16:57
Comentarii Adauga Comentariu

Brexit: Referirea la un termen de 30 zile pentru Londra viza să sublinieze urgența situației, explică Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a precizat joi că nu a dat termen Marii Britanii 30 de zile pentru a găsi o soluție la problema 'backstop'-ului din acordul de retragere negociat între Londra și Bruxelles, ci a dorit să scoată în evidență cât de scurt este timpul rămas până la 31 octombrie, data prevăzută pentru Brexit, transmite Reuters.

'Am spus că ceea ce se poate obține în trei sau doi ani se poate obține în 30 de zile. Mai bine zis, trebuie spus că poate fi obținut și până la 31 octombrie', a declarat Merkel într-o conferință de presă la Haga.

'Nu este vorba despre 30 de zile. Cele 30 de zile erau date ca exemplu pentru a scoate în evidență faptul că trebuie să realizăm acest lucru într-un timp foarte scurt pentru că Marea Britanie spusese că vor să iasă din Uniunea Europeană la 31 octombrie', a explicat cancelarul.

Miercuri, într-o conferință de presă la Berlin cu premierul britanic Boris Johnson, Angela Merkel a părut să sugereze că o soluție la spinoasa problemă a backstop-ului ar putea fi găsită în următoarele 30 de zile.

'S-a spus că vom găsi probabil o soluție în termen de doi ani. Dar am putea găsi una și în următoarele 30 de zile, de ce nu?', a declarat ea.

La rândul său, Boris Johnson a declarat în mod repetat că prevederea privind 'backstop'-ul din acordul de retragere din UE încheiat de fostul premier Theresa May, menită să evite o frontieră efectivă între provincia britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda, trebuie eliminată integral.

El a afirmat că Angela Merkel îi dăduse un termen de 30 zile pentru a veni cu alternative și că există un spațiu considerabil pentru a se ajunge la o înțelegere.

Președintele francez Emmanuel Macron i-a declarat joi lui Boris Johnson că nu este timp suficient pentru negocierea unui acord de Brexit cu totul nou.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

George Soros confirmă pactul secret germano-turc: "Merkel s-a oferit să transporte anual în Europa pe calea aerului 200.000-300.000 de refugiați sirieni.". Viktor Orban vorbea de 400.000-500.000. Merkel vorbește de "benevolii" care-i vor primi.

AFLAM CA BEKE CEL CU PETARDELE ERA "opozant politic". România, acuzată în Parlamentul European de arestarea lui Beke Istvan: "Profită de teama populației pentru a-și închide opozanții politici"

Protest anti-măști cu sute de persoane în Piața Universității

CITATUL ZILEI

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Tenis: Rafael Nadal, eliminat în sferturile de finală la turneul de la Roma (ATP)

Un pachet care conținea o otravă mortală i-a fost trimis lui Donald Trump

Washingtonul reinstituie unilateral sancțiunile ONU asupra Iranului, în ciuda opoziției membrilor Consiliului de Securitate al ONU

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 septembrie

Mugurel Isarescu - de la Securitatea lui Ceausescu la instruirea in SUA in 1990 si la numirea imediat dupa aceasta instruire ca sef al Bancii Nationale a Romaniei "pe viata"

Loredana Chivu, IMAGINI HOT! A mai pozat sexy, dar acum a spart orice barieră! FOTO

Prima victimă umană a unui atac cibernetic. O femeie a murit în timpul unui atac asupra Spitalului Universitar din Dusseldorf

Mii de oameni au iesit în stradă în Thailanda cerând reforme care să reducă puterile monarhiei: "Jos feudalismul, să trăiască poporul"

Nava umanitară germană Alan Kurdi a salvat peste 100 de migranți din Marea Mediterană

Romanian Design Week aduce schimbarea. Designerii și arhitecții s-au adaptat pandemiei.

Dupa scoaterea Latinei din Școli și după ce au redus orele de Română, Tehnocrații lui Soroş nenorocesc şi predarea istoriei. Revolta profesorilor de istorie a plecat de la Neamț: "Am ajuns la pragul de jos al demnității naționale"

BATAIE DE JOC! INCREDIBIL! Membru PNL despre Avram Iancu | “Un criminal, descreierat!”. Despre românii care-l apără pe Iancu: “Mari dobitoci!”. Despre revoluționarii lui Avram Iancu: “Proștii ăia de țărani români!”

CORONAVIRUS: Amenzi de până la 10.000 de lire pentru cei ce încalcă autoizolare în Anglia

Grefiera judecătoarei Curții Supreme a SUA: "Să lucrez cu Ginsburg a fost un vis împlinit"

Legea Anti-Oierit facuta Impotriva Ciobanilor, a Oilor si a Cainilor Ciobanesti a fost generata de "Asociatia Vanatorilor si Pescarilor din Romania", unde ii regasim pe Mugur Isarescu si pe Florin Iordache si Kelemen Attila

Prezentatoare de la noi, vedetă într-un film XXX: "După filmarea aia am vrut să mă omor"

Este jocul momentului! Sigur ai auzit de el, dar l-ai încercat?

S-a păstrat virgină până în noaptea nunţii! Când soţul s-a dezbracat în faţa ei, a început spectacolul

INCIDENT SEXY cu Raluca Dumitru. Ce i s-a întâmplat în timp ce dansa în direct la TV FOTO

Bianca Mihalache reprezintă România în competiția de frumusețe internațională Miss Europe World 2015

Ciclism: Italianul Diego Ulissi a câștigat Turul Luxemburgului

Coronavirus: Numărul infecțiilor detectate în India a juns la 5,4 milioane

Biserica abației mânăstirii benedictine din Tholey, redeschisă cu vitralii realizate de pictorul Gerhard Richter

Fotbal: AS Roma, ținută în șah de Hellas Verona la debutul în noua ediție din Serie A

Donald Trump și-a dat acordul pentru ca TikTok să continue să opereze în SUA

Coronavirus: Doar unul din zece oameni va putea fi protejat de COVID-19 în primul an de utilizare a vaccinului. Specialist: Unele restricții vor fi necesare și în anii următori

Tenis: Karolina Pliskova, deținătoarea titlului, calificată în semifinale la Roma (WTA)

Ion Cristoiu: Traseism nu înseamnă simpla trecere dintr-un partid într-altul

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Donald Trump arată cu degetul către Uniunea Europeană: ”Bruxelles-ul e un dezastru. Avem o mare problemă. Terorismul radicalismului islamic este problema. Uitați-vă la Germania, uitați-vă la Suedia, uitați-vă la Bruxelles. Aceste locuri sunt un dezastru!"

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Strigăte de dincolo de Covid! Sute de români au nevoie urgentă de transplant

(P) Banii din Liga Campionilor: UEFA împarte cluburilor 1,95 miliarde de euro!

HOROSCOP 20 SEPTEMBRIE Patru zodii renunță la planurile lor de azi. Vezi dacă a ta este printre ele

Continuă protestele la Minsk: sute de persoane, arestate sâmbătă

Berăriile bavareze vor marca în 2020 Oktoberfest prin petreceri mai mici

Coronavirus în România LIVE UPDATE 20 septembrie: 1.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, la ultima raportare

Trump spune că este de acord ca Oracle și Walmart să cumpere TikTok și aplicația să continue să funcționeze în SUA

Cântărețul Mika a susținut un concert caritabil pentru victimele exploziei din Beirut

Dwayne Johnson își darâma poarta cu mâinile goale ca să nu întârzie la serviciu

HALUCINANT. Kellemen Attila explica de ce au dat legea împotriva oilor, a ciobanilor și a cainilor ciobanesti: "Vanatorul este un principal factor de protejare a vanatului...Legea a Reglementat anumite probleme a tagmei vanatorilor cu ne-vanatorii"

UPDATE-6 - ALO ANTENA 3 ? UNDE SUNT BANII DONATI? SOMAM INCA ODATA ANTENA 3: IMPARTITI IMEDIAT TOTI BANI DIN CONT, IN MOD EGAL, VICTIMELOR: morti si raniti.

Franța: Trei cadavre, descoperite sub dărâmături după prăbușirea unor imobile în centrul Marsiliei

Compania românească de IT Trencadis, în fruntea topului celor mai dinamice din Europa Centrală și de Est

MAE: România salută începerea negocierilor de pace intra-afgane

Andreea Mantea a dezbrăcat-o în direct pe Iulia Albu: "E goală!"

Sezonul estival se încheie cu o petrecere exclusivistă pe un iaht în largul Mării Negre

#alegeriSUA: Trump anunță că va propune "foarte rapid" un nume pentru Curtea Supremă

Bacau: Barbat acuzat ca a sechestrat o adolescenta, pe care incercat sa o violeze, retinut de politie. Acesta ar fi incercat si sa rapeasca o fetita de clasa a III-a din fata scolii

Trump spune că înlocuitoarea lui Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă va fi o femeie. Cine sunt cadidatele cu cele mai mari șamse


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 272, afisate in 5 pagini.



ieri 05:43 CITATUL ZILEI