15:03
Comentarii Adauga Comentariu

Timiș: Deputatul PSD de Arad Dorel Căprar a fost adus la DNA Timișoara, pentru audieri

Deputatul social-democrat de Arad Dorel Căprar, lider al PSD Arad, a fost adus, luni, pentru audieri la DNA Timișoara.

La intrare în sediul instituției, el a refuzat să le răspundă jurnaliștilor, care l-au întrebat de ce a fost adus la DNA și dacă a luat mită.

Procurorii au ridicat de la sediul PSD Arad mai multe documente, iar anchetatorii au părăsit sediul formațiunii social-democrate după mai bine de trei ore de la începutul percheziției. În tot acest timp, mai mulți membri PSD Arad s-au prezentat la sediu, pentru activitățile obișnuite, însă nu li s-a permis accesul în imobil.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziții, în județele Timiș și Arad, la sediile unor instituții publice și la un partid politic, într-un dosar ce vizează fapte de corupție săvârșite în perioada 2016 - 2019.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite în perioada 2016 - 2019. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Lacheii Rețelelei Progresiste vor să Privatizeze Sănătatea. PNL-știi și USR-iștii -- în frunte cu lacheii progresiști Werner-Orban -- vor să privatizeze programele naționale de sănătate! Prețul sănătății va fi uriaș pentru cei mai săraci dintre români

Dacă nu au fost liliecii? Orașul chinezesc Wuhan unde a izbucnit cea mai periculoasă epidemie din ultimii ani, găzduiește un Laborator Biologic unde sunt studiați cei mai periculoși viruși din lume. Revista Nature prezenta în 2017, noul laborator

China. Explozia Epidemiei de Coronavirus. Cadavre pe jos în sala de urgențe lângă alți oameni bolnavi care așteaptă. Un video îngrozitor prezintă cadavrele din sălile unui spital din Wuhan, China. Nici o scanare la aeroporturile din România- VIDEO

După ce un om Vaccinat antigripal a Murit de gripă....progresiștii soroșiști de la USR anunță din nou că vor susține vaccinarea obligatorie făcută cu Forța

LIVE Coronavirus. 80 morți, 2794 de imbolnaviri. Virusul ucigas a intrat în Europa, 3 cazuri în Franța. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

Iohannis huiduit la Iași. VIDEO -- Oamenii i-au strigat lui Werner si Orban -- lacheii Rețelei Progresiste -- "Hoții, Hoții!", "Huoo, Huoo!" și "Nu ne vindeți țara", "Moldova nu vrea să fie periferia României"

Alo, Barna? STUDIUL BOMBĂ, publicat în Jurnalul Societății Regale de Medicină din Marea Britanie impotriva VACCINUL HPV -- Ratele cancerului de col uterin au crescut alarmant în Marea Britanie, iar experții se îndoiesc acum de eficacitatea vaccinului HPV

Cornel Nistorescu despre acțiunile lui Soros.Valul de proteste #Rezist din Romania are o legătură cu George Soros? Ieșirea lui Klaus Iohannis în geacă roșie împotriva guvernului reprezintă o rețetă germană, una de tip SRI sau de tip Soros și Open Society?

Coronavirusul din Wuhan. Liliecii sau șerpii care mănâncă lilieci vânduți în Piața de Animale din Wuhan, ultimii suspectați că au răspândit virusul ucigaș. Imagini cu asiatici mâncând supă de liliac au declanșat polemici pe rețelele de socializare. VIDEO

Ambasa Statelor Unite din Irak a fost lovită de trei rachete -surse

Reacția presei internaționale după calificarea Simonei Halep în sferturile Australian Open

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open

Premierul Ludovic Orban participă la ceremoniile din Polonia dedicate împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz-Birkenau

HOROSCOP 27 IANUARIE 2020: Cele patru zodii care astăzi vor trebui să facă alegeri dificile în plan personal și profesional

Cinci cazuri de infectare cu coronavirus, confirmate în SUA (autorități sanitare)

Implicarea lui Soros: Pe Față. SNSPA, Facultatea de Stat de scos politicieni din România, care este deja căpușată de multă vreme de progresiști -- invitată acum să se alăture proiectului de un miliard de dolari al lui George Soros

Regatul Unit intenționează să atragă cei mai buni cercetători după Brexit (guvern)

Epidemia de coronavirus face noi victime în China. Bilanțul morților a crescut la 80

Mesajele lui Messi și Cristiano Ronaldo, după moartea lui Kobe Bryant. "Un adevărat geniu ne-a părăsit"

Momentul în care un avion cu peste 100 de pasageri la bord a aterizat forțat în mijlocul unei străzi din Iran. VIDEO

Premiile Grammy 2020: Billie Eilish, premiată pentru piesa anului, "Bad Guy"

SUA cer Irakului să protejeze ambasada americană la Bagdad după atacul cu rachete

Cel puțin 37 de persoane au murit din cauza furtunilor din Brazilia

Billie Eilish triumfă la premiile Grammy. A câștigat cinci premii din șase nominalizări. Lista câștigătorilor

Simona Halep, șocată de moartea lui Kobe Bryant. Reacția româncei la aflarea veștii tragice

Grammy 2020 - Billie Eilish, la 18 ani, revelația anului la gala Grammy

Coronavirus: Premierul chinez, în vizită în orașul Wuhan; Directorul general al OMS se deplasează în China

Zeci de șoferi, fără permis în minivacanță. Unii au fost prinși cu peste 200 km/h pe autostradă

CITATUL ZILEI

Tenis: Anett Kontaveit, adversara Simonei Halep în sferturile turneului Australian Open

Avertizare ANM: Cod galben de ceață în nouă județe din țară. Vizibilitate scăzută, sub 200 de metri

Premiile Grammy 2020: Lizzo câștigă pentru cea mai bună interpretare pop

Ministrul Apărării efectuează o vizită oficială în Portugalia

Internauții l-au ironizat pe Sajid Javid la dezvăluirea noii monede Brexit de 50 de pence. Ministrul britanic, comparat cu Gollum - FOTO

Trei rachete au căzut pe ambasada americană din Bagdad (sursă de securitate)

SOROS scuipă cu venin la Davos împotriva "omului rău și narcisistului" Donald Trump. Citiți ce îl deranjeaza pe SOROS si pe progresiști la președintele SUA, Donald Trump.

Chinezii blocați în Wuhan, împiedicați de autorități să fugă. Martorii susțin că s-ar fi tras focuri de armă. VIDEO

Două gafe uriașe după decesul lui Kobe Bryant. BBC și MSNBC au atras furia fanilor după greșelile comise de accidentul teribil | VIDEO

"Nimeni nu ar fi putut supraviețui" Primele reacții ale martorilor oculari: secundele dinaintea prăbușirii elicopterului în care se afla Kobe Bryant

Coronavirus: 769 de noi cazuri, 2.744 în întreaga țară; Vacanța de Anul Nou chinezesc a fost prelungită

Peru: Alegerile au rezultat într-un parlament fragmentat, cu majoritate conservatoare

Un pacient diagnosticat cu gripă a murit la Spitalul Județean Sibiu

Grammy 2020 - Aerosmith și Run-DMC, împreună pe scena premiilor Grammy

Grammy 2020 - Billie Eilish s-a impus și la categoria albumul anului

Comitet pentru monitorizarea posibilelor infecții cu noul coronavirus la Ministerul Sănătății; Comandament de urgență și la PMB

Grammy 2020 - ''Careu de ași'' pentru Billie Eilish, care a câștigat și la categoria înregistrarea anului

UPDATE Avertizare de ploaie și polei în zone din Crișana și Transilvania; Cod galben de ceață în alte patru județe

Premiile Grammy 2020: David Chapelle, cel mai bun album de comedie, al treilea an la rând

Cetățenii francezi vor fi evacuați din Wuhan cu un avion

Al cincilea caz de coronavirus a fost confirmat în Statele Unite

Eliberarea lagărului Auschwitz |Ceremonii comemorative la 75 de ani, în prezența supraviețuitorilor

Managerul spitalului Victor Babeș: "S-au prezentat 2 români-chinezi care nu au fost primiți la școală". Ce au arătat testele

Un avion de pasageri iranian a ieșit de pe pistă direct în autostradă; pasagerii sunt în siguranță

Un avion s-a prăbușit în Afganistan: aeronava ar fi luat foc. Compania care opera aparatul de zbor neagă că avionul le-ar aparține

Bărbat din Bistrița, prins de polițiști cu 6 kg. de canabis pe bancheta din spate a mașinii. FOTO

Un sfert dintre angajatori îngheață salariile în 2020, iar o treime oferă o majorare de cel mult 5%

Cutremur în Insulele Solomon. Ce magnitudine a înregistrat seismul

Ministrul Educației de Ziua Internațională a Victimelor Holocaustului: E responsabilitatea noastră să ne asumăm istoria

Sibiu: Un bărbat de 43 de ani, internat în spital cu gripă, a decedat

Peste 250 de intervenții ale salvamontiștilor în minivacanța de 24 ianuarie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 610, afisate in 11 pagini.



ieri 06:30 CITATUL ZILEI