23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Ilie Șerbănescu "Economia de pe teritoriul României este controlată de circa 78.000 grupuri de firme, dintre care doar 5.000 sunt rezidente, respectiv cu capital românesc, iar 73.000 sunt nerezidente, 93% din totalul economic aparținând străinilor."



A trecut Ziua Națională! Care, în 2018, a fost o zi cu totul specială prin marcarea a 100 de ani de la Marea Unire.

autor: Ilie Serbanescu

A trecut cu bine, având în vedere haosul și clivajul politic din România, cu mult mai bine decât ne așteptam sau ne temeam. Trecerea acestei zile ne descarcă de grija de a lăsa la o parte lucrurile rele adunând doar lucrurile bune. Acum, la rece, le putem privi cum sunt ele în realitate.

În România nu s-a putut merge, în anul centenar, de la Est spre Vest (spre Vestul mult iubit) pe o autostradă. În România centenară, niciuna dintre provinciile istorice ale țării nu este legată de vreuna din celelalte și nici de Capitala țării printr-un drum modern! România centenară n-are nici măcar un număr dublu de kilometri de drumuri față de acum 100 de ani. Iar 10% din drumurile existente sunt cu pământ. Și să fie limpede, rețeaua feroviară este într-o stare mai gravă decât cea rutieră! Viteza medie în rețeaua feroviară este mai mică decât în perioada interbelică. Toată Europa a investit masiv în feroviar, pur și simplu ca să salveze rutierul. Numai România, nu!

Nu este deloc de mirare că rutierul este în dezastru, iar în feroviar este chiar mai rău! Numărul de kilometri de căi ferate este același ca acum 100 de ani, iar jumătate din ceea ce exista în 1990 s-a dus la fier vechi. Viteza medie în transportul de călători este de 45 km/h, iar în transportul de marfă coboară sub 20 km/h. Gradul de electrificare în rețea este doar de 38% și nu există trenuri de mare viteză.

Nici baza minimă a infrastructurii de ocrotire a sănătății nu este constituită. Iar în materie de infrastructură a gospodăriilor situația este jenantă. În România centenară, peste jumătate din populație se încălzește cu lemne și cel puțin o treime are closetul în curte, fără canalizare și fără apă curentă. România centenară privește de pe ultimul loc al clasamentului toate celelalte țări ale minunatei UE, care i-a luat tot, răpindu-i orice șansă de a-și schimba poziția codașă. Cu anatemele de hoți sau corupți, românii sunt stigmatizați, de fapt, pentru a fi jecmăniți! Jecmăneala este abominabilă, echivalând cu cel puțin o pătrime din PIB anual prin luarea în considerare chiar și numai a profiturilor externalizate fără fiscalizare de mântuitoarele companii vestice aciuate prin România.

România centenară este, potrivit ONU, și nu vreunei instituții răuvoitoare de pe malurile Moscovei, țara cu cea mai mare rată de depopulare din lume după Siria, adică după o biată țară în război! Și din Siria se pleacă, din cauza războiului, cu cățel și purcel, în timp ce din România nu pleacă decât forța de muncă în vârf biologic de activitate. România a ajuns să piardă între 200.000 și 140.000 de oameni pe an. Ca expresie a lipsei totale de încredere în țara lor, o părăsesc și cei care ar putea continua aici o afacere de familie! Ca urmare, business-ul românesc este pe ducă. În România centenară se migrează nu de la sat la oraș, ci de la orașe la sate. România centenară are cele mai mici salarii din Europa, este în frunte la capitolul sărăcie, are rata cea mai ridicată de abandon școlar și cele mai mici alocații pentru Educație. Care sunt perspectivele unei asemenea țări?!

România este, în anul centenar, o biată colonie la periferia Europei. Să întregim profilul colonial al României actuale, așa cum se conturează acesta, fără echivocuri și nuanțe, din înseși statisticile interne și internaționale, în special ale UE:

1. Potrivit INS, economia de pe teritoriul României este controlată de circa 78.000 grupuri de firme, dintre care doar 5.000 sunt rezidente, respectiv cu capital românesc, iar 73.000 sunt nerezidente, 93% din totalul economic aparținând străinilor.

2. Această proporție halucinantă în care economia se află în mâna străinilor este confirmată de orice alte date statistice care privesc diferite aspecte: în Top 100 companii din România (ierarhizate după cifra de afaceri) figurează doar 9 firme cu capital românesc, iar România este cea mai dependentă din Europa de transnaționale: 48% din cifra de afaceri și 44% din valoarea adăugată brută provin de la transnaționalele implantate în țară, față de numai 30%, respectiv 29% în Polonia și 28%, respectiv 24% media pe ansamblul UE.

3. Nu totul se rezumă la controlul străin/autohton în economie, ci la fel de ilustrativă pentru profilul colonial este însăși configurația economică sectorială. Comerțul este de departe cea mai mare „industrie“ din România. 100 miliarde euro din cele 280 miliarde euro cifră de afaceri se obțin în comerț. 220.000 din cele circa 600.000 de companii acționează în comerț. Toți marii retaileri europeni sunt prezenți în România. Hipermarketurile dețin numai 10% din magazine, dar 45% din rulajul vânzărilor cu amănuntul.

4. Sunt și alte aspecte, la fel, dacă nu și mai semnificative. Din Top 15 companii din România, numai una este din producție. România are cea mai monopolistă piață de carburanți, primele patru companii din domeniu (de altfel, nu întâmplător, toate străine și niciuna românească, deși România este singura deținătoare de petrol din regiune) controlează peste 80% din piață, dictând condițiile și prețurile de pe aceasta.

5. Datele statistice arată că, odată cu creș­terea numărului și prezenței pe piață a supermarketurilor și hipermarketurilor străine, au sporit și importurile, îndeosebi în sectorul alimentar, iar deficitul agroalimentar se tot mărește și se mărește la miliarde de euro, în ciuda potențialului agricol recunoscut și adesea trâmbițat al României.

6. Deosebit de semnificativ pentru statutul de colonie este că România exportă grâne și importă carne, în timp ce șeptelul se prăbușește. Diferența de valoare adăugată între exporturile de materii prime agricole și importurile de produse alimentare prelucrate explică majorarea vertiginoasă a deficitului agroalimentar.

7. În fiscalitate, statutul colonial este exprimat elocvent de existența unei cote zise unice, neprogresive pe venituri (oferită ca atractivitate pentru capitalul străin), dar, în vederea alimentării bugetului, trebuie să se impoziteze sever munca, în România având de-a face, ca urmare, cu cele mai ridicate impozite pe salariile mici din UE. Expresie grotescă a statutului de colonie, România era considerată, încă dinainte de transferul contribuțiilor sociale integral în cârca angajatului, ca o țară „low tax jurisdiction“, grație costului scăzut de operare reclamat fiscal; după acest transfer, este de presupus că și paradisurile fiscale invidiază România! Să nu se îngrijoreze însă, coloniile nu au rolul rezervat paradisurilor fiscale, ele fiind doar de jecmănit.

8. În domeniul bancar este apocalips colonial: băncile, practic toate străine, nici nu finanțează economia (cea străină finanțându-se direct din străinătate), România având, în consecință, cel mai mic grad de intermediere bancară din UE. În schimb, în materie de „performanțe“ băncile străine, aceleași din Occident, obțin cele mai substanțiale profituri în România pentru că practică aici comisioane și marje de dobânzi exorbitante (de câteva ori mai mari decât în țările de origine), „performanța“ fiind tocmai aceea că realizează câștigurile cele mai înalte pe seama celor mai săraci clienți.

9. În România, ca expresie notorie a matricei coloniale, există cele mai mici salarii din UE, cele mai mici costuri cu forța de muncă și cele mai mici costuri cu concedierea angajaților. În România există cel mai mic salariu minim din UE, doar 1/5 din cel, de exemplu, din Germania.

10. În condițiile veniturilor mici, o șesime (1/6) din acestea se duce pe mâncare, față de numai 1/12, de pildă, în Germania.

11. Românii sunt cei mai plecați de acasă din țările europene. Jumătate din cei plecați au numai între 20 și 35 de ani. Viitorul României este în bejenie!

Cea mai mare realizare a României centenare este că a rămas încă în fruntariile în care se găsește. Pentru viitor, din acest punct de vedere, numai Dumnezeu știe!


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Corey Feldman povestește în direct la CBS News despre Rețeaua De Pedofilie de la Hollywood care abuzează copii. El însuși a fost abuzat de mai multe ori la Holywwod, când era copil.

Bloomberg: De ce a eșuat superarma cu propulsie nucleară a lui Vladimir Putin

Italia permite debarcarea minorilor de la bordul navei pentru imigranți Open Arms

Cel puțin șase persoane au fost rănite în protestele izbucnite în Kashmir

Boris Johnson le va transmite lui Macron și Merkel că Brexit nu poate fi oprit de Parlament -presă

Conservatorii din Europa. Succesul lui Matteo Salvini. Poate cineva să-l oprească să devină următorul lider al Italiei? Vor urma alegeri anticipate la toamna...

Ioan Mircea Pașcu, mesaj cu subînțeles pentru Rovana Plumb și Dan Nica: Aviz amatorilor - funcția de comisar european nu beneficiază de imunitate

Boris Johnson le va spune lui Macron și Merkel că parlamentul britanic nu poate opri Brexitul (presă)

Fotbal - Liga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CFR Cluj 1-1

Csaba Laszlo, antrenor Sepsi: Când am venit aici, am avut foarte mare frică

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: Selecționerul ar trebui să aibă ochi și pentru Alexandru Păun

Sepsi Sfântu Gheorghe-CFR Cluj, scor 1-1, în etapa a șasea din Liga 1

Bloomberg: Activele celor mai bogate familii din lume generează critici la adresa capitalismului

Germania: Ministrul de interne ar dori ca solicitanții de azil sirieni care își vizitează țara să fie deportați

Cel puțin 20 de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse la Kabul

Spania: Barcelona a comemorat victimelor atacului de pe La Rambla de acum doi ani

Germania: Zeci de mii de vizitatori ai instituțiilor politice în weekendul porților deschise

Baschet masculin: România, victorie clară în fața Ciprului, în precalificările FIBA EuroBasket 2021

Netanyahu susține că ''nu este impresionat'' de amenințările liderului Hezbollah

Jean Claude Juncker, operat de urgență

​Liga 1: Sepsi - CFR Cluj 1-1

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august

Progresiştii marxişti şi neomarxişti sunt marii ideologi pro-pedofilie. Azi, Simone de Beauvoir, țiitoarea lui Sartre: susținătoarea pedofiliei care a pus bazele ideologiei de gen

Un nou incendiu și evacuări pe insula Gran Canaria

Panică într-o gară din Germania: Un individ înarmat cu un cuțit a ucis cel puțin două persoane

Rusia: Activiști ai opoziției au protestat la Moscova pentru alegeri libere după ce autoritățile le-au interzis adunarea

Paradoxul expansiunii economice record din SUA: Teama de recesiune crește printre consumatori, deși salariile acestora sunt tot mai mari

Explozie la o nuntă din capitala afgană Kabul soldată cu cel puțin 20 de răniți

Adrian Zuckerman, la un pas de validarea ca ambasador al SUA la București

Liderul unei rețele de trafic de droguri a fost prins de autoritățile ucrainene și israeliene, la două zile după evadare

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august

Libia: Forțele fidele lui Khalifa Haftar din estul țării au avariat un aeroport civil (ONU)

Handbal feminin: CSM București a pierdut primul meci de la turneul Challenge Christophe Caraty

Manchester City-Tottenham, scor 2-2, în etapa a doua din Premier League

Activiști ai opoziției au manifetstat din nou la Moscova, cerând alegeri libere

Contractul de reabilitare al DN 28B Târgu Frumos – Botoșani valorează peste 250 milioane de lei

Autoritățile evaluează ofertele pentru reabilitarea DN Târgu-Frumos - Botoșani,investiție de peste 268,6 milioane lei, fără TVA

Filmul "Ivana cea Groaznică" a câștigat premiul special al juriului la Festivalul de la Locarno

​Bundesliga: Borussia, victorie categorică (5-1 cu Augsburg)

Bulgaria: 75 kg de cocaină, descoperite în cutii cu banane într-un depozit din Burgas

Jean-Claude Juncker, supus unei intervenții chirurgicale de urgență. Președintele Comisiei Europene a fost transportat în Luxemburg

75 de kg de cocaină ascunse în cutii cu banane, într-un depozit din Bulgaria. O parte din cutii ar fi fost deja vândute în România

Pașcu îi avertizează pe Rovana Plumb și Dan Nica: Funcția de comisar european nu beneficiază de imunitate

Cornel Ene și Gheorghe Grozav, marcatori pentru Kisvarda în meciul cu Honved, scor 3-1

Juncker și-a scurtat vacanța pentru o operație urgentă în Luxemburg de extirpare a vezicii biliare

Tenis - Cincinnati: Svetlana Kuznețova a învins-o în semifinale pe Ashleigh Barty, ce nu va redeveni lider mondial

Real Madrid, debut cu o victorie în LaLiga (3-1 pe terenul celor de la Celta Vigo)

WTA Cincinnati: Svetlana Kuznetsova, în finală după o victorie surprinzătoare cu Ashleigh Barty

Știrile ProTV: Mamaia, atât de aglomerată încât oamenii nu mai au loc pe nisip. Cât a ajuns să coste o masă

Sibiu: Elicopterul pentru evacuarea alpinistului decedat în Munții Făgăraș nu a putut interveni din cauza condițiilor meteorologice

Svetlana Kuznetsova a învins-o pe Ashleigh Barty și s-a calificat în finala de la Cincinnati

Southampton-Liverpool, scor 1-2, în etapa a doua din Premier League

Un pui de dugong a murit din cauza plasticului ingerat. Miriam fusese salvată în aprilie pe o plajă din Thailanda

Trupul alpinistului Torok Zsolt nu poate fi recuperat cu ajutorul elicopterului din cauza condițiilor meteo

CITATUL ZILEI

INML nu mai vrea să participe la mușamalizarea cazului Caracal. DIICOT: Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure INML: "Fragmentele erau calcinate excesiv"

Actorul Ewan McGregor, din nou Obi-Wan Kenobi din Războiul Stelelor într-un serial, după 20 de ani

Criza din Kashmir: Donald Trump a discutat cu premierul Pakistanului pledând pentru reducerea tensiunilor cu India

Copil rătăcit pe o plajă din Constanța, găsit de jandarmi la un kilometru de locul în care se aflau părinții lui


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 266, afisate in 5 pagini.



ieri 05:27 CITATUL ZILEI