05:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ HOROSCOP 27 IANUARIE: Cele patru zodii care astăzi vor trebui să facă alegeri dificile în plan personal şi profesional

HOROSCOP 27 IANUARIE: Cele patru zodii care astăzi vor trebui să facă alegeri dificile în plan personal şi profesional

Weekendul se deschide cu două aspecte. Zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti) ar putea avea parte de o zi de sâmbătă în care trebuie să facă alegeri dificile în plan personal şi profesional.

Ziua de sămbătă nu te surprinde într-o formă prea bună, cel puţin la nivel mental şi emoţional. Eşti destul de abătut(ă) şi pare că te-ai predat cu totul în braţele melancoliei. Trebuie să vezi însă dacă motivele din spatele acestei stări de spirit neplăcute sunt reale sau imaginare. În cazul unor nativi(e), s-ar putea ca la mijloc să se afle o dezamăgire provocată de descoperirea unei iluzii în care s-au complăcut o perioadă destul de lungă de timp. În ceea ce îi priveşte pe alţii(tele), este posibil să nu fie vorba decât de o indispoziţie de ordin trecător.

În cazul tău,sfârşitul de săptămână ar putea veni la pachet cu unele temeri care privesc evoluţia unor relaţii sau situaţia ta financiară din viitor. Nu este exclus ca acestea să fie alimentate de întârzierea unui sprijin economic care ţi-a fost promis, de revelaţia unor incompatibilităţi cu privire la planurile pe termen lung între tine şi partenerul de viaţă ori persoanele cu care derulezi afaceri sau de faptul că, în general, lucrurile nu merg aşa cum le-ai preconizat. Oricare ar fi situaţia, cert este că ai nevoie să îţi oferi timp de gândire. Ia o decizie în cunoştinţă de cauză.

Nici în cazul tău nu se întrevăd veşti prea bune. Felul în care interacţionezi cu colegii de muncă, partenerii de afaceri, colaboratorii sau clienţii trădează faptul că există un dezechilibru serios în raportul de forţe dintre voi. La fel de posibil este ca probleme de relaţionare să afecteze modul în care te înţelegi cu şefii sau persoana iubită. Simţi poate că eşti nevoit(ă) mereu să laşi de la tine şi să cedezi în faţa dorinţelor şi nevoilor lor, fără ca punctele de vedere să-ţi fie ascultate şi luate în considerare. A venit momentul să aveţi o discuţie pe această temă.

Înainte să pleci la serviciu, asigură-te că te înarmezi cu multă răbdare şi că te pregăteşti moral pentru scenariul în care lucrurile nu merg cum le-ai preconizat. Potrivit astrelor, te aşteaptă o zi de luni plină şi aglomerată, care nu îţi dă timp să-ţi plângi de milă. Îţi bat la uşă termenele-limită, se complică unele sarcini de lucru pe ultima sută de metri, ai de-a face cu urgenţe ori cu colegi de serviciu cu care nu se poate discuta. Încearcă să rămâi stăpân(ă) pe tine însuţi(ăţi) şi vei ieşi cu ele toate la liman la sfârşitul zilei. Ai încredere-n tine.

În ceea ce te priveşte, se anunţă unele provocări de ordin sentimental sau în relaţia cu copiii. Tu sau partenerul aţi putea geloziei şi posesivităţii, dezvoltând suspiciuni în privinţa celuilalt. Sau poate se nasc conflicte cu cei mici pe baza libertăţii pe care le-o oferi sau a faptului că ai tendinţa să nu respecţi unele limite de intimitate. Gândeşte-te bine însă dacă eşti îndreptăţit(ă) să simţi ceea ce simţi. Există posibilitatea să fie vorba doar despre o breşă de încredere care se poate repara prin comunicare. Discută despre temerile pe care le ai şi invită la dialog pe cei dragi.

Şi în cazul tău se întrevăd tensiuni între tine şi persoana iubită. S-ar putea să fie vorba de unele discuţii în contradictoriu pe o temă de ordin casnic, domestic sau locativ. Ţie şi partenerului v-ar putea fi destul de dificil să ajungeţi la un consens cu privire la acea chestiune, fapt îngreunat şi de nivelul de implicare diferit în acel sector. Lasă orgoliul deoparte şi încearcă să găseşti soluţii care să aducă laolaltă viziunea ta şi a persoanei iubite. În caz contrar, riscaţi să perpetuaţi această atmosferă încărcată pe mai tot parcursul săptămânii, fără să ajungeţi la vreo concluzie satisfăcătoare.

Şi tu te numeri printre nativii(ele) semnelor care nu au parte de un început de săptămână lucrătoare prea grozav. Socoteala de acasă nu se prea potriveşte cu cea din târg; primeşti mai multe sarcini decât te-ai aşteptat, nivelul lor de complexitate este mai ridicat decât în mod normal, iar cu colegii de muncă ai probleme de relaţionare. În cazul în care mai apar şi defecţiuni la aparatura de la birou, este de înţeles dacă-ţi vine să le laşi pe toate baltă. Decât să te dai bătut(ă), mai bine încerci să le iei pe îndelete, una câte una şi să ai răbdare.

Cheltuielile s-ar putea ţine de tine ca scaiul astăzi. Dar ţine cont că s-ar putea să cazi într-o categorie favorabilă sau într-una mai puţin favorabilă. Mai exact, unii(ele) nativi(e) ai(le) acestui semn s-ar putea confrunta cu tentaţia de a achiziţiona lucruri care nu se găsesc pe lista lor de cumpărături prioritare, în timp ce alţii(tele) n-au de ales decât să cumpere cadouri pentru un eveniment care se apropie cu paşi repezi. Dacă te numeri printre cei(le) dintâi, înseamnă că ai posibilitatea să eviţi cumva cheltuielile, dar în al doilea caz, nu prea poţi decât să cauţi cele mai bune oferte.

Dacă există persoane mai conservatoare în familia ta, aşteaptă-te ca interacţiunile cu ele să nu decurgă astăzi prea uşor. Felul în care vedeţi lucrurile nu este compatibil în anumite privinţe aflate pe ordinea de zi, ceea ce riscă să conducă, în cel mai fericit caz, la pauze conversaţionale stânjenitoare sau chiar la schimburi de replici acide. Înainte să spui ce îţi vine la limbă, conştientizează că aţi trecut cu toţii de vârsta în care vă mai puteţi schimba viziunile de bază despre viaţă şi lume. Încearcă să te pui în ipostaza lor şi poate reuşeşti să înţelegi cum gândesc.

Pentru tine, săptămâna ar putea să se încheie cu o veste proastă. Ori poate circulă în jur unele vorbe cu privire la tine care nu au nicio legătură cu realitatea. La fel de posibil este să fii tu cel(a) care nu se simte în apele sale din pricina fapului că ceva din prezent îi aduce aminte de o situaţia mai puţin plăcută din trecut. În cazul în care te afli în această a doua ipostază, caută să îţi muţi gândul către ceva pozitiv şi să ţii cont că istoria nu trebuie să se repete dacă ţi-ai învăţat lecţiile trecutului la timpul potrivit.

Aceasta nu este o zi în care să faci investiţii majore, nici în prieteni şi ideile lor, nici în proiecte personale care nu prezintă garanţii. Este foarte uşor astăzi să ajungi în ipostaza de a te lăsa dus(ă) de nas de entuziasmul unui apropiat ori de propriul avânt, dar s-ar putea ca realitatea să nu corespundă întocmai pronosticurilor. Aşadar, dacă te gândeşti să direcţionezi sume mari în direcţia unui împrumut sau a unui plan, individual sau colectiv, cântăreşte bine înainte posibilităţile. În caz contrar, s-ar putea să fii bun(ă) de plată sau să te alegi cu o pagubă foarte mare.

Relaţia cu şefii se arată a fi una destul de tensionată astăzi. Sau poate că raportul tău cu ideea de responsabilitate nu este unul care să te entuziasmeze. Mai exact, dacă trebuie să îi coordonezi pe alţii sau atârnă pe umerii tăi o răspundere mare, este posibil ca aceste perspective să nu te anime deloc. Ba mai mult, s-ar putea chiar să te sperie ori să îţi producă o senzaţie de nelinişte pe care nu o poţi depăşi nicicum. Caută să te autocontrolezi şi să-ţi pui ordine în minte. Eşti perfect capabil(ă) să îţi duci aceste sarcini la bun sfârşit.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Care sunt cauzele strabismului la copii?

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Cum i-au supărat francezii pe englezi și de ce TOȚI VORBEȘTE DESPRE asta

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice

_ Coleen Rooney face o intrare haotică în tabăra I'm A Celeb, în ​​timp ce își răsturnează barca, lăsând telespectatorii isterici - după ce Ant și Dec au început cu brutalul Wagatha Christie călătorește SECONDE în episodul de deschidere.

_ Suplimentele online pentru pensiile de stat se lansează ÎN FINAL după campania This is Money pentru a pune capăt întârzierilor și plăților lipsă

_ Cine va c�știga Primăria Capitalei? Problema 'celor trei corpuri' �n București(Analiză)

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Administratorul Biden clasifică podgoria lui Martha și alte enclave de elită „cu venituri mici” pentru a împinge subvenții pentru încărcătorul de vehicule electrice

_ Bulgarul Atanas Petrov preia conducerea echipei CSA Steaua în voleiul masculin

_ Momentul doi copii mascați nerușinați pe biciclete aruncă MÂNCARE într-o mașină de poliție înainte de a pleca cu bicicleta

_ Turiștii britanici au băut un avion uscat la doar 25 de minute după un zbor de patru ore, dezvăluie șeful companiei aeriene

_ Creșterea votului prin corespondență: o comoditate sau o cale către fraudă?

_ Expertul dezvăluie o greșeală comună care îi face pe alergători să renunțe prea repede - și există o soluție ușoară

_ Israelul va face tot ce este necesar pentru a se apăra - Benjamin Netanyahu

_ Biden-Mart: Super PAC lansează un site web pentru a compara acum facturile de alimente cu ceea ce au fost sub Trump

_ Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţii cultelor religioase

_ Lordul Sugar ia o lovitură brutală la Simon Cowell, susținând că nu va fi NICIODATĂ operat: „Ce și-a făcut el însuși?”

_ VIDEO | Reînvie o mașină legendară: A fost visul oricărui român în perioada comunistă

_ 'În drum spre a arunca în aer avionul'. O glumă proastă făcută de un student a pus pe jar autoritățile din Spania, MI 5 și MI 6 / Ce riscă băiatul

_ „Cel mai mare vânt în fața” cu care se confruntă sectorul CRE al biroului din SUA este „ani de aprovizionare”

_ Fapte și credințe surprinzătoare despre eclipsele din epocile medievale și renascentiste

_ Vești uriașe pentru cei care suferă de boala Parkinson și scleroză multiplă: aurul aduce speranța vindecării

_ Video | Mama lui Navalnîi dezvăluie că a văzut trupul fiului ei: Femeia îi acuză pe anchetatorii ruşi că vor să-l îngroape în secret

_ VIDEO Un film despre Bucea a fost prezentat în opt oraşe din SUA

_ Stephen Bear sosește la tribunal pentru audierea de confiscare din cauza ordinului de a plăti fostei vedete TOWIE Georgia Harrison despăgubiri de 200.000 de lire sterline pentru porno răzbunare

_ A fost descoperit un efect pe termen lung al Covid: ce înseamnă 'ceața cerebrală'

_ Hohmann: O altă țară anunță că va cere cetățenilor săi să accepte ID-uri digitale biometrice

_ Olaf Scholz va merge în SUA pentru a discuta cu Joe Biden despre ajutorul acordat Ucrainei

_ O replică a statuii împăratului Constantin cel Mare a fost creată cu ajutorul tehnologiei 3D

_ Nava spațială privată completează prima aterizare pe Lună din SUA în 50 de ani

_ De ce masculii se joaca mai mult decat femelele? Studiul găsește răspunsuri în strămoși îndepărtați

_ Ce program va avea Muzeul Naţional Brukenthal între 1 şi 3 mai, respectiv 4 şi 8 mai

_ Care țări au cele mai mari rezerve de aur?

_ Senatorul Rand Paul �l critică pe președintele Camerei, Mike Johnson, �l acuză că guvernează ca un democrat (VIDEO)

_ Fanul israelian al comediei Liahav Eitan, care a fost „cântat” din teatrul Soho de Paul Currie, spune că comediantul „ne-a pus într-o situație foarte periculoasă”

_ Zgomot care străpunge urechile prin DC Gulag, torturând deținuți politici J6 privați de somn timp de săptămâni

_ Adevărul despre OnlyFans: exact cât de mult fac creatorii cu adevărat, de ce „chatterele” nu sunt cine crezi tu că sunt și imaginile extrem de surprinzătoare care fac o avere

_ Cadavrul fetiței de cinci ani dispărută este găsit într-un canal la doar câteva minute după ce a dispărut de acasă

_ BNR lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I

_ George Simion: Voi fi un preşedinte ce nu va implica România în niciun război; nu suntem pregătiţi pentru asta

_ Americanul viral, care le dă lecții de 'românism' românilor: 'Dacă îl vede nea Mărin...' / VIDEO

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1757, afisate in 30 pagini.