11:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ultima decizie în dosarul 2 Mai - 'Mortul e de vină': Avocatul lui Vlad Pascu vorbește despre culpă comună

Ultima decizie în dosarul 2 Mai - 'Mortul e de vină': Avocatul lui Vlad Pascu vorbește despre culpă comună

Adrian Cuculis a declarat jurnaliştilor la ieşirea din Judecătoria Mangalia că la următorul termen vor fi audiate părţile vătămate şi cele civile.

“S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, lucru care era cumva bănuit de către noi de data trecută. Evident, aveai cumva prefigurată ideea aceasta de a-l păstra pe aceeaşi procedură. Ştim foarte bine, fapta până la zece ani şi şase luni va avea limitele reduse cu o treime din pedeapsa respectivă. Se vor audia la următorul termen martori, se vor audia părţile vătămate, respectiv părţile civile, cele care au rămas în viaţă ca şi părţi vătămate şi data viitoare va fi ultimul termen de judecată”, a declarat Adrian Cuculis.

El a precizat că judecătoarea l-a anunţat pe Vlad Pascu că poate fi prezent în sală la următorul termen de judecată dacă doreşte acest lucru.

“Judecătorul i-a readus aminte lui Vlad Pascu că ar putea să participe în sala de judecată, atenţie, dacă doreşte. Am spus de fiecare dată că este o chestiune care ţine de cum doreşte inculpatul. Poate să îl aducă instanţa dacă vrea să se convingă de anumite lucruri, dar nu a dorit lucrul ăsta. După o oră de dezbateri pe subiectul acesta, Parchetul a solicitat respingerea cererii de schimbare a încadrării. S-a respins cererea noastră, dar şi a colegei mele doamna avocat care reprezintă familia Olariu, iar în momentul de faţă suntem pe procedura simplificată. Sunt patru infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa a patru substanţe interzise, iar dosarul 2 Mai avem certitudinea că se va termina pe 18 aprilie, când va fi termenul final”, a declarat Adrian Cuculis.

Apărătorul lui Vlad Pascu, avocatul Adrian Bendeac, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că victimele accidentului de la 2 Mai circulau neregulamentar.

“În raportul de expertiză auto sunt concluziile tuturor experţilor, în sensul în care participanţii la trafic au creat o stare de pericol pasiv în sensul în care se deplasau neregulamentar. E o culpă comună”, a afirmat Adrian Bendeac.

El a fost întrebat dacă a stat de vorbă cu Vlad Pascu.

“Da. Am discutat despre apărare, nu vă pot pune la dispoziţie ce anume am discutat, sunt aspecte strict care ţin de apărarea în dosar”, a precizat apărătorul autorului accidentului de la 2 Mai.

Întrebat dacă Vlad Pascu va fi prezent şi fizic la proces, Adrian Bendeac a răspuns: “Nu cunosc. Este pentru prima oară ca precedent când preşedintele instanţei a făcut această referire. Pentru că nic iîn cursul judecăţii, nici în cursul procedurii de cameră preliminară şi nici cu ocazia verificării măsurilor preventive instanţa nu a dispus niciodată prezenţa acestuia în sala de judecată. Codul de Procedură Penală prevede această posibilitate ca judecătorul instanţei să dispună citarea fie prezenţă fizică în sala de judecată, fie prin videoconferinţă. (...) Nu e o problemă de refuz. Până la acest termen de judecată instanţa nu a dispus citarea acestuia cu prezenţă fizică. Instanţa a dispus în mod exclusiv până la acest moment ca prezenţa lui la fiecare termen, inclusiv la măsurile preventive, să fie exclusiv prin videoconferinţă. (...) Dacă instanţa cere să se prezinte personal trebuie să se prezinte personal”, a afirmat Adrian Bendeac.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, iar la termenul din 14 martie a fost admisă solicitarea lui Vlad Pascu de judecare în procedură simplificată, prin care pedeapsa este redusă cu o treime.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ INGE VAN LOTRINGEN: Am „jgheaburi” în jumătate de cerc sub ochi care mă fac să par epuizat permanent - ce pot face cu ele?

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

_ Iconița Italiei Cannavaro a numit șef al Udinese după demisia lui Cioffi

_ Ultimă oră – Transnistria a cerut ajutorul Rusiei: ce acuză Tiraspolul

_ Atacuri aeriene din SUA și Marea Britanie au lovit mai multe locuri strategice din Yemen

_ VIDEO | Doliu imens în motorsportul mondial: A murit un pilot legendar, câștigător al Raliului Dakar

_ Oamenii de știință dezvoltă intestin artificial de vierme pentru a descompune plasticul

_ Incendiu într-un bloc din Sectorul 2 / Pompierii intervin cu 8 autospeciale - VIDEO

_ Românii au prins gustul Dubaiului: Și-a cumpărat o vilă exclusivistă, cu majordom propriu

_ Un jurnalist de la un postul privat de televiziune din Londra, agresat cu cuţitul în capitala britanică

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Olaf Scholz va merge în SUA pentru a discuta cu Joe Biden despre ajutorul acordat Ucrainei

_ ICC amenință cu acțiuni din cauza tacticilor de „intimidare” în timp ce mandatul de arestare a lui Netanyahu se găsește

_ Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”

_ 1 din 5 decese în SUA cauzate de boli de inimă

_ Samuel Eto'o şi-a dat demisia după CAN, dar aceasta a fost respinsă

_ VEZI: Biden intră �n frizerie din Carolina de Sud, face o �glumă� incomodă despre jocul de fotbal �n Delaware

_ ISW: Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova. Ce planuri are

_ Renovare Aston Martin DBX707: Super SUV câștigă interior nou și infotainment și renunță la versiunea mai puțin puternică

_ VIDEO Un film despre Bucea a fost prezentat în opt oraşe din SUA

_ Sinner se retrage de la Jocurile Olimpice de la Paris din cauza unei amigdalite

_ O nouă deformare a spectrului de protoni pentru a îmbunătăți cunoștințele noastre despre originea razelor cosmice

_ Albumul The Tortured Poets Department al lui Taylor Swift a înregistrat un miliard de stream-uri pe Spotify într-o săptămână

_ VIDEO & FOTO | Neymar, apariție șocantă: Superstarul brazilian a luat serios în greutate

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

_ QUENTIN LETTS la protestul fermierilor: Doi flăcăi robusti s-au îndreptat spre ministru și i-au dat ambele butoaie

_ Studiul dezvăluie impactul economic al mareei roșii din Florida asupra turismului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ A fost inaugurat Satul Olimpic pentru Paris 2024 - Macron salută aventura unui secol

_ Un nou focar de pestă porcină africană, după 4 luni de 'linişte' epidemiologică

_ Microscopul cu forță magnetică asistat de torpedo oferă o imagine mai ușoară a probelor sensibile la aer

_ Sunt un expert în inteligență artificială - iată 5 moduri simple prin care inteligența artificială ar putea ucide rasa umană și poate face omenirea să dispară

_ Dezvăluit: Cum un hipnotizator rău care l-a venerat pe Paul Daniels și-a folosit abilitățile „insidioase” pentru a fura pozele intime ale femeilor și a le vinde pentru criptomonedă

_ Răsare soarele! Marea Britanie se va bucura de mâine de trei zile de căldură de 20 de grade Celsius, deoarece vremea stabilă înlocuiește în sfârșit condițiile furtunoase

_ Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

_ Prezentatoarea Cbeebies spune că aproape că și-a luat viața când a fost oprită din cauza fotografiilor nud - și s-a oprit să se gândească doar când și-a simțit copilul lovindu-i

_ Prețurile caselor se pregătesc să revină? BANI PENTRU PRANZ

_ Jens Stoltenberg respinge categoric scenariul invocat de Macron: 'Nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina'

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

_ Care sunt cauzele strabismului la copii?

_ Cum i-au supărat francezii pe englezi și de ce TOȚI VORBEȘTE DESPRE asta

_ Incendiile de vegetație „Vara Neagră” au șters 2,8 miliarde de dolari din lanțurile de aprovizionare din turism, arată un studiu

_ Păsările mici condimentează dieta deja diversă a hienelor pătate din Namibia

_ Oamenii de știință construiesc laser cu fibră Raman pompat cu placare de mare putere la o bandă de undă de 1,2 μm

_ Avertismentul unui comandant NATO: Europa trebuie să se „trezească” pentru a câştiga cursa înarmărilor

_ Noul risc energetic al Europei: înlocuirea Rusiei cu Statele Unite / UE e tot mai dependentă de gazele americane

_ O strategie de creștere a eficienței celulelor solare cu seleniură de cupru, indiu, galiu

_ Accident naval pe Braţul Chilia cu patru victime

_ Gigi Becali s-a poziționat în scandalul dintre ÎPS Teodosie și BOR: Doar îi arată pisica şi gata, atât! Nu există aşa ceva - răzvrătire!

_ Cercetătorii observă efectul câmpurilor magnetice asupra proceselor electrocatalitice

_ Coleen Rooney face o intrare haotică în tabăra I'm A Celeb, în ​​timp ce își răsturnează barca, lăsând telespectatorii isterici - după ce Ant și Dec au început cu brutalul Wagatha Christie călătorește SECONDE în episodul de deschidere.

_ Suplimentele online pentru pensiile de stat se lansează ÎN FINAL după campania This is Money pentru a pune capăt întârzierilor și plăților lipsă

_ Cine va c�știga Primăria Capitalei? Problema 'celor trei corpuri' �n București(Analiză)

_ Cele mai bune 20 de emisiuni de urmărit la cerere în acest weekend -...

_ Donald Trump, apariţie la gala MMA UFC 309. A venit alături de Elon Musk

_ Nvidia dezvăluie cipuri mai performante la evenimentul „AI Woodstock”.

_ Presa rusă este scandalizată că Moldova și România nu delimitează strict frontiera de stat dintre ele

_ TikTok este o platformă personalizată de livrare a psihozei în masă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2659, afisate in 45 pagini.