11:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Lider PNL: PSD are pretenţii nejustificate

Lider PNL: PSD are pretenţii nejustificate

PSD are pretenţii nejustificate, spune la RFI vicepreşedintele PNL, Alexandru Muraru.

El afirmă că dacă social-democraţii vor insista pentru un candidat comun la alegerile prezidenţiale, „nu se va putea merge mai departe”.

„În definitiv, această coaliţie are proiecte comune, dar nu are idealuri comune. Matricea de gândire a colegilor mei liberali şi a noastră nu este aceeaşi cu matricea de gândire a social-democraţilor şi aici nu mă refer doar la obiectivele viitoare, ci mă refer la istoria întreagă a celor 34 de ani. A guverna împreună nu înseamnă în mod automat că avem idealuri comune. În definitiv, această coaliţie de guvernare s-a construit într-unul dintre cele mai grele momente pentru România şi obiectivul principal este acela de a ţine guvernarea şi stabilitatea României”, afirmă Alexandru Muraru.

Deputatul spune unde s-au împotmolit negocierile dintre PNL şi PSD.

„În momentul în care am început aceste negocieri, mesajul PNL a fost foarte clar, că nu este în interesul direct al României ca toate aceste alegeri, cinci scrutinuri, cu patru tipuri de alegeri, să aibă loc într-o perioadă atât de vulnerabilizată şi mă refer aici la o perioadă cum este aceasta. Nouă state din 27 din UE organizează alegeri comasate pe 9 iunie sau în acel week-end în care statele europene organizează alegeri europarlamentare. Aceste costuri şi toate aceste argumente pe care vi le spun sunt şi argumentele pe care le-am adus şi colegilor din PSD. Aceste lucruri au evoluat bine, până acum o săptămână şi jumătate, când PSD a venit cu pretenţii nejustificate, legate şi de un candidat comun la prezidenţiale şi despre un proiect legat de o alianţă electorală, cu liste comune şi altele. Sigur, pretenţia noastră a fost aceea de a ne rezuma în primul rând la comasarea alegerilor europarlamentare cu alegerile locale şi de a discuta eventual de unele candidaturi doar în judeţe unde nici PSD şi nici PNL nu au candidaturi comune pentru alegerile locale”, adaugă el.

Întrebat dacă PNL şi PSD vor să facă de fapt comasarea în beneficiul alegătorilor sau ca să-şi crească şansele la alegeri, Alexandru Muraru a spus: „Nu, PSD dacă insistă cu acest lucru (un candidat comun la Preşedinţie-n.r.), vă spun că nu se va putea merge mai departe, pentru că negocierea candidatului la prezidenţiale este un fapt nenegociabil pentru PNL. Vă spun că acest lucru (comasarea-n.r.) este în interesul alegătorilor, pentru că va creşte prezenţa la vot, unificarea alegerilor locale, comasarea cu alegerile europarlamentare va creşte în mod automat prezenţa la vot şi PNL este pregătit în orice scenariu de alegeri, fie că vorbim de alegeri la termen, europarlamentare sau locale sau alegeri parlamentare sau prezidenţiale”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ VIDEO & FOTO | Neymar, apariție șocantă: Superstarul brazilian a luat serios în greutate

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Care sunt cauzele strabismului la copii?

_ Cum i-au supărat francezii pe englezi și de ce TOȚI VORBEȘTE DESPRE asta

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice

_ Coleen Rooney face o intrare haotică în tabăra I'm A Celeb, în ​​timp ce își răsturnează barca, lăsând telespectatorii isterici - după ce Ant și Dec au început cu brutalul Wagatha Christie călătorește SECONDE în episodul de deschidere.

_ Suplimentele online pentru pensiile de stat se lansează ÎN FINAL după campania This is Money pentru a pune capăt întârzierilor și plăților lipsă

_ Cine va c�știga Primăria Capitalei? Problema 'celor trei corpuri' �n București(Analiză)

_ Forțele ucrainene, la un pas de a pierde un punct strategic: Situația devine critică

_ SONDAJ: 54% dintre democrați vor ca Joe Biden să fie înlocuit cu altcineva

_ Un străin ilegal arestat la stația de camioane din Virginia pentru că a răpit și și-a luat „libertăți indecente” cu un minor

_ Viagra şi medicamentele pentru disfuncţie erectilă ar putea reduce riscul de Alzheimer la bărbaţi

_ FC Barcelona se va duela cu Brann Bergen în sferturile Ligii Campionilor la fotbal feminin

_ Coloana a 5-a în Inspecția Judiciară: Candidații activiști, între Critică și Ambiție

_ Antibiotice Iaşi a încheiat un nou contract cu IBM România Consulting pentru implementarea unei soluţii software integrate care să asigure transformarea digital

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ În interiorul „House on Water”: hostelul uimitor pe insulă, unde poți sări direct din pat în Marea Caraibelor

_ Friptura „final” de duminică de 65 de lire sterline a lui Gordon Ramsay este criticată de meseni care spun că ar primi mai mult la un Toby Carvery

_ NHL - Auston Matthews a marcat al 65-lea său gol de la debutul sezonului

_ Mercenari sau Voluntari? Cetăţenii americani luptă at�t pentru Rusia, c�t şi pentru Ucraina

_ Rapid a învins-o pe UTA cu 4-1 şi a revenit pe locul al doilea în Superligă

_ Vlad Popescu Piedone, reales președinte al organizației PUSL Sector 5

_ Nu se potrivește: nepotrivirea competențelor după pierderea locului de muncă poate avea un impact mare asupra carierei

_ Northwestern agrees to students' 'clear set of demands', both sides negotiating in good faith

_ Un scheci belgian Napo-Macron versus Putin face furori pe reţele de socializare

_ Șeful DNA îi contrează pe cei din USR: 'Politizarea oricărui demers judiciar eu zic că este foarte păguboasă!' (VIDEO)

_ Tatăl starului I'm A Celebrity, Maura Higgins, cu inima zdrobită după ce l-a întrerupt în urma unui apel telefonic „orizont” care a lăsat-o în imposibilitatea de a respira

_ David Stockman despre elefantul de 1,3 trilioane de dolari din cameră

_ Slovacia oferă protecţie unui bărbat acuzat că a făcut propagandă pro-rusă şi care este pe lista de sancţiuni a Cehiei

_ QUENTIN LETTS: Bărbia lui Hokey Humza sa mototolit ca un pachet crocant aruncat când a demisionat din funcția de prim-ministru


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2241, afisate in 38 pagini.