08:58
Comentarii Adauga Comentariu

INS: Sporul natural al populației a fost negativ în iulie 2019

România a înregistrat un spor natural negativ în luna iulie 2019, față de luna precedentă, în condițiile în care numărul decedaților a fost mai mare cu 2.242 persoane față de cel al născuților-vii, informează Institutul Național de Statistică printr-un comunicat remis, marți, AGERPRES.

În luna iulie 2019 s-a înregistrat nașterea a 18.523 copii, cu 4.017 mai mulți copii decât în luna iunie 2019. Numărul deceselor înregistrate în luna iulie 2019 a fost îmsă de 20.765, cu 894 decese mai multe decât în luna iunie 2019. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iulie 2019 a fost de 112 copii, în creștere cu 7 față de luna iunie 2019.

În luna iulie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 16.392 căsătorii, cu 2.054 mai multe decât în luna iunie 2019. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.284, cu 147 mai puține decât în luna iunie 2019.

De asemenea, datele INS arată că numărul născuților-vii a fost mai mare cu 341 în luna iulie 2019 față de aceeași lună din 2018, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 519 mai mare față de luna iulie 2018. Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2019 (-2.242 persoane), cât și în luna iulie 2018 (-2.064 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 22 mai mare în luna iulie 2019, decât cel înregistrat în luna iulie 2018. De asemenea, numărul căsătoriilor a fost, în luna iulie 2019, cu 2.650 mai mic decât cel înregistrat în aceeași lună din anul precedent.

Prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 333 divorțuri mai multe în luna iulie 2019, decât în luna iulie 2018.

Sporul natural reprezintă diferența dintre numărul născuților-vii și numărul persoanelor decedate, în perioada de referință.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivașcu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Cine-i judecă pe VINOVAȚI? Iohannis și Rețeaua Progresistă au deschis școlile știind că vor urma INFECTĂRI CRUNTE. Două licee din București intră de miercuri, 30 septembrie, în scenariul roșu, după ce mai mulți elevi s-au infectat cu coronavirus.

Special Arad: Aradul, supravegheat cu 1562 camere video noi. Primăria are nevoie de patru ani să le monteze și plătește peste 75 milioane de lei pe întregul proiect

Să fii femeie-preot este o raritate în România. Adriana Florea a învins stereotipurile, dar oamenii încă sunt "puțin uimiți"

Dezbatere Trump - Biden. Candidații scăpați de sub control, s-au jignit reciproc

Ce spune doctorul Virgil Musta despre recordul de îmbolnăviri de Covid-19 de astăzi și debutul celui de al doilea val al pandemiei

PSD anunță furt de proporții la locale: Avem un dosar întreg cu dovezi

Impozitarea pensiilor speciale cu 85%, pe masa CCR. Avocatul Poporului, Renate Weber: "O inechitabilă așezare a sarcinilor fiscale"

Încă patru țări din Uniunea Europeană, pe lista roșie a Covid

OMC a autorizat UE să majoreze taxele vamale pentru bunuri americane de 4 mld. dolari

Prima dezbatere directă Trump vs. Biden: Masca discordiei

Covid 19, boala care naște alte boli! Pacienții au sechele, la săptămâni întregi de la vindecare!

Tenis: Serena Williams s-a retras de la Roland Garros înaintea meciului din turul al doilea

CEARTĂ pe Facebook între fosta şi actuala soţie unui deputat PSD. IMAGINEA de la care a pornit scandalul

Hackerii devin tot mai buni. Trei români au furat de la clienții băncilor din Lituania și Estonia

Cinci papagali, izolați după ce au înjurat vizitatorii unui parc natural din Marea Britanie

Brexit: Deputații britanici aprobă în a treia lectură controversatul proiect de lege al premierului Boris Johnson

Simona Halep și Irina Begu se înfruntă la Roland Garos. Alte trei românce, în turul 2 la Paris

BPN al PNL se reunește în ședință; se va decide să nu existe alianțe cu PSD

CITATUL ZILEI

Noi tensiuni între Franța și Turcia. Țările se acuză reciproc de alimentarea conflictului dintre Armenia și Azerbaidjan

Tu ai investi în aur? Până la finalul anului, cotația aurului ar putea ajunge și la 2.000 de dolari uncia

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Culisele instaurării "dictaturii proletariatului": "Mai bine să arestăm zece nevinovați, decît să scăpăm un bandit!"

Raportul Comisiei Europene: Principalele probleme privind statul de drept cu care se confruntă România

LG lansează primul televizor cu ecran rulabil, cu diagonală de 165 de centimetri. Cât va costa

Noul film Borat face înconjurul lumii: se vede în 240 de țări

Primele reacții ale piețelor la dezbaterea Trump-Biden. Victoria lui Biden ar aduce instabilitate

Pacientul din Berlin, prima persoană vindecată de HIV, a murit de cancer

JUSTIȚIARUL.RO REVINE CU ARTICOLELE CARE L-AU CONSACRAT. "Protecționiști contra Globaliști"...Ați văzut de ce l-au închis Globaliștii-Progresiști?

PSD, partid de cîrpe ciolace

Ludovic Orban anunță un val de demisii PNL după rezultatele alegerilor locale

BNR a publicat noua valoare IRCC pentru T2 2020, la 2,17%.

Ion Cristoiu: Cu ajutorul lui Dan Barna, Diversiunea a reușit: Nu se mai vorbește despre victoria USRPLUS. Se vorbește doar despre fraudarea alegerilor

Rolls Royce vrea să doboare recordul de viteză pentru un avion electric. "Am testat sistemul, știm că totul funcționează"

Iohannis, despre cum s-ar putea sărbători Crăciunul în acest an, în contextul Covid-19

Trump, greu de potolit de către moderator. Acesta nu a reușit să mențină controlul dezbaterii prezidențiale Trump-Biden

Cel mai mare focar de coronavirus din județul Sibiu: 40 de persoane confirmate cu COVID-19 la un centru pentru vârstnici

VIDEO | Putin și Kim Jong Un, vedete de deepfake electoral: "Această filmare nu e reală, dar amenințarea este"

Aproape 14 milioane de persoane erau conectate la sistemul public de alimentare cu apă, în 2019

Piedone era sigur că ar fi obținut și Primăria Sector 4, parte civilă în dosarul Colectiv. "Nevinovat", mesajul de pe masca lui de protecție

Marcel Ciolacu, suspect de COVID-19. Liderul PSD s-a autoizolat și așteaptă rezultatul testului pentru coronavirus

Rezultate parțiale BEC de la ALEGERI LOCALE 2020 | ORA 20:00. Noua diferență dintre Nicușor Dan și Gabriela Firea. Cum arată situația în Sectorul 1, după centralizarea a 96% dintre voturi

Grindeanu: Este clar că Guvernul a scăpat pandemia de sub control

COMENTARIU Adrian Onciu: Cu cine votează conservatorii din România, aka "suveraniștii și populiștii"

Studenții din Marea Britanie ar putea fi obligați să se autoizoleze

AlegeriLocale2020/ Băcanu: Biroul Electoral de Sector a decis renumărarea voturilor la Sectorul 5

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Breaking News. George Soros a investit masiv într-o firmă de biotehnologie și virusologie, WuXi PharmaTech Inc., ce are unul dintre laboratoarele sale de bioinginerie în ... Wuhan la Nr. 666, pe Gaoxin Ave

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Violată de un băiat de 18 ani, lângă postul de poliție! Clipe de groază pentru o bătrână

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

EXCLUSIV Gândurile lui Cristoiu, LIVE, la ALEPH NEWS

Joe Biden conduce încă în fața președintelui Trump, dar cursa se strânge: sondajul IBD / TIPP

Securistoidul Vasile Dâncu și pseudo-democratia noii Securități

VIDEO Orban: Continuăm procesul de creștere a procentului de elevi care să poată participa la învățământul online

Giorgiana Hosu va activa la Parchetul General, după demisia de la șefia DIICOT

Vaslui: Tânăr decedat după ce a căzut într-o fântână adâncă de zece metri

Sorin Grindeanu susține că are dovada că PSD a fost furat la alegerile de la Sectorul 1

Alba: Încă patru asistente de la Spitalul Județean de Urgență, testate pozitiv COVID-19


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 870, afisate in 15 pagini.



ieri 05:47 CITATUL ZILEI