07:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bancherii spulberă visul frumos al celor mai importante țări de pe glob: posibile probleme și pentru România

Bancherii spulberă visul frumos al celor mai importante țări de pe glob: posibile probleme și pentru România

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a convocat joi un Summit al Energiei Nucleare la Bruxelles pentru a impulsiona o tehnologie cu emisii reduse pe care mulţi o consideră crucială pentru atingerea obiectivelor climatice.

Mai multe state, în principal occidentale, au promis că vor tripla producţia de energie nucleară până în 2050, însă bancherii au tras un semnal de alarmă cu privire la costurile uriaşe ale acestui program.

"Dacă bancherii sunt pesimişti în unanimitate, asta devine o profeţie care se autoîndeplineşte", a spus fostul secretar american al Energiei, Ernest Moniz după ce a ascultat un panel de reprezentanţi ai unor bănci internaţionale, care au explicat că nu sunt dispuşi să avanseze cele 5.000 de miliarde de dolari de care are nevoie industria energiei nucleare până în 2050.

"Bancherii cer argumente economice dovedite. Trebuie să găsim o modalitate pentru a face (-energia nucleară-nr.) predictibilă, stabilă, bancabilă şi accesibilă", a declarat la rândul său ministrul ceh al Industriei, Jozef Sikela.

Cel mai nou reactor nuclear din UE, Olkiluoto 3 din Finlanda, a început să producă electricitate anul trecut, la peste un deceniu şi la un buget de trei ori mai mare decât planul iniţial. Similar, în SUA, centrala nucleară de la Vogtle a demarat producţia cu o întârziere de şapte ani şi cu depăşiri de costuri de 16 miliarde de dolari.

"Riscurile acestor proiecte, aşa cum am văzut în realitate, par să fie foarte mari", este de părere vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Thomas Ostros. Acesta a adăugat că deşi BEI, cea mai mare instituţie financiară multialaterală, nu închide uşa în faţa energiei nucleare, ea recomandă totuşi ţărilor care au nevoie urgentă de electricitate să se concentreze pe regenerabile şi îmbunătăţirea eficienţei energetice.

Însă modelul lor de dezvoltarea susţinut de stat este opus accentului pus de Europa şi SUA pe capitalul privat. Cel mai probabil asta va trebui să se schimbe dacă economiile occidentale vor să menţină cota de piaţă a energiei nucleare.

"Avem nevoie de implicare statului. Nu văd un alt model. Probabil avem nevoie de o implicare destul de mare a statului pentru a face proiectele bancabile", a spus Ostros.

La rândul lor, Ines Rocha, director la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, şi Fernando Cubillos, bancher la Banca de Dezvoltare a Americii Latine, au spus şi ei că priorităţile lor de împrumuturi înclină spre regenerabile şi reţele de transport. "Energia nucleară vine abia la urmă", a spus Cubillos.

România intenţionează să devină "lider regional" în ceea ce priveşte operaţiunile din domeniul energiei nucleare, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, la Summitul Energiei Nucleare de la Bruxelles.

"România este hotărâtă să-şi dezvolte programul de energie nucleară prin sporirea capacităţii de producţie la scară largă şi prin implementarea tehnologiei inovatoare a reactoarelor modulare mici, în colaborare cu Statele Unite ale Americii şi alţi parteneri cheie. Mai mult decât atât, ne propunem să devenim un lider regional în operarea şi implementarea energiei nucleare, în formarea forţei de muncă specializate şi un hub al lanţului de aprovizionare pentru producţia de energie nucleară. În dezvoltarea programului naţional de energie nucleară, suntem dedicaţi siguranţei publicului şi mediului, operării instalaţiilor noastre în condiţii de siguranţă şi respectării depline a cerinţelor de neproliferare asumate", a afirmat şeful statului.

Iohannis a subliniat că schimbările climatice reprezintă "o provocare globală", care necesită acţiune coordonată şi măsuri ambiţioase. "Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică joacă un rol crucial în facilitarea cooperării în vederea creşterii dezvoltării noastre sociale şi economice. Cooperarea României cu agenţia va continua în timp ce ne îndreptăm spre un viitor mai durabil şi mai sigur din punct de vedere energetic", a punctat el (pe larg, subiectul aici).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice

_ Coleen Rooney face o intrare haotică în tabăra I'm A Celeb, în ​​timp ce își răsturnează barca, lăsând telespectatorii isterici - după ce Ant și Dec au început cu brutalul Wagatha Christie călătorește SECONDE în episodul de deschidere.

_ Suplimentele online pentru pensiile de stat se lansează ÎN FINAL după campania This is Money pentru a pune capăt întârzierilor și plăților lipsă

_ Cine va c�știga Primăria Capitalei? Problema 'celor trei corpuri' �n București(Analiză)

_ Războiul din Ucraina, ziua 769. SUA avertizează China împotriva oricărui efort de a ajuta Rusia în războiul din Ucraina / Coreea de Nord continuă să furnizeze arme Rusiei

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Ce ascund versurile piesei 'Yesterday'. Dezvăluirile lui Paul McCartney

_ Cherecheş, aşteptat în închisorile din România: Sunt absolut convinsă că va continua procedura de predare

_ Un diplomat chinez s-a întâlnit în Qatar cu un lider Hamas

_ Zelenski acuză Rusia că se joacă cu vieţile prizonierilor de război ucraineni

_ Evitați ofertele de economii în partea de sus a tabelelor cu cele mai bune cumpărări - cu excepția cazului în care efectuați mai întâi aceste verificări: THE SAVING GURU

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Cum s-au târât șobolanii bruni de pe nave și au cucerit orașele nord-americane

_ Furie pentru planurile de a construi McDonald's în apropiere de White Cliffs of Dover, deoarece locuitorii susțin că vederile asupra emblematului reper vor fi distruse

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Argumentele PMP în fața ÎCCJ: BEC și-a depășit atribuțiile, nu contează cine e președinte în Registrul Partidelor (Document)

_ Huw Edwards resigns from £439,000-a-year BBC News at Ten role on 'medical advice' nine months after he was suspended over sex pics scandal: 40-year veteran gets NO payoff - but was being paid in full

_ VEZI: Avocatul Trump, Alina Habba, i-a dat o greșeală „naivei” Shannon Bream când încearcă să susțină că regimul Biden nu este responsabil pentru procesul fals al lui Trump

_ Invazia se răspândește la granița de nord a SUA neîngrădită pe fondul unei „explorări record” a intrărilor ilegale detectate

_ Afaceri ca de obicei pentru campionul mondial Verstappen în testele de F1

_ Bicicletele electronice ilegale care pot atinge 40 mph sunt capcane mortale care aduc haos pe străzile Marii Britanii și sunt chiar folosite pe autostrăzi, avertizează industria

_ Proiect anti-LGBT, în Parlament: 'E un atac asupra rasei umane' / 'O astfel de iniţiativă a fost adoptată de Rusia lui Vladimir Putin'

_ Primarul Londrei îndeamnă guvernul să prevină „haosul” în călătoriile cu Eurostar

_ Este „bancarea de colagen” cheia ULTIMĂ pentru menținerea aspectului fără vârstă? Experții ridică atenția asupra tendinței virale de îngrijire a pielii - și de ce TOȚI ar trebui să o înceapă la 20 de ani

_ Fată de nouă ani este „smulsă” din afara Harrods în timp ce face cumpărături cu părinții ei: poliția arestează un bărbat, 56 de ani, suspectat de răpire

_ Disputa SUA-Mexic cu privire la siguranța porumbului MG ar putea transforma agricultura americană

_ Vorbiți despre aur izbitor! Băiat, 12 ani, descoperă o brățară romană de aur veche de 2.000 de ani într-un câmp din Sussex

_ Jenna Ortega avea 19 ani când a filmat filmul de groază X cu Kid Cudi, în vârstă de 37 de ani - înainte de indignarea fanilor din cauza scenei de sex „groznic” dintre tânăra de 21 de ani și Martin Freeman, de 52 de ani, în Fata lui Miller

_ Femeie, 34 de ani, al cărei frotiu a fost amânat în perioada de izolare și i s-a spus „să nu-și facă griji” atunci când a fost diagnosticată cu cancer, dezvăluie că boala ei este acum incurabilă

_ Doncic, Jokic şi Gilgeous-Alexander, finaliştii pentru trofeul MVP al NBA

_ PSG a învins Barcelona pentru a ajunge în semifinalele Ligii Campionilor

_ Ministrul Apărării a fost în vizită la Şantierul Naval Damen din Galaţi

_ Pe Valea Sâmbetei, în Munţii Făgăraş, s-a depus un nou strat de zăpadă de 20-25 de centimetri

_ LA Lakers a dezvelit prima statuie dintr-o serie de trei ale lui Kobe Bryant

_ Franța îndeamnă Rwandei să pună capăt „tot sprijinului” pentru rebelii M23 și să retragă trupele din RD Congo

_ Gazdele 'm A Celeb Ant și Dec lasă fanii în HYSTERICS, în timp ce glumesc despre Rebekah Vardy la doar CÂTE SECUNDE din primul episod al emisiunii, când Coleen Rooney își face intrarea haotică în tabără.

_ Banca centrală a Cehiei sare în ajutorul economiei printr-o scădere neaşteptat de mare a dobânzilor

_ Rusia a declanșat cel mai mare atac din ultima perioadă - Ploaie de rachete asupra întregii Ucraine/ NATO, în alertă

_ VIDEO O trupă rusă de heavy metal, Korrozia Metalla, arestată în timpul unui concert la Nijni Novgorod cu privire la 'simbolică nazistă'

_ Călărețul de metrou din NY care a împușcat un atacator cu propria armă nu va fi acuzat

_ Suella Braverman cere puterilor să interzică protestele, după ce a calificat demonstrațiile pro-Palestine ca „marșuri pline de ură”

_ Şeful Fed: A venit timpul pentru reducerea dobânzilor

_ Elite versus „Noi, restul”

_ Undă verde pentru prima legislație AI din lume. Uniunea Europeană a aprobat acordul preliminar privind reglementările inovatoare pentru inteligența artificială

_ FOTO Un adevărat furnicar uman: ce se află aici, pe cel mai dens populat loc de pe Terra, este greu de imaginat

_ Trump lansează o nouă reclamă �n care �i laudă pe frații UNC Frat care au salvat steagul american �n timpul protestului (VIDEO)

_ Chasov Yar: Rușii vor să cucerească orașul �nainte de �Ziua Victoriei� pe 9 mai � Asediatorii avansează, pozițiile defensive ale lirelor � Brigada Azov se ține departe de confruntare (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1408, afisate in 24 pagini.