14:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Nicușor Dan, explicații după ce l-a lăsat fără atribuții pe viceprimarul Bujduveanu. 'Mi-a dat o maimuță din asta, de pe telefon'

Nicușor Dan, explicații după ce l-a lăsat fără atribuții pe viceprimarul Bujduveanu. 'Mi-a dat o maimuță din asta, de pe telefon'

Edilul a mai afirmat că are o relație personală foarte bună cu Bujduveanu și că au vorbit miercuri prin mesaje, folosind emoticoane cu „maimuțe”.

„Era nefiresc. A fost foarte firesc când i-am dat acele atribuții, atunci aveam o înțelegere între primar și o majoritate în Consiliul General, formată din USR, PMP și PNL.

Cele două partide mari din această coaliție au primit poziție de viceprimar și atribuții și noi toți lucrăm împreună și ce am făcut în trei ani, bine sau rău, decontăm împreună acești ani.

În acest moment, începând de ieri, când PNL și PSD au anunțat că vin cu proiectul lor de buget și cu viziunea lor pentru Capitală, s-a format o nouă majoritate în Consiliul General, care e ostilă primarului. Domnul viceprimar fiind în această majoritate în Consiliu ar fi absurd și să-l critice pe primar din poziția asta și să fie în colaborare cu primarul din poziția cealaltă”, a explicat Nicușor Dan la digi24.ro.

Primarul a mai adăugat că „e o decizie firească să-i ia atribuțiile și că după alegeri, în funcție de majoritatea care va fi formată, vor rediscuta atribuțiile pentru viceprimar”.

„Nu e o răzbunare, e o decizie logică, nu poți să fii în două locuri în același timp. Am o relație personală foarte bună cu Stelian Bujduveanu. L-am sunat azi, dar era în conferința cu anunțul candidatului, dar am schimbat niște mesaje.

I-am spus că nu e nimic personal și el mi-a dat o maimuță din asta, de pe telefon, în care mi-a spus că știe, că înțelege și că totul e în regulă”, a conchis Nicușor Dan.

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan i-a retras, miercuri, atribuțiile viceprimarului liberal Stelian Bujduveanu.

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a coordonat până în prezent domenii precum transporturile, patrimoniul, relația cu Administrația Străzilor București și Societatea de Transport București, atribuții care au fost preluate de Primarul General.

Prin decizia de miercuri, Nicușor Dan va avea drept de semnătură pentru toate deciziile din Primărie.

Decizia vine la scurt timp după ce PSD și PNL au dat un comunicat comun că vor convoca o ședință extraordinară pentru buget, au venit cu amendamente la comun și vor să se întâlnească vineri cu toți consilierii și primarul general.

Scandal La Primăria Capitalei. Nicușor Dan i-a retras atribuțiile viceprimarului Stelian Bujduveanu (PNL)


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Undă verde pentru prima legislație AI din lume. Uniunea Europeană a aprobat acordul preliminar privind reglementările inovatoare pentru inteligența artificială

_ INGE VAN LOTRINGEN: Am „jgheaburi” în jumătate de cerc sub ochi care mă fac să par epuizat permanent - ce pot face cu ele?

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ Liderii PNL din Caraş – Severin îl spulberă pe Iohannis: `Un dezastru`

_ Fanul israelian al comediei Liahav Eitan, care a fost „cântat” din teatrul Soho de Paul Currie, spune că comediantul „ne-a pus într-o situație foarte periculoasă”

_ Zalujnîi a fost demis. Zelenski spune că a venit timpul pentru schimbări la vârful armatei ucrainene

_ Poștașii, în grevă generală. Ce se întâmplă cu pensiile românilor - precizări de ultimă oră făcute de conducerea Poștei Române

_ „Bebe quasari”: Telescopul spațial James Webb observă mici giganți în trecutul profund

_ Oprirea traficului DPS din Texas duce la confiscare de droguri în valoare de peste 1 milion de dolari de către străini ilegali

_ Nava spațială privată completează prima aterizare pe Lună din SUA în 50 de ani

_ Incendiu într-un bloc din Sectorul 2 / Pompierii intervin cu 8 autospeciale - VIDEO

_ Românii au prins gustul Dubaiului: Și-a cumpărat o vilă exclusivistă, cu majordom propriu

_ Un jurnalist de la un postul privat de televiziune din Londra, agresat cu cuţitul în capitala britanică

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Olaf Scholz va merge în SUA pentru a discuta cu Joe Biden despre ajutorul acordat Ucrainei

_ ICC amenință cu acțiuni din cauza tacticilor de „intimidare” în timp ce mandatul de arestare a lui Netanyahu se găsește

_ Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”

_ 1 din 5 decese în SUA cauzate de boli de inimă

_ Samuel Eto'o şi-a dat demisia după CAN, dar aceasta a fost respinsă

_ VEZI: Biden intră �n frizerie din Carolina de Sud, face o �glumă� incomodă despre jocul de fotbal �n Delaware

_ ISW: Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Ce planuri are

_ Renovare Aston Martin DBX707: Super SUV câștigă interior nou și infotainment și renunță la versiunea mai puțin puternică

_ VIDEO Un film despre Bucea a fost prezentat în opt oraşe din SUA

_ Sinner se retrage de la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza unei amigdalite

_ O nouă deformare a spectrului de protoni pentru a îmbunătăți cunoștințele noastre despre originea razelor cosmice

_ Albumul The Tortured Poets Department al lui Taylor Swift a înregistrat un miliard de stream-uri pe Spotify într-o săptămână

_ VIDEO & FOTO | Neymar, apariție șocantă: Superstarul brazilian a luat serios în greutate

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Care sunt cauzele strabismului la copii?

_ Cum i-au supărat francezii pe englezi și de ce TOȚI VORBEȘTE DESPRE asta

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2809, afisate in 47 pagini.