15:37
Comentarii Adauga Comentariu

_ Opozantul rus Murza a răbufnit din închisoare: 'Chiar dacă ne vor ucide pe toți, vor veni alții să ne ia locul'

Opozantul rus Murza a răbufnit din închisoare: 'Chiar dacă ne vor ucide pe toți, vor veni alții să ne ia locul'

Potrivit Meduza, moartea lui Aleksei Navalnîi a șocat întreaga lume și ne-a făcut să ne gândim la soarta altor opozanți aflați în închisorile din Rusia. Unul dintre ei este politicianul, istoricul și publicistul Vladimir Kara-Murza.

De-a lungul carierei sale politice, Kara-Murza a supraviețuit la două otrăviri, iar, în 2023, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. În ciuda faptului că Vladimir Kara-Murza a fost diagnosticat cu polineuropatie a ambelor picioare (probabil o consecință a tentativelor de asasinat la adresa sa), bolnavii care suferă de această boală nu trebuie să stea în închisoare potrivit legislaţiei din Rusia, instanța l-a trimis în detenţie într-o colonie de maximă securitate.

Iar, pe la începutul anului 2024, condiţiile de detenţie ale politicianului au fost înăsprite, plasându-l, exact cum s-a procedat şi în cazul lui Aleksei Navalnîi, singur într-o celulă specială. Cu toate acestea, chiar dacă se află într-o izolare aproape completă, Vladimir Kara-Murza continuă să creadă că schimbările democratice în Rusia nu sunt doar posibile, ci cu certitudine acestea vor avea loc.

Într-un mesaj adresat pentru publicaţia Meduza şi scris din colonia corecțională nr. 7 din Omsk, Kara-Murza a vorbit despre relația sa cu Navalnîi și a sugerat că schimbările democratice din Federația Rusă vor fi efectuate de 'o figură feminină'.

'Ne-am intersectat pentru prima dată cu Aleksei Navalnîi pe la începutul lui 2000 (Lioşa era în Partidul IABLoko, iar eu în Uniunea Forțelor Dreapte - cele două partide ale noastre democratice, dar întotdeauna concurente au fost numite 'prieteni blestemaţi'), dar ne-am cunoscut cu adevărat și am început să cooperăm în iarna protestelor din 2011- 2012.

Apoi au urmat multe colaborări - activitatea din Consiliul de Coordonare al Opoziției și campania pentru alegerile primarului Moscovei, în 2013, (Aleksei a fost nominalizat drept candidat de către Partidul Libertății Populare) și diverse proiecte internaționale, inclusiv activitatea asupra sancțiunilor personale împotriva oficialilor corupți și a celor care încălcau drepturile omului din rândul celor mai înalți oficiali ruși. Şi în afara activităţilor politice, comunicam în mod frecvent. În fiecare an ne adresam felicitări de Paște. Aleksei era un credincios practicant, mergea la biserică, credința era extrem de importantă pentru el.

La un moment dat eram chiar vecini: Lioşa, după cum știți, locuia în cartierul Mariino, iar eu am locuit acolo, împreună cu soția mea, câțiva ani, literalmente eram peste drum. Când [din 2022 până în 2023] am fost plasat în centrul de arest preventiv Vodnik, televizorul era pornit în permenenţă în celula noastră - iar pe canalul propagandistului Soloviov anunţau la un moment dat că Vladimir Kara-Murza locuia în mod intenţional în cartierul Mariino, pentru a comunica mult mai uşor cu Navalnîi, ceea ce era genial.

Vara trecută, Aleksei, în timp ce era încarcerat în regiunea Vladimir, a început o discuție publică foarte importantă despre greșelile anilor '90 și cum să nu le mai repetăm data viitoare atunci, când se va deschide o fereastră de oportunitate pentru o schimbare în Rusia. I-am răspuns din penitenciarul Vodnik (unde eram încarcerat) cu un text scris de mine. Nu a fost o dispută, ci mai degrabă o discuție - Aleksei s-a concentrat pe ceea ce s-a făcut greșit sub guvernarea din ultimii ani de conducere a lui Elțin, iar eu am scris atunci că principala greșeală a fost făcută mai devreme, când la începutul anilor '90, noul guvern democratic a refuzat să deschidă arhivele şi să fie adoptată legea lustraţiei şi să fie condamnate crimele regimului sovietic. Sunt convins de faptul că rădăcinile a tot ceea ce se întâmplă astăzi se află tocmai în asta. Îi sunt foarte recunoscător lui Aleksei pentru faptul că a început această conversație publică, pentru că Rusia va avea cu certitudine o nouă șansă istorică și este foarte important să nu o rateze, așa cum a făcut-o în anii nouăzeci.

Dacă mă întrebați despre dezacordurile politice dintre Aleksei și mine, în general, atunci, evident, că ele au existat; nu am fost de acord cu totul - cine este interesat poate găsi cu ușurință aceste discuții publice (de exemplu, în articolul ''Votul inteligent''- Smart Voting este o strategie de vot tactică propusă de echipa lui Aleksei Navalnîi cu scopul de a priva partidul de guvernământ Rusia Unită de voturi la alegerile regionale și federale)

Dar disputele noastre nu au devenit niciodată personale și au fost invariabil conduse cu respect faţă de opinia interlocutorului. Mi se pare că anume aceasta este ceea ce ar trebui să fie mult mai prezent în discursul politic rusesc.

Ei bine, am convenit asupra celui mai important lucru - că Rusia, în declaraţiile lui Aleksei (el a repetat adesea această frază), ar trebui să devină o ''țară europeană normală''. Acesta este vectorul principal.

Ultima dată când ne-am văzut în persoană a fost cu puțin timp înainte de otrăvirea lui Aleksei, când am discutat ceva în biroul lui de pe Leninskaia Sloboda. Ca de obicei, ne-am lăsat telefoanele și ne-am plimbat în centrul de afaceri - iar un bărbat singur şi trist, cu un rucsac gri, ne urmărea pe noi, pe care la un moment dat chiar l-am salutat.

Ultima dată când am comunicat (mai exact, printr-o legătură video) a fost vara [în anul 2023], când am fost martor în apărarea lui Aleksei în instanță - judecătorul nu a intervenit (procesul era cu acces închis), iar noi, în plus pe lângă mărturia oficială făcută, de asemenea, am avut timp să discutăm.

Potrivit corespondenței noastre, ultimul contact pe care l-am avut a fost în octombrie - Aleksei mi-a propus atunci reînvierea tradiției sovietice a unei greve a foamei organizată anual de Ziua Deținuților Politici din 30 octombrie și mi-a scris mie şi lui Ilia Iaşin, având această iniţiativă. Deci, în 1974, această tradiție a fost instituită de Kronid Liubarski și Aleksei Murjenko, iar în perioada noastră ea a fost reînviată la inițiativa lui Aleksei Navalnîi''.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ VIDEO & FOTO | Neymar, apariție șocantă: Superstarul brazilian a luat serios în greutate

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Care sunt cauzele strabismului la copii?

_ Cum i-au supărat francezii pe englezi și de ce TOȚI VORBEȘTE DESPRE asta

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice

_ Coleen Rooney face o intrare haotică în tabăra I'm A Celeb, în ​​timp ce își răsturnează barca, lăsând telespectatorii isterici - după ce Ant și Dec au început cu brutalul Wagatha Christie călătorește SECONDE în episodul de deschidere.

_ Suplimentele online pentru pensiile de stat se lansează ÎN FINAL după campania This is Money pentru a pune capăt întârzierilor și plăților lipsă

_ Cine va c�știga Primăria Capitalei? Problema 'celor trei corpuri' �n București(Analiză)

_ Coloana a 5-a în Inspecția Judiciară: Candidații activiști, între Critică și Ambiție

_ Antibiotice Iaşi a încheiat un nou contract cu IBM România Consulting pentru implementarea unei soluţii software integrate care să asigure transformarea digital

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ În interiorul „House on Water”: hostelul uimitor pe insulă, unde poți sări direct din pat în Marea Caraibelor

_ Friptura „final” de duminică de 65 de lire sterline a lui Gordon Ramsay este criticată de meseni care spun că ar primi mai mult la un Toby Carvery

_ NHL - Auston Matthews a marcat al 65-lea său gol de la debutul sezonului

_ Mercenari sau Voluntari? Cetăţenii americani luptă at�t pentru Rusia, c�t şi pentru Ucraina

_ Rapid a învins-o pe UTA cu 4-1 şi a revenit pe locul al doilea în Superligă

_ Vlad Popescu Piedone, reales președinte al organizației PUSL Sector 5

_ Nu se potrivește: nepotrivirea competențelor după pierderea locului de muncă poate avea un impact mare asupra carierei

_ Northwestern agrees to students' 'clear set of demands', both sides negotiating in good faith

_ Un scheci belgian Napo-Macron versus Putin face furori pe reţele de socializare

_ Șeful DNA îi contrează pe cei din USR: 'Politizarea oricărui demers judiciar eu zic că este foarte păguboasă!' (VIDEO)

_ Tatăl starului I'm A Celebrity, Maura Higgins, cu inima zdrobită după ce l-a întrerupt în urma unui apel telefonic „orizont” care a lăsat-o în imposibilitatea de a respira

_ David Stockman despre elefantul de 1,3 trilioane de dolari din cameră

_ Slovacia oferă protecţie unui bărbat acuzat că a făcut propagandă pro-rusă şi care este pe lista de sancţiuni a Cehiei

_ QUENTIN LETTS: Bărbia lui Hokey Humza sa mototolit ca un pachet crocant aruncat când a demisionat din funcția de prim-ministru

_ JENNI MURRAY: Fat-jab-ul meu miracol a vindecat fobia paralizantă de care suferă fiecare femeie pe care o cunosc

_ Jos Verstappen îi susține femeii suspendate în centrul scandalului Red Bull și spune că este „prea târziu” pentru Christian Horner să „tragă o linie sub asta”

_ Perioada de recrutare pentru posturile de soldați și gradați profesioniști a fost prelungită (MApN)

_ Minerii de aur vor tranzacționa la „multiplii” prețurilor actuale

_ Împuşcături la o petrecere din Memphis: cel puţin doi morţi şi şase răniţi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2221, afisate in 38 pagini.