07:57
Comentarii Adauga Comentariu

_ Recuperarea timpurie după accidentele vascular cerebrale este esențială, mai ales în cazul tinerilor

Recuperarea timpurie după accidentele vascular cerebrale este esențială, mai ales în cazul tinerilor

Studiile arată că 10 – 15% dintre cei care suferă AVC au vârste între 18 și 50 de ani, mulți fiind chiar foarte tineri. Specialiștii explică AVC la tineri prin excesul de stres, fumat, alimentație dezechilibrată, lipsă de somn, sedentarism, obezitate, ateroscleroză etc.

În fiecare oră,  mor 4 pacienți din cauza AVC, conform statisticilor din țara noastră. Cei care supraviețuiesc, nu se pot descurca singuri, au nevoie de însoțitor, unii nu mai pot vorbi, nu mai pot înghiți, nu-și mai pot folosi membrele etc. Aceștia au nevoie de recuperare medicală pentru a-și putea restabili independența, iar începerea terapiei cât mai timpuriu posibil dă șanse mari pacienților.

Din nefericire, spitalele de neurologie care efectuează intervenții chirurgicale sau care acționează imediat pentru reducerea sechelelor după AVC, nu dispun și de echipamente de recuperare medicală timpurie, astfel încât timpul de la producerea unui accident vascular cerebral până la debutul recuperării unui pacient să fie cât mai scurt posibil.

Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” din Pantelimon, Ilfov, are o secție cu 18 paturi de monitorizare a funcțiilor vitale, tip ATI, în care pacienții pot fi internați la 48 – 72 de ore după orice tip de intervenții chirurgicale. Spitalul este dotat cu echipamente inovative, de ultimă generație, cu ajutorul cărora recuperarea medicală începe imediat, fără ca pacientul să fie supus vreunui efort fizic.

Un astfel de echipament medical de ultimă generație, care în Occident este des întâlnit în secțiile de terapie intensivă și pentru recuperarea medicală timpurie a pacienților, este Thera Trainer BEMO. Aparatul se montează la patul pacientului și este folosit în aproape orice poziție, indiferent de starea bolnavului.

”Folosim echipamentul Thera Trainer BEMO  în recuperarea pacienților care se internează la noi imediat după operații, astfel  începând recuperarea medicală timpurie, care este crucială în multiple afecțiuni, mai ales după AVC. Cu cât recuperarea începe mai devreme, cu atât pacientul își poate recăpăta mai repede mobilitatea după interventii chirurgicale.

Thera Trainer este un echipament inovativ, pe care multe spitale sau clinici și-l doresc și pe care noi am reușit să-l aducem în Spitalul ”Sfântul Sava”. Poate fi folosit atât pentru membrele superioare, cât și pentru cele inferioare.

Kinetoterapeuții noștri îl numesc ”aparatul perfect” pentru inițierea recuperării timpurii, întrucât folosirea lui ajută la reducerea complicațiilor datorate internării în secția de terapie intensivă, activează metabolismul, stabilizează funcțiile pulmonare, ajută la întreținerea mobilității și forței membrelor, toate acestea fără a implica un efort fizic din partea pacientului”, spune Alina Ion, managerul Spitalului de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative ”Sfântul Sava”.

Spitalul ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, Ilfov,  este un centru medical de excelență în recuperarea medicală, multidisciplinar, cu o echipă formată din 180 de medici, asistenți medicali, specialiști în kinetoterapie și fizioterapie, infirmieri și personal nemedical.

Spitalul ”Sfântul Sava” are o capacitate de 118 paturi, ambulanțe de transport pacienți și tip C, cu echipamente și personal specializat în intervenții de urgență și resuscitare. Deține una dintre cele mai mari capacități de fizioterapie din România. Fiind un spital ridicat de la zero, condițiile de internare sunt la standarde europene ridicate. Numărul mare de specialiști raportat la numărul maxim de pacienți, explică atenția deosebită pe care o primește fiecare persoană internată.

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Este reintroducerea ursului grizzly „o condamnare la moarte” sau refacerea naturii? Comentariile din Idaho sunt sfâșiate

_ Undă verde pentru prima legislație AI din lume. Uniunea Europeană a aprobat acordul preliminar privind reglementările inovatoare pentru inteligența artificială

_ INGE VAN LOTRINGEN: Am „jgheaburi” în jumătate de cerc sub ochi care mă fac să par epuizat permanent - ce pot face cu ele?

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ O replică a statuii împăratului Constantin cel Mare a fost creată cu ajutorul tehnologiei 3D

_ Misiunea NASA Mars Sample Return are probleme, dar este un pas vital pentru trimiterea oamenilor pe planeta roșie

_ Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţii cultelor religioase

_ Ecologul îi avertizează pe cercetători să se uite mai atent la nepotrivirile aparente dintre păsări și prada lor

_ VIDEO - Gest obscen făcut de Cristiano Ronaldo către fanii adverși la finalul unui meci

_ Erling Haaland va rata meciul cu Tottenham, dar este aproape de revenire

_ VIDEO Negocieri în biroul lui Ciucă: foști USR-iști au încheiat un acord politic cu PNL

_ Marcel Ciolacu explică cum se va calcula salariul minim european: momentul în care românii vor câștiga 'ca afară'/ VIDEO

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ Turcia dă poate cea mai importantă lovitură geopolitică în războiul din Ucraina: 'dansul pe sârmă' practicat de Erdogan

_ Liderii PNL din Caraş – Severin îl spulberă pe Iohannis: `Un dezastru`

_ Fanul israelian al comediei Liahav Eitan, care a fost „cântat” din teatrul Soho de Paul Currie, spune că comediantul „ne-a pus într-o situație foarte periculoasă”

_ Zalujnîi a fost demis. Zelenski spune că a venit timpul pentru schimbări la vârful armatei ucrainene

_ Poștașii, în grevă generală. Ce se întâmplă cu pensiile românilor - precizări de ultimă oră făcute de conducerea Poștei Române

_ „Bebe quasari”: Telescopul spațial James Webb observă mici giganți în trecutul profund

_ Oprirea traficului DPS din Texas duce la confiscare de droguri în valoare de peste 1 milion de dolari de către străini ilegali

_ Nava spațială privată completează prima aterizare pe Lună din SUA în 50 de ani

_ Incendiu într-un bloc din Sectorul 2 / Pompierii intervin cu 8 autospeciale - VIDEO

_ Românii au prins gustul Dubaiului: Și-a cumpărat o vilă exclusivistă, cu majordom propriu

_ Un jurnalist de la un postul privat de televiziune din Londra, agresat cu cuţitul în capitala britanică

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Olaf Scholz va merge în SUA pentru a discuta cu Joe Biden despre ajutorul acordat Ucrainei

_ ICC amenință cu acțiuni din cauza tacticilor de „intimidare” în timp ce mandatul de arestare a lui Netanyahu se găsește

_ Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”

_ 1 din 5 decese în SUA cauzate de boli de inimă

_ Samuel Eto'o şi-a dat demisia după CAN, dar aceasta a fost respinsă

_ VEZI: Biden intră �n frizerie din Carolina de Sud, face o �glumă� incomodă despre jocul de fotbal �n Delaware

_ ISW: Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Ce planuri are

_ Renovare Aston Martin DBX707: Super SUV câștigă interior nou și infotainment și renunță la versiunea mai puțin puternică

_ VIDEO Un film despre Bucea a fost prezentat în opt oraşe din SUA

_ Sinner se retrage de la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza unei amigdalite

_ O nouă deformare a spectrului de protoni pentru a îmbunătăți cunoștințele noastre despre originea razelor cosmice

_ Albumul The Tortured Poets Department al lui Taylor Swift a înregistrat un miliard de stream-uri pe Spotify într-o săptămână

_ VIDEO & FOTO | Neymar, apariție șocantă: Superstarul brazilian a luat serios în greutate

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3146, afisate in 53 pagini.