10:51
Comentarii Adauga Comentariu

Camera Lorzilor a modificat acordul pentru Brexit înaintat de premierul britanic Boris Johnson

Camera Lorzilor din Parlamentul Regatului Unit a adus marți noi amendamente legii pentru retragerea din Uniunea Europeană propuse de premierul Boris Johnson, informează AFP.

Guvernul conservator nu este susținut de o majoritate în camera superioară a legislativului, deci proiectul de lege va fi retrimis Camerei Comunelor. În camera inferioară, conservatorii au însă majoritatea, deci textul va fi readus probabil la forma inițială, apreciază agenția.

Camera Lorzilor a adoptat cu 300 de voturi pentru și 220 împotrivă un amendament propus de laburistul Alf Dubs, conform căruia s-ar menține și după Brexit dreptul la reîntregirea familiei pentru refugiații minori neînsoțiți, existent în Uniunea Europeană. Acesta a fost omis din actuala formă a legii, la fel ca și obligația guvernului de a informa parlamentul despre orice tratative cu UE pe acest subiect. Un purtător de cuvânt al cabinetului a dat însă asigurări că protecția copiilor vulnerabili va rămâne o prioritate.

Cu un vot mai strâns - 239 pentru și 235 împotrivă - lorzii au adoptat și un amendament care garantează Scoției și Țării Galilor posibilitatea de a-și susține punctele de vedere la negocierile cu UE după Brexit.

Un alt amendament, votat de Camera Lorzilor luni, permite cetățenilor europeni cu reședința în Regatul Unit să obțină o dovadă scrisă a dreptului de ședere, după retragerea țării din UE.

Până acum, Camera Lorzilor a retrimis acordul Camerei Comunelor de cinci ori. Versiunea finală, aprobată de regina Elisabeta a II-a, va trebui ratificată ulterior de Parlamentul European. După 31 ianuarie, data oficială a Brexit-ului, va urma o perioadă de tranziție în care se vor negocia relațiile viitoare între Londra și Bruxelles. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

10 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Primul mort european. Italianul Trevisan mort de Coronavirus

Serviciile de informații americane spun că Rusia încearcă să-l ajute pe Bernie Sanders în campanie

Siria: Parisul și Berlinul cer un summit cu Moscova și Ankara

Șase români de pe vasul de croazieră Diamond Princess aduși în România

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 119 infectați, 1 mort. Încă 2 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

Atletism: Yulimar Rojas a stabilit un nou record mondial la triplusalt; Andreea Panțuroiu, locul 5

Handbal feminin: Selecționerul Bogdan Burcea a anunțat lotul lărgit al naționalei pentru turneul preolimpic

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 2360 morți 77815 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

Niger: 120 de ''teroriști neutralizați'' în cursul unei operațiuni (oficial)

O persoană a murit în Italia din cauza noului coronavirus. Numărul îmbolnăvirilor a crescut la 19

Actorii din "Friends" se reunesc pentru un episod special pe HBO Max

Gândurile lui Cristoiu: Dacă sondajele Serviciilor arată că PNL pierde, Iohannis trece la Planul B

Prințul Harry și Meghan Markle renunță la cuvântul "Royal" din brandul lor

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 februarie

Coronavirus: Numărul cazurilor de contaminare în China este în scădere; 397 de noi cazuri (guvern)

Coronavirus. Molima a lovit puternic Italia. 14 infestați într-o singură zi. Alți 250 la care li se face teste. Școli și magazine închise.

Coronavirus: Primul deces în Italia (oficial)

PNL a validat candidatura lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca pentru un nou mandat

Simona Halep joacă astăzi finala cu numărul 37 din carieră, la Dubai. Ora confruntării cu Elena Rybakina

Explozie într-un bloc din Slatina: Zeci de oameni au fost evacuați. Bilanțul răniților

Transhumanța răspunderii. Marea oilor moarte îi așteaptă pe turiști de 1 Mai

HOROSCOP 22 FEBRUARIE 2020: Zodiile care vor avea o zi exact așa cum și-au planificat, fără surprize neplăcute

Cum arată femeia care i-a răpit inima celebrului burlac de Dorobanţi, Codin Maticiuc, de mai bine de un an

CITATUL ZILEI

Peste 77.000 de persoane infectate cu noul coronavirus la nivel global

Manchester City angajează avocatul care a blocat Brexit pentru a evita suspendarea UEFA

Cutremur în Vrancea. Seismul s-a produs la adâncimea de 81 de kilometri

Încă 80 de cazuri de rujeolă confirmate în ultima săptămână în București și 10 județe

Sânziana Buruiană a ales nașa viitorului ei copil! Cine îi va boteza fetița

Să le spui unor credincioși că Biserica pe care o ridică este "Fără Dumnezeu" este un ACT de URĂ și DE INTOLERANȚĂ la adresa acelor credincioși.

Saga Djuvara: Trandafir Djuvara, bunicul străbunicului. "Na și mie, na și ție,/ Numai Domnul să ne ție/ Veșnic în diplomație"

Născut să iubească, ucis de ură fără motiv. Tragica poveste a românului asasinat în Germania

Mayweather, pe cale să facă istorie în box: Vrea să lupte cu McGregor și cu Khabib în aceeași zi

FOTO: Accident cu trei răniți, după ce un camion s-a ciocnit cu o mașină în Satu Mare

JEAN CLAUDE VAN DAMME: TRUMP este singurul candidat anti-globalist

Isărescu anunță că boardul BNR se întrunește să discute pe tema deciziei parlamentarilor de repatriere a rezervelor de aur

Ungaria se opune unor noi cote obligatorii de refugiați și cere ca relocările din Turcia să fie voluntare. Iohannis tu ești voluntarul lui Merkel?

Organizația Mondială a Sănătății: "Fereastra de oportunitate" pentru controlarea epidemiei de coronavirus devine tot mai îngustă

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE: Este COD ROŞU de ploi şi furtuni în Italia

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

Radu Gyr a fost condamnat la MOARTE pentru o poezie. Unii vor să ne-ntoarcem din nou în acele vremi. Cum a fost condamnat la moarte Radu Gyr pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" - VIDEO

INSULA IUBIRII: Tânăra care a făcut sex în direct: "Nu regret, aş repeta experienţa"

Baschet feminin: Victorie clară pentru CS Agronomia în Liga Națională

Unde se poate schia în weekendul acesta. Starea pârtiilor din principalele stațiuni

Un copil aflat pe bicicletă a fost lovit de o mașină. Victima e în stare gravă

Scandal Rocsana Marcu - Bianca Drăguşanu. "Caracter infect, dependentă de substanţe interzise şi bărbaţi căsătoriţi..."

Rețeaua SOROS continuă atacurile furibunde. Parlamentarul Remus Cernea, inițiatorul căsătoriilor homosexualilor, militant împotriva Catedralei Mântuirii Neamuluim și adeptul Introducerii Educației Sexuale în Școli - îl atacă furibund pe Marian Munteanu

Profilul votantilor la parlamentare realizat de IRES: vezi cum au votat romanii in functie de varsta, educatie, statutul ocupational sau localitati

Coronavirus - Lumea întreagă trebuie să acționeze rapid pentru a opri coronavirusul (Ghebreyesus)

Din România s-au furat păduri în valoare de 36 de miliarde de euro! Pădurarii spun că s-au furat, în total, 120 de milioane de metri cubi de lemn, în valoare de 36 de miliarde de euro, adică jumătate din datoria externă a României în acest moment!

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului: Vizita Papei Francisc este "pentru România, dar nu numai pentru România" (Crux)

Faze tari: O fetiță suferă de același sindrom ca Albert Einstein; O femeie de 61 de ani și-a născut propria nepoată, fiica băiatului ei gay; Descoperire uimitoare în Norvegia: arheologii au descoperit o barcă vikingă misterioasă

Faze tari: "Orașul fantomă" cu un singur locuitor. Unde au dispărut ceilalți oameni; Cum a ajuns o fostă DJ-iță premierul Noii Zeelande; Într-o importantă provincie din Canada este interzisă purtarea simbolurilor religioase în sectorul public.

INCREDIBIL. ION ILIESCU PE VREMEA CAND ERA PRESEDINTE: "Chiar crezi că preşedinţia României poate funcţiona dacă nu are şi un spion sau doi ruşi?" KGB - Revolutie - Moscova - Silinescu - Iliescu - Nastase - Ponta - Brucan - Soros - ProTV - Sarbu - Mandruta

Explicațiile lui Iohannis despre eșecul privind bugetul UE: Diferențe de abordare între statele membre

Bugetul UE: "Politica Agricolă Comună nu poate plăti prețul pentru Brexit", susține Emmanuel Macron

Presa internațională despre Malmkrog, filmul lui Cristi Puiu: O capodoperă plină de intensitate


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 240, afisate in 4 pagini.



ieri 06:38 CITATUL ZILEI