05:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ ”Omul orchestră” promovează viitorul prin excelenţă la Iaşi

”Omul orchestră” promovează viitorul prin excelenţă la Iaşi

Volumul „Omul orchestră”, de Răsvan Popescu este vedetă la Iaşi

Cartea se numără printre evenimentele congresului Universităţii Apollonia

Tema congresului, care continuă până duminică, este „Promovăm viitorul prin excelenţă”

Vreau să te gândeşti ce înseamnă să  „promovez viitorul prin excelenţă”. Volumul de proză  „Omul orchestră”, de Răsvan Popescu îţi arată acest lucru.

Livia Iacob, lector universitar doctor, spune despre volum „Criza, casa risipită, recurs la copilărie, confruntarea, familia şi întoarcerea personajelor, descriu concentric un univers al memoriei emoţionale, al memoriei afective, pentru că aceasta este şi o formă de terapie. Atunci când ziaristul, omul care scrie scenarii şi la propriu, şi la figurat, are nevoie să se retragă din acest mod de existenţă, o face apelând la racursiul în trecut”.

Răsvan Popescu convinge publicul de la Congresului Internaţional al Universităţii Apollonia. El vorbeşte publicului ieşean despre cel mai recent volum al său, ”Omul orchestră: Un jurnal altfel”, publicat de Cartea Românească Educaţional: „Cartea este un du-te, vino, între trecut şi prezent, cum s-a trăit atunci, dar şi cum se trăieşte astăzi, ce înseamnă să aparţii unui loc, unui timp care ţi s-a dat unei familii în care te-ai născut. Am prins cu toţii vremuri interesante, uneori traumatice, alteori derizorii, timp din viaţă risipit. În „Omul orchestră" vă propun să ne uităm în urmă, este istorie trăită, este istorie trăită de noi toţi, însă din unghiul subiectiv al autorului, mai mult proză confesivă, decât memorialistică. "

Răsvan Popescu convinge publicul de la Congresului Internaţional al Universităţii Apollonia cu demersul său dedicat limitei fragile între ficţiune şi realitate. El vorbeşte despre cel mai recent volum al său,  „Omul orchestră: Un jurnal altfel”, publicului ieşean.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Scandal monstru la Eurovision. Un show satanist i-a pus pe fugă pe fanii concursului/ VIDEO

_ Nicușor Dan anunță aflux de voturi: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

_ Răzbunarea lui Clippy: asistentul revine pentru a curăța Windows 11 de bloatware, reclame și supărări

_ A fost descoperit un nou pulsar cu raze X în milisecunde

_ Se lansează Raspberry Pi Connect, controlează de la distanță Pi-ul prin browser web

_ Geologii dezvăluie un vulcanism misterios și divers în bazinul lunar Apollo, locul de aterizare Chang'e-6

_ FC Barcelona are patru jucători pe care îi consideră netransferabili - presă

_ Green a numit antrenorul NHL Senators drept Bannister pentru a-i ghida pe Blues

_ GPU-ul fabricat în China depășește performanța graficii AMD integrate vechi de 10 ani — Lingjiu GP201 ajunge în producția de masă

_ Se pregătește un mare război? Reintroducerea serviciului militar obligatoriu, votată în Opoziția din Germania

_ Noua rebranding Ryzen AI de la AMD pentru Zen 5 iese la iveală — Asus divulgă numele procesoarelor „Strix Point”

_ Microsoft schimbă unitățile de viteză RAM în Task Manager - în cele din urmă trece la MT/s mai corecte din punct de vedere tehnic

_ Avioanele de luptă F-16 Block 70 sunt cea mai dramatică tranzacţie militară a armatei bulgare

_ Giganții fotbalului brazilian se adună pentru a ajuta victimele inundațiilor mortale

_ Lenovo ThinkPad P1 Gen 7 este primul laptop din lume care are memorie LPCAMM2 - mai compact, performanță mai mare, putere mai mică

_ Cum va vâna misiunea romană a NASA găurile negre primordiale

_ Vânzări înainte de Memorial Day 2024: economisiți la laptopuri pentru jocuri, procesoare, monitoare și multe altele

_ Iohannis, despre războiul din Ucraina: E nevoie de un angajament mult mai ferm pentru flancul estic

_ Iohannis, despre sistemele Patriot: Vedem ce putem oferi şi ce putem primi în schimb

_ Pictograma franceză #MeToo Judith Godrèche va proiecta un scurtmetraj la Cannes

_ Tomac: UE are șansa să ia o decizie istorică, respectiv să folosească banii rusești chiar împotriva rușilor, în sprijinul Ucrainei

_ Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca în Capitală. Actorul este la Matei Balş

_ Tiger și top 100 mondial numiți în domeniul Campionatului PGA

_ Prahova: Institutul Geologic va face foraje în zona afectată din Slănic

_ Apple lansează procesorul M4 în noul iPad Pro cu 38 TOPS pe motor neural

_ Leaker susține că Nvidia intenționează să lanseze RTX 5080 înainte de RTX 5090 – ceea ce ar avea perfect sens pentru un GPU monstru cu două mori

_ Florin Piersic va fi operat din nou la Institutul Matei Balș/ Presă

_ Un avion SMURD care participă la un exerciţiu NATO, intervenţie pentru salvarea unui pacient

_ Iohannis vine cu vești despre Visa Waiwer, după discuția cu președintele Americii

_ Iohannis, discuţie cu Biden despre şefia NATO: Am decis să continuăm dialogul

_ Maia Sandu joacă tăios: NU vrea să audă de intrarea Republicii Moldova în UE fără încorporarea Transnistriei

_ Piedone, replică pentru Rareș Bogdan în stilu-i caracteristic: 'Aud că behaie prin târg… o oaie'

_ Cu războiul la poarta Europei țările caută siguranță: Patru state neutre europene încearcă să se apropie de NATO (Die Presse)

_ MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

_ Visa Waiver, temă mereu actuală: Să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve

_ Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

_ Președintele Klaus Iohannis, primit de Joe Biden, la Casa Albă. Președintele României va face apoi declarații de presă

_ Macron a 'schimbat foaia': L-a dus pe Xi Jinping într-o escapadă în Pirinei, unde el își petrecea vacanţele la bunici

_ Breaking: Marcel Ciolacu transmite primul mesaj după ce a asistat la victoria Gloriei Buzău: S-a încheiat en fanfare

_ Cutremur în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

_ Thiago Silva se va întoarce la clubul natal Fluminense la sfârșitul sezonului

_ Fenomen neașteptat pe piața imobiliară: Prețul chiriilor a scăzut în marile orașe!

_ Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Discuţia preşedintelui României cu cel mai puternic om al lumii: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră

_ Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

_ Ciolacu, pe stadion. A asistat la revenirea în prima divizie de fotbal a echipei Gloria Buzău

_ Stormy Daniels a povestit picanterii din timpul partidei de sex cu Donald Trump

_ Iohannis despre o creștere a cheltuielilor pentru Apărare: Industriile noastre de apărare trebuie să crească producția, altfel nu vom face față acestei situații

_ Florin Piersic a ajuns la Matei Balș cu un avion medical care se afla la un exerciţiu NATO, în Ungaria

_ Ucrainean înţepenit în Munţii Maramureşului. A fost salvat de salvamontişti

_ Chiriile au crescut cu 15% faţă de primăvara anului trecut

_ Ana Bogdan a pornit ca din puşcă la turneul de la Roma

_ Iohannis, față în față cu Biden: 'Ceea ce ați făcut este important nu doar pentru Europa, ci pentru întreaga lume'

_ ArcelorMittal lovită de acuzațiile de spălare verde a flăcării olimpice

_ Stormy Daniels descrie prima întâlnire cu Trump la un proces pentru bani

_ Comisia Europeană anunţă intrarea în vigoare a Legii europene privind libertatea mass-mediei

_ Windows 11 24H2 va activa criptarea BitLocker pentru toată lumea - se întâmplă atât la instalări curate, cât și la reinstalări

_ Klaus Iohannis a anunțat, din SUA, ce a discutat cu Biden despre susținerea sa la șefia NATO

_ Mafioții italieni au început să evite crimele și preferă să facă averi din insolvenţe şi falimente

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Ben Affleck NU a suferit o intervenție chirurgicală estetică înainte de prăjirea lui Tom Brady pe Netflix - deoarece oamenii din interior dezvăluie motivul ADEVĂRAT din spatele transformării șocante care i-a lăsat uimiți pe fani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 227, afisate in 4 pagini.