04:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ FOTO | Comuna din România în care localnicii caută pietre prețioase cu târnăcopul: Primăvara se deschide oficial sezonul căutărilor

FOTO | Comuna din România în care localnicii caută pietre prețioase cu târnăcopul: Primăvara se deschide oficial sezonul căutărilor

Chihlimbarul descoperit în jurul comunităţilor unde se mai găsesc depozite naturale are multiple întrebuinţări. În afară de bijuterii, răşinile fosile pot fi utilizate în tratamentele homeopate, având totodată un rol important în sistemul credinţelor magico-religioase, fiind cunoscute şi atestate obiceiuri precum dăruitul unei bucăţi de chihlimbar la tăiatul moţului sau la botez pentru micuţ de către naşi. Există şi superstiţii legate de căutatul chihlimbarului, conform Agerpres.

"Conform tradiţiei, nimeni nu poate spune exact locul în care a găsit o piatră sau alta, ca să nu poarte blestemul de a nu mai găsi şi altă dată. Aproape fiecare gospodărie deţine câte o pepită, care devine sursă de venit în momentele dificile ale familiei. În trecut, după ce erau lustruite cu glaspapir şi o pânză dură, pietrele de chihlimbar erau purtate la gât, într-un săculeţ de pânză, ca apărător împotriva bolilor, sau se ţineau în 'casa mare', aproape de icoană. Şi în prezent se crede că ambra are proprietăţi terapeutice, fiind utilizată în tratamentul diferitelor boli. Dizolvată în 'frunte de ţuică', se ia câte o linguriţă în tratamentul durerilor de rinichi, de stomac, pentru reumatism, gripă ş.a. Aceeaşi soluţie se aplică pe compresii în afecţiunile externe: răni, iritaţii, conjunctivite, muşcături de animale, bătături", informează Muzeul Chihlimbarului.

În comuna Colţi, recoltarea chihlimbarului se face din cele mai vechi timpuri, însă exploatarea sa la scară largă până la sfârşitul anilor '80 a redus considerabil depozitele, la acest moment pepitele de ambră fiind foarte rare.

"Chihlimbarul ştim că este căutat şi valorificat sub multiple forme încă din perioada Evului Mediu, ştim că cel din zona Colţi a fost recoltat, prelucrat şi utilizat ca atare din timpuri mai vechi, încă din preistorie. Cunoaştem şi perioada în care chihlimbarul a fost exploatat la scară largă, industrial, exploatare încheiată prin anii '80.

În prezent, cunoaştem faptul că sunt în special localnici care în anumite zone cunosc că ar exista încă depozite uşor accesibile pentru a recolta chihlimbar, dar aceste locuri sunt din ce în ce mai greu de identificat, iar o exploatare industrială nu se mai face de foarte multă vreme în zona Colţi.

Şi astăzi mai există căutători, în special localnici, dar fenomenul nu mai este extins sau care să genereze cantităţi importante de răşină. Este extras prin recoltare fie de la suprafaţă, fie de la adâncime uşor accesibilă. Fiecare căutător are o metodă pe care nu o împărtăşeşte tuturor, sunt anumite zone unde căutătorii merg mai frecvent. Evident că mai sunt şi oameni care stăpânesc tehnici de prelucrare a chihlimbarului.

Nu este foarte uşor ca dintr-o bucată brută să ajungi la o piesă finită cu proprietăţile vizuale ale unei piese pe care o vedem astăzi în muzeu. Cea mai mare pepită de chihlimbar, de tip rumanit din lume, este expusă la sediul central al Muzeului Judeţean şi are aproape 3,5 kg", a declarat pentru AGERPRES directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache.

Descoperirea chihlimbarului este o activitate desfăşurată de către o mare parte dintre căutători din pasiune. Cristinel Scutaru, reprezentant al Geoparcului UNESCO "Ţinutul Buzăului", a învăţat de-a lungul timpului să prelucreze materialul şi să îl transforme în bijuterii.

"Relativ recent am descoperit această pasiune, cred că în urmă cu aproximativ 13 - 14 ani, când mă plimbam cu fata mea, cu soţia mea, când am găsit prima bucăţică frumoasă de chihlimbar şi de acolo o întreagă pasiune, de la căutat până la prelucrarea lui. În ultimul timp, suntem câţiva pasionaţi de căutarea chihlimbarului, din păcate localnici mai suntem trei sau patru, încercăm să găsim pe iazurile de aici, după o zi ploioasă sau pur şi simplu la o întâlnire între prieteni.

Se găseşte destul de rar. Îl căutăm cu privirea spre versantul muntelui, unde sperăm că ploaia l-a scos la iveală. Înainte chihlimbarul se exploata prin mine sau prin şanţuri, dar toate aceste straturi de chihlimbar, rosturi s-au cam terminat, fiind exploatate în perioada interbelică. Tradiţional la Colţi oamenii căutau chihlimbar pentru a-şi întreţine familia sau pentru a descoperi răşina. Înainte luau pur şi simplu un târnăcop şi asta era tot, nu existau alte unelte.

Prelucrarea o fac tradiţional. Localnicii care îl găsesc mă roagă să le fac bijuterii, îl iau înapoi şi îl ţin ca amintire. Valoarea chihlimbarului este aceea de a-l descoperi, dar o altă valoare imaterială este pentru brandul chihlimbar din zonă, un câştig mult mai mare. Dacă ne raportăm la lucrul acesta, în Buzău toată lumea ştie de chihlimbar şi de Vulcanii Noroioşi. De când suntem în UNESCO, persoanele din afara judeţului au început să descopere şi alte locuri", a precizat pentru AGERPRES Cristinel Scutaru.

Geoparcul "Ţinutul Buzăului" a fost recunoscut drept sit UNESCO în luna aprilie 2022, fiind un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric şi cultural de importanţă mondială. Teritoriul se află în zona de curbură a Carpaţilor Orientali, la intersecţia drumurilor istorice ce leagă Muntenia, Transilvania şi Moldova şi cuprinde 18 comune, printre care şi Colţi, totalizând o suprafaţă de 109.826 ha şi o populaţie de 52.500 locuitori.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Care sunt cauzele strabismului la copii?

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Cum i-au supărat francezii pe englezi și de ce TOȚI VORBEȘTE DESPRE asta

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice

_ Coleen Rooney face o intrare haotică în tabăra I'm A Celeb, în ​​timp ce își răsturnează barca, lăsând telespectatorii isterici - după ce Ant și Dec au început cu brutalul Wagatha Christie călătorește SECONDE în episodul de deschidere.

_ Suplimentele online pentru pensiile de stat se lansează ÎN FINAL după campania This is Money pentru a pune capăt întârzierilor și plăților lipsă

_ Cine va c�știga Primăria Capitalei? Problema 'celor trei corpuri' �n București(Analiză)

_ Bărbat, 35 de ani, acuzat că l-a ucis pe bunicul „devotat”, 57 de ani, care a fost ucis în timp ce încerca să-i oprească pe hoții de mașini care îi furau Land Rover-ul

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Administratorul Biden clasifică podgoria lui Martha și alte enclave de elită „cu venituri mici” pentru a împinge subvenții pentru încărcătorul de vehicule electrice

_ Bulgarul Atanas Petrov preia conducerea echipei CSA Steaua în voleiul masculin

_ Momentul doi copii mascați nerușinați pe biciclete aruncă MÂNCARE într-o mașină de poliție înainte de a pleca cu bicicleta

_ Turiștii britanici au băut un avion uscat la doar 25 de minute după un zbor de patru ore, dezvăluie șeful companiei aeriene

_ Creșterea votului prin corespondență: o comoditate sau o cale către fraudă?

_ Expertul dezvăluie o greșeală comună care îi face pe alergători să renunțe prea repede - și există o soluție ușoară

_ Israelul va face tot ce este necesar pentru a se apăra - Benjamin Netanyahu

_ Biden-Mart: Super PAC lansează un site web pentru a compara acum facturile de alimente cu ceea ce au fost sub Trump

_ Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţii cultelor religioase

_ Lordul Sugar ia o lovitură brutală la Simon Cowell, susținând că nu va fi NICIODATĂ operat: „Ce și-a făcut el însuși?”

_ VIDEO | Reînvie o mașină legendară: A fost visul oricărui român în perioada comunistă

_ 'În drum spre a arunca în aer avionul'. O glumă proastă făcută de un student a pus pe jar autoritățile din Spania, MI 5 și MI 6 / Ce riscă băiatul

_ „Cel mai mare vânt în fața” cu care se confruntă sectorul CRE al biroului din SUA este „ani de aprovizionare”

_ Fapte și credințe surprinzătoare despre eclipsele din epocile medievale și renascentiste

_ Vești uriașe pentru cei care suferă de boala Parkinson și scleroză multiplă: aurul aduce speranța vindecării

_ Video | Mama lui Navalnîi dezvăluie că a văzut trupul fiului ei: Femeia îi acuză pe anchetatorii ruşi că vor să-l îngroape în secret

_ VIDEO Un film despre Bucea a fost prezentat în opt oraşe din SUA

_ Stephen Bear sosește la tribunal pentru audierea de confiscare din cauza ordinului de a plăti fostei vedete TOWIE Georgia Harrison despăgubiri de 200.000 de lire sterline pentru porno răzbunare

_ A fost descoperit un efect pe termen lung al Covid: ce înseamnă 'ceața cerebrală'

_ Hohmann: O altă țară anunță că va cere cetățenilor săi să accepte ID-uri digitale biometrice

_ Olaf Scholz va merge în SUA pentru a discuta cu Joe Biden despre ajutorul acordat Ucrainei

_ O replică a statuii împăratului Constantin cel Mare a fost creată cu ajutorul tehnologiei 3D

_ Nava spațială privată completează prima aterizare pe Lună din SUA în 50 de ani

_ De ce masculii se joaca mai mult decat femelele? Studiul găsește răspunsuri în strămoși îndepărtați

_ Ce program va avea Muzeul Naţional Brukenthal între 1 şi 3 mai, respectiv 4 şi 8 mai

_ Care țări au cele mai mari rezerve de aur?

_ Senatorul Rand Paul �l critică pe președintele Camerei, Mike Johnson, �l acuză că guvernează ca un democrat (VIDEO)

_ Fanul israelian al comediei Liahav Eitan, care a fost „cântat” din teatrul Soho de Paul Currie, spune că comediantul „ne-a pus într-o situație foarte periculoasă”

_ Zgomot care străpunge urechile prin DC Gulag, torturând deținuți politici J6 privați de somn timp de săptămâni

_ Adevărul despre OnlyFans: exact cât de mult fac creatorii cu adevărat, de ce „chatterele” nu sunt cine crezi tu că sunt și imaginile extrem de surprinzătoare care fac o avere

_ Cadavrul fetiței de cinci ani dispărută este găsit într-un canal la doar câteva minute după ce a dispărut de acasă

_ BNR lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I

_ George Simion: Voi fi un preşedinte ce nu va implica România în niciun război; nu suntem pregătiţi pentru asta

_ Americanul viral, care le dă lecții de 'românism' românilor: 'Dacă îl vede nea Mărin...' / VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1778, afisate in 30 pagini.