18:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi - valoarea tranzacţiilor a depăşit 109 milioane de lei

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi - valoarea tranzacţiilor a depăşit 109 milioane de lei

Indicele principal BET a consemnat o apreciere cu 0,73%, până la 16.601,85 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere cu 0,63%.

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,66%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis şedinţa pe plus cu 0,50%.

Totodată, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 0,45%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în urcare cu 0,87%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o depreciere cu 0,47%.

Acţiunile Hidroelectrica au fost cele mai tranzacţionate pe Piaţa Reglementată a Bursei de la Bucureşti, valoarea schimburilor înregistrate cu aceste titluri fiind de 20,1 milioane de lei. În topul celor mai tranzacţionate acţiuni s-au mai aflat OMV Petrom, cu un rulaj de 18,81 milioane de lei, şi Romgaz - 14,66 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+14,39%), SIF Hoteluri (+9,44%) şi Safetech Innovations (+3,69%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Altur (-8,47%), STK Emergent (-8,45%) şi Socep (6,42%).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Este reintroducerea ursului grizzly „o condamnare la moarte” sau refacerea naturii? Comentariile din Idaho sunt sfâșiate

_ Undă verde pentru prima legislație AI din lume. Uniunea Europeană a aprobat acordul preliminar privind reglementările inovatoare pentru inteligența artificială

_ INGE VAN LOTRINGEN: Am „jgheaburi” în jumătate de cerc sub ochi care mă fac să par epuizat permanent - ce pot face cu ele?

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ Răzvan Lucescu semnează prelungirea contractului cu PAOK Salonic

_ O replică a statuii împăratului Constantin cel Mare a fost creată cu ajutorul tehnologiei 3D

_ Misiunea NASA Mars Sample Return are probleme, dar este un pas vital pentru trimiterea oamenilor pe planeta roșie

_ Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţii cultelor religioase

_ Ecologul îi avertizează pe cercetători să se uite mai atent la nepotrivirile aparente dintre păsări și prada lor

_ VIDEO - Gest obscen făcut de Cristiano Ronaldo către fanii adverși la finalul unui meci

_ Erling Haaland va rata meciul cu Tottenham, dar este aproape de revenire

_ VIDEO Negocieri în biroul lui Ciucă: foști USR-iști au încheiat un acord politic cu PNL

_ Marcel Ciolacu explică cum se va calcula salariul minim european: momentul în care românii vor câștiga 'ca afară'/ VIDEO

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ Turcia dă poate cea mai importantă lovitură geopolitică în războiul din Ucraina: 'dansul pe sârmă' practicat de Erdogan

_ Liderii PNL din Caraş – Severin îl spulberă pe Iohannis: `Un dezastru`

_ Fanul israelian al comediei Liahav Eitan, care a fost „cântat” din teatrul Soho de Paul Currie, spune că comediantul „ne-a pus într-o situație foarte periculoasă”

_ Zalujnîi a fost demis. Zelenski spune că a venit timpul pentru schimbări la vârful armatei ucrainene

_ Poștașii, în grevă generală. Ce se întâmplă cu pensiile românilor - precizări de ultimă oră făcute de conducerea Poștei Române

_ „Bebe quasari”: Telescopul spațial James Webb observă mici giganți în trecutul profund

_ Oprirea traficului DPS din Texas duce la confiscare de droguri în valoare de peste 1 milion de dolari de către străini ilegali

_ Nava spațială privată completează prima aterizare pe Lună din SUA în 50 de ani

_ Incendiu într-un bloc din Sectorul 2 / Pompierii intervin cu 8 autospeciale - VIDEO

_ Românii au prins gustul Dubaiului: Și-a cumpărat o vilă exclusivistă, cu majordom propriu

_ Un jurnalist de la un postul privat de televiziune din Londra, agresat cu cuţitul în capitala britanică

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Olaf Scholz va merge în SUA pentru a discuta cu Joe Biden despre ajutorul acordat Ucrainei

_ ICC amenință cu acțiuni din cauza tacticilor de „intimidare” în timp ce mandatul de arestare a lui Netanyahu se găsește

_ Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”

_ 1 din 5 decese în SUA cauzate de boli de inimă

_ Samuel Eto'o şi-a dat demisia după CAN, dar aceasta a fost respinsă

_ VEZI: Biden intră �n frizerie din Carolina de Sud, face o �glumă� incomodă despre jocul de fotbal �n Delaware

_ ISW: Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Ce planuri are

_ Renovare Aston Martin DBX707: Super SUV câștigă interior nou și infotainment și renunță la versiunea mai puțin puternică

_ VIDEO Un film despre Bucea a fost prezentat în opt oraşe din SUA

_ Sinner se retrage de la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza unei amigdalite

_ O nouă deformare a spectrului de protoni pentru a îmbunătăți cunoștințele noastre despre originea razelor cosmice

_ Albumul The Tortured Poets Department al lui Taylor Swift a înregistrat un miliard de stream-uri pe Spotify într-o săptămână

_ VIDEO & FOTO | Neymar, apariție șocantă: Superstarul brazilian a luat serios în greutate

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3172, afisate in 53 pagini.