06:49
Comentarii Adauga Comentariu

Bolivia: Parlamentul a aprobat demisia fostului președinte Evo Morales

Parlamentul bicameral din Bolivia a aprobat oficial marți demisia lui Evo Morales prezentată în urmă cu mai bine de două luni de fostul șef de stat aflat în exil în Argentina, relatează AFP.

După o sesiune agitată între parlamentarii Mișcării spre socialism (MAS), partidul lui Evo Morales, majoritar, și opoziție, Parlamentul a acceptat oficial demisia fostului președinte, cu o zi înainte de încheierea oficială a mandatului său, la 22 ianuarie.

''În Adunarea națională am acceptat demisia camaradului nostru Evo Morales și a lui Alvaro Garcia (vicepreședintele său). Respectăm Constituția care prevede că cei care resping sau acceptă demisia sunt deputații și senatorii'', a declarat presei deputatul Henry Cabrera, un influent membru al MAS.

Articolul 170 din Constituție prevede încetarea funcțiilor președintelui în caz de deces sau ''de demisie prezentată Parlamentului''.

Fostul președinte Evo Morales și-a revendicat victoria pentru un al patrulea mandat la alegerile la termen de la 20 octombrie anul trecut, dar suspiciunile de fraudă au dus la săptămâni de proteste violente care l-au forțat pe primul președinte indigen al țării să demisioneze și să plece în exil în Mexic și apoi în Argentina. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Gabriela Badea) 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Italia. 7 morți, 229 infectați și sute de suspecți de coronavirus în doar 3 zile. 10 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului. Spitale, școli inchise. "Totul este sub control" - ne spune primul ministru progresist Conte

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 2699 morți 80149 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

VIDEO: Zeci de români au ajuns, marți noapte, din Italia la Craiova. Toți vor sta 14 zile izolați la domiciliu

VIDEO: Trei doljeni, care s-au întors din Italia, băgați forțat în carantină după ce nu au declarat că au venit dintr-o zonă de risc

Bilanțul epidemiei de coronavirus. Hong Kong și Taiwan anunță noi cazuri de infectare, iar numărul morților crește

Timiș: Doi bărbați morți, descoperiți de pompieri în timpul unei operațiuni de stingere a unui incendiu

Coronavirus: China anunță 71 de noi decese, un bilanț în scădere

Katherine Johnson, personaj principal în "Hidden Figures" și femeia care a ajutat NASA să organizeze prima sa misiune spațială, a murit

Coronavirus: SUA și Coreea de Sud intenționează să reducă un exercițiu militar prevăzut în primăvară

Reacția lui Emil Boc după decizia judecătorilor CCR: Și-au depășit atribuțiile, se amestecă în jocul politic intern

Proteste violente în capitala Indiei: Cel puțin 5 persoane au fost ucise, iar alte 90 rănite. FOTO

Acțiunile Mastercard scad. Compania avertizează că epidemia de coronavirus ar putea afecta profitul pe 2020

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Vela, despre oamenii care vin din Italia și fac declarații false: Vom introduce în chestionar și rubrica din Codul penal

Trump cere Congresului 2,5 miliarde de dolari pentru lupta împotriva coronavirusului. Suma care va fi alocată dezvoltării unui vaccin

CITATUL ZILEI

HOROSCOP 25 FEBRUARIE 2020: Zodiile de foc au astăzi mai multă energie și prezență de spirit

VIDEO: Revoltă la Bacău. Părinții elevilor evacuați pentru cazarea persoanelor suspecte de coronavirus au protestat în fața Prefecturii

LIVE. Coreea de sud. 8 morți, 893 de îmbolnăviri. Coronavirusul lovește puternic. Samsung închide temporar o fabrică la Gumi

Ministrul Sănătății: La acest moment nu avem niciun caz confirmat de coronavirus pe teritoriul României

Siria: Nouă combatanți ai regimului, uciși în bombardamente în nord-vestul țării (OSDO)

Revolut primește o finanțare de 500 de milioane de dolari și își triplează valoarea

Coronavirus a închis ușile stadionului pentru suporteri. Un meci din Europa League se va juca fără spectatori

Țara care pare să fi scăpat de coronavirus. Toți cetățenii s-au vindecat și nu s-au înregistrat noi cazuri de infectare

Percheziții în București și alte 20 de județe, la vânzători de mașini folosite. Prejudiciul depășește 35 de milioane de lei

OMS: Un medicament al companiei Gilead Sciences ar putea trata simptomele coronavirusului

Nou deces în rândul foștilor pasageri de pe nava Diamond Princess / Autoritățile japoneze iau în calcul închiderea școlilor

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 februarie

Justin Bieber a doborât un record al "Regelui Rock’n’Roll" Elvis Presley

Soția lui Kobe Bryant l-a dat în judecată pe proprietarul elicopterului care s-a prăbușit. Lista lungă de acuzații aduse pilotului

Sănătate: Franța va contribui cu 90 de milioane de euro la crearea unei Academii a OMS

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, îi dezvăluie pe "Agentul Stoica. Ionel Stoica", dar și pe "Agentul Costache. Alex Costache". Dragomir "Ionel Stoica este agentul lui Dumbravă și al lui Coldea SRL". Ionel Stoica lucrează oficial ca "ziarist la Adevărul"

Cutremur în Vrancea. Seismul s-a produs la 88 de kilometri adâncime

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 157 infectați, 1 mort. Încă 3 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

Lichidări în stil mafiot? Alina Măgureanu a DEZVĂLUIT cine l-a lichidat pe Codruţ Marta Video

Aurescu - la reuniunea Consiliului Afaceri Generale; Brexit și Cadrul Financiar Multianual - pe agendă

Isărescu a mutat aproape toată REZERVA DE AUR A ROMÂNIEI ÎN AFARA ȚĂRII. Rezervele BNR, valute și aur, NU sunt depozitate în țară. Croitoru (BNR):"În mare parte aurul se afla in strainatate pentru ca aurul da credibilitate numai daca nu este la tine"

Explozie de prețuri: Dezinfectanții și măștile sanitare se vând pentru sume uluitoare

Primul caz de coronavirus confirmat în sudul Italiei. Turista și grupul din care face parte au intrat în carantină

COMENTARIU Lelia Munteanu: Coronavirusul așteaptă un țap ispășitor

Jucătorii de la Barcelona, controlați de coronavirus la aterizarea în Napoli. " I se poate întâmpla oricui"

Școlile din Hong Kong rămân închise. Când s-ar putea întoarce elevii la cursuri, în cel mai bun scenariu posibil

Noul Coronavirus. Mortalitatea pe categorii de vârste.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Timiș: Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea celor doi bărbați morți găsiți de pompieri

Primul mort de Coronavirus în Italia. Nu e chinez, e un italian

FOTO | Claudio Caniggia, preferatul lui Pedrazzini: "O mare întâlnire"

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Cod galben de vânt puternic în 5 județe, până la 14.00

NE-A SALVAT VIKTOR ORBAN. Ungaria a blocat transferul direct de refugiați din Turcia în țările Uniunii Europene, în timp ce Cioloş a fost de acord. NUMAI CĂ MERKEL a declarat că se va baza pe țările BENEVOLE şi Iohannis pare a fi unul dintre benevoli

Centrul European pentru Boli și OMS se unesc în lupta împotriva COVID-19

Companiile din România sunt pe ultimul loc în UE la utilizarea social media

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

84 de Academicieni Români înjurați de HotNews.ro pentru că țin cu ȚARA. Hotnews.ro "Academia Română preia propaganda PSD: În pline proteste anticorupție, face apel la cetățeni să lupte pentru integritatea teritorială a României "

Andreea Marin, în studioul Surprize surprize. A filmat o emisiune aniversară pentru TVR | FOTO

Top 5 fantezii sexuale ale femeilor, decodificate

INCEP PRESIUNILE SI MANIPULARILE PENTRU INLATURAREA DIN FUNCTII A CELOR CARE S-AU PRONUNTAT IMPOTRIVA LEGII ANTI-LEGIONARE. Zoe Petre, William Totok, Cristian Parvulescu si altii cer schimbarea din functie a lui Radu Preda, presedintele IICCMER

Romgaz Net Profit Grows 4.5% in 2019, to RON1.43B

Coronavirus - Vaticanul anulează unele evenimente desfășurate în spații închise

O carte pe zi: "Viața cotidiană în ultimul deceniu al regimului comunist", de Anamaria Sima


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1353, afisate in 23 pagini.



ieri 06:31 CITATUL ZILEI