10:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ Șeful CJ Călărași iese categoric după descinderile DNA: Perchezițiile au venit la două zile după ce am anunțat candidatura

Șeful CJ Călărași iese categoric după descinderile DNA: Perchezițiile au venit la două zile după ce am anunțat candidatura

”Am încredere în justiţie. Am avut mereu. În 2019, cu şase luni înainte de alegerile programate din 2020, am fost făcut inculpat de către procurorul şef al unei unităţi de parchet. Patru ani de zile acesta a fost subiectul tuturor. Iliuţă va fi arestat. În 20 noiembrie 2023, am fost achitat în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti, care a precizat că fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În aceeaşi zi, pe 20 noiembrie, la câteva ore după ce am primit vestea achitării, am fost sunat de un reprezentant al unităţii de parchet care mă trimisese în judecată, reprezentant care mi-a adresat o invitaţie pentru o audiere la sediul instituţiei respective, într-un alt dosar penal, întocmit cu opt luni în urmă, la trei zile după ce avocatul meu a solicitat constatarea nulităţii rechizitoriului prin care fusesem trimis în judecată în dosarul în care am fost achitat în primă instanţă”, scrie preşedinte CJ Călăraşi pe Facebook.

Iliuţă arată că ”acum două zile mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi”. ”Ieri au fost percheziţii la Călăraşi. Într-un alt dosar. Am predat documente care ar fi putut fi trimise prin corespondenţă, aşa cum am făcut mereu în relaţia cu toate instituţiile statului”, menţionează preşedintele CJ Călăraşi.

”Dar în ciuda acestor situaţii, pentru mine un lucru este cert. Niciodată nu trebuie să ne dispară încrederea în justiţie şi suntem datori mereu să clarificăm orice nuanţă care poate să pună un semn de întrebare asupra activităţii noastre. Şi atunci când există o suspiciune, nu trebuie să ne supărăm că cineva vine şi ne întreabă diferite lucruri. Trebuie doar să răspundem şi să clarificăm cât mai repede această necunoscută. Aşa cum am făcut şi cum voi face mereu”, mai spune Vasile Iliuţă în mesaj.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au făcut, joi, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, într-un dosar de abuz în serviciu, au declarat surse judiciare.

Aceleaşi surse au declarat, pentru News.ro, că procurorii suspectează comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi ridică mai multe documente. Conform presei locale, verificări au avut loc şi la sediul DGASPC Călăraşi şi la o unitate medicală, iar vizaţi de această investigaţie ar fi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, şi conducerea spitalului respectiv.

Marcel Ciolacu a declarat că îl va susţine pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi Vasile Iliuţă pentru un mandat la şefia CJ Călăraşi, întrebat despre percheziţiile făcute de către procurorii DNA la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, într-un dosar de abuz în serviciu. „Până acum, nu este niciun anunţ că are un dosar penal, că este urmărit penal, că are vreo decizie. Dacă va avea o decizie de control judiciar, este exclusă susţinerea”, a adăugat liderul PSD.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ VIDEO & FOTO | Neymar, apariție șocantă: Superstarul brazilian a luat serios în greutate

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Care sunt cauzele strabismului la copii?

_ Cum i-au supărat francezii pe englezi și de ce TOȚI VORBEȘTE DESPRE asta

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice

_ Coleen Rooney face o intrare haotică în tabăra I'm A Celeb, în ​​timp ce își răsturnează barca, lăsând telespectatorii isterici - după ce Ant și Dec au început cu brutalul Wagatha Christie călătorește SECONDE în episodul de deschidere.

_ Suplimentele online pentru pensiile de stat se lansează ÎN FINAL după campania This is Money pentru a pune capăt întârzierilor și plăților lipsă

_ Cine va c�știga Primăria Capitalei? Problema 'celor trei corpuri' �n București(Analiză)

_ Coloana a 5-a în Inspecția Judiciară: Candidații activiști, între Critică și Ambiție

_ 'Fără alternativă': Bremen suspendă și amendează Keita pentru grevă

_ În interiorul „House on Water”: hostelul uimitor pe insulă, unde poți sări direct din pat în Marea Caraibelor

_ Friptura „final” de duminică de 65 de lire sterline a lui Gordon Ramsay este criticată de meseni care spun că ar primi mai mult la un Toby Carvery

_ NHL - Auston Matthews a marcat al 65-lea său gol de la debutul sezonului

_ Mercenari sau Voluntari? Cetăţenii americani luptă at�t pentru Rusia, c�t şi pentru Ucraina

_ Rapid a învins-o pe UTA cu 4-1 şi a revenit pe locul al doilea în Superligă

_ Vlad Popescu Piedone, reales președinte al organizației PUSL Sector 5

_ Nu se potrivește: nepotrivirea competențelor după pierderea locului de muncă poate avea un impact mare asupra carierei

_ Northwestern agrees to students' 'clear set of demands', both sides negotiating in good faith

_ Un scheci belgian Napo-Macron versus Putin face furori pe reţele de socializare

_ Șeful DNA îi contrează pe cei din USR: 'Politizarea oricărui demers judiciar eu zic că este foarte păguboasă!' (VIDEO)

_ Tatăl starului I'm A Celebrity, Maura Higgins, cu inima zdrobită după ce l-a întrerupt în urma unui apel telefonic „orizont” care a lăsat-o în imposibilitatea de a respira

_ David Stockman despre elefantul de 1,3 trilioane de dolari din cameră

_ Slovacia oferă protecţie unui bărbat acuzat că a făcut propagandă pro-rusă şi care este pe lista de sancţiuni a Cehiei

_ QUENTIN LETTS: Bărbia lui Hokey Humza sa mototolit ca un pachet crocant aruncat când a demisionat din funcția de prim-ministru

_ JENNI MURRAY: Fat-jab-ul meu miracol a vindecat fobia paralizantă de care suferă fiecare femeie pe care o cunosc

_ Jos Verstappen îi susține femeii suspendate în centrul scandalului Red Bull și spune că este „prea târziu” pentru Christian Horner să „tragă o linie sub asta”

_ Perioada de recrutare pentru posturile de soldați și gradați profesioniști a fost prelungită (MApN)

_ Minerii de aur vor tranzacționa la „multiplii” prețurilor actuale

_ Împuşcături la o petrecere din Memphis: cel puţin doi morţi şi şase răniţi

_ Xi Jinping şi Putin resping "interferenţa" SUA în afacerile Chinei şi Rusiei şi promit o cooperare industrială mai puternică


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2221, afisate in 38 pagini.