_ LIZ JONES: Puterea lui Kate m-a făcut ruşinat. Și există o remarcă de autocompătimire pe care acum o voi regreta mereu...

După anunțul-bombă al lui Kate că este tratată pentru cancer Am citit numeroase știri care aplaudează 373 creșterea procentuală a căutărilor pe internet pentru cuvântul „cancer”. Incredibil și, fără îndoială, acest lucru va salva vieți.

Candarea lui Kate nu numai că i-a încurajat pe alții să ceară sfaturi, dar a reușit să șteargă orice urmă de rușine legată de boala. Mă îndoiesc de o singură acțiune a unui membru al Familia regală a avut vreodată un astfel de impact, cu siguranță nu de când Prițesa Diana a ținut mâinile bolnavilor de SIDA și a vorbit despre luptele ei cu bulimia și despre sănătatea ei mintală.

Dar cred că calmul lui Kate va avea un efect mai larg, care va schimba și milioane de mentalități.

La fel. M-am uitat la mesajul video al lui Kate: strângeam o pernă, sugrumandu-mă suspine care mă durea gâtul. Și am văzut-o în sfârșit pe femeia din spatele ținutelor imaculate, calmul, zâmbetul. Cel mai mult m-a simțit că, într-o zi în care trebuie să fi tremurat de nervi și, fără îndoială, obosită, a făcut un asemenea efort cu aspectul ei – chiar și-a făcut părul pentru noi. Se îmbrăcase: simplu, în blugi și top breton, dar încă imaculată. S-a așezat drept.

Cel mai important, a reușit să zâmbească. Preocuparea ei părea să fie pentru noi și pentru familia ei. Ea s-a împiedicat de cuvintele ei doar o dată, iar asta a făcut-o să pară mai umană. Calmul ei mi-a amintit de regretata Regină, care ar fi putut atât de ușor să se plângă de pierderea libertății ei când a urcat pe tron ​​la doar 25 de ani. Amândoi ne-au pus pe primul loc. Îmi amintesc și de mama mea, schilodită de artrită și demență, dar care a reușit să papagal două fraze, pe care le repeta oricui întreba: „Sunt bine” și „Mă fac bine, mulțumesc”.

Ce contrast, o revelație, când suntem cu toții încurajați să ne tăvălim, să ne deținem propria tristețe, să ne „îngrijim de sine” mai presus de orice – un mesaj difuzat prin cărți de autoajutorare, podcasturi, produse liniștitoare și lumânări.

Înainte de difuzarea videoclipului lui Kate, tocmai îmi petrecusem o săptămână aproape cu o criză de nervi. Eram atât de stresat încât nu puteam să mănânc sau să gândesc corect. Tremuram și transpiram, mă confruntam cu decizii care potențial să-mi schimbe viața cu privire la mutarea casei, la mutarea cu un bărbat, la schimbarea rutinei mele zilnice. Nici măcar nu puteam să fac baie, darămite să mă spăl pe păr, pentru că ce rost are? Nimeni nu m-a putut ajuta, nimeni nu m-a putut da sfaturi. Tot ce puteam face a fost să evadez în televizorul fără minte. Nici măcar nu mă puteam concentra să citesc o carte: cuvintele dansau pe pagină.

Dar privind pe Kate, mi-am dat seama că singurul lucru care contează este sănătatea noastră. Am scris odată într-o rubrică, într-un moment de furie greșit, implicat în autocompătimire, că „aș prefera să am cancer decât să fiu falimentat. Când ai probleme cu banii, nimeni nu are simpatie, pentru că ei cred că totul este vina ta proastă... Nimeni nu apare cu o oală de tocană, sau flori, sau ajutor'.

Văzând o femeie tânără – care are trei copii mici, responsabilități – confruntându-se cu cancerul cu stoicism și har, m-a făcut să mă simt profund rușinat. Ce națiune plângănoasă am devenit. Femeile mai ales, strânse atât de ușor de chemarea pisicilor, menopauză, oricine ne tratează cu lipsă de respect în vreun fel. A pus în perspectivă că am putea fi doborâți în orice moment de ceva cu adevărat grav și care pune viața în pericol.

Kate mi-a schimbat mentalitatea. Era ca și cum ar fi apăsat un comutator. Ar trebui să apreciem fiecare zi. Ridică-te, îmbracă-te. Sunt scriitoare de modă de multe decenii și abia acum îmi dau seama că ceea ce purtăm poate fi o uniformă, o demonstrație de forță care schimbă nu numai felul în care arătăm, ci și cum ne simțim.

Pentru că dacă este cancerul i se poate întâmpla lui Kate – atât de în formă, atât de sănătoasă, în exterior fără nicio grijă în lume – ni se poate întâmpla oricui dintre noi. Și cu atitudinea noastră actuală, eu, eu, foarte puțini vor fi pregătiți...

(Fluierul)