16:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Andruşceac: Proiectul AUR care facilitează adopţiile a trecut de Parlament

Andruşceac: Proiectul AUR care facilitează adopţiile a trecut de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, proiectul AUR care modifică Legea adopţiilor, care elimina navigatorii din sectorul maritim, care nu puteau fi încadraţi apţi pentru adopţia unui copil din cauza misiunilor specifice. Iniţiativa urmează să ajungă acum la promulgare.

„Peste 50.000 de copii trăiesc fără părinţi, aflaţi în sistemul de protecţie al statului, dar care au dreptul la un cămin şi la o familie. Din cauza birocraţiei şi a legilor tot mai neclare, anual, ajung să fie adoptaţi puţin peste o mie de copii. Şi asta pentru că numărul celor care sunt atestaţi ca adoptatori este foarte mic, comparativ cu numărul copiilor adoptabili”, potrivit unui comunicat de presă.

Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei prevede, conform sursei citate, că persoanele sau familiile interesate să adopte trebuie să aibă reşedinţa în România şi să fi locuit fără întrerupere în ţară în ultimele şase luni anterioare depunerii cererii de atestare.

„La stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc trei luni şi nici cele determinate de şederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenţei unor contracte de muncă impuse de derularea unor activităţi desfăşurate în interesul statului român, precum şi ca urmare a unor obligaţii internaţionale asumate de România. Astfel, absenţele temporare ale cetăţenilor români aflaţi în cea din urmă situaţie, indiferent de durata lor, nu sunt considerate întreruperi ale termenului de şase luni anterior depunerii cererii de atestare. Navigatorii în sectorul maritim, predominant transfrontalier, se află într-o situaţie similară cu cea a cetăţenilor români care participă la misiuni internaţionale, precum şi cea a cetăţenilor români care desfăşoară activităţi în afara ţării, în interesul statului român. A existat, aşadar, o discriminare a acestei categorii, care, din cauza misiunilor pe mare, nu au putut fi încadraţi apţi pentru adopţia unui copil”, se mai arată în comunicat.

Proiectul de lege iniţiat de AUR şi adoptat marţi de Camera Deputaţilor elimină, aşadar, discriminarea acestei categorii sociale, a navigatorilor din sectorul maritim, care nu puteau fi încadraţi apţi pentru adopţia unui copil din cauza misiunilor specifice. În 2021, la Autoritatea Navală Română erau înregistraţi peste 50.000 de navigatori. Antonio Andruşceac, deputat AUR, este iniţiator al proiectului legislativ.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Care oraș are cei mai mulți miliardari în 2024?

_ Irakul, lege dură anti-LGBT: ani grei de închisoare chiar și pentru orice bărbat îmbrăcat într-o manieră efeminată

_ Guvernatorul Tennessee semnează un proiect de lege care permite profesorilor și personalului să poarte arme pe terenurile școlii

_ Speranța unei victorii poate sta în calea păcii, spun psihologii

_ Coreea de Nord spune că liderul Kim a supravegheat testarea rachetelor de croazieră lansate de submarine

_ Rata de disponibilitate a pieței de birouri atinge un nivel record în San Francisco

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Infrastructura ucraineană critică, lovită de rachete / Rusia atacă masiv pe frontul de sud și Donbas

_ Victorie la limită pentru Atletico în duelul cu Bilbao / Rezultate înregistrate sâmbătă, în etapa a 33-a din La Liga

_ România triumfă în canotajul european!

_ Văduva lui Navalny va participa la reuniunea consiliului UE pentru afaceri externe

_ Degradarea capacității Americii de a apăra împotriva incursiunii aeronavelor militare rusești în Alaska

_ Cod galben de vânt puternic, luni dimineaţa, în Caraş-Severin şi Hunedoara

_ Rees-Zammit se întâlnește cu Browns și Jets după proba Pro Day

_ Apelul lui Everton împotriva deducerii de puncte din Premier League să fie accelerat

_ Panică într-un zbor Ryanair: Un tânăr a murit subit, în timp ce soția sa însărcinată stătea pe un alt rând de scaune

_ Ce pierdem când vechea noastră suburbii dispar?

_ Cum poate Trump să câștige New Jersey, New York

_ COSR şi Voltaj au lansat piesa Din Toată Inima pentru Team Romania, dedicată sportivilor calificaţi la JO

_ Părinții creștini pierd oferta de a trimite fiul cu dizabilități, de patru ani, la spitalul italian, după ce judecătorul de la Înalta Curte a spus că nu ar trebui să fie „forțat să trăiască”

_ Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

_ Guvernul german vinde la licitaţie avionul care i-a lăsat blocaţi pe Merkel şi Scholz

_ VIDEO - Israelul a lovit oraşul libanez Baalbek și centre Hamas din Valea Beqaa

_ Înțelegerea ciclului nutrienților dintre alge și bacterii ar putea duce la creșterea producției de biocombustibili

_ POWDER KEG AMERICA: Maduro semnează un referendum legal susținând că Essequibo, Guyana este parte a Venezuelei, spune că Guyana este guvernată de Comandamentul de Sud al SUA, CIA și Exxon-Mobil

_ Operatorul de rețea din Texas ERCOT avertizează asupra unei posibile urgențe săptăm�na viitoare din cauza rezervelor deficitare

_ CHIAR IN: Harvey Weinstein, internat �n spital după transferul la �nchisoarea din Rikers Island, după răsturnarea condamnării pentru viol

_ Accident pe DN 2, la Afumaţi - Circulaţia este restricţionată

_ Noua tehnologie ar putea ajuta la reducerea impactului ecologic al poluării fonice subacvatice

_ Atenționare MAE - Perturbări majore ale transportului public în destinația favorită a turiștilor români

_ Păstrarea legăturii: De ce întreprinderile cultivă relații cu foștii angajați

_ Un bebeluş şi un tânăr au murit în urma unui accident produs în judeţul Sibiu

_ Serie A: Lazio Roma a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Salernitana

_ Agenția ONU găsește bombe de 1.000 de lire neexplodate în școlile din Gaza

_ Serviciile de apel 911 scad �n mod misterios �n patru state �n același timp, cu c�teva ore �nainte ca ABC să raporteze că DHS este �ngrijorat Serviciile de urgență sunt ținta atacurilor cibernetice

_ În prezent, părțile stabile ale Antarcticii de Est pot fi mai aproape de topire decât și-a dat seama oricine

_ Jab-ul de cancer „modificator” oferă speranța unui remediu: NHS lansează testarea primului vaccin personalizat din lume pentru a distruge melanoamele - și folosește aceeași tehnologie ca vaccinurile de pionierat Covid

_ Marcel Ciolacu predă cifrele alegerilor: Matematic, într-o logică de analişti politici, domnul Piedone nu mai are nicio şansă

_ Ministry of Research finances projects on state-of-the-art technologies with over 180 mln RON

_ Manuporturi în contextul arheologiei

_ Incendiu de amploare în Delta Văcăreşti. 1.000 de metri pătraţi afectaţi, pompierii intervin cu 11 autospeciale

_ Curtea din Hong Kong ordonă dezvoltatorului imobiliar chinez Evergrande să lichideze

_ PPE şi Renew solicită o dezbatere în Parlamentul European despre existenţa acolo a unei reţele de influenţă ruseşti

_ Ntamack din Franța la „greutate de luptă” la întoarcerea accidentată

_ Un bărbat a cumpărat la licitaţie o criptă lângă cea a lui Marylin Monroe cu 195.000 de dolari

_ Practicile rigide de luare a deciziilor ar putea afecta angajații conștiincioși

_ Tensiuni diplomatice! Iranul convoacă mai mulți ambasadori europeni

_ Adrian Şut (FCSB) - Nu avem nicio revanşă de luat cu Rapid, suntem pe primul loc

_ Biden este exasperat de Netanyahu şi l-a făcut de mai multe ori `dobitoc` în conversaţii private

_ Bitcoin încalcă 60.000 USD; Hits record într-o duzină de alte valute

_ ANCOM: Utilizatorii trebuie informaţi la atingerea unei limite de consum suplimentare abonamentului

_ ACTUALIZARE: Petiția de eliminare a buletinului de vot din Illinois Biden recomandată pentru demitere de către ofițerul-auditor

_ Dramă în inima țării Shakespeare: Vecinii cabanei lui Anne Hathaway spun că traficanții de droguri din județ și-au transformat satul într-un „iad” pe care poliția „nu-l poate menține în siguranță”

_ Prințesa „cu inima zdrobită” Beatrice pune o față curajoasă la o conferință de afaceri din Dubai, așa cum a fost văzută pentru prima dată de când a fost făcută publică moartea fostului iubit Paolo Liuzzo

_ Se conturează planul pentru o armată UE

_ Fenomenul straniu petrecut pe litoral, chiar înaintea minivacanței de 1 Mai

_ Turncoat Mike Pence anunță 20 de milioane de dolari pentru a lupta �mpotriva popularismului a GOP cu doar c�teva luni �nainte de alegerile din 2024 � Pence complotează să organizeze ALTE alegeri?

_ Alertă la Mureș. Un bărbat a deschis robinetul de gaze și a amenințat că aruncă blocul în aer

_ Studiul CDC nu „desființează” legătura dintre vaccinurile COVID-19 și decesele subite

_ Rep. Jim Banks introduce �Legea NPR de dezfundare�

_ Pământul se zgălțâie din temelii: Cutremur puternic de suprafață în Asia


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 147, afisate in 3 pagini.



ieri 11:18 _ Căldură albă