08:12
Comentarii Adauga Comentariu

Două bombe din Al Doilea Război Mondial au dus la evacuarea a 2.500 de persoane în Germania

Două bombe datând din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite luni într-o zonă industrială din orașul Giessen, landul Hesse, dintre care una trebuia detonată în timpul nopții, ceea ce a dus la evacuarea temporară a circa 2.500 de persoane, a anunțat marți poliția locală, informează AFP.

Este vorba de două bombe, una germană de 250 de kilograme și una americană de 50 de kilograme, care au fost descoperite la sfârșitul zilei de luni una lângă cealaltă.

Geniști au făcut să explodeze bomba de 250 de kilograme, prea deformată pentru a fi dezamorsată, a precizat aceeași sursă. Cealaltă a fost dezamorsată.

Circa 2.500 de persoane, dintre care circa 800 de refugiați dintr-un centru de primire, au fost evacuați pentru scurt timp luni seara, înainte de explozie.

Bombe din cel de-Al Doilea Război Mondial sunt descoperite cu regularitate în Germania, în special la Berlin, unde o bombă americană a fost distrusă recent în apropiere de emblematica Alexanderplatz.

Duminică, o bombă datând probabil din același război a explodat în mijlocul unui câmp situat în vestul Germaniei, lăsând în urma sa un crater enorm, însă fără a face răniți.

 

/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Cometa Neowise poate fi văzută cu ochiul liber pe cerul României. Unde trebuie să ne uităm pentru a o vedea zilele acestea

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

În cea mai nouă piesă a sa, Eminem îi critică pe cei care nu poartă mască de protecție

SUA și Grecia, preocupate de deciziția autorităților turce de a schimba statutul fostei catedrale Sfânta Sofia

ROMANIA. Tara Sclavilor pe Plantatie cu un salariu minim de 9.75 mil. lei vechi. GERMANIA. Salariul minim a fost fixat la o valoare echivalenta cu 67 milioane lei vechi, adica de 7 ori mai mare ca in Romania.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Ion Cristoiu: Afacerea cu echipamente sanitare – una dintre cele mai scandaloase din Istoria României moderne

Trump l-a grațiat pe prietenul său Roger Stone (Casa Albă)

Taxe pentru giganții Internetului: Washingtonul anunță represalii împotriva Franței, dar le suspendă

Coronavirus: Brazilia a depășit pragul de 70.000 de morți

COMENTARIU Marius Oprea: A doua cădere a Constantinopolelui

Preot din Suceava, amendat după o slujbă oficiată cu ÎPS Teodosie, fără măști și distanțare

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului: Vizita Papei Francisc este "pentru România, dar nu numai pentru România" (Crux)

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 11 iulie. OMS: Țările ar putea fi obligate să revină la "închiderea totală" / O țară europeană începe producția unui test de anticorpi cu o fiabilitate de 98%

Deputatul Liviu Pleşoianu îi demască pe trădătorii de țară care pun la cale în aceste zile Legea Offshore-ului o lege prin care suntem jefuiți de resursele Noastre naturale.

MAE: Persoanele care se deplasează din România în Norvegia vor fi plasate în autoizolare pentru 10 zile

Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, a fost prinsă în Italia

Cum pune UE bețe-n roate transportatorilor români

Coronavirus: Franța a depășit pragul de 30.000 de decese (oficial)

Sute de persoane au încercat să ia cu asalt clădirea parlamentului din Belgrad, în a patra zi de proteste

HOROSCOP 11 IULIE: Ce zodii vor avea parte de momente tensionate spre seară

MAE: Accesul în Lituania, interzis de luni pentru rezidenții din România

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Alina Eremia dezvăluie cum o răsfață iubitul ei. "Nu mă pricep"

Pagube de cinci milioane de euro din afaceri ilegale. Tribunalul l-a condamnat pe Marius Dronca, dar i-a iertat soția

Republicăm acest articol după fabricarea de probe false de către procurorii DNA. Iată DOVADA că lupta ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI e o MARE MINCIUNĂ și o făcătură soroșiștă. Cum au fost MUȘAMALIZATE MARILE DOSARE DE JAF de ZECI DE MILIARDE din România

Tanc petrolier britanic, "hărțuit" de mai multe ambarcațiuni iraniene în Golful Persic

CAMERA ASCUNSĂ: Turişti filmaţi pe ascuns în momente de intimitate

Floricica Dansatoarea, show de zile mari pe plajă în costum de baie VIDEO

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

COMENTARIU Valeriu Șuhan: Sindromul și blestemul "Tătucului"

Scrisoare din linia 1 în lupta cu COVID-19: "Vrem să rămânem medici, nu gardieni, nu polițiști, nici magistrați"

Sora lui Kim Jong Un: "Denuclearizarea este posibilă, dar nu acum"

ALERTĂ pe aeroportul Gatwick din Londra: Toate zborurile, suspendate din cauza unei probleme tehnice

Vrei să călătorești în Italia? Iată cum se desfășoară turismul în peninsulă. Îți poveștește Ovidiu, românul ce deține un hotel în Roma

Și bolnav, și bătut. Un jucător român, infectat cu coronavirus a fost lovit de colegii săi străini. Care este starea acestuia

A fost lansata platforma soroșistă pro-homosexuală "Respect", 100 de ONG-uri ce doresc interzicerea Refendumului pentru familia tradițională. Rețeaua Soroșistă cere oprirea Rederendumului în cel mai pur stil TOTALITAR. Ce NU RESPECTĂ platforma "Respect"?

Amazon a cerut angajaților săi să șteargă aplicația TikTok de pe telefoanele mobile. Reacția rețelei de socializare

Coronavirus în România LIVE UPDATE 11 iulie: 592 noi cazuri și 13 decese confirmate ieri în țară

Trump confirmă că americanii au lansat un atac cibernetic împotriva Rusiei în 2018

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 11 iulie: O țară europeană începe producția unui test de anticorpi cu o fiabilitate de 98%/ Italia înregistrează sute de cazuri noi de infectare

Estimări oficiale: Unu din 150 de americani au Coronavirus "chiar acum"

Jay-Z, primul rapper din istorie devenit miliardar, s-a lansat în industria produselor pe bază de canabis

Tortura CIA necenzurată: dezvăluim ce a fost ascuns în raportul Senatului SUA privind tortura

Oficial german: UE trebuie să se pregătească de posibile tarife impuse de SUA

Deficitul comercial a sărit cu 30% după primele cinci luni ale anului, la 6,5 miliarde euro

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

DigiSport: Veste mare primită de Simona Halep, înainte de semifinale. Dezvăluirea Barbarei Schett

Coronavirus: Premierul Giuseppe Conte nu exclude prelungirea stării de urgență după 31 iulie în Italia

Un nou weekend aglomerat la mare. Infotrafic: Se circulă în coloană pe Autostrada Soarelui, sensul spre litoral

Fotbal: Valentin Mihăilă (U Craiova) - Cu FCSB va fi un meci deschis, cu multe goluri

MAE: Iulian Fota a preluat conducerea Institutului Diplomatic Român

Unde vor fi testați românii care pleacă în Grecia? Iată ce a anunțat Ludovic Orban

Cine este Anamaria Gudu, noua prezentatoare de la Observator

Suferi de sindromul canalului carpian sau sciatica? Electromiografia poate ajuta la diagnosticare. Patricia Toboc, medic specialist neurolog, discuta online cu cititorii despre electromiografie, miercuri, ora 11:00

Un film despre Angela Merkel, cu un român în distribuție, în pregătire în Germania


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 787, afisate in 14 pagini.



ieri 05:23 CITATUL ZILEI