13:49
Comentarii Adauga Comentariu

Expoziția World Press Photo, cu fotografii de presă din toată lumea, s-a deschis la Budapesta

Expoziția World Press Photo, în care sunt prezentate cele mai bune 143 de fotografii realizate la toate evenimentele importante din lume de anul trecut și câștigătorii celor opt categorii ale concursului internațional, s-a deschis la Budapesta, a anunțat miercuri organizatorul evenimentului, Tamas Revesz, relatează joi MTI.

Expoziția prezentată la Muzeul Național al Ungariei a fost inaugurată de ambasadorul olandez la Budapesta, Rene van Hell, și va rămâne deschisă până pe 23 octombrie.

Migrația și problemele femeilor se află în centrul competiției din acest an, însă, în pofida temelor, imaginile sunt mai puțin "dramatice" decât se așteaptă vizitatorii, a spus Tamas Revesz.

Imaginea realizată de fotograful ungar Bence Mate a obținut premiul I la categoria ''natură''. Fotografia numită "Survival instinct" (Instinct de supraviețuire) înfățișează broaște zbătându-se la suprafața apei, înconjurate de mormoloci, după ce le-au fost tăiate picioarele în scopuri culinare și au fost aruncate înapoi în apă. Fotografia a fost realizată în Covasna, România, în aprilie anul trecut.

Sophie Boshouwers, curator al Fundației World Press Photo, a declarat că expoziția este prezentată în peste 100 de orașe în fiecare an.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivașcu)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Pedro Sanchez: Guvernul catalan trebuie să condamne violențele de la Barcelona

Sandra Romain, regina filmelor pentru adulţi, a făcut-o de oaie. Trăieşte cu un cioban căsătorit, iar ciobăniţa a aflat totul

Maramureș: Pădurar găsit mort în pădure, împușcat cel mai probabil de hoții de lemne

Reuniune despre Siria: Trump a calificat-o pe Nancy Pelosi că "politician de joasă speță" (democrați)

Cristina Spătar a trăit un adevărat coşmar. "La orice greşeală, îmi dădea bătaie"

Sex oral: Sfaturi care te vor transforma într-o adevărată expertă

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Statele Unite au efectuat atacuri cibernetice asupra Iranului, după atacurile cu drone asupra rafinăriilor saudite

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Bărbatul de 70 de ani dispărut pe munte, a fost găsit mort, într-o pădure

O videochatistă din Ploieşti, surprinsă în acţiune pe un site porno de renume IMAGINI INCENDIARE

Fotbal: Messi a primit a șasea 'Gheată de Aur'

A apărut topless la televizor. Culmea, toată lumea a aplaudat gestul. VIDEO

Noul star sexy al televiziunilor din Albania. Prezintă topless ştirile VIDEO

Un satelit european a detectat o pată de petrol ce ar putea proveni de la avionul EgyptAir prăbușit (ESA)

Orban nu își va prelua biroul de la Palatul Victoria, dar beneficiază de protecția SPP

ROMANIA. Sărbători tradiționale anuale. Urcatul Oilor la Munte, Nedeile, Coborâtul oilor de la Munte

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Tenis: Marius Copil s-a oprit în sferturile turneului challenger de la Mouilleron-le-Captif

EURO 2021, preliminarii. Meciul România U21 - Finlanda U21 se va disputa la Voluntari

Alina Gorghiu – din cearșafurile liberale pe culmile PNL - Alina Gorghiu a fost aleasă președinte PNL susținută de Klaus Iohannis

SUA: Camera Reprezentanților condamnă politica lui Trump în Siria

Duckadam îl critică dur pe Contra: De ce l-ai mai chemat pe Cristea, dacă nu l-ai băgat?

Livia Taloi, alias Ema din Trăsniții, și-a sărbătorit ziua de naștere pe platourile de filmare. A împlinit 37 de ani

Dezvăluirile unei actrite de filme porno, din culisele industriei XXX


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 25, afisate in 1 pagina.

ieri 05:07 CITATUL ZILEI