18:54
Comentarii Adauga Comentariu

Argeș: Un șofer care avea în autoturism doi condamnați urmăriți național a încercat să fugă de polițiști

Un șofer care avea în autoturism doi condamnați urmăriți național a încercat să fugă de polițiști, a anunțat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

Autoturismul, condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Moșoaia, în care se aflau patru persoane, a fost oprit pentru un control de rutină pe o stradă din municipiul Pitești. Inițial, șoferul s-a conformat indicațiilor polițiștilor și a prezentat documentele personale și ale autovehiculului.

"Trecând la verificarea celorlalți ocupanți, conducătorul auto s-a pus în mișcare, fapt pentru care polițiștii au pornit în urmărirea lor, iar în scurt timp, autoturismul în cauză a fost identificați pe strada Carpenului din Pitești de un alt echipaj al Secției 2 Poliție, venit în sprijin alături de polițiști ai Serviciului Rutier Argeș. Cei doi ocupanți care se aflaseră pe bancheta spate, de 28 de ani, respectiv de 25 de ani, ambii din comuna Bascov, au fost conduși la sediul poliției", se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.

În urma verificărilor, s-a constatat că cei doi erau urmăriți la nivel național în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Pitești, fiind condamnați la câte un an și două luni pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare.

"Ambii au fost predați polițiștilor Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș, urmând să fie încarcerați. Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002R, cu amendă în valoare de 1.305 lei și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare", precizează reprezentanții IPJ Argeș. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Oana Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Imagini XXX. Cine este vedeta surprinsă aproape goală la plajă

Mihai Lala un idiot cu gânduri criminale care ne spun e că e mai bine să lăsăm să moară 2-3% dintre oameni sau câți are chef virusul să omoare ca "să ne vedem de muncă"

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

TERAPIE DE ȘOC PENTRU POPULAȚIE CU GAZELE ROMÂNEȘTI. Guvernul Cioloș-Soros ne-a NENOROCIT. A liberalizat PREȚUL LA GAZE în avantajul companiilor străine înainte să plece. Preţul la gaze, mai mare cu 10% din aprilie. OMV RÂDE ȘI-ȘI FREACĂ MÂINILE

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 10 iulie: Cica 35.000 de morți în Italia/ Anunțul specialiștilor în Sănătate despre purtatul măștii

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

O țară de 19 milioane de locuitori, acuzată că este infectată cu o BOALĂ mai gravă decât COVID-19. Răspunsul guvernului

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Admitere liceu 2020: Care este ultima notă de admitere la Colegiul "Sfântul Sava", Mate-Info

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

A treia zi de proteste în Belgrad. Protestatarii au cerut reforme

Accident grav, pe o autostradă din țară. O femeie a murit, iar soțul și cei 3 copii au fost răniți

Cel mai mare proiect inițiat de o universitate din România a fost lansat vineri la Galați: O navă de cercetare și laboratoare, construite cu fonduri europene

Gândurile lui Cristoiu: PSD e un tigru de hârtie. PNL,cu un guvern ultraminoritar, a instaurat dictatura

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Marea Britanie: Condamnare la închisoare pe viață pentru intenția de a ataca locații turistice din Londra

CITATUL ZILEI

Noi dezvăluiri apar din jurnalul secret al lui Michael Jackson. De ce era obsedat regele muzicii pop

Ce le făcea Maria Tereza bărbaţilor cu care făcea amor. "Trăgea de o manetă şi..."

Și-a înregistrat tatăl cu telefonul mobil în timp ce o viola. Victima are 15 ani și este elevă la un liceu din Târgu Jiu

Bancul de miercuri. Baba de 80 de ani

Fără betoane. Investiție de sute de mii de euro în turism în case de hobbiți. Bucureștenii dau năvală în weekend

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

În timp ce Iohannis a fost 4 zile la plajă în Israel, Ungaria declară stare de urgență şi a deplasat mii de trupe la granița cu România. Ministrul de interne maghiar, Sándor Pintér: "Am declarat Starea de Urgență din cauza crizei imigranților".

Președintele Iohannis a atacat la CCR legea care interzice referiri la identitatea de gen în școli

Președintele Iohannis a sesizat CCR privitor la modificarea Legii Educației Naționale

VIDEO Călin Pop (Celelalte Cuvinte) a lansat melodia ''Respect''

VIDEO Angajatul unui supermarket a leșinat chiar în fața Prințului Charles, în timpul unei discuții cu membrul Casei Regale

COMENTARIU Lelia Munteanu: Corona-șmecherii și în Israel

Argeș: Prefectul a discutat cu reprezentanții DSP, CAS și ai medicilor de familie, în contextul răspândirii comunitare accentuate a SARS-CoV-2

China respinge propunerea Statelor Unite de a participa la negocierile privind reducerea arsenalelor nucleare

VIDEO | Toto Tamuz a fost surprins de camerele tv într-o ipostază nerecomandată minorilor

Orban: Controale la sânge pentru verificarea respectării normelor de protecție sanitară

Sex oral în pauza mare la o școală din Orăștie. Ce a pățit elevul de clasa a V-a care și-a molestat colegul în fața clasei

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 iulie

Val de pneumonie într-o țară vecină cu China, în plină pandemie. 1772 de persoane au decedat de la începutul lunii iunie

O carte pe zi: "Anarhetipul sau... un frate tânăr" de Dorin Liviu Zaharia

Grecia adoptă o lege care reglementează protestele de stradă. Mii de oameni au ieșit pe străzile din Atena

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

Turcia: Erdogan anunță deschiderea fostei bazilici Sfânta Sofia pentru rugăciuni musulmane

VIDEO Orban: Vom transmite un semnal ca centrele acreditate să efectueze testul COVID pentru cei care au sejururi în Grecia

Studiu: Remdesivir reduce cu 62% riscul mortalității în cazul Covid-19

Poliția Capitalei: Un polițist a fost rănit în timpul unei intervenții de imobilizare a doi bărbați

Legea privind carantina și izolarea a fost modificată. A fost introdusă posibilitatea detașării obligatorii a medicilor și a personalului paramedical și auxiliar în zonele cu deficit

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

VIDEO Jurnalul Mădălinei: Am Covid-19, dar mă bucur de viață: Ep.4: Ce tratament pentru Covid-19 iau la "Matei Balș"

O țară europeană începe producția unui test de anticorpi cu o fiabilitate de 98%

Celula de cadre universitare neomarxiste, de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj, finantata si propagata de Organizatiile lui Soros, s-a activat in scandalul UNATC. Apel Fluierul.ro: Opriti propaganda neocomunista in Universitatile Romanesti

Soţia lui Kamara, Oana, în lacrimi la tv. "Am făcut sex cu acel bărbat, apoi am făcut sex şi cu...." FOTO

Reacția lui Trump după ce SUA a stabilit un nou record de cazuri de COVID-19. Ce a spus despre 40 de milioane de oameni

Curs valutar BNR 10 iulie 2020. Banca Națională a indicat vineri o cotație de 4,8418 lei/euro

Florin Cîțu: România susține implementarea rapidă a instrumentului SURE

Ciolacu le cere lui Orban și lui Predoiu să vină "urgent" în Senat: Am descoperit noi orori juridice

Constanța: Nicușor Constantinescu - patru ani de închisoare în dosarul achiziționării unui elicopter ce ulterior s-a prăbușit

Tesla, foarte aproape să realizeze vehicule complet autonome. O spune CEO-ul companiei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1617, afisate in 27 pagini.



ieri 05:59 CITATUL ZILEI