre copiii acestora (una dintre fiicele generalului Silinescu a fost căsătorită cu fiul lui Talpeş - n.r. jurnalul.ro)

Jurnalul.ro



Din "perspectiva ruseasca", dezvaluita mai sus de Talpes "Lupta in SIE intre aripile Talpes si Silinescu", descrisa de canCan, capata acum "alte valente".

"Pentru cei mai putin familiarizati cu situatia lui Silinescu, vom face o decriptare a textului.

Astfel, "fostul politruc scapatat in dregator inalt" este Emil Constantinescu, cel care, in 1997, l-a trecut in rezerva pe Silinescu, numarul 2 in SIE la acea vreme, desi acesta avea numai 50 de ani.

Timp de cativa ani, Silinescu a fost cazut la pamant, el fiind ulterior recuperat de Adrian Nastase, al carui consilier a fost.

Cand se mai afla la SIE, in 1997, Silinescu a supervizat un atac, prin gen. Dumitru Ciobanu, la adresa sefului serviciului, gen. Ioan Talpes, acesta fiind acuzat de coruptie, intr-un raport inaintat presedintelui Constantinescu.

SIE era o teaca prea mica pentru doua sabii ca Talpes si Silinescu, desi fiul primului, Ioan Codru, era casatorit la acea vreme cu fiica celui de-al doilea. Razboiul cuscrilor a fost pierdut de amandoi: Silinescu a fost trecut in rezerva, iar Talpes a demisionat de la carma SIE.

Meciul tatilor l-a determinat pe fiul lui Talpes sa divorteze urgent de sotia sa, cea despre care necrologul spune ca i-a fost deturnat, brutal, destinul.

Ura dintre cei doi generali, fiecare controland parti importante din SIE - si plasati unul [Talpes] trecut din slujba la Iliescu direct la Basescu, celalalt aflat in slujba lui Iliescu si a lui Nastase - nu s-a stins nici dupa caderea din functii si a continuat pana la moartea lui Silinescu. "

sursa: CanCan.ro



Ponta a vândut un apartament nepoatei lui Silinescu

Cui credeti ca a vândut Ponta apartamentul din 2008. Nimeni alteia decât nepoatei generalului Constantin Silinescu, omul care l-a creat pe Adrian Năstase.

Care l-a rândul său l-a creat pe Victor Ponta. Iar omul de casă al generalului Silinescu era nimeni altul decât Ristea Priboi.

În acest document, la pagina 12 se poate vedea cum Silinescu Oana-Monica, cea care a cumpărat de la Victor Ponta, cu 200.000 de euro, apartamentul, devine unic acţionar al SIL Priority SRL, moştenind acţiunile de la mama şi mătuşa sa, adică sora şi fosta soţie a generalului Silinescu.

docstoc.com

În acelaşi an, deosebit de aventuros din punct de vedere imobiliar pentru proaspătul deputat Victor Ponta, acesta a mai şi cumpărat încă două proprietăţi.

Un apartament, pe care a dat aproape 8 miliarde lei vechi. Şi, atenţie, o garsonieră, de numai 34 de metri pătraţi, pe care a ,,plătit'' aproape 4 miliarde lei vechi.

Asta însemnând că a plătit aproape 3000 de euro pe mp. Toate amănuntele le puteţi consulta în această declaraţie de avere. cdep.ro

Familia Silinescu si "afacerile si influentele ei" in Justitia din Romania

HotNews - 2011 - Cine este avocata Claudia Silinescu Gherbovan, acuzata ca a cumparat influenta judecatoarelor Gabriela Barsan si Iuliana Pusoiu de la Curtea Suprema

Avocata Claudia Silinescu Gherbovan, pusa sub acuzare in dosarul Barsan, a fost pentru 12 ani judecator. Avocata, suspecatata ca a intermediat mita, a fost judecator chiar la ICCJ, la aceeasi instanta unde activeaza cele doua judecatoare cercetate de DNA. Presa consemneaza ca avocata Silinescu este nepoata fostului general SIE, Tudor Constantin Silinescu. Silinescu, decedat in 2007, care a detinut functia de consilier al fostului premier Adrian Nastase.

Claudia Silinescu Gherbovan a fost pusa oficial sub acuzare de catre procurorii DNA. Avocata a fost audiata vineri, 7 octombrie, la sediul DNA, unde a luat la cunostinta ca este acuzata de cumparare de influenta. Potrivit unor surse judiciare citate de agentiile de presa, avocata Silinescu ar fi fost cea care ar fi transmis judecatoarei Gabriela Barsan “cadouri constand in excursii in strainatate si folosirea, de catre fiul judecatoarei, a unui apartament in Paris al avocatei”.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro ca judecatoarea Barsan este suspectata ca ar fi luat mita pentru a interveni in favoarea proceselor pe care omul de afaceri Gabriel Chiriac le avea la Inalta Curte. 
Claudia Silinescu Gherbovan si sotul ei Radu Gherbovan – Silinescu detin casa de avocatura Gherbovan – Silinescu. Potrivit CV-ului oficial, Claudia Silinescu Gherbovan este absolventa de drept, iar in perioada 1984-1996 a fost judecator. Dupa 1996 a intrat in avocatura. In CV-ul oficial se mentioneaza si ca este judecator la Romanian International Chamber of Comerce.

In 2008 presa consemneaza ca Claudia Silinescu Gherbovan si sotul ei Radu Gherbovan – Silinescu au fost judecatori la Inalta Curte de Casatie si Justitie, adica la aceeasi instanta unde activeaza judecatoarele Gabriela Barsan si Iuliana Pusoiu.

Claudia Silinescu Gherbovan este nepoata fostului general Tudor Constantin Silinescu, fost adjunct al sefului SIE, Ioan Talpes.

In 2003 cotidianul Adevarul nota ca, dupa ce a fost trecut in rezerva din cadrul SIE, Tudor Constantin Silinescu a ocupat functia de consilier al premierului Adrian Nastase pe probleme de securitate si servicii de informatii, ulterior fiind numit sef al Garzii de Mediu.

Tudor Constantin Silinescu a decedat in octombrie 2007.

Numele avocatei Claudia Silinescu Gherbovan este citat si intr-o discutie oficiala in cadrul Parlamentului Romanei. Site-ul Camerei Deputatilor consemneaza faptul ca in 1999 Claudia Silinescu Gherbovan a fost scoasa de sub urmarire penala alaturi de alti judecatori intr-o ancheta ce viza adoptiile ilegale din Romania si disparitia unor dosare. Vezi detalii aici

Claudia Silinescu Gherbovan a refuzat sa faca declaratii la iesirea de la audierile de la DNA. HotNews.ro a incercat sa o contacteze pe avocata Claudia Silinescu Gherbovan la numerele de telefon indicate pe pagina de internet a cabinetului de avocatura dar fara succes.



Lucian Mandruta un "euro-atlantist" care toata viata lui "a trait", avand relatii bune cu Brucan si cu Nastase

Sa vina Lucian Mandruta, care acum face "pe euro-atlantistul", cel care "ii cara geanta", in emisiune la ProTV, agentului KGB, Silviu Brucan si sa ne explice cum de a fost el in viata lui "baiatul de mingi" al unor KGB-isti ca Brucan sau "sluga lui Nastase", in fata caruia ingenunchea la Cornu, Nastase fiind cel care-l avea ca si consilier pe securitate, pe Silinescu - un alt KGB-ist.

In emisiunea de la ProTV, Mandruta i se adresa slugarnic, agentului KGB - Silviu Brucan, numindu-l "dom' Profesor", desi KGB-istul nu avea nici macar liceul si desi Brucan era Criminalul care in Scanteia anului 1946 ceruse condamnarea la moarte a lui Maniu (vezi mai jos Wikipedia).

Citam din nou: "Premier era Adrian Năstase, iar Silinescu principalul consilier pe securitate națională".

Citam din Ion Iliescu care referindu-se la Silinescu a spus: "Chiar crezi că preşedinţia României poate funcţiona dacă nu are şi un spion sau doi ruşi?”

Asta ca sa vedeti cam in ce directie trebuie cautate "conservele KGB-iste" (sintagma le apartine) si slugile lor. Si tot ei bat toba tare.

Lupul-si schimba parul, Dar naravul ba.






Mandruta a fost timp de 6 ani, "baiatul de mingi" al agentului KGB Silviu Brucan, la ProTV. Silviu Brucan este cel care a dat lovitura de Stat in 1989, confiscand Revolutia, impreuna cu Ion Iliescu si alti pro-Moscoviti, la ordinul Moscovei

Militaru, Mazilu, Iliescu, Roman, Brucan - autorii Loviturii de Stat Moscovite din 1989



1990 - Intalnirea lui Silviu Brucan cu George Soros

Cine a fost Silviu Brucan pe care Lucian Mandruta l-a slugarit la ProTV ani multi - sursa Wikipedia

Silviu Brucan (n. Saul Bruckner, 18 ianuarie 1916, București; d. 14 septembrie 2006, București[2]) a fost un nomenclaturist, ideolog comunist și analist politic român.

Născut într-o familie de origine evreiască, Brucan a urmat școala primară la școala evanghelică, iar liceul la Colegiul Național Sf. Sava. Ca ziarist, a lucrat între 1935 și 1936 la „Gazeta de seară“, iar în anii 1937 si 1938 a fost secretar general de redacție la „Dacia nouă“, ambele fiind publicații comuniste.[3] A intrat în Partidul Comunist la vârsta de 19 ani.

Între 1940 și 1944 a activat în organizația de tineret a partidului, apoi a devenit membru al PCR și a participat la acțiuni ilegale. În 1943 a primit sarcina de partid de a se ocupa de presa ilegală în general și de "Scânteia" în principal. În 1943 a fost arestat, dar a fost eliberat după două zile.[4]

În septembrie 1944 a fost numit secretar general de redacție la ziarul Scînteia, de la tribuna căruia a cerut condamnarea la moarte, printre alții, a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr și Pamfil Șeicaru.Soția sa, Alexandra Sidorovici, a fost acuzator public al Tribunalului Poporului (amintit și de Petre Țuțea). Între 1948 - 1949 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București, deși nu avea decât 6 clase de liceu.

În timpul României comuniste a fost ambasador în Statele Unite în 1955 și la ONU între 1959 - 1962. Din 1962, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, a început reorganizarea Radioteleviziunii, activitate din care a demisionat în 1966. Brucan era un apropiat al lui Gheorghiu-Dej, însă nu îl agrea pe Ceaușescu (cu care a fost vecin timp de zece ani, înainte de venirea la putere a acestuia din urmă), pe care îl considera incult și paranoic.

După revolta muncitorilor din Brașov (14-15 noiembrie 1987), a făcut declarații critice la politica conducerii de partid și de stat, transmise de postul BBC și agenția de presă UPI.

A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat. Totuși, la intervenția ambasadei americane, și cu ajutorul șefului Securității la acea vreme, Iulian Vlad, i s-a permis să plece pentru șase luni în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa de Est, și cu fostul ambasador al URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov.[5]

În noiembrie 1988 a ajuns la Moscova unde a avut o întrevedere cu Mihail Gorbaciov.[6] A revenit în România, unde în martie 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” demnitari comuniști împotriva lui Nicolae Ceaușescu. I s-a impus din nou arest la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia.

Imediat după revoluția din 1989 a fost membru pentru aproape 2 luni în Consiliul Frontului Salvării Naționale, după care a demisionat.

În această calitate a fost citat spunând: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, „profeție” care i-a atras porecla de Oracolul din Dămăroaia. Considera că echipa lui Ion Iliescu duce România pe un drum greșit.[7] În 1994 fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel.[8]

A devenit analist politic și autor al mai multor cărți despre comunismul din Europa de Est.

Din 1996 (panan in 2003) a fost invitat permanent al emisiunii de analiză politică „Profeții despre trecut” de la Pro TV (n.red. acolo unde Lucian Mandruta era baiatul lui de mingi, care ii punea intrebarile pe care trebuia sa i le puna)

În vara anului 2006 a colaborat cu Institutul PRO, unde a participat la mai multe seminarii alături de echipa de analiști din cadrul Institutului.[9]


Adrian Sarbu (stanga) Fondatorul ProTV - "La revolutie" alaturi de Ion Iliescu

Adrian Sarbu - Un apropiat al lui Silviu Brucan - „operatorul oficial“ al Revoluţiei din 1989, Părtaş inclusiv la procesul soţilor Ceauşesu. Cum a aparut Pro TV -ul?

Adrian Sârbu rămâne cunoscut drept „operatorul oficial“ al Revoluţiei din 1989, fiind părtaş inclusiv la procesul soţilor Ceauşesu.

Dacă înainte de acest moment, Sârbu era regizor la Studiourile de Film Sahia, unde a realizat peste 150 de documentare, venirea Revoluţiei a reprezentat o rampă de lansare.

Oamenii care au participat la Revoluţie spun că Sârbu era un apropiat al lui Silviu Brucan, care l-a introdus pe acesta în sediul Comitetului Central, acolo unde a înregistrat întâlnirile din 22 decembrie 1989, dar şi după această dată.

Astfel, Sârbu avea să facă primii săi bani, prin vânzarea înregistrărilor către posturile de televiziune internaţionale interesate de evenimentele din luna decembrie a anului 1989.

In fotografie il vedeti pe Adrian Sârbu (stânga), alături de Ion iliescu în sediul Comitetului Central FOTO paginademedia.ro

Politica a reprezentat, de asemenea, un factor decisiv în evoluţia Pro TV. Imediat după Revoluţie, Adrian Sârbu a intrat în politică, în calitate de consilier personal al premierului în Guvernul Petre Roman, funcţie cu rang de secretar de stat responsabil cu comunicarea şi imaginea Executivului României.

Apropierea de zona politică a făcut ca Sârbu să capete atribute sporite, iar în timpul manisfestaţiilor din 13-15 iunie 1990, din Piaţa Universităţii, acesta a cerut Armatei dinamită pentru a arunca în aer balconul Universităţii.

Pe această temă, în 2005, a fost audiat ca martor în dosarul „Mineriada“, iar, potrivit unor articole de presă de la acea vreme, citând surse autorizate, Adrian Sârbu a chemat câteva trenuri cu mineri la Bucureşti.

După ce a primit licenţa TV pentru postul sportiv Canal 31, în 1993, care, la doi ani distanţă, avea să devină Pro TV, Sârbu a stat departe de politică, însă şi-a implicat televiziunea în diverse jocuri.

Un exemplu este rolul Pro TV în cazul modificării de putere, în 1996, atunci când regimul lui Ion Iliescu a fost schimbat cu cel al lui Emil Constantinescu.

n.red. Pe baza, bunei prietenii dintre Adrian Sarbu si KGB-istul Silviu Brucan, Silviu Brucan a facut timp de 6 ani o emisiune la ProTV , acolo unde "baiatul sau de mingi" a fost nimeni altul decat Lucian Mandruta (vezi Foto mai sus)

sursa: Adevarul.ro



Cititi si : Cu ce Agenți ruși KGB și GRU umbla tânărul Ponta la revoluția din 1989 și cum ne minte el azi "că l-a votat pe Ion Rațiu"

Cititi si : "Argumenti.ru":"Pentru prima dată, o operațiune comună a CIA, KGB, GRU și a serviciilor maghiare au lucrat impreuna pentru răsturnarea dictatorului român, Nicolae Ceausescu, spune un participant direct la conspirație din serviciile speciale ruse."

Cititi si : DEZVALUIRI CUTREMURATOARE. Victorul Atanasie Stanculescu : Cum am complotat cu Iliescu, cu KGB-ul, cu ungurii si cu americanii ca sa-l dam jos si sa-l ucidem pe Ceausescu


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

PNL-ul lui Cîțu-Iohannis și PSD Ciulacu-Dâncu-Grindeanu au transformat România în țara ABUZURILOR ANTICONSTITUȚIONALE A patra zi consecutiv când gașca de Securistoizi de la PNL PSD și UDMR împiedică ABUZIV și NEconstituțional Demararea Moțiunii de CENZURĂ

Sibiu. Protest de amploare împotriva torționarului lui Horea, Cloșca și Crișan și a susținătorilor lui de tip Iohannis. Protest de amploare la Sibiu. Se cere retragerea statuii baronului Brukenthal din Piața Mare dezvelită cu mare fast chiar de Iohannis

Se umflă sau nu testiculele după vaccin? Nicki Minaj spune că Da și că vărul ei a rămas impotent și cu ele umflate și că viitoarea mireasă l-a părăsit. Fauci și CNN zic că nu. Dar statistica VAERS ii contrazice. 46 de cazuri raportate de Testicule Umflate

Covid-19. Medicii și Infirmierele VACCINATE răspândesc infecția în Spitale. Reîncepe Reinfectarea spitalelor din România sub "priceperea" "bravilor" noștri medici incapabili DE DOI ANI DE ZILE să pună în aplicare masuri elementare de test și prevenție.

GALERIE FOTO Italienii au inclus Dacia Logan între cele mai urâte mașini din ultimii 20 de ani

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Liga Campionilor la handbal. CSM București, răpusă de Rostov. Echipa Primăriei Capitalei n-a bătut pe nimeni în Grupa A

Prima "rafinărie" cu combustibil sintetic verde se construiește la Punta Arenas, Chile

Coronavirus în România LIVE UPDATE 19 septembrie 2021. Bilanțul de astăzi

Viitorul Empire State Building este în pericol din pricina pandemiei

Ministrul afacerilor a discutat cu șefii companiilor din energie creșterea prețurilor la gaz

Dumnezeu nu Doarme! Aceasta nu e o coincidență. În 2013, șefa CNA, Laura Georgescu era principala sculă a Sistemului care închidea abuziv OTV-ul. Astăzi în 2021, a intrat la închisoare cu Executare 4 ani și 4 luni

Florin Cîțu, comparație cu selecționerul României: "Vă spun și despre mine că sunt cel mai bun antrenor la echipa națională, nu Mirel Rădoi"

Islanda: cea mai îndelungată erupție vulcanică din ultimii 50 de ani VIDEO

Cum luptă vietnamezii cu pandemia. Insula Phu Quoc primește doar 3.000 de turiști pe lună

Dinamo tremură pentru sănătatea fotbaliștilor săi, după ce antrenorul Dario Bonetti a anunțat că are Covid

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Caz medical uluitor în Moldova. O tânără de 30 de ani a murit în timpul unei fertilizări. Soțul caută adevărul, procurorul a deschis anchetă

Rusia face război și pace în secolul XXI? Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network de la Kiev: ,,Administrația Biden a greșit când a permis Rusiei să construiască gazoductul Nord Stream 2

Capsula SpaceX a readus pe Pământ primul echipaj de astronauți civili

Influencerii de pe Wall Street câștigă 500.000 de dolari, depășind chiar și bancherii

Ministrul german al apărării se gândește să înființeze o Armată a Europei

ZF: Care sunt joburile viitorului și ce locuri de muncă vor dispărea?

Intervenție salvatoare în Marea Neagră. Garda de Coastă a readus la mal șapte turiști luați de vânt

Campania de vaccinare din Marea Britanie trece la nivelul următor: copiii între 12 și 16 ani

Cât au câștigat cele mai bogate familii din lume în ultimul an?

Messi vrea să locuiască în Palais Rose. Vila de 48 de milioane de euro are 30 de camere, cinematograf și un teren de squash

HOROSCOP 19 septembrie 2021. O duminică liniștită, plină de momente frumoase. Care sunt zodiile norocoase?

Talibanii ignoră dreptul la educație al femeilor afgane. Școlile din învățământul secundar se redeschid doar pentru bărbați

COMENTARIU Marius Oprea: Noul sport al bugetarilor: golful. Terenul unde a fost ieri Iohannis a fost amenajat pe banii statului

REMEMBER 22 Decembrie 1989. DEZVALUIRI CUTREMURATOARE. Victorul Atanasie Stanculescu : Cum am complotat cu Iliescu, cu KGB-ul, cu ungurii si cu americanii ca sa-l dam jos si sa-l ucidem pe Ceausescu

Gazprom spune că în Europa prețurile gazelor ar putea crește și mai mult

COMENTARIU Ion Cristoiu: De ce nu-l compar pe Klaus Iohannis cu Maria Antoaneta

Fostul ciclist Chris Anker Sorensen a murit în accident, la vârsta de 37 de ani

Catedrala Notre-Dame, mistuită de flăcări în 2019, ar putea fi redeschisă credincioșilor în 2024

De ce procedează Guvernul așa, în cazul Energiei? Pentru că acesta NU e Guvernul României. E guvernul străinilor

Coronavirus în România LIVE UPDATE 19 septembrie 2021. Peste 3.800 de infectări. Bilanț complet

Boxerul britanic Amir Khan se plânge că a fost dat jos dintr-un avion american

Loteria Română. Report record la Joker la categoria I de peste 6 milioane de euro

Povestea unei tinere din România care a construit o afacere de milioane și își vinde produsele în toată lumea

Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network de la Kiev: ,,Rusia ar putea fi în pericol dacă Putin ar dispărea fizic din sistem. Vor ucide pe oricine va protesta împotriva lui Putin!"

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Securiștii au oscilat între admirație și teamă față de Petre Țuțea. Dar l-au urmărit tot timpul

Valul patru de COVID. Raport: Numărul localităților cu incidența de peste 3 la mie a crescut la 115, de la 49

Președintele mexican dorește crearea unui bloc comunitar pe modelul Uniunii Europene în America Latină

Boxerul Manny Pacquiao va candida la funcția de președinte al Filipinelor

A murit legendarul fotbalist englez Jimmy Greaves, campion mondial în 1966. Declarație istorică: "Am fost beat din 1972 până în 1977"

Cupa Davis. România - Portugalia 2-1. Marius Copil și Horia Tecău și-au adjudecat punctul la dublu

SUA. BIDEN ADUCE SUTE DE MII DE MIGRANȚI ILEGALI ÎN SUA. Imagini halucinante cu 9.300 de migranți aflați sub un singur pod din Texas. AMESTECUL ETNIC FORȚAT CONTINUĂ.

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

TENERÍÍFEE....Vacanțele lungi şi dese cheia marilor succese. TENERIFE. HOTEL ABAMA 5 STELE. A PLECAT PE ASCUNS CA HOȚII. Dar o româncă l-a dat de gol! Toată România a aflat de la o româncă UNDE se află zilele acestea soții Carmen și Klaus Iohannis

Festivalurile, focare de COVID? Aproape 5.000 de cazuri după festivalul de muzică Boardmasters

Untold-ul face ravagii la Cluj-Napoca. Rata de infectare a depășit 2 la mie. Oare câți morți o să aibă pe conștiință acest pitic stalinist care răspunde la numele de Emil Boc?

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Sute de persoane participă la mitingul organizat în zona Capitoliului,în centrul orașului Washington

VIDEO Statuia lui Brukenthal, motiv de scandal la Sibiu. Protestatarii cer retragerea monumentului

UE A DOUA URSS COMENTARIU Marius Oprea / Pentru (progresista și neomarxista) UE, oamenii săraci sînt mai puţin importanţi decît şoarecii de laborator şi ”violenţa de gen”

Nicoleta Luciu, partidă de amor într-un hotel super-luxos


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 301, afisate in 6 pagini.